Cocostârcul se oprește; încordează gâtul și privește. Pe frunza unui nufăr o broscuță se bucură și ea de frumusețea și răcoarea dimineții. Când l-a văzut, bi...
Cocostârcul se oprește; încordează gâtul și privește. Pe frunza unui nufăr o broscuță se bucură și ea de frumusețea și răcoarea dimineții. Când l-a văzut, biata broscuță a încremenit pe piciorușele de dinapoi; cu ochii mari deschiși cată la cumplitul dușman. În spaima ei îl vede uriaș, cu capul atingând cerul, cu pliscul lung, larg, să soarbă dintr-o dată balta și, împreună cu balta, pe ea. Își așteaptă sfârșitul. Cocostârcul o vede și înțelege. Dar dimineața e mărinimos. Ș-apoi i se pare atât de neînsemnată această vietate a bălții, că, de la o vreme, parcă o pierde din ochi în fundul apei și nici n-o mai zărește. Ridică piciorul, pășește disprețuitor și trece măreț, mai departe.
Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Mărinimie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Cartea "Cea dintai durere" de Emil Gârleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.