Primăvară

mai du-mă prin păduri, dorule,
să sorb aerul plin de răcoare
şi albastrul tău, cerule,
şi florile cu mirosul lor tare.

să prind în mână fulgerul frânt,
s-aud cum privighetoarea mai plânge,
s-ascult foşnetul frunzei în vânt
cum îmi trece haotic prin sânge.

să văd pădurea cu razele reci,
căprioara venind spre izvor,
să mă pierd singur printre poteci
cu inima plină de dor.

mai du-mă prin păduri, visule,
aud codrul cum vrea să mă cheme,
primăvară, tu mi-ai deschisu-le
cărări acestor poeme.

aud cum sufletul cade pe trunchi
pentru a-şi cere iertare
şi eu, rogu-mă, Doamne,-n genunchi
la codru ca la sfinte altare.

căci codrul ne-a fost casa dintâi,
când înfrunzea-n primăveri
şi doina ne-a stat la cap căpătâi
mângâind ale noastre dureri...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (10 mai 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge codrul

Plânge codrul şi suspină
Fiindcă moare fără vină
Că nicicând nu ne-a trădat,
Ne-a fost frate-adevărat
Ne-a dat lemn să facem case,
Fluiere, viori frumoase,
Şi pătuţuri la copii,
Şi-alte lucruri mii şi mii.
Ne-a ascuns când ne-a fost greu
Şi ne-a ocrotit mereu,
Iar când am ajuns bătrâni
El ne-a pus bastoane-n mâini
Ne-a dat lemn pentru sicrie
Să dormim pe veşnicie
Şi tot el ne-a înfipt întâi
Cruci de lemn la căpătâi.
Dar noi nu-i mai suntem fraţi
C-aşa-s oamenii, ingraţi
Sunt prieteni doar la bine,
Iar la rău uită de tine.
Plânge codrul că-i tăiat,
Însă nu ne-a blestemat,
Ci se roagă către astre
Pentru sufletele noastre,
Fiindcă într-un anume fel
Vom muri şi noi cu el.

poezie de Octavian Cocoş (12 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doru-i dor atunci când doare

Du-mă, dorule, acolo
Unde dorul nu mai doare,
Du-mă unde ştii că nu-i
Înspre dor nici-o cărare!

Du-mă, dor, poartă-mă-n codru
Printre pomii desfrunziţi
Să le-alin sufletu-n geamăt
Că-s de doruri bântuiţi!

Du-mă, dorule, şi-mi poartă
Paşii dorului din mine
Unde crezi că voi găsi
Un alt dor să mă aline!

Du-mă, dor, prin lacrimi verzi,
Printre frunzele în jale,
Prin păduri fără de urmă,
Doar sub paşi a mea cărare!

Dor nebun, făr' de astâmpăr,
Poartă-mă pe unde crezi
Că mi-oi stinge focul greu
Sorbind roua din livezi!

Du-mă şi pe lacu-ncins
Când îmi arde doru-n noapte
Să-l înec şi-apoi să-l plâng
Printre hohotul din şoapte!

Şi cu lacrime de nufăr
Să-l jelesc a mia oară,
Iar cu-al tremurului glas
Să-l mângâi ca să nu-l doară.

Du-mă, dor, pe unde ştii,
Peste lume, peste mare!
Doar murind de dor simţit-am
Doru-i dor atunci când doare.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, Doamne

Azi aş vrea să fiu pe munte
Să sărut cerul pe frunte
Să mă scald doar în lumină
Unde liniştea-i deplină

Du-mă Doamne-n Semenic
Cât mai sunt încă voinic
Crucea de pe Caraiman,
Valea Prahovei s-o am

De pe Mureş în Zarand
Vreau să simt miros de brad
Ţara Moţilor să-mi fie
Inima cât este vie

Şi aş vrea să merg la pas
Să pot face mic popas
La gorunul cel din deal
La mormântul lui Avram.

