Glossa ochiului închis

Într-un colţ de lume, azi,
Plânge ochiu-ţi cu speranţă.
O făclie-n gânduri arzi –
Dor de prunci şi dor de casă...
Stele cad în palma ta,
Voci şi bucurii deodată,
Iarăşi le vei revedea...
Oh, ridică-te şi iartă!

Într-un colţ de lume, azi,
Dormi. Şi gândul ţi-e acasă...
Ochii-nlăcrămaţi şi calzi
Caută înspre fereastră.
Parcă-ţi vezi în gând, tu ştii,
Pruncii – blândă mângâiere.
Iar, la tine vor veni,
Doi luceferi, printre stele.

Plânge ochiu-ţi cu speranţă...
Umbra peste chip se lasă,
Trece-o lacrimă de viaţă...
Drumu-i lung, te-ntorci acasă...
Oh, tu vezi cum în adâncuri,
Ochiul tău pieziş coboară.
Dormi sub plânse aşternuturi...
Întunericul măsoară...

O făclie-n gânduri arzi,
Suflet bun, feştilă-n timpuri.
Lacrimi curg, păduri de brazi
Se înalţă-n anotimpuri.
Pruncii şi-au ales alt drum
Şi-au pornit să se înalţe.
Către soare zboară-acum,
Dar li-s aripile arse.

Dor de prunci şi dor de casă,
Dor de-mbrăţişări, de vis...
Dor de plângere, de viaţă,
În adâncul lor te-au prins.
Iar trec stoluri de cuvinte
Peste cer brodat cu sângeri,
Pruncii vin să-şi mai alinte
Mama – înger printre îngeri.

Stele cad în palma ta...
Flori de crini şi crizanteme,
Cad la margine de stea...
În pierdute lacrimi, semne.
Foc arzând te-nalţi spre cer
Şi transformi eternitate
În fărâme de mister,
Tu desparţi ziua de noapte.

Voci şi bucurii deodată,
Umplu lumea de iubire.
Nu e dor să nu se-mpartă
În lumini şi-n fericire.
Universuri de lumină
Se coboară peste viaţă.
Învăţăm, trecând prin tină,
Că iertarea ne înalţă.

Iarăşi le vei revedea
Câte sunt în lume, toate.
Prunci şi semeni, dragostea,
Dobândi-vei prin dreptate.
Harul tău, album de voci,
În fâşii de libertate
Va răzbate peste toţi...
Omule, îmi dai dreptate?

Oh, ridică-te şi iartă!
A greşi e omeneşte...
Tu greşelile-ţi îndreaptă!
Către cine te iubeşte,
Azi îndreaptă-ţi iar privirea,
Căci ce bine-i "a ierta".
E calea spre fericirea
Ce etern o vei avea.

Oh, ridică-te şi iartă!
Iarăşi le vei revedea,
Voci şi bucurii deodată.
Stele cad în palma ta.
Dor de prunci şi dor de casă –
O făclie-n gânduri arzi.
Plânge ochiu-ţi cu speranţă,
Într-un colţ de lume, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru prunci şi părinţi

Orice prunc are o mumă,
Orice prunc are un tată,
Mama suferinţa-i curmă,
Tata-l mângâie şi-l iartă.
Mama veşnic grija-i poartă.
Bine-i Doamne să ai mamă!
Ea i-e lacrimă şi soartă,
Bine-i Doamne, să ai tată!

Orice prunc are o mumă –
Ea-i un izvor de bucurii
Suferinţa ta, copile,
Numai ea o poate ştii.
Ea ţi-e lacrima şi visul,
Ea e pacea, somnul dulce,
Dimineţile de vară,
Numai ea ţi le aduce.

Orice prunc are un tată –
O icoană de lumină,
El, copile, te desfată,
Mângâierea-i e divină.
Mama-n amintiri te poartă,
Ea e înger şi balsam,
Tata-i sfânt, ca toţi deodată.
Doar un tată pot să am...

Mama suferinţa-ţi curmă,
Rana-ţi vindecă mereu,
Rod de bucurii adună
Pentru scump, feciorul său.
Mama-i fluture spre soare,
Te înalţă din furtuni,
Liniştea vieţii tale
Din privire i-o aduni.

Tata-l mângâie şi-l iartă,
Îl ajută când i-e greu,
Îl ajută viaţa toată
Şi îl sprijină mereu.
El e stâlp de rezistenţă,
Având drept universal
De-a-ţi sluji-n eternitate
Iar şi iar şi iar şi iar...

Mama veşnic grija-i poartă,
Ea e flacăra ce arde
Dătătoare de speranţă
Zi de zi, noapte de noapte.
Gândul ei etern răzbate
Printr-o stâncă de durere,
Ca un val de libertate.
Mama-i dulce mângâiere!

Bine-i Doamne, să ai mamă,
Fericit vei fi cât ea,
Rugi şi lacrimă de ceară
Către cer va înălţa.
Fericit vei fi în lume!
Ai o mamă, ea te poartă
În oricare rugăciune,
Spre-a avea o bună soartă.

