Lăcusta
De teamă că va fi tunsă ca iarba
Cu lacrima sevei plânge pădurea;
În inima ei se simte securea
Când legea este făcută degeaba.
Se vede măcel prin văi și aiurea
După ce "casapii" termină treaba
Și profitorii își umplu taraba,
Iar codrul răpus se pierde cu firea...
Savuros îi devorează cadavrul
Cu dinții de fier uriașa Lăcustă;
Ca pradă îi cade trunchiul și ramul
Cu nelegiuită poftă îngustă.
Frunza și scoarța este topită,
Iar cenușa rămasă... înghițită.
sonet de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.