Şi aş vrea... aş vrea să fiu
În pădurea de la Jiu
În pădurea de stejari
Făr-a număra la ani

Du-mă Doamne-n Satu-Mare
Vreau în deltă şi la mare
La Suceava, Voroneţ
Inima să mi-o dezgheţ

Du-mă Doamne ca să văd
Ţara mea când e omăt
Şi vara când pe câmpie
Lan de grâu galben să fie

Să văd viile în rod
Si merele când s-au copt
Du-mă Doamne-n Parlament
Să-i învăţ dreptul la drept

rugăciune de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem simplu

Du-mă dor departe tare
pe un ţărm întins de mare
du-mă de vei vrea apoi
într-un sat cu uliţi mici,
cu flori multe şi urzici

şi spre seară du-mă iară,
prin grădini cu limpezimi,
şi-apoi vântul când adie
prin cămaşa ta de ie

drag să-mi fie - soare fie -
să culeg o păpădie
şi cu dorul meu din gând
sa culeg - să-ţi dărui ţie -
un buchet cu flori de câmp!

poezie de Cosmin Neidoni
Adăugat de cnn
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de primăvară

Te iubesc nespus şi-i pace,
în visul meu e linişte deplină
când luna pletele-şi desface
ca o femeie în mugur de lumină;

Trupu-mi este alb -zvâcnesc-
te strigă uneori încetişor,
de-atâta primăvară înfloresc,
ia-mă cu tine la izvor!...

Du-mă prin verdele dintâi,
la salcia cu pletele în râu,
să-mi pui o stea la căpătâi,
în aşternutul crud de grâu...

poezie de Lusiana Drăguşin (14 mai 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunând în suflet veşnicie

De mă duc cu gândul în trecut,
să privesc prin vreme încă-odată,
cât-aş vrea să-o luăm de la-nceput,
viaţă dragă-n amintiri păstrată...!

Chiar bătut de iernile prea reci
sau de toamnele-mbrăcate-n ceaţă,
alergând pe vechile poteci,
aş mai vrea să râd cu tine, viaţă.

Prin păduri de fag şi de stejar
noi cărări ascunse să mă cheme,
frunze dantelate de arţar
umbră să îmi fie peste vreme.

Sub înaltul cerului deschis,
peste văi ascunse între dealuri,
sufletul să-mi fie paraclis
gândului brodat cu idealuri.

Către viitor deschis zburând,
timpului să-i mai adaug zile,
prin fâneţe să privesc oricând
zâmbetul frumoaselor copile.

Şi privind spre chipurile lor
tinereţea vajnică să-mi fie,
să mă-mbăt cu apa din izvor
adunând în suflet veşnicie.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediţia din 21.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mugure de vis

Răpeşte-mă şi du-mă
undeva departe să prind fericirea într-un infinit albastru;
nu vreau amăgiri deşarte -
creează-mă întâi
să prind lumina nopţii din ochii tăi
cu mâna tremurândă,
apoi să-ţi mângâi inima cu buzele încinse
de şoaptele nebune
că tu eşti acela ce îl strig pe malul îndepărtatului izvor.

Poartă-mă desculţă
şi du-mă mai departe,
păşind pe întinsul alb cu suflete de îngeri,
iar timpul să nu-l laşi să treacă peste mine,
mai bine-l duci să treacă-nsângerat
prin macii din răzoare.

Să mă strângi de mijloc
când lumina cade blând dintr-un colţ de cer
peste două inimi
că din mâna ta înmuguresc vise
şi picură...

Nu plânge, sunt fericită, sunt fericită!

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de primăvară

În păduri de conifere,
Primăvara în mărgele,
Tot adună ghiocei
Şi brânduşe, pe alei,
Ce-s umbrite dinspre munti
Sau au raze albe-n punţi.

Primăvara mea cu dor,
Du-mă iute la izvor.
Îti ofer în dar o carte,
Versuri albe sau rimate.
Îti pun, la picior, în iarbă,
Păpădiile în salbă!

