Sunt
Sunt
Fotometria unor clipe
Inegal măsurate
În curgerea lor către moarte.
Am evadat, stingheră mireasmă,
În voal risipit de mireasă,
Pe munți de aramă.
Un voal ce pe trepte
De albe tăceri
M-a trecut în drumul spre ieri.
Îmi pâlpâie sufletul
Sub adierea sărutului tău.
Picuri de sângeri din ochii mei cad
Și pleoapele ard...
Mi-e somnul mai greu,
Negura mă soarbe
Iar eu mă adâncesc
Spre a-i lumina marginile.
Nu, nimeni nu mă va putea stinge!
Atâta timp cât sunt eu...
Și întâmplător... sunt.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mireasă îmbrăcată-n mov
A înflorit în suflet liliacul!
Sunt picuri moi, catifelați, lila...
În oglindiri de stele plânge lacul...
Dulce mireasmă... Când te voi avea
La brațul meu de vis, ramură frântă,
Un ametist din veșnicul poem,
Painită-n voal de floare risipită,
Spre sărutarea timpului, te chem.
Voal de lumină, musgravit... prin părul
De flori de liliac, iubita mea,
Mireasă îmbrăcată-n mov, spre stele,
O veșnicie-n vise vom zbura.
Și-n ochii mei acvamarin, în noapte,
Mireasă-n mov, pe pat de catifea,
Mă vei ademeni cu mii de șoapte...
Și rouă între buzele lila,
Mă vei sorbi. Eu, crupier de stele
Mă voi lăsa ademenit, pierind
Sub voalul tău de violet, același,
Ca-n brațe să pot iar să te cuprind.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub semnul zodiei fecioară
Sub semnul zodiei fecioară
Nu s-au născut decât dureri...
Tăceri ce-au început să doară...
Tăceri de azi, tăceri de ieri.
În lanuri de cireșe coapte
Și sângerii căpșuni de jar
Se nasc poeme, visuri, șoapte...
Se naște transcendent altar....
Spre care pașii mei de versuri
În vreascuri veșnic foșnitoare,
Sunt dulce nemărturisire
Și cânt de paseri călătoare.
Sub semnul zodiei fecioară,
În șficuielnice cuvinte,
Sunt iedera singurătății
Și drumul către cele sfinte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mireasa mea
Mireasa mea de albe catifele,
Cu stele și mătăsuri la picioare,
De-acum sunt martor al iubirii tele
Și sufletul îmi este sărbătoare.
Mi-am pus altar și ființa și destinul
Am evadat în lumea cu povești,
Eu sunt paharul spart, iar tu ești vinul
Din care dacă bei, ai să trăiești.
Eu sunt altar, tu flamură de stele
Și universul meu de diamante,
Vlăstar, nădejde a iubirii mele
Lumina cea de dincolo de moarte.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mireasă...
Închid ochii și se așează sub pleoape
Înger de șoapte, în noapte.
Și fiecare șoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am țâșnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce și alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far și catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Pășind spre altar
Cu sete de viață.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri și vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Și sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.
În alt timp am plecat
Și să plâng m-am decis,
Printre munții de doliu,
Pentru ultimul vis.
Și trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieții ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Pașii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Și din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Și la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele pașilor
Trecători prin... peste timp.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scrisoare către Dumnezeu
Ne dai lacrimă și semne
Și dureri și suferinți,
Foamete și sărăcie,
Doamne, spre a fi cuminți.
Ne dai secetă, furtună,
Sângeroase atentate
Și război întru credință,
Oști păgâne și spurcate...
Întunericul ne soarbe...
Lanțuri de fărădelegi
Ne pavează drum spre moarte.
Nu-i dreptate! Și nici legi!
Nu-i misivă să oprească
Nepermisa ta durere...
Plâng în taină sfinții noștri
În icoane. Și sunt semne
Ce ne-arată și ne ceartă
Pentru cruntele păcate,
Dar noi nu vedem acestea
Și ne afundăm în moarte.
Oseminte se sfărâma...
