Tablou estival
Norii-s tiviți cu argint...
Leagăn de vis și alint...
Picuri de perle în cer,
Taină pierdută-n eter.
Vânt peste gene de ram,
Flori adunate-n balsam,
Cânt de lumină și vers,
Dor de lumină-am cules.
Miere în lanuri de jar,
Spice în pumnul amnar,
Fulger lucind pe sub gene,
Semne... și semne... și semne...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.