Lăcusta

De teamă că va fi tunsă ca iarba
Cu lacrima sevei plânge pădurea;
În inima ei se simte securea
Când legea este făcută degeaba.

Se vede măcel prin văi şi aiurea
După ce "casapii" termină treaba
Şi profitorii îşi umplu taraba,
Iar codrul răpus se pierde cu firea...

Savuros îi devorează cadavrul
Cu dinţii de fier uriaşa Lăcustă;
Ca pradă îi cade trunchiul şi ramul
Cu nelegiuită poftă îngustă.

Frunza şi scoarţa este topită,
Iar cenuşa rămasă... înghiţită.

sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU ŞTIM CĂ A-NVERZIT LA NOI PĂDUREA (Rubayat)
Nu ştim că a-nverzit la noi pădurea
Că stăm clauştrii şi gândim aiurea,
Iar de vom sta aşa mai multă vreme
O vom pierde, că lacomă-i securea.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codrul să rămână verde

Fără milă, cu securea,
Muntelui i-au ras pădurea.
Aurul verde al ţării
A luat calea-înstrăinării.

Codrul îşi pierde destinul.
Guvernul e chior, nu vede.
Mai bine-ar pierde stăpânul,
Codrul să rămână verde.

poezie de Dumitru Delcă (14 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel pădurii ucise

Tâlhari ce aţi ucis pădurea
Şi ne-aţi lăsat toţi munţii goi,
Sunteţi veniţi de pe aiurea
Să ne-alungaţi şi sfinte ploi.

Făcut-aţi loc să creştem oi,
Dar voi ne-aţi spoliat şi sarea,
Tâlhari ce aţi ucis pădurea
Şi ne-aţi lăsat toţi munţii goi!

Se va isca un tărăboi,
Când ne vom pierde noi răbdarea
Şi vă vom declara război,
De veţi mai ridica securea,

Tâlhari ce aţi ucis pădurea!

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

MIJEŞTE SOARELE TOMNATIC PRIN FRUNZA FREMĂTÂNDĂ
Mijeşte soarele tomnatic prin frunza fremătândă,
Din valul ce de umbre trimte raza-i tremurândă
Pe sub norii cei de plumb ce devorează orizontul...
Şi mâine aştept a mă-ncălzi cu raza lui ce blândă.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pădurii desfrunzite

Prin pădurea desfrunzită
De-ale toamnei vânturi reci,
Frunza zace- ngălbenită
Pe neumblatele poteci.

E multă frunză răvăşită,
I-auzi foşnetul când treci
Prin pădurea desfrunzită
De- ale toamnei vânturi reci.

Noaptea de va fi să pleci
Că te poartă vreo ispită,
Lasă calea ocolită,
Fă-ţi curaj şi ai să treci

Prin pădurea desfrunzită.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Mai cade sufletu-n genunchi
Mai pierde câte-un tren de zi
Simte săgeţi înfipte-n trunchi,
Simte regretul de a fi...

Mai uită chiar şi să vâslească
- Dar cum s-o facă în noroi?-
Mai uită de slava cerească,
De fericirea de apoi...

Mai plânge sufletul cu sânge
Şi nu mai crede în minuni,
Văzând cum orice vis se frânge
El simte spinii puşi cununi...

Mai cade sufletul pe spate
Picioarele îşi mai sclinteşte,
Dar inima în piept tot bate...
Şi-i bate pentru că iubeşte...

poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord final

A zilei licăriri nu se mai ţin
Ardoarea patimilor ce a fost s-a dus,
Vărsatu-sa al bucuriei vin,
Iar inima îmi plânge spre apus

După juneţea sărbătorilor cascade,
Ce-n întuneric lin se pierde mută,
Asemeni umbrei, frunza veştejită cade
Pe-un părăsit mormânt de toamnă slută.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea gonită

Drumul ce duce la pădure
este mai lung.
Cândva era la doi paşi.

Nici nu ştiam
când ajungeam
la inima copacilor
ascultându-i tic-tacul
sevei ce pulsa în trup.

Acum maşina ce goneşte
mă poartă
spre marginea pădurii.
Oraşul a gonit
pădurea
din mine.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luciei Sturdza-Bulandra (2)

Ori vezi moartea cu securea,
Ori pe Lucia-n Pădurea,
Poţi oricând să pui pariu
C-ai văzut Cadavrul viu!

epigramă de Ion Manu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără un zgomot-
pe iarba necosită
cade o pară.

haiku de Ioan Friciu (2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară

mai du-mă prin păduri, dorule,
să sorb aerul plin de răcoare
şi albastrul tău, cerule,
şi florile cu mirosul lor tare.

să prind în mână fulgerul frânt,
s-aud cum privighetoarea mai plânge,
s-ascult foşnetul frunzei în vânt
cum îmi trece haotic prin sânge.

să văd pădurea cu razele reci,
căprioara venind spre izvor,
să mă pierd singur printre poteci
cu inima plină de dor.

mai du-mă prin păduri, visule,
aud codrul cum vrea să mă cheme,
primăvară, tu mi-ai deschisu-le
cărări acestor poeme.

aud cum sufletul cade pe trunchi
pentru a-şi cere iertare
şi eu, rogu-mă, Doamne,-n genunchi
la codru ca la sfinte altare.

căci codrul ne-a fost casa dintâi,
când înfrunzea-n primăveri
şi doina ne-a stat la cap căpătâi
mângâind ale noastre dureri...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gerul de afară şi cel din bloc

După ani, se vede treaba,
Este lucru dovedit:
Cel de-afară e degeaba,
Cel din casă... e plătit.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (S-Ş)