Munți se ruinează! Oare,
Sufletele suferinde
Își vor găsi alinare?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corabia morții
dedicată poetului Mihai Duțescu
Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri și în durere...
Vin prietenii și frații
Să își ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... Însingurare...
Și în viață și în moarte
Veșnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcați în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de înmormântare.
Lacrimi, spaimă și regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Și alte trepte
Spre divina înfrățire.
Clopot, bucium, plâns și jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Și la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îți dormi somnul ca o umbră
Și stingher spre vămi pornești
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumești.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Corabia morții - dedicată poetului Mihai Duțescu
Sufletul se-mparte astăzi
În tăceri și în durere...
Vin prietenii și frații
Să își ia la revedere.
Trec corăbii de lumină -
Lumânări... însingurare...
Și în viață și în moarte
Veșnic, ca un vis se moare.
Trec, din suflet să se-adape,
Îmbrăcați în negre zale,
Peste-ndoliate sate,
Îngeri de-nmormântare.
Lacrimi, spaimă și regrete,
Trup trecut în nemurire
În abis... Și alte trepte
Spre divina înfrățire.
Clopot, bucium, plâns și jale,
Cântec de îngropăciune,
Înfioară-ntreaga zare
Și la poartă-i multă lume.
Suflet călător spre stele,
Fluture de ne-lumină,
Trup lipsit de mângâiere,
În putreziciune,-n tină,
Îți dormi somnul ca o umbră
Și stingher spre vămi pornești
Liber, spre dunmezeire,
Părăsind cărări lumești.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minune de mireasă
Mireasa îmbrăcată-n har
Cu îngeri și argint de voal,
Cu pașii de nisip, prin lună,
Pășim cu dragostea-mpreună.
Cu trupul fraged de cleștar
Te-mbrățișez, înger de jar.
Alunec în visele tale,
Un clopot sălbatic de jale,
Trena de călători albatroși
Sub ochii-ți atât de frumoși!
Devin mănăstire divină,
Ne-mplinită beție de pești
Ce-mi brodează altar de lumină
Pe care ofranda îmi ești.
Te caut sub genele plânse...
Cuvinte de timp sunt ascunse...
Unde sunt?! Unde ești?!
Frumoaso din neuitate povești?
Sângerează tăcerea. În genunchi ne rugăm,
La altare de pace, timp etern ne jurăm.
Ne jurăm fericire... Ce eternă durere!
Ce destin, ce amar! Dar și ce mângâiere!
Sub volane de voaluri,
În abis, mătăsoase poeme dispar.
Mireasă de umbre, mireasă de vise,
Mireasă de stele, mireasă de jar.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă de toamnă
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură taomna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi -
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare -
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adțncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi -
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-l inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
Șa tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcere-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Ae scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat rpin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt - glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-l inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa toamnelor ploioase
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură toamna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adâncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-al inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
La tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcerea-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Se scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat prin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-al inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul către nicăieri
Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori și plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Și îți promit o lume nouă.
Vând doar iluzii pe nimic
Și de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.
Sunt drumul către nicăieri,
Ușor de străbătut și poate,
Ce ție-ți pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.
Sunt doar un drum ce n-a știut
Să se pietrifice cu moarte
Și-arar pustiu, și-ades tăcut.
A mers cu viața mai departe.
Din mii de drumuri numai eu
Mai știu ce-nseamnă și odihna
Am timp să dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-și găsească tihna.
poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abatorul... de sine
Nu citiți titlul! Dăunează grav sănătății...
Mai cu seamă unui suflet bolnav
De lacrimă și singurătate...
Aici nu vorbim despre moarte.
Mi-am incinerat iluziile
În abatorul de sine
Și fluturi și-au luat zborul din inima mea.
Călătoresc spre necunoscut,
Dar aripile gândului meu
Au crescut.
Nu mai stau cu sufletul prins în lanțuri,
În închisoarea tristeții,
Mi-a scimbat dintr-o dată cărarea,
Spre rădăcinile vieții.
M-am născut dincolo de naștere,
Pe rugul luminii
Și lumina a izvorât vulcanic din mine...
