
Rămas în lumea ta
Erai, în lumea ta din vechi povești,
pierdută-n gânduri ce-și doreau uitare,
iubirea încercând s-o amăgești
c-o inimă lipsită de culoare.
Priveai fără să vezi, priveai tăcut,
o lume-așa cum ai fi vrut să fie,
ferită și de-al timpului sărut;
visai pierdută în melancolie.
Erai acolo când ne-am întâlnit,
învăluită în mister, retrasă,
dar mi-ai urat un moale "Bun venit!"
c-o voce-atât de caldă și sfioasă.
Rămas în lumea ta, uitat de timp,
te-am învățat iubirea cu tandrețe,
trecând, din anotimp în anotimp,
în lumea noastră fără bătrânețe.
Tu, mă privești, zâmbind, eu te iubesc,
tu mă adori, eu te sărut, iubire,
noi suntem într-un vis ce-l plăzmuiesc,
sperând în viitor și-n regăsire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Povestea noastră
Îmi aduc aminte de ziua când te-am cerut
În acea noapte de vară înstelată,
Și ne-am unit destinele într-un singur sărut
Ca să nu putem fi despărțiți vreodată.
Te găseam mai atrăgătoare decât viața
Căci tu însuți îmi erai puterea;
Fericirea ce mereu am cerut-o cu speranța
Că poate va veni odată cu iubirea.
Te priveam cu ochii adolescentului îndrăgostit
Ce-și vedea întâia oară dragostea,
Rugându-mă să fiu alături de tine numai fericit
Și întreaga viață să fii numai a mea.
O cât de mult adoram să te văd zâmbind
Când la piept mi se strângeam,
Și-mi doream să te simt lângă mine iubind
Că a ta pasiune n-o cunoșteam.
Nu trecea o zi fără să-ți spun că te iubesc
Căci așa se face la iubire,
Iar când îți afisa-i acelaș zâmbet îngeresc
Mă făceai să-mi pierd și o ultimă gândire.
Aș fi distru lumea cu tot ce are mai frumos
Ca pe tine să nu te fi pierdut;
Iar de acum viața parcă nu mai are niciun rost
Când eu am rămas doar un trecut.
Povestea noastră de iubire însă nu s-a sfârșit
Ci s-a scris acolo departe între stele,
Unde ai să privești mereu cu-n suflet răvășit
Că eu m-am dus acolo între ele.
poezie de Cosmin-Gabriel Satnoianu
Adăugat de Cosmin-Gabriel Satnoianu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre gânduri
Mi-ai înflorit prin gânduri într-o zi
ca stelele-ntr-o noapte pe o boltă
nepăsătoare-n lumea dezinvoltă
în care se întâmplă -a străluci.
Și nu erai un gând, nici stea sau floare,
dar îmi erai acolo și simțeam
că ești a mea, erai tot ce-mi doream,
iubita mea, ce-n gânduri îmi răsare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriuâ din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul florilor de mai
Știam că florile de mai,
Când strălucesc în lumea lor,
Îți umplu sufletul de dor
Și cer iubirea să le-o dai,
Iar ție, floarea mea de mai,
Ți-am dat-o și-n a mea grădină
Mi-ai fost a florilor regină
Și mi-ai adus în suflet rai.
Îmi ești mireasma dintr-un vis
Când, dintr-al florilor alai,
Ai vrut iubirea mea s-o ai.
Și te-am cules, și mi te-am scris
Pe-al sufletului manuscris,
În veșnicia lunii mai.
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul
plaja dormea între valuri
pe o stâncă sângera o inimă
erai o străină când te-am întâlnit într-o privire
rochia ta, culoarea cerului
părul despletit tânjea dorințe nestinse
pășeai goală ca o femeie
erai atât de frumoasă
nu știam surâsul mângâierilor tale
și te-am strâns în brațe
te-ai frânt a iubire totală
sărutul nemărginirii
dacă nu te-aș fi găsit cine aș fi fost
când te sărut în zori
sărut pașii
când te sărut în noapte
sărut clipa
și când voi termina de sărutat
atunci vei știi iubito cine sunt
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de departe
Atât de departe de viață
de tine, de mine, de noi,
ești vis rătăcit într-o ceață,
și-ai vrea să te-ntorci înapoi,
în lumea ce-ți pare ciudată,
dar știi că există un loc
în care aveai, altădată,
iubirea, cu tainicu-i joc.
Privești, ca și mine, departe,
dar locul de vis a pierit
și totul acum ne desparte,
uitarea, deja, a venit.
Mai sunt amintiri ce se-agață
de gânduri, rezistă un timp,
dar cad obosite, îngheață,
ucise de-un alt anotimp.
Privim, degajați, depărtarea
ce nu mai contează la noi,
când totul plutește pe marea
speranței în lumea de-apoi.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cafeaua cu vis și fum
Privirea mea, pierdută prin aburi de cafea,
e tristă, abătută, și caută ceva
prin timpul interzis: întoacerea la vis,
la noaptea cea din urmă, în care ai venit
când umbrele își curmă conturul alungit
și se petrec, în taină, spre lumea de mister,
îmbrac-o nouă haină, un dar trimis din cer,
și-apar din nou, ca vis, și totul e permis.
Sunt, încă, într-o stare în care n-am habar
de-a fost ca, din uitare, să mi te-apropii, iar,
sau te-ai crezut, prin timp, în vechiul anotimp,
în care ritualul din nopțile târzii
era iraționalul atâtor nebunii
în care, cu plăcere, adânc ne-am cufundat,
iubire și tăcere, atât cât ni s-a dat,
și nu a fost un vis, iar noi ni l-am permis.
Privesc, tăcut, cafeaua ce, sigur, s-a răcit,
și fumul de țigară ce urcă... rătăcit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua ochilor mei
Te oglindeai, zâmbind, în ochii mei
Și deveneai, în ei, o floare-albastră
Când începea, demult, iubirea noastră.
Erai strălucitoare-n ochii-acei
Ca steaua ce-i a cerului regină
Când zorii se revarsă în lumină.
Iubita mea, trimisă-n dar de zei,
În suflet, pe vecie să rămână,
Lumina ta, de-atunci îmi e stăpână,
Iar tot ce-ți cer e, doar, să nu îmi iei
Din ce mi-ai dat, nimic, nicio scânteie
Din aura ce-o ai, iubită zeie
Și să privești, zâmbind, în ochii mei.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva...
Erai cândva din sufletu-mi bucată
Pe brațe fericirea ne purta
Dar nu știu cum, din mine-ai fost furată...
Și-am să-mpietresc fără caldura ta.
Un cântec fredonat pe două voci,
Doi fluturi ce dansau pe-aceeași floare,
O inimă ce palpita-ntre roci
Și lutului i-mprumuta culoare.
Lujer și floare înnobilând grădina,
Parfumul florilor dansând în vânt,
Sărutul ce îl așeza lumina
Pe pleoapa cerului, ca legânânt.
Eram cândva, noi doi, o poezie:
Eu verbul ce te conjuga tăcut,
Tu rima ce cânta atât de vie
În versul ce ne-mperechea-n sărut.
Iubirea, însă, polii și-a schimbat...
Tu, prizonieră-n lumea de apoi,
În unda sângelui pe veci mi-ai ancorat
Reflecția trăirilor în doi...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și furați de fericire
N-am uitat cu ce cuvinte, mi-ai spus tânără fecioară,
că în viață pentru tine, iubirea e o comoară.
N-am uitat nici fericirea, când mi-ai dat în vara toată,
cea mai caldă-îmbrățișare, ce putea s-o dea o fată.
Erai zveltă căprioară, alergai prin lunca verde,
mă chemai să vin la tine, unde lumea nu ne vede.
Animat de a ta iubire, priveam zarea necuprinsă,
să vin și eu lângă tine, m-așteptai cu mâna întinsă.
Am savurat iubirea noastră, pe fânul proaspăt cosit
și furați de fericire, îmbrățișați am adormit.
poezie de Dumitru Delcă (august 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cabana de sub stele
M-ai așteptat pe drumul tău spre munte,
privind spre orizontul nesfârșit,
iar gândul tău a construit o punte
pe care înspre tine am venit.
Stăteai ca o zeiță, nemișcată,
iar ochii tăi, în Soare, scânteiau
cu strălucirea razei reflectată
de roua de pe flori și-mi surâdeau.
Erai acolo singură, divină,
iar eu m-apropiam, îndrăgostit,
dorindu-te, dorindu-mi o regină
în lumea ce în minte am clădit.
Ne-am sărutat și am plecat, de mână,
pe drumul nostru sinuos, alpin,
ce străbătea pădurea cea bătrână
și ne-ndrepta spre-un neștiut destin.
Curând, cabana de priviri ascunsă
a apărut când stelele, clipind,
s-au arătat din lumea nepătrunsă
a sufletelor ce trăiesc iubind.
Iubirea noastră le-a simțit privirea,
să ne grăbim puțin, ne-a îndemnat,
iar tot ce a urmat e amintirea
a tot ce niciodată n-am uitat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire
Erai mică și sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Și văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.
Ne-am iubit fără rețineri
Și de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoși și tineri!
Și iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingașă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.
Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Și de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.
* * *
Tinerețea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.
poezie de Octavian Cocoș (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire
Erai mică și sfioasă
Te pierdeai în ochii mei
Și văzând ce mult mă vrei
Te-am luat cu mine acasă.
Ne-am iubit fără rețineri
Și de lume am uitat.
Cât a fost de minunat,
Că eram frumoși și tineri!
Și iubindu-te mereu
Te-ai deschis precum o floare
Gingașă, fermecătoare,
C-al tău soare eram eu.
Într-o lungă odisee
Pân' la cer te-am ridicat
Și de mână ne-am plimbat
Străbătând Calea Lactee.
* * *
Tinerețea a apus.
Am plecat de printre astre,
Însă sufletele noastre
Au rămas acolo sus.
poezie de Octavian Cocoș (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai uitat
Ai uitat să privești cerul,
Să vezi dimineața-n zori,
Cum dispare tot misterul
Nopților cu șezători.