Ea i-e lacrimă şi soartă,
Îi e vis şi împlinire,
Ea se-mparte şi se-arată
Înger fiecărei zile.
Ea e toc şi călimară,
Ea e cânt, poem şi vis,
Pentru ea, la drum de seară,
Domnul poarta şi-a deschis.

Bine-i Doamne, să ai tată,
El ţi-e înger din poveşti,
Te iubeşte şi te iartă
Totdeauna când greşeşti.
El ţi-e drum de libertate,
Cânt de clopot şi izvor,
Vântul pieptul de i-ar frânge,
Tot i-e gândul la fecior.

Bine-i Doamne, să ai tată!
Mama i-e lacrimă şi soartă,
Bine-i Doamne să ai mamă!
Mama veşnic grija-i poartă,
Tata-l mângâie şi-l iartă,
Mama suferinţa-i curmă,
Orice prunc are un tată,
Orice prunc are o mumă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voci... gânduri

Voci străbătând întunericul sumbru
Mă cheamă în adâncurile neştiute
Dar unde?
Vântul suspină, ploaia mă ceartă
Nu-i nimeni în lume, în gând să m-asculte
Vreodată...
Printre gene albastre un vis se strecoară
Şi-alerg după el, în mister,...
Giuavaer
De lacrimi şi gânduri, pe-ntinsele rânduri
Îl pierd printre degete fragede,
Obosite de ger.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânilor

Cad fulgi de nea la tâmple şi am îmbătrânit...
Atâta tinereţe în noi s-a cuibărit!
Ne cuibărim actorii în suflete şi-n lume
Nu mai cunoaştem replici, nici temeri, nici renume.
Ne stingem astăzi stele, la margine de cer,
Uitând, la varsta asta, ce rosturi mai avem.
Ştim c-am pierdut şi drumul spre transcendent... Trudim
Şi-n iarna fărţ nume, în noi ne regăsim.
Ne prăbuşim, de-acuma, quasari în lumea noastră
Privind pustietatea tăcerii, prin fereastră.
Arzând vulcani, o clipă, cenuşă devenim
Şi prunci pentru o clipă nutrim... nutrim să fim.
.......................................................................
Şi ne privim tăcut prin moartea noastră
Şi ne vedem... şi ne vedem murind
Mereu ne colindăm prin amintire,
Un clopot viu în cântec de colind.
Nameţi, la tâmple, îşi împart tăcere,
Murim în noapte întru devenire
Să ningă peste suflet mângâiere...
Să nu ne-ascundă pruncii în neştire.
Nu vă uitaţi la pleoapele-mpietrite!
Nici numele, de-acum, nu mai contează...
Căci am trecut – un abur peste lume
Şi ne-am promis că vom trăi o viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintirea duşilor în război

Vezi prunci cerşind la vreme de război,
Trecând desculţi prin colb, la suflet goi,
Ducând cu ei poveri şi suferinţi,
Copii ai nimănui, copii cuminţi...

Vezi scrijelit cu schije un mormânt
Şi numele celor ce nu mai sunt...
Furtuni şi ploi vor plânge zi de zi,
Ei sincer şi cuminte vor muri.

Sunt ploi de lacrimi... Ce dureri deodată!
O altă cruce suferinţa-şi poartă...
Îngerul morţii trece foc şi jar,
Lăsând în urmă trena de amar.

Vezi mame care pruncii-şi ţin la piept,
Urând războiul crud şi prea nedrept.
Sunt scut şi casă, schit şi devenire,
Se dau pe sine întru prăbuşire...

Sunt catedrală sfântă, cer, vulcan...
Au strâns în ele lacrimi şi amar
Şi ar muri spre-a nu putea vedea
Alţi morţi ce-n lume ar putea urma.

Sub biciul crud al ne-nţelesei uri
Dorm prunci fără de case, oameni buni!
Dorm prunci fără părinţi, înlăcrimaţi,
Prunci care plâng de dor, însinguraţi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de îndoliere

Şi noaptea ca un vis se lasă
Pe ale timpului poteci,
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Tu înger de lumină pleci.
Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi eu sunt candelă aprinsă
Iar cerul plânge, aşa i-e vrerea...
În casă e lumina stinsă.

Şi noaptea ca un vis se lasă
Şi frunze cad la tâmpla ta.
Mă-ntorc aici! Mereu, în viaţă,
Tu ai sperat că-ţi vei vedea
Copila-n ceasul cel din urmă –
Un sprijin, căci, când vei pleca
Să-ţi fie calea mai uşoară...
Oh, iartă-mă, măicuţa mea!

Pe ale timpului poteci,
Ades de dor răpusă,
Să mă revezi măicuţă-ncerci,
Dar eu de gânduri dusă,
Adorm şi te visez cum treci -
O umbră la fereastră,
Venind din somnul tău de veci,
Măicuţă prea frumoasă.

Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă,
Din lumi îndepărtate,
Văd poza ta aici rămasă...
De dincolo de moarte,
Pică o lacrimă din cer
Şi-un înger se revarsă
Precum o clipă de mister,
Măicuţă, peste casă.

Tu înger de lumină pleci
Cu stelele deodată.
Ca tine, mamă,-n lume-s zeci...
Greşit-am? Tu mă iartă!
N-am fost cu tine când te-ai dus
Clepsidră ruptă-n două.
O boală cruntă te-a răpus...
Eu plâng cu stropi de rouă.

Se-nfruptă cu lumini tăcerea
Şi-n noapte-i mare jale,
Nu-ţi mai simt, mamă, mângâierea,
Azi sufletul mă doare.
Suspin, dar totu-i în zadar,
Îţi pun o lumânare,
Mormântu-i rece iar şi iar...
Doar tu ştii cum se moare.

Şi eu sunt candelă aprinsă
Şi lumea-i un pustiu,
Străină-s mamă şi sunt tristă
Şi-atâta-i de târziu!
Oh, îngenunchi în rugi de jar,
Dă timpul înapoi!
Îţi las ofrande la altar...
Din ochi cad rugi de ploi...

Şi cerul plânge, aşa i-e vrerea,
Clopotniţa răsună,
Răsună-n suflete durerea...
"Măicuţă, noapte bună!"
De-acum veghezi tristeţea mea
Şi vântul suflă-a jale,
Măicuţă dragă, vei pleca
Spre dincolo de zare.

În casă e lumina stinsă...
Te-aşezi în palma mea
Şi plângi şi tu! Şi tu eşti tristă!
Singurătatea-i grea.
E cerul plub, e pleoapă cerul
Şi doliul se revarsă
Pe cer măicuţă... şi în gând...
Tu nu mai eşti acasă.

În casă e lumina stinsă
Şi cerul plânge,-aşa i-e vrerea
Şi ceru-i candelă aprinsă,
Se-nfruptă cu lumini tăcerea.
Tu înger de lumină pleci...
Mă-ntorc de dor, mă-ntorc acasă
Pe ale timpului poteci
Şi noaptea ca un vis se lasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfat

Să purtăm în suflet cântec şi lumină!
Căci murind, prin moarte, iar vom învia,
Prunci întru născare, facere divină,
Dragoste şi pace, fluture şi stea.

Fericiţi şi liberi, ca un râu de stele,
Colinda-vom lumea către asfinţit
Şi ne vom întoarce, călători în lume,
Către cei pe care veşnic i-am iubit.

Când la tâmpla lunii, iarăşi, trandafirii,
Lacrima-şi revarsă - rouă de iubire,
Vom pătrunde poate, tainele-omenirii,
Vom găsi în moarte,-un strop de fericire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, înceţoşat şi cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Şi mă înţeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, înceţoşat şi cav,
Am scris poveşti, poeme şi istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele şi zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
Mă poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiţi în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Şi-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea şi aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălţat palate.
Îl văd în ceţuri pe tăicuţul drag,
Iar mama iarăşi s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Şi lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viaţă şi de nori.

Cer de la prunci un colţ uscat de pâine...
Ei mă privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Şi candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind uşor.
M-aşteaptă toţi străbunii. Şi coboară
Îngeri de stele îmbrăcaţi în alb.
Mă chemă ân a morţii călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Şi dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei şoapte...
Sunt ostenită de dureri şi plâns!
Străin care-mi urzeşti la căpătâi,
De-acum este târziu! Şi eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Şi mă înţeapă spinii din privire...
Vă tânguiţi cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Şi în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să ştiu
Că îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui şi-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărţit la semeni omenia
Şi licărul iubirii a-ncolţit,
Dar când iubirea a rodit într-ânşii,
De teama mulţumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Şi mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, înceţoşat şi grav.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec spre lumină

umbrele nopţii gonesc peste câmpuri
în patru anotimpuri
la capăt de mare, o casă...
o casă desenată pe un mugure de lume...
la margine de cer,
printre stele obosite
o apă, un gând şi o plută
în zare cântă cocorii
e timpul să plec spre lumină
păşind către El.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Printre cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă îngerilor din pustiu

E cerul senin câmp cu flori
Şi lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă şi-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Şi lumii aduc mulţumiri.

E cerul senin câmp cu flori –
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi şi peste furtuni.
Străini în amonte plecaţi,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt fraţi,
Legaţi prin destinul nedrept.

Şi lumea e doar un pustiu,
Tăcere şi lacrimi şi ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să ştiu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre şi reci,
Dezbrăcaţi, înfometaţi, goi,
În liniştea nopţii de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.

Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinţi,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălţaţi repetat rugi fierbinţi.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu şi un timp în zadar,
Căci ne-am naşte în goluri de zi
Şi prin noapte vom trece arar.

E toamnă şi-atât de târziu,
Voi plângeţi cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolţit,
Să fiţi pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.

Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranţa eternului mâine,
Un vis – piedestal altor veri,
Flămânzilor colţul de pâine.

Săraci de părinţi şi iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiaşi firi,
Să încolţească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerşindu-şi dreptate,
O ploaie, un tremur uşor,
Un pas, încă unul spre moarte.

Trec pruncii cu tată la schimb,
Îşi plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea şi dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.

Şi lumii aduc mulţumiri –
Acelaşi ecou repetat,
Aceleaşi dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiţi, oameni, mai buni şi mai drepţi!
Daţi celor ce plâng – cei ce n-au
Lumină, etern înţelepţi...
Făclii de dreptate vă vreau!

Şi lumii aduc mulţumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinţi şi iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă şi-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Şi lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie şi mamă

Femeie şi mamă iubeşte etern
Şi ziua şi noaptea şi Ra şi Infern
O lume se-nchină la numele ei.
E maica luminii, ea-i plânge pe-acei

Ce lacrimi de stele i-aduc la altar
Şi rugă curată în suflete – dar
Vin mame cu prunci la ea să se-nchine
Plâng taţi la icoane şi mame creştine.

Cinstită femeie, în numele tău
Mai lasă pământul de-acum, Dumnezeu,
Mai lasă lumină şi zâmbet şi flori,
Mai lasă iubire şi cer fără nori.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului pierdut

Se întoarce spre esenţe mistuind trecut şi umbre
Şi din iadul existenţei, fabulos şi cast erupe,
Întocmind eternităţii o recenzie de temeri,
Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni...
Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă
Peste tâmplele ninsorii, spre întoarcerea acasă.
O clepsidră risipindu-şi în tăceri întoarceri stranii,
Viaţa, clipele frumoase, visul, tainele şi anii.

Se întoarce spre esenţe mistuind trecut şi umbre -
Voal de foc şi de lumină, un şirag de pietre scumpe,
Răsăritul de apusuri, mister fără dezlegare
Al iudaicelor treceri peste lumea în mişcare...
Clopot ce străbate jalnic suflet blând, suflet sfielnic,
A bisericii canoane, al dumnezeirii sfeşnic...
Umbra trecerii spre mâine prtător pe valul sorţii
Spaima, plânsul şi durerea cea de dinaintea morţii.

Şi din iadul existenţei, fabulos şi cast erupe
Voluptoasă devenire... Unde-i oare?! Unde? Unde?
Ce cărări mirajul pâinii îl primesc ca pe-o ursită?!
Unde-i cheia ce ascunde a tăcerilor ispită?!
Ne înscriem în lumină în eliptice orare,
Curcubee-n must de lacrimi, dăinuind etern în zare.
Oh, a trecerii durere o simţim ca pe-o povară...
Se aşază jar de stele peste umerii de ceară.

Întocmind eternităţii o recenzie de temeri
Trecem - titluri şi impresii, umbre albelor creneluri.
Universul, faima lumii, toate-s treceri irosite,
Spini înmugurind în noaptea nerostitelor ispite.
Şi-n cenuşa altor timpuri ne întoarcem spre-a-nnopta,
Însetaţi de albe treceri, pe potecile de nea.
S-a oprit deodată totul... Caruselul vieţii noastre
Şi suntem un gând, o umbră, cântul pasărei măiastre.

Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni,
Crucile purtând un nume, timpuri de credinţe-gemeni,
Mă întorc înspre geneză, "universuri de cuvânt"
Şi-n a gnosticii lumină, vocea însămi o ascult.
Mulţi mi-au irosit esenţa, trena de cristaluri pure,
În atâtea ipostaze când aveam alt chip, alt nume.
Altui regn aparţinusem, iar acum, m-am întrupat
Om trudind de generaţii altor timpuri... Minunat!

Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă
Tâmplele eternităţii... Unde oare sunt acasă?!
Înfrăţită în lumină şi-n Duh Sfânt cu Dumnezeu,
Sunt doar lutul fără viaţă, trist căutător mereu.
Se aude-n mine clopot! Tunet! Ploile mă cheamă...
Fulger blând şi şovăielnic aud strigătul de mamă.
Da-ţi-mi braţul vostru fraged, prunci! Chemaţi-mă-napoi!
Vreau ca înc-o veşnicie să trăiesc de-acum prin voi!

Peste tâmplele ninsorii spre întoarcerea acasă,
Mă aşez pe catafalcul rugilor... Trăin, la masă,
Trupul meu îşi iroseşte timpul său şi-n mine-apune
Şi se risipeşte parcă ruginitul meu renume.
Sunt doar un nimic, adesea licurind precum o stea
Într-un vis... Trecut-au anii! Viaţă, nu mai eşti a mea!
Voal de lacrimi de lumină şi-ntuneric repetat
Care trece, trece, trece, într-un sfânt coabitat.

O clepsidră risipindu-şi în tăceri întoarceri stranii
Suntem azi... Deodată parcă au trecut prin timpuri anii.
Vezi?! De-acum o amintire pe aleile pustii
Trecem noi, prea albi la tâmple, prea bolnavi şi prea târzii...
Chiar şi toamnele asudă de osânda noastră... Trist!
Clipele-au trecut... şi viaţa... Totul pare-a fi un vis.
Praf de stele peste pleoape... Nimeni nu ne mai iubeşte!
Ştim că va veni o noapte... moare cel care trăieşte!

Viaţa, clipele frumoase, visul, tainele şi anii
S-au pierdut în ceaţa vremii, în videoclipuri stranii.
Universuri paralele şi-au intersectat durerea...
Noi, bătrâni şi paranoici, ne lipseşte mângâierea.
Diagnosticaţi senili, amputaţi de jurăminte,
Ne-ndreptăm ca un ecou către Cerurile Sfinte.
Rol mutaţiei divine, printre îngeri ne-am pierdut
Şi-am fost oameni... Ce ruşine! Şi o luăm de la-nceput!

Viaţa, clipele frumoase, visul, tainele şi anii,
O clepsidră risipindu-şi în tăceri întoarceri stranii,
Peste tâmplele ninsorii, spre întoarcerea acasă,
Ca un voal de aripi albe, lin fuzionând apasă.
Contemplând întreaga lume, plânsul, trena ei de semeni,
Întocmim eternităţii o recenzie de temeri,
Când din iadul existenţei fabulos şi cast erupe,
Ne întoarcem spre esenţe, mistuind trecut şi umbre.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un colţ de Univers

Stau sub salcia pletoasă
Pe-un covor de viorele,
Şi-n magie ne-nteleasa,
Visător privesc spre stele.
În culori de începuturi
Universul azi mi-apare,
Şi din nesfârşite gânduri
Viaţa pare o splendoare.
Am rămas privind la stele
Într-un colţ de Univers,
Prins de vraja dintre ele
Aşez gândul meu în vers.
Văd nestinsa strălucire
Din a cerului minune
Şi din sfântă rânduire
Se va naşte altă lume.
Într-un drum fără oprire
Rătăcesc prin Univers,
Nu am timpul de-ostoire,
Insă visul nu s-a şters.
Între stele stau ascunse
Lumi ce nu vor fi ştiute,
Astazi, eu aşez prin vise
Doar plăceri nebănuite.

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru cei săraci

Este o noapte geroasă,
Vulcani se înalţă spre cer,
Ninsoare mă cheamă acasă,
Sub ram de mătasă, în ger.
La cumpăna nopţii adoarme,
Sub umbre, un înger de nea,
Şi nori se adună. Mi-e foame,
Mi-e foame de dragostea ta!

Este o noapte geroasă,
Copacii sunt trişti şi sunt goi
Şi croncăne corbii pe casă,
Flămânzi şi stingheri ca şi noi.
Şi gerul ne strânge, tot strânge,
Sărăcia mai mult ne apasă,
Mama suspină şi plânge,
Amară tristeţe e-n casă.

Vulcani se înalţă spre cer,
Durerea-i prelungă văpaie,
Afară e ger, tot mai ger
Şi vântul mai tare se-nfoaie.
Nici lemne de foc nu mai sunt,
Nici lacrimi a plânge cu jale,
Doar Ţie-ţi rugăm, Tată Sfânt,
Eternă, creştină-alinare.

Ninsoare mă cheamă acasă,
Mă-ntorc prin nămeţi la trecut,
La mamă, la Zâna Crăiasă,
Cuminte, mă-ntorc spre-nceput.
Mi-e dor de gutuile coapte,
Le văd strălucind ca o lampă,
Le văd strălucindu-mi în noapte,
Le văd strălucindu-mi pe pleoapă.

Sub ram de mătasă, în ger,
Se pierde alaiul de îngeri,
Dispare – un vis, în eter,
Iar eu plâng cu lacrimi de sângeri.
Un cânt de argint peste sat,
Un clopot, biserici uitate,
Credinţă, un strigăt spre-nalt,
Le-am luat amintire pe toate.

La cumpăna nopţii adoarme
Acelaşi colind de copil
Şi goana prin vânt şi ninsoare,
Iubirea cu iz juvenil.
Pe geană omătul coboară
Şi visu-i văpaie şi jar
Şi lacrimi pământu-mpresoară,
Pe crucea şi trupul-amnar.

Sub umbre, un înger de nea,
În timpuri, un înger de ceară,
Un înger în inima mea,
Din cer, ca un vis se coboară.
Pe tălpile goale, de prunci,
Dureri încrustate... şi boală...
Şi cute mereu mai adânci,
Pierzându-se-n ura de smoală.

Şi nori se adună. "Mi-e foame!"
Răspunde ecoul mâhnit.
Pe faţă curg lacrimi amare
Şi corbi, din adânc, s-au ivit.
Sub pleoape izbeşte furtuna –
Acelaşi ecou repetat.
Zadarnic fac semne cu mâna,
Ninsoarea, tăcut, m-a-ngropat.

Mi-e foame de dragostea ta,
Copil adormit în uitare,
Mi-e viaţa mai grea, tot mai grea
Şi sufletul doare, tot doare!
Veghează-mi, ca somnul de veci,
Uşor, plin de taină să-mi fie!
Nu-mi da, n-am să vreau, (mă-nţelegi?),
Să port a durerii armie!

Mi-e foame de dragostea ta
Şi nori se adună! Mi-e foame!
Sub umbre, un înger de nea,
La cumpăna nopţii adoarme.
Sub ram de mătasă, în ger,
Ninsoare mă cheamă acasă.
Vulcan se înalţă spre cer,
Este o noapte geroasă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa târziilor toamne

Nori pe cerul de mătasă,
Prea întristat. Şi-n vânt fugar,
Negre păsări trec spre casă...
Mormintele sunt în zadar...
În clopote de voci şi plâns,
Rănind şi îngeri şi lumini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
În noi lăsându-şi rădăcini.

Nori pe cerul de mătasă...
E toamnă-n suflet de bătrâni.
Ce trist e drumul spre acasă
Şi-s nori în suflet de români.
Zarea s-a întristat deodat'
E-atâta gri în noi şi-n jur.
Câtă durere a-ntristat
Uitatul suflet de român!

Prea întristat şi-n vânt fugar,
Un pescăruş pătează zarea
Şi plânge disonant în deal
Un clopot, precum plânge marea.
Se sting la maluri de dureri
Furtuni şi suflete deodată.
Mormântul fiecărei seri,
Bătrâna cruce îşi aşteaptă.

Negre păsări trec spre casă...
Toamna-n suflet s-a lăsat,
Ruginie, dar frumoasă –
Vis de rugi şi rod bogat.
Între ceţuri stă ascunsă,
Ca un toc în călimară.
Veşnic stă pe gânduri dusă,
O gutuie dulce-amară.

Mormintele sunt în zadar.
Zadarnic timpul din osoare.
Se moare iar şi iar şi iar
Şi viaţa şi tăcerea doare.
Se strâng pe crucile de lemn
Păsări hulpave de bazalt,
Coboară treptele-n infern
Spre picătura lor de iad.

În clopote de voci şi plâns,
Vuiesc clepsidrele şi dor.
Se-ndreaptă viaţa spre apus –
Un anotimp şuierător.
Se văd în zare ca un râu,
Morminte în mărgean de cruci.
Străine, eu te văd şi ştiu
Că în curând ai să te duci.

Rănind şi îngeri şi lumini,
Ni-i viaţa trecere spre zei
Şi moartea prinde rădăcini
Şi în cuminţi şi în mişei.
Azi pentru fiecare mort
E cerul gri şi-s plângeri iar
Şi n-am să vreau să mai socot
Fapta ce-i pusă în cântar.

Bătrânii noştri s-au tot dus –
Semănători de timp şi vis.
Au cugetat, au plâns, au râs,
Apoi cuminţi, tăcut, s-au stins.
Lumânărele de cristal
Atât de caste, s-au aprins.
Cenuşa-i strânsă în osoar
Şi toate verbele s-au scris.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Precum o rugă-au adormit –
Un gând în arderi de lumini,
Ultimul verb din asfinţit,
O flamură-n căderi, izvor,
Cărare către infinit,
Un vis, o lacrimă de dor,
Un început şi un sfârşit.

În noi lăsându-şi rădăcini,
Bătrânii noştri s-au tot dus,
Rănind şi îngeri şi lumini
În clopote de voci şi plâns.
Mormintele sunt în zadar,
Negre păsări trec spre casă,
Prea întristaţi şi-n gând fugar,
Nori pe cerul de mătasă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă amintirilor de sat

Bate în pieptul nostru azi,
Precum un clopot peste sat,
Un gând şi-o inimă de brazi...
Şi-n suflet totul s-a schimbat.
Trecând pe troienite căi,
În troienitul anotimp,
Colindători prin munţi şi văi,
Frâng pita în bucăţi de timp.

Bate în pieptul nostru azi,
Acum, o inimă bătrână
Şi dorm în noi păduri de brazi,
Sub fine ţesături de lână.
A nins în noi cu flori de măr,
Mă-ascund sub pleoapele de noapte
Şi timpuri troienite dor
Şi zboară clipele spre moarte.

Precum un clopot peste sat
Se-aşează liniştea... O chem...
Este târziu şi s-a-noptat
Şi în clepsidră se aştern
De-odată, fulguiri de nea,
Lumini şi stele căzătoare,
În gânduri, pe căsuţa mea
Şi pe a timpului cărare.

Un gând şi-o inimă de brazi,
Un clopot de ninsori şi vis,
În care, timp, de veacuri arzi,
Vreascuri din timpul nepermis.
mi-ai prins în clipe de argint
Ninsori de vise şi cuvinte,
Cu clipa-n noapte să m-alint,
Să-mi fac poeme de cuvinte.

Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Atâta linişte m-apasă!
Cuvintele s-au spulberat
Şi vreau să mă întorc acasă.
Vânturi, spre minus infinit
Îmi poartă frunzele de dor.
Arama timpului oprit
Răsună iar uşor... uşor...

Trecând pe troienite căi,
Cu biciul despicat în cinci,
Se-aud vuind, se-aud prin văi,
Se-aud deodată şi aici...
Tot ei, în portul popular,
Trecând precum un vis prin moarte.
Bătrânii noştri trec arar
Prin a tăcerii noastre noapte.

În troienitul anotimp
Mă-ntorc din nou, mă-ntorc acasă.
Să dorm aş vrea, dureri să schimb,
Să stau cu toţi ai mei la masă.
Să-mi fie timpul spre-napoi
Vis şi muşcată la fereastră,
Să fiu mereu, mereu cu voi,
În orice timp să fiu acasă.

Colindători prin munţi şi văi
Se-ntorc ca altădată iar
Cu fruntea sus, mândrii flăcăi,
Cu trup arzând în munţi de jar.
Altar, ceasornic şi popas,
Argint pe ii, argint pe fote
Şi sufletul ce le-a rămas
În versuri şi poeme, note...

Frâng pita în bucăţi de timp
Şi se întorc la rădăcini,
Troiene-n orice anotimp,
În suflet simpli şi virgini.
Sub un ştergar, înlăcrimat,
Bunicul cu o pleoapă-nchisă,
Sub nori de praf s-a aşezat...
Bunica-şi toarce anii-n prispă.

Frâng pita în bucăţi de timp,
Colindători prin munţi şi văi,
În troienitul anotimp,
Trecând pe troienite căi.
Şi-n suflet totul s-a schimbat...
Un gând şi-o inimă de brazi.
Precum un clopot, peste sat,
Bate în pieptul nostru, azi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de primavară

Din zăpadă, din pământul reavăn şi deodată cald,
Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard.
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii,
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii.
Lumea parcă prinde viaţă, chiar şi firul cel plăpând
Se înalţă... Îngeri, pace şi iubire pe pământ.
E renaşterea din suflet... Primăvară! Este cânt,
Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt.

Din zăpadă, din pământul reavăn şi deodată cald
Îngenunche-n semn de pace, vestitor plăpând şi alb.
Vezi copiii într-o lume nouă. Necuvântătoare
Iarăşi se trezesc la viaţă din adânca lor visare.
Mugurii mustesc din ramuri... Lira ne aduce-n dar
Azi, o nouă primăvară... Prima zi din calendar,
Când cu soarele deodată au ieşit pe strada mare
Vânzători de pandative, ghiocei şi mărţişoare.

Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard...
Dor de flori şi dor de stele izvorăşte din înalt.
Taina îngerilor, care, pe pământ au coborât
Şi ne-au alintat privirea. Visul care s-a născut
Pe un petec de hârtie, sub un petec de zăpadă
Şi în suflet, ca o torţă, sângeriu a prins să ardă.
Primăvară, primăvară, treci în goană pe alei,
Val de vânt şi val de ceară, prins în ramuri de cercei.

Printre ramuri se avanta pasarelele zglobii...
Cu alaiul tau, frumoaso, vei pleca... si vei veni.
Roi de muguri, de albine, crisalide, flori si cant...
Lai pe trena-ti fosnitoare pasiune si avant.
Pe sub gene rimelate lasi si lacrimi si secunde...
Lasi si dulce amintire... Primavara, nu te-ascunde!
Da-mi si mie din lumina vie-a pietrelor de jad,
La altarul existentei sa-ngenunchi, sa plang, sa ard.

Vezi pe cerul de matasa mii de stele argintii...
Cad in par, din ochii mintii, inspre margine de zi.
Plang bujori cu rosu-sanger la altar de limpezi ape,
Primavara-n noi se naste, sa ne fie mai aproape.
Cerul se desparte-n ceruri: flori de cais si flori de mar.
In parfumul de lumina, timpul curge mai usor.
Clocotesc necunoscuturi... Iar miroase-a primavara
Si a tainice-nceputuri izvorand pe drum de seara.

Lumea parca prinde viata, chiar si firul cel plapand
Se inalta catre soare din prolificul pamant.
Ca un zambet este viata - un covor de violete
Si de liliac cununa prinsa iar in par la fete.
Tamaioare si narcise si-alte minunate flori,
Aducand nectar si miere in betie de culori.
Reverie, cantec, pace, dans de fluturi si lumina,
Toate-s ale primaverii printr-o facere divina.

Se înalţă... îngeri, pace şi iubire pe pământ...
M-am născut a doua oară prin picturi şi prin cuvânt
Fermecat sobor de raze peste trecătoare timpuri
Începând o viaţă nouă pentru patru anotimpuri.
Prunc, pruncia-mi dezvelită doarme-n verde crud. Târziu,
Printre păsări călătoare, viers şi clopot am să fiu.
Bate iarăşi în fereastră primăvara minunată,
Însă prinşi de ale vieţii, prea puţini o mai aşteaptă.

E renaşterea din suflet... Primăvară! Este cânt...
Clopote ne bat în gânduri... Oare câţi le mai aud?!
Ochiu-i trist şi-nlăcrimare este peste tot pământul,
Rug de foc în râu de gene, arde-n timpuri jurământul
De a crede în iubire... Ce blestem s-a infiltrat?!
Primăvara-i retrogradă?! Oare cine-i vinovat?!
Timpul trece, nu ia seama la măruntele-ntrebări,
Cade-n valuri şi buchete, peste noi, mereu, în zori.

Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt...
Timpu-n noi se risipeşte, viaţa-n noi a început!
Cad pe câmp de lăcrămioare, râd şi plâng de fericire,
Pe alee, la plimbare, trec atâtea nopţi şi zile...
Luna, ca un ochi de sticlă spumuit, zâmbeşte tandru,
Trece iar un vânt năstruşnic printre frunzele de leandru.
Lumea în arome-şi scaldă adormitele poeme...
Poate doar în noaptea asta vom mai adormi devreme.

Este taina regăsirii şi lumina din cuvânt,
E renaşterea din suflet primăvară, este cânt!
Se înalţă îngeri - pace şi iubire pe pământ,
Lumea parcă prinde viaţă, chiar şi firul cel plăpând.
Vezi pe cerul de mătasă mii de stele argintii,
Printre ramuri se avântă păsărelele zglobii...
Pete albe de lumină - lampion al vieţii, ard,
Din zăpadă, prin pământul reavăn şi deodată cald.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa pruncilor orfani

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Vedeţi şi stăpânire şi teroare,
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci,
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi copii înfometaţi şi goi
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi.
Câte orori în lumea asta, Doame!
Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!

Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!
Rana ascunsă-n suflete nu doare?!
Nu doare plânsul, noaptea, sărăcia?!
De ce trăiţi atunci în România?!
În parcuri, pe poteci, atât de singuri,
Copiii străzii trec prin anotimpuri,
Cerşind un colţ de pâine, ori o haină.
Voi nu-i vedeţi?! Ori nu-i băgaţi în seamă?

Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Închideţi uşa celui care n-are.
Se-afundă-n valuri de dureri, dar voi,
Voi cei ce-aveţi, nu-i scoateţi din nevoi.
În ochiul vostru ei rămân de stâncă
Şi între voi prăpastia-i adâncă.
Oh, n-aveţi milă! Crucea şi-o vor duce
Să fie sprijin pentr-o altă cruce.

Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci?
Străin de Dumnezeu, nu-ţi mai aduci
Aminte de poruncile zidite
În stânca unui trup de oseminte?!
Fii drept şi bun, aproapele-ţi ajută,
Din duhul tău, tu duhul i-l înfruptă,
Celui bolnav, dă-i linişte în gând
Şi vindecă-i durerea mai curând!

Pe chipuri obosite cutea-adânci
Dac-ai să vezi, aminte să-ţi aduci
Că s-au zidit pe ei ca tu să fii
Mai fericit cu fiecare zi.
Dar tu, străin, alergi... Şi-ntunecare
Îţi este de un timp întreaga zare.
Te cheamă, iată, diavolii-n luciri
Şi viaţa ta-i un şir de amăgiri.

Vedeţi copii înfometaţi şi goi...
Ca ei aţi fi putut să fiţi şi voi.
Cerşesc desculţi, li-i foame, ori li-i sete,
Încă mai speră, încă pot s-aştepte.
Bolnavi, febrili, părinţii li-s... pe moarte.
Destine frânte, lacrimi, nedreptate...
Ei nu s-au lepădat de Dumnezeu,
Căci numai El îi sprijină la greu.

Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Puteaţi cândva, oricând, să fiţi şi voi.
O zi măcar să încercaţi a fi
Săraci, bolnavi... Poate aşa veţi şti
Să daţi lumină celor etern întunecaţi,
Să vreţi să daţi acelor flămânzi, ca între fraţi,
Mâncare, ori o haină, ori un pahar cu apă...
Nu fiţi infirmi la suflet, cu inimă săracă!

Câte orori în lumea asta, Doamne!
De ce se plânge şi de ce se moare?!
Şi dincolo de plângeri, în regres
E astăzi, Doamne, al planetei mers.
Dă timpul înapoi! Rana-mi alină!
Învie-i iar pe cei care muriră!
Dă-le şi soare, dă-le şi iubire!
Renască crini de-acum în nemurire!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Tu mângâie-i şi îi ajută, Doamne!
Prin braţul nostru dă blândeţe, azi,
Durerea lor de-acum, te rog s-o arzi!
Şi dă-le lor şi zâmbet şi lumină
Şi suferinţa, Doamne, le-o alină!
Căci, oh, altar din trupul meu aş face,
Dar dă-le Doamne azi în suflet pace!

Mor prunci de frig! Oh, pruncii mor de foame!
Câte orori în lumea asta, Doame!
Scârbiţi de suferinţă şi nevoi,
Vedeţi copii înfometaţi şi goi.
Pe chipuri obosite cute-adânci...
Vedeţi huzur, ori lacrimă de prunci.
Vedeţi şi stăpânire şi teroare...
Priviţi, oh, oameni, lumea asta mare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!