Sunt secunda de fericire
Ce aleargă printre clipe,
Împărțind existența în vechi și nou.
Sunt ecou, caleidoscop de cuvinte,
Sunt roșul intens al iubirii...
Sunt eu!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taina
Taina! Nimeni nu-i în mine,
Frunzele foșnesc, mi-e teamă,
Căci aleargă toamna... Cine
Te-a chemat?! De-acum, ia seamă!
Îmi cresc muguri de aramă
Peste tâmplele-nsorite...
Am pe brațe, scumpă doamnă
Toate-aducerile-aminte...
Îmi sunt brațele-mpietrite...
Plâng potecile pustii,
Goale-s visele și gândul...
Trecător, nici tu nu vii!
Strigă clopot de aramă,
Eu mă tânguiesc de dor...
Ai venit la mine, toamnă!
Trist și singur sunt... mi-e dor!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe altarul iubirii
Pe altarul iubirii am presărat liliac.
Voal de petale de crini îmi acoperă tâmplele...
Cercei de stele își unduiau trupurile
În dulcea așteptare a mirelui.
Chiparoase îmi înveleau gleznele
Și aripi de catifea îmi crescuseră,
Spre a mă înălța
Și spre a atinge cu buzele
Cereasca iubire.
Acum... sunt aici,
Dar mirele s-a stins în universal lăptos,
Lăsând în urmă durere și lacrimă.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Somnul
Somnul este doar o moarte
Și în moarte se coboară
Șnururi de lumini și șoapte
Trenuri într-o altă gară.
Este un izvor de stele
Poposind pe pleaopa grea,
Umbră care se desface
Peste tâmplele de nea.
Somnu-i literă albastră,
Printre gene răsărită,
Un popas în timp, acasă,
O iubire nerostită.
Trec în gând mărgăritare...
Gară de lumină somnul,
Ne îmbracă-n albe zale,
Spre odihnă, întru Domul...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În rochie de mireasă
Mă-mbrac în rochie de mireasă
Și trandafiri îmi prind în păr,
Mamă, să fiu cea mai frumoasă!
Căci vezi, de tine îmi e dor...
Nuntirea-mi, astăzi, printre îngeri,
Deschide porți visului tău...
Gătită-ș în argint de stele...
Vin îngerii la pieptul meu.
Un fluture cu aripi albe
Coboară iar pe catafalc,
Eu sunt în rochie de mireasă,
Voi, semne sub mormântul alb...
Tu ești cu tatăl nostru, mamă,
Iar singură, aici, sunt eu...
Durerea munții parcă-i sfarmă
Și-o știe numai Dumnezeu.
Copac trudind spre fericire,
Din visul vostru întrupat,
Mireasă, calc întru nuntire,
Spre mult deplânsul catafalc...
De fericire plâng și cerul
Azi s-a deschis deasupra mea
Spre-a mă vedea și voi, măicuță,
Oh, mama mea, măicuța mea!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossă un poem iubitei
Cu ochiul candid de poeme,
Plutind cu sufletul spre stele,
Îmbujorat de-atâta vis,
Iubito, alt poem ți-am scris,
Din sărutări catifelate
Ascunse-n văgăuni de noapte.
Din flori de crin, voal de mireasă
Pe chipu-ți, vreau să strălucească.
Cu ochiul candid de poeme,
Dintr-un buchet de crizanteme,
Ți-aș ninge-n păr de abanos
Doar un poem cel mai frumos.
Și talpa eu ți-aș săruta
Și în genunchi, iubita mea,
Aș sta de dor, la căpătâi...
Rămâi în visul meu! Rămâi!
Plutind cu sufletul spre stele,
Nectarul vieții-am strâns din ele...
Polen, ca fluturii de stea,
Să zboare cu iubirea mea,
Ție să și-o aducă-n dar.
Și-o coroniță de cleștar,
Cu jarul încrustat pe ea,
Cu flori de sânger, de lalea.
Îmbujorat de-atâta vis,
Departe,-n lumi de neatins,
Te-am luat cu mine, să-ți recit
Șoapte născute în zenit...