Ai uitat trandafiriul
Zorilor în dimineață.
Ai uitat să scoți chipiul,
Cu rouă să-ți dai pe față.
Ai uitat să privești soare
Când este deasupra ta.
Să stai în amiaza mare
La umbră cu dragostea.
Ai uitat chiar și apusul
Când e ziua în amurg.
Mie mi-ai uitat surâsul.
În zadar lacrimi îți curg.
Ai uitat să-mi dai iubirea
După care eu tânjeam.
Ai uitat că fericirea
Era tot ce îmi doream.
Acum e târziu băiete
De mine să-ți amintești.
În zadar exprimi regrete.
La inimă nu-mi mai ești.
Ai uitat că viața trece,
Că ce-a fost numai revine.
Lumea tot așa petrece
Când rămâne fără tine.
Trebuia să știi că viața
E făcută s-o trăiești,
Ziua, noaptea, dimineața,
Cât timp pe pământ mai ești.
poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte
Când nu îți spun că te iubesc să știi că te iubesc mai mult
Ești un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac și să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte
Când uit să-ți spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Și să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare
Secundă-ți sunt într-un abis, ești clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare
Când nu ți-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Și neștiind că te ador, mi-ai plâns în brațe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simțeai să mă agațe
Când nu-ți voi spune te iubesc, să știi că te iubesc din nou
Și-ți scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăța cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu știu să-ți spun că te iubesc fără cuvinte
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din umbră
Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te știam: frumoasă;
Erai la ușa mea, sunând,
Și te-am poftit în casă.
-De ce ești trist? m-ai întrebat
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu ești doar o umbră.
-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în brațe să mă iei,
A vrut să-ți fie bine.
-Greșeala ei, greșeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.
Acum și-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ți fiu
Decât o amintire.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul proscris
E doar un gând ce bate la poarta unui vis
Nerăbdător să intre, să facă o-ncercare
Și, poate, să-nceteze prea lunga-i căutare
Ce-l face, printre gânduri, un călător proscris.
Dormea, în noapte, visul, era în plină pace
Cu lumea de afară, cu el, cu lumea sa,
Iar gândul, observându-i privirile opace,
A-mpins, cu grijă, poarta ce totu-i ascundea.
Era ciudat acolo, chiar pentru el, un gând:
Imagini când mai clare, când șterse și pierdute,
Cu amintiri în zborul ce devenea mai blând
Atunci când, curioase, veneau să îl salute.
-Voi, amintiri din vise, în lumea neștiută
Pierdută în uitare și-n nepătruns abis,
Nu ați văzut pe-acolo, ascunsă și tăcută,
O amintire-anume, un gând rămas nescris?
-Noi am văzut, ți-am spune, zadarnicule gând,
Ți-am povesti mai multe din lumea cea străveche,
Dar visul se trezește, întreabă-l și, oricând,
El poate să te-ndrume spre gândul tău pereche.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu te-am dorit în lumea mea ciudată
Nu te-am dorit în lumea mea ciudată,
Deși, ca mine, nimeni nu te-adoră,
Nici n-am gândit c-o să te am vreodată
Mai mult decât în inimă, ca soră.
Iar de cobor în lumea ta măruntă,
În cafenea, pe lângă mateloți,
Nu pot, în tinerețea mea căruntă,
Să înțeleg de ce te dai la toți.
Când numai eu pot să îți dau putere
Să redevii ce-ai fost, cândva, regină,
Să-ndupleci ani și chiar să naști noi ere
În care doar iubirea să ne țină.
Dar cu-un sărut tu intri-n mine toată
Și lumea mea devine trup de fată.
sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la ușă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade

Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta visului meu
Oprește-te la poarta mea de vis
Și n-o-ncerca! Acolo nu au loc
Aceia ce continuă un joc
Pe care să-l încheie au promis.
De vei rămâne, totuși, să privești,
Ce vei găsi acolo,-n lumea mea,
Nu-ți va plăcea, nu te va încânta,
Căci vei vedea ce-nseamnă să iubești.
Acolo timpul pare nesfârșit,
Secundele-s uitate-ntr-un sărut
Atât de dulce, cald. E absolut!
Iar visul meu, de poartă-adăpostit,
Nu poate fi de lacrimi asuprit,
Ci numai de iubirea ce-am voit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...
Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!
Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!
Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!
Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Free will
Citeai un mare Will,
și-n rol de Julietă,
frumoasă și cochetă,
te strecurai, abil.
Din Rumi, mai apoi,
citindu-i poezia,
ai vrut cuvântul "Noi"
erai... melancolia.
Iar Osho... doar un pas
pe drumul spre iubire;
pe loc de-ai fi rămas,
uitai de nemurire
și doar iubirea mea
ți-ar fi ajuns o viață,
dar tu, iubita mea,
te-ai socotit măreață:
la mine-n brațe stând,
împrăștiai bezele,
cu inima pulsând
și rânjete rebele.
"Free will" de vrei, ei bine,
îl ai... dar fără mine.
Daniel Vișan-Dimitriu
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!