Nu
Nu pătrundeți în cercul meu colorat,
Oameni! Ori ce vreți voi să fiți...
Sabia tăcerii se va răzvrăti.
M-ați înșelat, m-ați mințit, m-ați rănit!
Nu știți să iubiți!
Vedeți viermi cum, credincioși, aleargă pe trupul meu?
Și se înfruptă din carnea mea,
Miruindu-și trupul cu sângele meu?!
Ei, cu adevarat mă iubesc?!
Același Dumnezeu ne știe durerea...
Și foamea... și lacrima...
Așa cum știe că am devenit de prisos
În lumea în care
Nu mai sunt oameni.
Ultimul bastion și-a întins năvodul
În transcendent.
Sunt ultima victimă ce aleargă spre stele
Un titlu absent.
Nu mă judecați pentru tăcerea mea!
Alungaâi-mă în însingurare!
Acum sunt o cruce mâncată de cari
Ce plânge întruna... își plânge menirea
... și doare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.