O clip-am fost cuvânt și vers,
Pluteam uitat în univers,
Un mire îmbrăcaat în zale,
Dar tu... unde erai tu oare?!
Iubito, alt poem ți-am scris,
Am exilat din nou în vis,
Cu lacrimi de mărgăritare
Am plâns a mea înmormântare.
Pășeai tăcut în urma mea
Purtând o llacrimă de stea.
În palma-n mine rezidită
Ți-am pus și inima, iubită!
Din sărutări catifelate
Tu mi-ai zidit un drum spre moarte,
Cu pașii moi de albe șoapte,
Acum te risipești în noapte.
Pe sângerânde coapse plouă
De-acum, o primăvară nouă...
Pe sâni sunt grânele-ncolțite!
Dar tu, tu nu-ți aduci aminte...
Ascunse-n văgăuni de noapte
Sunt clipele... și-atâtea șoapte
Ce ți le-am spus cândva,-ntr-o seară
Sălbatică de primăvară.
Când brațul meu te-nlănțuise
Cu rumene brățări de vise.
Ce vânturi stranii te-au furat
Din nupțialul nostru pat?!
Din flori de crini, voal de mireasă
Ți-aș spune, să te am o viață.
Să alergăm desculți de vise,
Printre poemele nescrise,
Să ne oprim la mal de stele,
Aleasa visurilor mele,
Să fie zarea câmp de stele
La poarta fericirii mele.
Pe chipu-ți vreau să strălucească
Fir de lumină-mpărătească,
Sub flori de liliac brodate
În vise,-n tainica mea noapte.
Dar tu rămâi un vis, departe
Pierdută-n lacrimi, printre șoapte.
Eu, rezemat de poarta nopții,
Te plâng, precum te-au plâns cu toții.
Pe chipu-ți vreau să strălucească,
Din flori de crin, voal de mireasă.
Ascunse-n văgăuni de noapte,
Din sărutări catifelate,
Iubito, alt poem ți-am scris,
Îmbujorat de-atâta vis,
Plutind cu sufletul spre stele,
Cu ochiul candid de poeme.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"A uita"
Mă simt ca un templu
Și nu poți ajunge curând
La inima mea...
Sunt trepte de nouri...
În pâclă de vise,
Amară și rece, cu inima grea,
Pândesc fericirea, lumina și pacea
Promise cândva.
Toate consoarte eternului ieri...
Îmi ceri libertatea
Să-mi scuturi rugina
Uitatelor seri...
Tu-mi ceri, cu aripa muiată în miere,
Pe lacrima-nor,
Să-mi scrii, înger nobil,
Să-mi scrii mici poeme
Cu patimi și dor.
Se-nalță-n tăceri minarete...
Și pace sculptată,
În falduri alunecă lin.
O mare de îngeri, un cer de speranțe,
Un cântec atât de divin!!!
Din ochi, o câmpie cu margini de stele
Cu roze și sângeri de foc
Însemne de îngeri...
Genunchiul mi-l plec
Și în plâns de trecut,
Încerc, oh, stăpân călător,
Durerea să-mi uit. Sunt eu "a uita", oh, divină uitare!
Și uit, ori încerc
A uita ce mă doare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina urca peste coamele munților ca o dantelă de pace, care se destramă la cea mai delicată adiere, iar fâșiile perforate și viorii căutau în curgerea lor grandioasă să se unească cu lumea... Dincolo de acest orizont impozant, imaginar, aproape de noi, în noi, exista altul. Și acela din noi se pierdea într-un voal vaporos de impresii.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe drumul vieții
Desculț și fără de păcat,
Pe drumul vieții-nsingurat,
Aleargă sufletul și plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...
Din el curg râuri de lumină...
Dar viața nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate și virgine.
Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...
Suntem vulcan ce clocotește
Și ca un val în noapte crește...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze și seninul...
...........................................
În inimile-nsângerate,
Acum, de creștineasca noapte,
Sunt drumul mântuirii mele...
Altar de vise, cânt de stele...
Și-n pastorala uniune,
Când trup și suflet ne unim,
Sunt plânsul de îngropăciune
Și crucea lui Hristos. AMIN!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!