Nu degeaba îl cheamă Săracu: n-are nici după ce să bea apă.
Nu degeaba îl cheamă Slutu: e urât cu draci.
Nu degeaba îl cheamă Soare: este un om cald.
Nu degeaba o cheamă Sofia: este o femeie înţeleaptă.
Nu degeaba îl cheamă Solomon: este un om înţeleapt.
Nu degeaba îl cheamă Spânu: e un om al dracu'.
Nu degeaba îl cheamă Strâmbu: este un om strâmb.
Nu degeaba îl cheamă Sucitu: este un om sucit.
Nu degeaba îl cheamă Şarpe: este un om viclean şi periculos ca un şarpe.
Nu degeaba îl cheamă Şovăilă: este un om şovăitor.
Nu degeaba îl cheamă Şugubete: este un om şugubăţ.
Nu degeaba îl cheamă Şutilă: se ocupă cu şutitul.
Nu degeaba îl cheamă Şuţ: este hoţ de buzunare.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vă mai vindeţi!

te-am căutat pe scoarţa unui stejar
milenar
trecuse sute de ani, de căutare
erai acolo, scrisă, minuscul de mică
erai acolo cu ochi speriaţi
topită
după pădurea acestui mileniu
nu ai vrut să rămâi în celălalt
căci ai tăi, au trăit în frică
ai vrut să fi şi tu, un om liber

astazi, însă
ai cumpărat prea mult viitor
şi
vei rămâne datoare
capturată şi-n scoarţa copacului
acestui mileniu

poezie de Viorel Muha (mai 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi se-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
...,, plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul''... şi-Universul
El, poetul nepereche, le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Scârţâie sub tălpi zăpada, gerul ţese flori pe geamuri
Iarna îşi arată colţii, vântul şuieră prin ramuri
După deal răsare luna, sus pe bolta înstelată
În Luceafărul de noapte chip de geniu mi s-arată

Ochii ageri, fruntea lată să cuprindă Universul
El, poetul nepereche, străluceşte-n cer cu versul
Prin Copou îmi poartă gândul vara când e teiu-n floare
Şi mă ninge cu steluţe iarna-n zi de sărbătoare

Când trec,, codrii de aramă'' freamătă de dor pădurea
,, Buciumul sună cu jale'', taie prin copaci securea...
,,... plopii fără soţ'' şi teiul, lacul şi floarea albastră
Mi-amintesc de Eminescu şi de pana lui măiastră

,, Tot ce mişcă-n ţara asta... râul, ramul''... şi... Universul
El, poetul nepereche le-a cântat duios cu versul
El luceşte printre stele şi ne luminează calea
Astăzi îi aduc omagiu ţara, codrul, munţii, marea.

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi este trunchiul...

îmi este trunchiul ofilit pe frunze,
în el sunt scorburi de dureri
şi rădăcina toată plânge,
fără lăstari mă tem că pier

îmi este trunchiul fără nici o floare,
ici colo frunze ruginii,
trec peste el vâltori de oarecare,
rezist, dar cât? e greu a ştii

îmi este trunchiul prins de o scânteie,
cândva, de mult, puiet a încolţit,
l-acopăr cu a mea putere,
de iernile cu ger cumplit

îmi este trunchiul aşezat spre cerul,
albastrului prea infinit,
în el mi-e taină, luna mi-e misterul,
atâtor clipe care le-am trăit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba
Sumbru-ţi este versul şi fără de speranţă,
Priveşti prin umbre gri, a chipurilor mutră,
Acolo,, undeva" în,, gând" un strop de viaţă
Tânjeşte doritor, la-ndestularea mută!

Prin marea de fracuri, tânjeşti după pădure
Căci despuiată e, în negura furtunii,
Nimic nu mai este, nici trilurile sure
Doar cerul plumburiu, acoperişul lumii!

Prin perdeaua de fum e oxigenul verde
Ce s-a risipit pe a drumului cărare,
Doar cioturi mai vezi şi totul se va pierde,
Umbrele negre distrug tot, pădurea moare!

Aş vrea să fac toiag pentru nemernici
Şi să îi rup în două pentru prădat,
Distrus-au o ţară, în chip de cucernici
Sugând seva, poporului înfometat!

Nici-un cap nu cade în vârtejul gri,
Rămas-a tot la mica-nţelegere,
Rău şi bun, pe toţi i-a făcut integri,
Nimic schimbat, o simplă prelegere!

Luptă degeaba când ştiu că vor pierde,
Aceeaşi haită, îi dezamorsează
Cu analfabeţi strânşi în a lor hoarde,
Primitivismul e la el acasă!

Amalgam de hiene, făcute din pix
Îi judecă râzând fără decenţă,
Ciolanul primează, al lor scop e fix,
Noi ne-nchinăm pentr-un strop de speranţă!
autor Marilena Dumitrescu
19 febr. 2020

Marilena Dumitrescu (19 februarie 2020)
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri aiurea

Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Cutreieră pădurea
După adăpost.

Aiurea sau încotro,
Nici ele nu ştiu unde.
Sau poate... apropo:
Ecoul, le răspunde?

Nici el, nici eu, nici tu,
Nu le vedem, nu le-auzim.
Da. Nici pădurea, nu.
De gânduri negre, toţi fugim.

Temeri urâte nasc în noi.
Vin toamne triste şi vin ploi.
Ne năpădesc noi amintiri,
Din vechile noastre iubiri.
Doar cu-atâta ne mândrim
În viaţa care-o mai trăim.
Bolnavi de cât ne-am amintit,
Când vom intra în asfinţit;
Gânduri aiurea,
Gânduri fără rost,
Vor părăsi pădurea
De parcă nici n-au fost.
Se vor risipi în vânt,
Nu vor mai zbura nicicând.

poezie de Dumitru Delcă (24 iulie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!