Îţi dau inima-nflorită,
De iubire împlinită,
Sfinţită cu viorele
Din albastrul ţării mele,
Cer senin, un câmp cu flori
Şi o doină-n şezători...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu un vânt prin nuc,
Aş vrea la tine să ajung,
Prin frunzele de trandafiri
Să pun petala din trecut
În braţele noastre şi în nuc.

Aş vrea să fiu un vânt prin stele,
Să te cuprind mereu cu ele
Şi să te strâng, să te sărut
Aşa cum numai eu ştiu,
Copila mea şi-a păcii pe Pământ.

Sunt vântul ce stă mereu în Soare
Şi-alerg aşa cum sufletul mi-o cere
Şi răscolesc tot universul
Ca să ajung la tine, înger drag,
Dar misiunea mea nu s-a sfârşit
Aici, pe Pământul tău, Lumina mea,
Eşti a păcii pe care-ai creat-o pentru viitor,
Aşa cum ne-a dictat bunul Dumnezeu.

Aş vrea ca apele să le mişc
Şi să le pun în suflete pierdute,
Să se întoarcă în viaţa iubirii înot,
Să lase-n urmă ura şi dezastrul,
Căci numai cu inima curată
Păstrăm vântul din nuc şi Soare
Ce ne veghează permanent,
Trecându-ne prin gaura cheii,
Făcându-ne mai înţelepţi.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul pădurii desfrunzite

Prin pădurea desfrunzită
De-ale toamnei vânturi reci,
Frunza zace- ngălbenită
Pe neumblatele poteci.

E multă frunză răvăşită,
I-auzi foşnetul când treci
Prin pădurea desfrunzită
De- ale toamnei vânturi reci.

Noaptea de va fi să pleci
Că te poartă vreo ispită,
Lasă calea ocolită,
Fă-ţi curaj şi ai să treci

Prin pădurea desfrunzită.

rondel de Ioan Friciu
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu şi codrul

Codrul mereu va cânta
Şi va plânge-n lipsa ta
Plânge, se dă de pământ,
Crengile-s rupte de vânt
De doru-ţi s-o legăna
Că îi trece vremea sa.
Ziua-i mică, noaptea mare
Şi în codru e răcoare.
Frunza mi-o bate în dungă
Păsările mi le-alungă
Şi iar bate dintr-o parte
Căci vara este departe
În faţa ta eu mă plec
Şi cu gândul te petrec
Eminescu Mihail
Este luna lui april
Când, în pom, pe rămurele
Auzi cânt de păsărele
Ce te încântă şi ele
Uiţi atunci, de toate cele...
Toamna păsări, rând pe rând,
Pleacă, ceru-ntunecând
Lăsând suflet pustiit
Codrul veşted, amorţit
Doar, dorul meu, singurel
Îmi aminteşte de el
De Eminescu Mihai
Frumos ca o zi de Mai
Ca un spic de grâu bălai,
Ca un recital la nai.

poezie de Georgeta Nedelcu (31 decembrie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi cântecul...

Ascultă-mi cântecul meu dulce
Ce trece lin ca un fior
Când paseri vin ca să se culce
În nopţile pline de dor.

Deşi odată mi-ai fost dragă
Azi e o şoaptă care piere,
Ne-a blestemat o lume-ntreagă
Ca s-avem parte de durere.

Sub briza dulce a toamnei reci,
Târziu, când îţi mângâiam părul,
Pierzându-ne pe dragi poteci
Eu nu ştiam tot adevărul.

Azi îmi şopteşte-o voce blândă
E vocea ta, un rar tezaur,
Şi chipul din vechea oglindă
La nunta noastră cea de aur.

Împotriviri, plecări nedrepte,
Şi visul ce mi se năzare
Fac amintirea să-mi deştepte
Figura ta pierdută-n zare.

Aş vrea din nou să te dezmierd
Să-nvie timpul de-altă dată,
Dar eu din ce în ce te pierd
Cu toată dragostea de fată.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (7 iunie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un călător

Trecea un călătorsingur în noapte,
Prin codrul tainic cu frunzele căzând
Şi-ale veştedei păduri şi tainici şoapte
'L făceau pe călător să se plece amuţind.

O, călătorule cel nestatornic şi trecut.
Nu te lăsa de soarta-ţi condus iară
Ci caută ca prin furtună şi prin vânt,
Să fii cel ce ai fost întâia oară.

Un călător pribeag şi rătăcit
Pe-ale sorţii triste şi vajnice cărări
Nu va da seama decât la ultimul sfârşit,
Pe unde l-au purtat în viaţă paşii săi.

Aşa este şi omul călător
Un veşnic pierde vară pe pământ,
Este ca focul cel răvăşitor,
Ce-a mistuit pe cei ce-au fost şi nu mai sunt.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Osânda morţii

Ca Isus Hristos Mesia
Nimenea nu a mai fost
Să ne ofere veşnicia
Dragostea şi bucuria
Viaţa — să ne aibe rost

Numai El ne-a dăruit
Mielul Sfânt de pe Calvar
Viaţa nouă în sfârşit
Ca sufletul mântuit
Să ne fie doar prin har

Nu prin Lege şi poruncă
Ci-n credinţă şi-ndurare
În Acel ce ne e stâncă
Şi în dragostea-i adâncă
Căci ni-e Uşă de salvare

Hristos ne-a răscumpărat
Din blestemul crud al Legii
Şi iertare El ne-a dat
Când pe cruce atârnat
Primi cuiul fărdelegii

Pentru noi Hristosul răstignit
A purtat osânda morţii
Şi-a fost aspru biciuit
Suferind în infinit
De viaţă — s-avem sorţii

El Isus Hristos Mesia
Legea Sfânt-a împlinit
S-avem astăzi veşnicia
Şi de asemeni bucuria
Pe veci ce ne-a dăruit

Fiul Omului Isus
Ne-a dat viaţa şi iubirea
Şi ne-a dat un duh supus
Şi la Tatăl ne-a adus
Dându-ne neprihănirea

Nu prin Lege ci prin har
Prin adânca-i îndurare
Ne-a făcut mărgăritar
Viaţa nouă nu-n zadar
S-o trăim prin îndurare

Evanghelia ne spune
Pentru Lege suntem morţi
Despărţiţi de astă lume
Căci duhul ni se supune
În ai vieţii sfinte sorţi

Ca robi ai neprihănirii
Pe Isus îl onorăm
Şi-n extazele iubirii
De pe calea mântuirii
Toată cinstea noi i-o dăm

Tată Sfânt îţi mulţumim
Pentru Fiul Tău Mesia
Numele noi ţi-l cistim
Şi în veci dar te slăvim
Căci Isus ni-e bucuria
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăruie, du-mă iar

E noapte iar şi trist ca niciodată
Ca un hoinar pornesc ca altă dată
Şi cât aş vrea s-ajung la ea odată
Dar nici o stea nu-mi luminează calea mea

Cărăruie du-mă iar
Spre femeia ce iubesc
Şi-o caut în zadar
Dar n-o mai regăsesc

Au început să cadă
Din nou fulgi de zăpadă
Şi mi-e dorul rătăcit
Pe drumul ei cel trist

Cărăruie du-mă iar
Ca în alte vremi la ea
S-o văd o clipă doar
S-alin durerea mea

Sunt singur viaţa-ntreagă
Şi plâng că mi-este dragă
Ai milă scumpă cărăruie
Şi du-mă iar la ea

Cărăruie du-mă iar
Ca în alte vremi la ea
S-o văd o clipă doar
S-alin durerea mea

Sunt singur viaţa-ntreagă
Şi plâng că mi-este dragă
Ai milă scumpă cărăruie
Şi du-mă iar la ea.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşim tăcuţi prin viaţă...

Apleacă- ţi fruntea Doamne, priveşte- n casa mea,
Mă vântură de griji, mă plouă cu speranţă,
Din coşul milei Tale, Tu dăruie- mi de- ai vrea,
Odihnă, stropi cu smirnă şi- un cânt dintr-o romanţă.
O brumă de culori, aşterne- mi la picioare,
Sub tălpi s-aud cum frunza doineste- a nemurire,
Presară- mi tihnă- n suflet, căldură şi mult soare,
Croitu- mi-ai destinul, l-aştept cum se cuvine.

In sufletul pribeag, se plimbă anotimpuri,
Acum e primăvară, e raiul pe pământ,
Adormi, visezi că- i vară şi păsări cântă- n crânguri,
In zori când te trezeşti, pustiu şi frunze- n vânt.
O! Doamne, cât aş vrea din ani toamna să plece,
Cu vară să ne naştem, cu ea când vom pleca,
Un tril de ciocârlii, când drumu- i la răscruce,
Va umple tot văzduhul, in Cer va răsuna!

Păşim tăcuţi prin viaţă, privim a biruinţă,
Tot ce-a fost bun sau rău, in urmă vom lasă,
TU, Doamne, dă- mi putere, sporeşte- a mea credinţă,
Furtuni mereu au fost, minuni s- or intampla!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din brazdele sfinte

Când timpul păşeşte domol prin vara mănoasă,
Iar codrul momeşte cu floare şi păsări cântând,
Mi-e inima piatră de moară, ce plânge de casă,
Au brazdele sfinte prescura de dorul flămând...

Când, oarbă de vise, mă prinde în laţ întomnarea,
Ca firul de iarbă mă ţin de pământul smolit,
Fac pana toiag, luminii să-i sprijin cărarea,
Au brazdele sfinte cuvântul de timpul grăbit...

Potop de picioare, când trece prin mine în ropot,
Vânzându-şi sudoarea pe-o hrincă de pâine străină,
Gem doine-a-pustiu, îmi flutur chemarea de clopot,
Au brazdele sfinte balsamul de rana română.

Când umărul stâng mi-l surpă-a durerii desagă,
De-a mea Basarabie, ruptă-n bucăţi de străini,
Duc talpa acasă, izvoare s-o-mpline cu vlagă,
Au brazdele sfinte, din sângele dac, rădăcini...

Bucată de brazdă, cu suflet de spic zămislită,
Mă-ntorc spre eternul, ce viselor mugurii naşte,
Cuminte, ca iarba, prin verdele copt împlinită,
Sărut fruntea humei, ce sufletul meu îl renaşte...

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cosma Răcoare

Noapte fluidă a tinereţilor
Cosma Răcoare saltă în şa
Sperie-n goană somnul ereţilor
Cosma Răcoare. inima mea.

Negre răchitile-ncearcă să zboare
Ca noaptea asta ce va zbura
După fierbintea, aprinsa vâltoare
Cosma Răcoare, inima mea.

Doamna-l aşteaptă-n iatac cu hangerul
Pieptu-i e greu şi privirea i-e grea
Trece prin pâcle, sfâşie cerul
Cosma Răcoare, inima mea.

Spune năframo, spune oglindo,
Tropotu-i aspru când va-nceta
Caută dragostea, nebănuind-o
Cosma Răcoare, inima mea.

Iată-l ajunge, zăvoarele-s sparte,
Cade hangerul sunând pe podea,
Căci peste viaţă şi peste moarte
Cosma Răcoare, inima mea.

Doamna-şi îndoaie braţele pline,
Cosma Răcoare saltă în şa,
Trece spre zările zilei senine,
Cosma Răcoare, inima mea.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suspin de înger

Cum trece iarna fulgerând prin sânge,
Cum arde sângele prin fulgerul trecut!
Tu eşti mereu sfârşit şi început,
Doamne, pe fiecare cineva îl plânge!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!