Degeaba
Sumbru-ţi este versul şi fără de speranţă,
Priveşti prin umbre gri, a chipurilor mutră,
Acolo,, undeva" în,, gând" un strop de viaţă
Tânjeşte doritor, la-ndestularea mută!

Prin marea de fracuri, tânjeşti după pădure
Căci despuiată e, în negura furtunii,
Nimic nu mai este, nici trilurile sure
Doar cerul plumburiu, acoperişul lumii!

Prin perdeaua de fum e oxigenul verde
Ce s-a risipit pe a drumului cărare,
Doar cioturi mai vezi şi totul se va pierde,
Umbrele negre distrug tot, pădurea moare!

Aş vrea să fac toiag pentru nemernici
Şi să îi rup în două pentru prădat,
Distrus-au o ţară, în chip de cucernici
Sugând seva, poporului înfometat!

Nici-un cap nu cade în vârtejul gri,
Rămas-a tot la mica-nţelegere,
Rău şi bun, pe toţi i-a făcut integri,
Nimic schimbat, o simplă prelegere!

Luptă degeaba când ştiu că vor pierde,
Aceeaşi haită, îi dezamorsează
Cu analfabeţi strânşi în a lor hoarde,
Primitivismul e la el acasă!

Amalgam de hiene, făcute din pix
Îi judecă râzând fără decenţă,
Ciolanul primează, al lor scop e fix,
Noi ne-nchinăm pentr-un strop de speranţă!
autor Marilena Dumitrescu
19 febr. 2020

Marilena Dumitrescu (19 februarie 2020)
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitorul
Scriitorul nostru este,
Ca o filă de poveste,
Îşi găseşte mereu tema
Că viaţa-i oferă schema!
Peste tot sunt subiecte,
Unele sunt prea cochete,
Altele sunt deranjeante
Când el se vrea mare fante!
Altele sunt cu iubire
Ce oferă fericire,
Adevărul dă amploare
La subiecte bizare!
Când minciuna scoţi în faţă
Supărăm pe domn paiaţă,
Iar pamfletul de se scrie,
Nu-i o mare bucurie!
Că se scoate la vedere,
Critici multe cu belele,
Sentimente pe hârtie
Dau o mare bucurie,
Sufletul ţi-l învăluie,
Singurătatea-ţi năruie
Şi pentru copilaşi de scrii
Le faci multe bucurii!
Aducem şi în nuvele
File de poveşti cu iele,
În romane, poveşti sumbre
Îmbrăcate-n mii de umbre...
Scriitorul e inventiv
Şi dintr-un subiect parşiv,
Seva lui din pălărie
O aşterne pe hârtie...
Acum la aniversare,
Îl felicit cu candoare!
Că el pune în valoare
Tot ce are asemănare!
Autor Marilena Dumitrescu
03. martie 2020

Marilena Dumitrescu (3 martie 2020)
Adăugat de Marilena Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Aleargă umbrele spre dezintegrare
se aglomerează, purtând armuri de fier,
crezând că astfel vor fi nemuritoare
să fie umbrele oraşului, sau iluzii?
ce ies din crăpăturile de asfalt
sau ninfa ce curge-n viaţă
străpunsă de umbra fără de viaţă.
umbrele încearcă să pună stăpânire
pe planeta Pământ
o secătuesc de vlagă
şi de coroana ceea de vis.
se înşiruesc umbrele-n văzduh
aducând moartea prin coroana invizibilă,
purtată de umbre doar în vis.
este umbra pericol când merge-n faţă?
fără dor şi poate este, las-o în spate
pe ceea care nu merită nimic
priveste Soarele şi umbra se va ascunde de Lumină
în spatele tău ea va fi mereu
alungă umbra de pe puteri terestre
şi iute ea se va topi
că-i ruptă din pământ nu din lumini
şi zace în pămîntul din tei!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul

Sunt o picătură din miezul pământului
şi un strop de apă din roua dimineţii,
curg anii precum secundele
şi viaţa nu are niciun sens.....
totul este nimic şi nimicul tot,
păpădia este fluturele-n zbor
şi fluturele este păpădie,
fructul pădurii este stins
de flacăra neînfricată a fricii
ce stă pe-o frunză de măslin,
spulberând esenţa vieţii,
cerul cade peste mine
cu razele-i fierbinţi de iubire,
pământul se zdrobeşte de durere
şi de lacrima vărsată-n văzduh,
de neputinţa iubirii,
de vrabia ce s-a sinucis,
de un căţel ce stă-n mijlocul străzii,
aşteptând să fie zdrobit de-un nimeni
care nu ştie că-i făcut din apă şi pământ
şi nu cunoşte mila...
Sufletul Universului aleargă-n
inima radiată a necunoscutului
vărsând Lumina peste Terra,
crezând că oamenii vor înţelege.....
că ştiu totul şi nimic,
ei sunt totul şi nimic în Univers,
sunt cuprinsă de tristeţe
când privesc suferinţa planetei
şi neînţelesul om
ce aleargă de colo-colo
şi nu produce nici cât o frunză
pentru eterna viaţă!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare dintr-o...

Anotimp fără zăpadă,
fără ţurţuri pe la streşini,
fără viscol şi nămeţi,
fără foc în sobe de...
pământ, fără fum, fără...
miros de jar mocnind,
fără pita de pe... plită!

Unde eşti... copilărie,
unde sunt copiii toţi,
nici o sanie pe pârtie,
nici-un animal prin curte,
nici-un pui de Om!

Totul pare dintr-o...
altă lume, nici-un lac...
nu-i îngheţat, nici-un...
geam de la fereastră...
nu-i pictat cu flori de...
iarnă, nici o iarnă...
nu mai vine, nici-un pui...
de câine nu mai latră...
prin ogradă, nici-un copil,
băiat sau fată, nu se joacă
cu bulgări mari de zăpadă!

Ah... ce timpuri...
fără timpuri, ne mai trec...
pe lângă tâmple,
nici cojoace, nici opinci,
numai jocuri pe tablete
şi iubiri doar virtuale!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O singură clipă între două gânduri, între două respiraţii. Nu e nevoie de meditaţie sau de practică. Nimic de învăţat, nimic de făcut. Nimic de atins, de obţinut sau înţeles. Doar tăcere. Nu avem de făcut nimic doar să fim - fără nici un gând, fără nici o dorinţă, fără nici un ataşament, fără nici o aşteptare.

citat din Shanti Devi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinerii intelectuali judecă totdeauna un popor prin ce creează, nu-l judecă prin ceea ce este, prin supravieţuirea lui. A "crea" este o concepţie individualistă; a fi aşa cum a lăsat Dumnezeu, este adevărata axă a "spiritualităţii" poporului. În concepţia poporului, nimic nu se creează, nimic nu se face; lucrurile vin şi pleacă, lucrurile se întâmplă. Dar aceasta este o problemă prea complicată pentru a o rezolva aici. Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea. Putem pleca de la ele, sau le putem ignora, pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace – să ne fie ruşine că ne-am născut români, numai pentru simplul motiv că nu găsim în valentele româneşti ceea ce vrea Chestov sau Dostoiewski.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosteşte Speranţă...

Rosteşte Speranţă când luna e nouă
şi fir de păianjen în tremor sfinţit
descântă lumina stropilor de rouă
sub ochiul icoanei nicicând aţipit.

Rosteşte Speranţă când mărul dă-n roade
şi gândul ţi-l pune pe un colb de stea,
ascultă vârtejul iubirii ce arde
când cerul coboară spălând vina grea.

Rosteşte Speranaţă când frânt este zborul
şi vezi cum se zbate pleoapa în zare,
rosteşte Speranţă şi-asculta bujorul
cum i se tulbură seva în floare.

Rosteşte Speranţă când pacea-i stăpână
şi vezi licuricii cum umblă pe cer,
ascultă îngerii scoţând din fântână
stropi de luceferi pentru ochiul stingher.

Rosteste Speranţă pe-un ascuns regret,
rostirea o pune pe visele-nvinse,
rosteşte Speranţă şi ascultă atent
sărutul răzvrătit pe buzele stinse.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-acum pentru ea totul e degeaba, dar în dragoste nu-i nimic degeaba, dragostea ţine loc de orice prin ea însăşi.

Mihail Drumeş în Scrisoare de dragoste (3 martie 1933)
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară de milioane

Ţara Doamne-i un ciubuc
pentru cine stă degeaba
şi se-ntreabă pe facebook
carei-i prin ogradă treaba

Pentru cine stă degeaba
primăvara-i un coşmar
şi dacă răsare iarba
şi dacă-nverzeşte iar

Primăvara ce coşmar
n-o găseşti nici pe facebook
ţara mea de buzunar
ţară Doamne de ciubuc

Pentru cine stă degeaba
şi-i admiră doar podoaba

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necesitatea minţii este de a întreţine separarea, nu de a-ţi aduce unitatea. Normal că se poate fără ca ea să apară. Uită-te în jur, plantele, animalele, faptul de A-Fi le este de ajuns. Absolut totul este întâmplător dacă vezi că eşti într-un vis, dar dacă te crezi un gând atunci nimic nu mai este întâmplător şi vei vrea să înţelegi totul ca să controlezi totul. Mintea care nu poate supravieţui decât prin rost, printr-un scop, întreabă dacă are şi ea un scop? Doar acela de a te ţine înlănţuit. Când vine vorba de anumite elemente pragmatice mintea e în regulă, dar în căutarea lui Dumnezeu mintea nu are decât rolul unui escroc notoriu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin întuneric

Oameni mici cu gura mare
Şi cu creier şi mai mic,
Rătăcesc prin întuneric
Fără cale de scăpare.

Bâjbâie în bezna minţii
Condamnaţi la ignoranţă...
Cu prostiile pe faţă
Şi lipsiţi de inhibiţii.

Nu-şi pot asuma nimic,
Nici măcar rolul de piedici...
Sunt atâta de nemernici,
Că nu ştiu ce să mai zic.

I-aş castra cu mâna mea,
Căci răsar ca şobolanii...
Se-nmulţesc ca africanii,
Doar atât îi duce mintea...

N-aş avea nimic cu ei
De n-ar fi atât de toxici,
De n-ar fi atât de seci,
Fără frici, ori dumnezei.

Pot doar să provoace haos,
Nu-şi permit mărinimia.
Le prieşte doar prostia,
Trag pe orişicine-n jos.

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (28 martie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul se pierde

Ceasul nu s-a oprit dar orele
nu se mai văd marcate
pe cadranul timpului
ce stă pe loc, în contemplare.

Perspectiva nu s-a pierdut
dar obiectele nu se mai văd
delimitate pe întinderea pură
a spaţiului - cel fără de nume.

Viaţa nu s-a sfârşit dar moartea
nu se mai vede la orizont
în aşteptarea fiinţei ce se revolta
cândva, undeva, în ţara uitării...

Totul este la locul său ca altădată
deşi totul nu mai înseamnă nimic
când se pierde în spaţiul fără de timp,
în timpul fără de spaţiu...

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (B-P)

Nu degeaba îl cheamă Bacşiş: ia bacşiş cu mâinile amândouă.
Nu degeaba îl cheamă Ciolanu: îi place ciolanul.
Nu degeaba îl cheamă Ciorbea: îi place ciolanul.
Nu degeaba îl cheamă Ciubuc: ia ciubuc cu mâinile amândouă.
Nu degeaba îl cheamă Ciuş: este un măgar.
Nu degeaba îl cheamă Ciuvică: seamănă cu o cucuvea şi e plătit de patronul puşcăriaş al Latrinei 3 TV ca să prevesteacă mereu nenorocirile liberalilor, deşi nimeni nu-l bagă în seamă.
Nu degeaba îl cheamă Codru: fură ca-n codru.
Nu degeaba îl cheamă Cotea: merge totdeauna pe căi ocolite pentru a-şi atinge scopurile.
Nu degeaba îl cheamă Cucuruz: îi place mămăliga la nebunie.
Nu degeaba o cheamă Frumosu: e superbă.
Nu degeaba îl cheamă Lupu: e crud ca un lup.
Nu degeaba îl cheamă Mielu: e blând ca un miel.
Nu degeaba o cheamă Otravă: este o otravă.
Nu degeaba îl cheamă Păcătosu: e plin de păcate.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curaj - nu e nimic de care să te temi pentru că nu e nimic ce poţi pierde. Totul ţi-a fost dat şi totul îţi va fi luat. Bucură-te de excursia prin viaţă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul patimilor

Nu-ţi cer nimic, deşi nu am prea multe,
Dar dacă vrei ceva, am să îţi dau,
Nu am pe nimeni altul să asculte,
Tăcerea foarte crudă-n care stau.

Am risipit iubiri prin constelaţii,
Ca un tâlhar de inimi nesupus
Nici unei legi născută-n aberaţii,
De către cei ce au căzut de sus.

De fapt, chiar dacă nu îmi ceri nimica,
Eu tot am să-ţi ofer şi ce nu am
Şi-am să refuz să mă cuprindă frica,
De-a pierde înc-o dată tot ce-aveam.

Între noi doi se joacă o partidă,
Fără învins, fără câştigător,
E doar un joc al vieţii, ce perfidă,
Mă ameţeşte groaznic până mor.

Nu mai zâmbi, te rog, cu ochii-n lacrimi
Degeaba suferi tu dacă nu simt,
Sunt prea vândut de soartă unor patimi,
De care nu mai ştiu să mă dezmint.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUME: NU DEGEABA ÎL CHEAMĂ... (S-Ş)

Nu degeaba îl cheamă Săracu: n-are nici după ce să bea apă.
Nu degeaba îl cheamă Slutu: e urât cu draci.
Nu degeaba îl cheamă Soare: este un om cald.
Nu degeaba o cheamă Sofia: este o femeie înţeleaptă.
Nu degeaba îl cheamă Solomon: este un om înţeleapt.
Nu degeaba îl cheamă Spânu: e un om al dracu'.
Nu degeaba îl cheamă Strâmbu: este un om strâmb.
Nu degeaba îl cheamă Sucitu: este un om sucit.
Nu degeaba îl cheamă Şarpe: este un om viclean şi periculos ca un şarpe.
Nu degeaba îl cheamă Şovăilă: este un om şovăitor.
Nu degeaba îl cheamă Şugubete: este un om şugubăţ.
Nu degeaba îl cheamă Şutilă: se ocupă cu şutitul.
Nu degeaba îl cheamă Şuţ: este hoţ de buzunare.

George Budoi în Nume: nu degeaba îl cheamă... (5 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să mă-ntorc

Prin viaţă paşii mei se rătăcesc
Şi caută un drum spre fericire,
Dar este foarte greu să o găsesc,
Eu nu pot să trăiesc fără iubire.

Unde-i iubirea? Este greu de spus.
Este ca şoimul ce-şi planează zborul
Poate-ntr-o zi cănd crezi că a apus,
Va răsări ca floarea vie, dorul.

Priveşti într-o oglindă al tău chip
Şi-l vezi atins de-a timpului pahar,
Te-ai speriat, m-am speriat şi ţip,
Nu vreau să recunosc acest hotar.

Mai vreau un strop de dragoste să beau,
Dau la o parte negura uitării,
Am să mă-ntorc în timp şi am să iau
Iubirea-n braţe, s-o fur depărtării.

Să mai iubesc cu patos vreau acum,
Să mai lipesc din cioburi o oglindă,
Să nu mai văd în calea mea doar scrum
Şi să mai iau şi busuioc din grindă!

poezie de Aurelia Oancă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!