Dan se lăsă purtat de gânduri înapoi, în timp, la orfelinatul în care crescuse, împreună cu motanul său; Moţ îl botezase. Pentru că, încă de când îl găsise pe stradă, mic şi speriat, i se păruse că avea un smoc de blană, ca un moţ în frunte, între urechiuşele ascuţite.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Dan îl iubea doar motanul său, Moţ, atât de devotat lui... Deşi Moţ parcă îmbătrânise niţel, nu mai era atât de zburdalnic, ca în urmă cu câţiva ani. Însă tot avea putere şi încă făcea rost de bunătăţi, atât pentru el, cât şi pentru prietenul său uman.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În căutarea poliţiştilor nu se îndepărtase foarte mult de locul în care rămăsese "Ucigaşa", deci ajunseră destul de repede înapoi. Petra, încă în picioare, veghea neobosită spre cei trei infractori. Între timp, îşi mai revenise unul; cel pe care ea-l lovise cu piciorul imediat după ce coborâse de pe motocicletă. Celălalt încă mai zăcea inconştient, dar era într-adevăr viu. Poliţiştii se apropiară de domnişoara Neţoiu şi o salutară ca pe una pe care o cunoşteau foarte bine, de câtva timp; ea le răspunse în acelaşi stil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul lucru pe care comandantul îl reţinuse vag, ca o părere, era că parcă o dusese pe Lia la ea în rezervă în noaptea aceea, fiindcă o găsise adormită pe un scaun, într-o poziţie foarte incomodă, în rezerva lui, alături de el, având o compresă rece şi udă în mână; nefiind însă foarte sigur de acest lucru (poate că visase doar...), se îndreptă spre rezerva colegei sale, pentru a se convinge dacă era adevărat şi nu i se păruse lui. Trebuia să verifice.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei şapte tineri rămaseră doar la bordul navei albastre în acea zi, împreună cu instructorul lor, profesorul Manea, până seara, destul de târziu, în timp ce Comisia Disciplinară îşi continuase ancheta în cazul "Enka Lucian". Mihai mai repetase la geografie, împreună cu Nistor, chiar şi aici, la bordul navei albastre, pentru ziua următoare, când avea proba la geografie. Se înţelegea bine cu lunganul; nici geneticianul nu mai părea a fi împotriva lui, deşi uneori încă îi mai zicea "puştiule".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Instructorul şef al echipajului, domnul profesor Eugen Manea plecase, dar nu pentru mult timp. Reveni în curând, împreună cu un alt tânăr, care aduse o cutie destul de mare, în care, pesemne, se aflau uniformele echipajului. Tânărul respectiv, căruia profesorul îi spuse scurt "Mulţumesc, Relu; poţi pleca!", lăsă cutia jos, pe puntea principală, însă rămase câteva clipe pironit locului, cu gura căscată, uimit de ceea ce vedea. Când îşi reveni, se scuză şi ieşi grăbit.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu avea mult timp la dispoziţie, însă ştia că poate. Şi că va reuşi, pentru că nu era genul de om care să dea înapoi, să abandoneze încercările, fără a persevera. El nu ceda! Era ambiţios. Deci, totul părea a fi în favoarea lui; era, ca de obicei, favorizat. Nici nu se putea altfel.

citat din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geneticianul nu mai comentă; nu zise nimic altceva. Îl ştia pe director dispus să-l ajute oricând pe favoritul său, nu şi pe el... Semnară actele necesare, atât el, cât şi directorul, acte prin care Alex era de acord să fie reprezentat de Traian Simionescu la procesul care va avea loc când îşi va reveni cel de-al treilea infractor. Directorul lăsă o carte de vizită, cu numerele de telefon la care putea fi găsit şi adresa Institutului, pentru a fi contactat când va fi nevoie de prezenţa dânsului la procesul respectiv. Următoarele semnături, de care nu scăpară, nu erau pe alte acte oficiale; poliţiştii le solicitaseră autografe; ba chiar şi fotografii, de la cei doi băieţi din echipaj, dar şi împreună, toţi şapte.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ne vedem în timp
fără a privi înapoi
fără regrete şi suspine
cât viaţa încă se agaţă
de o clipă infinită

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai era doar o jumătate de oră până în momentul în care cei şapte tineri vor intra în nava lor albastră, împreună cu instructorul echipajului, domnul Eugen Manea; acesta însă nu rămânea la bord decât timp de o oră şi jumătate, în timp ce elevii săi... Desigur, nava era frumoasă, atât în interior, cât şi la exterior, ceea ce reprezenta un avantaj pentru membrii echipajului, care nu vor mai ieşi decât după 5-6 ani, când vor ajunge la destinaţie, pe misterioasa planetă Proxima. Deocamdată, pentru aproape 30 de minute, erau încă afară, pe Terra, planeta căreia îi vor duce dorul timp de cel puţin 13 ani. Şi oare ce puteau face în aceste 30 de minute?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astfel, Dan se trezise, dintr-o dată, din unul singur, în doi; ba chiar trei, cu motanul său. Şi se simţea oarecum responsabil de tot ceea ce i se întâmpla Elvirei. Ea nu-i cerea nimic, însă el simţea că ar avea datoria de a o proteja. Şi nu dorea să dea greş. Avea de gând să reuşească, să-şi îndeplinească această nouă misiune. În plus, parcă era mai bine astfel. De ce să continue să fie mereu singur? Părea plăcut să aibă încă un suflet lângă el. Mai ales când sufletul respectiv putea fi asociat cu un chip drăgălaş ca al Elvirei.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul aştepta sosirea celor şapte tineri, pentru că se apropia de ora 12.00, iar ei chiar porniseră spre biroul directorului, împreună cu domnul profesor Eugen Manea. Avuseseră la dispoziţie o săptămână pentru a-şi completa echipajul şi se descurcaseră, cu ajutorul instructorului lor, domnul profesor Manea şi al computerelor. Acum erau şapte, toţi tineri şi părea că se vor înţelege de minune împreună. Încă nu aveau cei doi roboţi, deşi ştiau care vor fi aceştia; tânărul informatician Mihai îi asigurase că avea el roboţii potriviţi pentru misiune. Poate într-adevăr aşa era.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe puntea principală a navei albastre, pe monitorul computerului, se derula necontenit numărătoarea inversă, cifrele scăzând din ce în ce mai mult, iar în rezerva comandantului dormea nestingherit directorul Institutului; se simţea bine ştiind că era locul în care se va odihni fiul său în următorii ani. În plus, avu ocazia să constate că rezerva era confortabilă, deci, băiatul nu va avea probleme datorită somnului. Foarte probabil nici colegii lui, deşi directorul nu verifică şi rezervele acestora. Avu grijă să se trezească la timp, devreme, înainte de sosirea membilor echipajului, aranjând cu atenţie rezerva comandantului, astfel încât să nu se observe că ar fi utilizat salteaua din încăperea strâmtă cu iniţialele E. L. pe uşă, în acea noapte. Lăsă deci totul aşa cum găsise înainte de a fi intrat dânsul acolo, deşi nu doar dormise tot timpul, ci şi cotrobăise niţeluş prin lucrurile "favoritului" său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian auzi uşa deschizându-se, dar nu se ridică din pat, să vadă cine era. Blondul se apropie încet, străduindu-se să nu facă zgomot, crezând că băiatul doarme. Îl privi. Observă că avea ochii închişi, iar alături de el încă se afla acea păpuşică brunetă, care semăna cu domnişoara consilier. În plus, remarcă şi lănţişorul de la gâtul băiatului. Se încruntă uşor, prezenţa acestui lănţişor părând a-l nemulţumi; ştia bine de la cine era... Nu de la el, în nici un caz! Lăsă însă orice mâhnire în urmă, pentru că nu era timp suficient pentru asemenea supărări; rămăseseră doar câteva ore până la lansare. Se aşeză pe marginea patului, lângă băiat, fără a spune nimic. Încercând să nu-şi deranjeze fiul, se întinse şi luă păpuşa, pentru a o cerceta cu atenţie; îl frapă asemănarea izbitoare cu domnişoara consilier, dar şi mai surprins păru când auzi vocea fiului său...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Tu de ce-ai mai rămas?
Lucian: Eu?! Bună întrebare... Într-adevăr, oare de ce? Doream doar să-ţi propun să mergem împreună, după ce o vei vedea şi tu pe domnişoara Petra.
Lia: Împreună?! Rămâne de văzut, comandante!
Lucian: Ai putea să... Să-mi evaluezi activitatea.
Lia: După ce va începe misiunea; până atunci, nu încă.
Lucian: N-ar strica să începi mai din timp.
Lia: Poate...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi era treaz de destul timp, Lucian nu se pregătise de plecare. Încă stătea nepăsător în pat, în pijama şi nu părea a avea de gând să se ridice în curând. Între timp, blondul său tată se trezise şi el. Îşi scrisese cererea către directorul Institutului, o şi recitise de vreo câteva ori; era gata de plecare. El – da, fiul lui – nu! Uimit de întârzierea fiului, urcă treptele spre camera acestuia. Bătu la uşă de vreo câteva ori; nu-i răspunse nimeni, dar tot intră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a părăsi puntea principală, Traian Simionescu lăsă totul în seama prietenului său, Eugen Manea, instructorul echipajului; încă mai erau unele amănunte de pus la punct; profesorul promise solemn că se va ocupa de toate acestea, împreună cu elevii săi. Directorul, preşedintele şi cele câteva persoane care-l însoţiseră pe acesta ieşiră din nava albastră; evident, şeful statului fusese plăcut impresionat de această inedită vizită a vehiculului spaţial; "Pacifis" nu era o navă care să nu impresioneze, chiar şi o persoană importantă ca preşedintele ţării...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor căută ceva, dar dădea numai de dulciuri, de tot soiul; doar nu era să-i dea aşa ceva omului, deşi dulciurile îl reprezentau... În sfârşit, când taxiul oprise la o intersecţie (semaforul arăta culoarea roşie), