E o ninsoare despletită

E o ninsoare despletită,
ce şterge-n jur copacii şi pe tine,
un colb de alb aruncă-n zare
şi azvârle cu lumina-n ochi,
iar tu când vrei să mă priveşti,
striveşti lumina între gene
privindu-mă adânc.
O clipă coboară din nori
şi aprinde talpa piciorului gol,
cuvintele respiră tot mai repede
şi ora nu mai curge, stă pe loc.
Suntem eliberaţi în spaţiul
fără margini plin de alb,
şterşi de lumina albă
într-un şuvoi mortal.
Şi alergând în sus şi în spirală
ieşim din lumea albă întregi
împovăraţi de gânduri pământeşti
în lumea noastră rece şi reală.

poezie de Oana Frentescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

e seară, e târziu
e tăcere, lugubră tăcere
umbra se strânge în jur
cu fiecare clipă ce piere
adun ore, triste ore, în amurg efemer
durerea în mine, o tristă haină
lumina arde în lacrimi, se duce
pe malul apei o cruce
pe margini de drum, o albă floare
mă aplec, o culeg
o pun pe cruce
lumină albă a înflorit în suflet

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

În nopţi sclipeşte Luna
Pe Cer se aprinde noaptea
Înalţă-te la Ceruri
Învingând şi moartea.

Răsfaţă-te-n putere
Din umilinţă învie
Creând din moarte viaţa
Supusă la magie.

Crează-te din gânduri
Nu simţuri pământeşti!
Învinge-n tine noaptea
Lumina s-o primeşti.

Şi dacă vrei vreodată
Să simţi că ai existat
Întreabă, Luna, noaptea:
Cine sunt eu de fapt?

Şi un răspuns de-ndată
S-a prins în tine acum
Tot ce a fost odată
Tu vei afla de-acum.

Se ascunde în ziuă Luna
Lumina nu o vedem,
Doar când se lasă noaptea
Şi stelele pe Cer.

Deschide-ţi Cerul Lună
Transformă noaptea-n zi
Zeii îţi dau lumina
Prin stele mii şi mii.

Şi dacă ar fi vreodată
Să cânt la geamul meu
E pentru tine Lună
Ţi-aprind lumina eu.

poezie de Nicoleta Petre (28 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspinul clipei

Între mine şi tine
o sălbatică ceaţă
În spaţiul tău restrâns
lumina nu are loc
Poate trebuia să vii...
Înaintea zorilor
în lumea mea...
în sufletului meu.
Dar ochiul tău e orbit
de prea multă ceaţă
în dimineţi spânzurate
Şi mai ştiu că te-ai temut
de durată... de niciodată...

Îmi căutam calmul
în gânduri şi în singuratate.
Încet cad clipele albe...
şi eu le văd, le văd
peste o patimă învinsă
peste buzele rămase închise.
Suspin adânc ca la-nceput
în aşteptarea tăcută
când umbra ta a căzut
în suspinul clipei...
ucisă de lumina dimineţii.
Te-ai jucat cu sufletul meu
subţire şi obosit sub greutatea nopţii.

poezie de Teodora Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peretele din faţa mea

peretele din faţa mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spaţiul gol e o transă în care merg ucigând gravitaţia.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.

copacii se-ntorc cu faţa la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina sau Intuneric?

'Când omul crede că urmează lumina, se trezeşte alergând spre întuneric.'

În râuri de lumină
Prelinse dintre nori
Citesc slovă dinină
Când simt păcatu-n pori,

În lumea citadină
Cuvintele-s comori
Ce taie şi dezbină
Neghina dintre flori

Şi caut o pricină
Minciunilor din zori
Dezamăgiri şi vină
Când noi ne credem sori

De ură lumea-i plină
Noi desenăm culori
Ispita să ne ţină
Fără judecători

Vorbim noi de lumină
Dar suntem prea uşori
Că seara va să vină
Fugim iar trădători

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Donald

O, lună, lună albă, lună luminoasă navigând pe cer,
Priveşte lumea noastră-nvolburată cu ochiul tău de înger
Şi spune-mi, Donald al meu pe ce mări de primejdii pline
Umblă – şi-adu-l pe drumuri argintii înapoi la mine.

O, lună, lună albă, strălucitoare, obrazul tău e rece;
E-un norişor lângă tine sau pletele-ţi plutesc buiece?
Dacă nu vrei s-ajung şi eu slabă, rece şi palidă ca tine,
Trimite, iuţi, curenţii maree şi-adu-l pe Donald înapoi la mine.

O, lună, lună albă, strălucitoare, încântător ţi-e nimbul!
Nu-i crin în lume care de tine să nu-şi ferească chipul:
La fel, şi eu îmi voi întoarce privirea de la tine, ştii bine,
Dacă raza şi mareea ta nu-l vor aduce pe Donald înapoi la mine.

poezie de Henry Abbey, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada e albă,
Lumina e albă.
Natura are salbă
Şi coroniţă albă.

catren de Dumitru Delcă (10 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zig-zag

Zig- zag istovit, ajuns întreg
între luna desculţă şi apusul de frunze,
lumina se sparge în bucăţi muritoare,
durerea e scrisă generic pe gânduri.

Din paşi pornirile îngheaţă,
se răzvrăteşte inima în clocot,
mor fluturii galbeni din sclipirea lunii.

Uitarea neculeasă
din colţuri neumblate şi ascunse,
îşi lasă umbra rece pe faţă şi pe frunte.

Un timp s-a decupat sub alte legi divine,
culori se hrănesc azi din alt fel de albastru,
pe pagină albă posacă prezentul învaţă să tacă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem lumea. Lumea este tu şi cu mine, lumea nu este separată de tine şi de mine. Noi am creat această lume - lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietăţii, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simţ al compasiunii, sau al consideraţiei pentru un altul. Oriunde ai merge, în orice ţară din această lume fiinţele umane, adică tu şi ceilalţi, suferiţi. Suntem anxioşi, suntem nesiguri, nu ştim ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca fiinţe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile. Există o relaţie comună între noi toţi. Noi suntem lumea în esenţă, practic şi în mod fundamental. Lumea este tu şi tu eşti lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înţelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.

citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Nu mai suntem eroii din poveste,
nici îndrăgostiţii ce se sărutau
în ploaie de lumină albă
când ochii ferestrelor
îi ascundeau sub gene plânse.
TU-cavaler în războiul de stele
fără binecuvântări,
EU-prizonieră în trecutul tău.
Împreună suntem universul
din altă galaxie,
cu viaţă în loc de moarte,
cu vis în loc de timp,

când iubirea noastră devine ritm
în poezii de dragoste
şi poeţii scriu atât de verde,
atât de albastru,
că lumea toată
se îmbracă în NOI...
Astăzi oamenii se caută
în culori pereche,
dar noi am plecat deja
în albul vieţilor apuse...

poezie de Eliza Rădoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas în lumea ta

Erai, în lumea ta din vechi poveşti,
pierdută-n gânduri ce-şi doreau uitare,
iubirea încercând s-o amăgeşti
c-o inimă lipsită de culoare.

Priveai fără să vezi, priveai tăcut,
o lume-aşa cum ai fi vrut să fie,
ferită şi de-al timpului sărut;
visai pierdută în melancolie.

Erai acolo când ne-am întâlnit,
învăluită în mister, retrasă,
dar mi-ai urat un moale "Bun venit!"
c-o voce-atât de caldă şi sfioasă.

Rămas în lumea ta, uitat de timp,
te-am învăţat iubirea cu tandreţe,
trecând, din anotimp în anotimp,
în lumea noastră fără bătrâneţe.

Tu, mă priveşti, zâmbind, eu te iubesc,
tu mă adori, eu te sărut, iubire,
noi suntem într-un vis ce-l plăzmuiesc,
sperând în viitor şi-n regăsire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâmul sfânt

Se schimbă lumea mea de vis
Cetăţi se-nchină către lume
Domnitori ai vechilor regate
Schimbă lumina de altă dată
Este o lume de fanfară
Este o viaţa de speranţa
Nici un cuvânt nu poate spune
Că suntem născuţi fără nume
Suntem fii lui Dumnezeu
Întru credinţa ne-am născut
Într-o ţara sfântă, luminată
Vom fi lumina din spirală
Voi preamări tărâmul sfânt.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul suntem noi...

Timpul s-a pierdut pe ţărmul mării,
Şi-am fost îndrăgostiţii de altădată,
Când se vor limpezii în gânduri zorii,
Găsi-vom doar, o dragoste înnoptată.

Privind spre pâinea caldă şi pufoasă,
Vedem o frământare-a timpului din noi,
Ce construia o dragoste frumoasă,
Gândea în împărţirea, timpului la doi.

Să ne trezim curgând din ochi şuvoi,
Vibrând o clipă ascunsă în pietrele uitării,
Să ne-amintim, că timpul suntem noi...
Şi să ieşim din valurile mării.

poezie de Maria Richi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă albă

striveşte-mă c-o ultimă strigare
luată din vârfurile plopului înalt
pe-o spirală de lumină
cu bucuria abandonului
ieşit din clipele rotunde
adunând secundele împrăştiate în palmele deschise.

vino în suspans
dezbrăcat de anotimpuri,
recompunând electronii întârziaţi
de pe marginea unui sincron necerut de nimeni.

vom face un fel de semn de împăcare
cu lumea, cumpărând dimineaţa
rătăcită printre frunzele căzute
şi făcând-o a noastră,
dimineaţa visului alb.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când mergi într-un bar, nu te grăbi să goleşti conţinutul paharului. Stai în colţul tău de lume şi priveşte, ascultă, pe toată lumea şi pe niciunul, zgomotul vieţii cum îţi vibrează în urechi. Adâncit în gânduri, de vorbă cu tine, discret, ca să nu atragi atenţia, deşi, deja ai fost reperat de doi ochi curioşi, interesaţi, gata să-ţi vorbească de cum îi priveşti. Dar, tu nu te grăbi, nici paharul să-l bei şi nici lumea să o priveşti, pentru că numai aşa, învăluit în mister, ascuns în umbra umbrelor, poţi vedea viaţa aşa cum este.

Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei Sori şi o barbă

Privit-am cerul
şi un turcuaz de vis
mi-a inundat sufletul în abis
prin culoarea marii de smarald
priveam trei Sori şi o barbă
o barbă albă legată de Soarele din mijloc
Lumină multă şi iubire
se revarsă-n sânul meu de om
şi-mi scaldă viaţa-n primăvară,
aduce-n pântec puterea de a fi mamă
a nostră multă primăvară
trei Sori şi o barbă albă
legate prin oceanul infinit al preţuri vieţii
ce separă lumea terestră de ei
adorm privind trei Sori şi o barbă albă
care se scutură pictând planeta
în armonii divine
sub lac de ape şi lumi
visez turcuazul din nori
şi lava ce curge-n cascade
din blocuri fără de mansarde
privesc dormind potopul glasului
de om ce risipeşte armonia divină
şi o aruncă-n puţul gol şi mort
cu apa pierdută-n destin
adorm din nou cu trei Sori şi o barbă albă
realizez în vis că am trăit
cândva pe pămînt!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tristă lumea fără voi...

E tristă lumea fără voi,
Fără un zâmbet sau un vers,
Unde-aţi plecat străini, şuvoi,
Prin ce tărâm de Univers?

Pe coarda timpului pierdut
Zburaţi spre cerul înstelat
Şi ce-aţi avut de străbătut,
Rămas în urmă, izolat.

Ne este dor de tot ce-a fost,
Cenaclul l-aţi mutat în nori
Iar noi ne zbatem fără rost
Pe un Pământ plin de ninsori.

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea nu este ceva separat de mine şi de tine. Lumea, societatea reprezintă relaţia pe care o stabilim sau încercăm să o stabilim între noi. Aşa că tu şi cu mine suntem problema şi nu lumea pentru că lumea este proiecţia noastră şi ca să înţelegem lumea trebuie să ne înţelegem pe noi înşine. Acea lume nu este separată de noi, noi suntem lumea şi problemele noastre sunt problemele lumii.

citat clasic din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cules

focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci şi spasmul muşchilor
odată cu învârtitul teascului
şi strivitul boabelor
ce-şi leapădă cămaşa

până sub stelele nopţii energia curge
cu tot cu lumină şi întuneric
cu tot cu rai şi iad

frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini şi pe faţă
şi chiar se coboară sub tălpi

şi inima uită golul din eu
particule întregi fără substanţă
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îţi mută spaţiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunţii din Cana.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda dintr-o baie albă

eram înconjurat de pereţii albi
cu imperfecţiuni albe
într-o baie albă proaspăt curăţată
în oglindă se reflecta
liniştea

zbuciumul

şi cât de puternică
albă
lumină
rece
ca în saloanele spitalelor
bec nepăsător şi sincer

în lumina asta descoperisem riduri noi
în oglinda asta înşelătoare
în care se ascundea
misterul tot al lumii

poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!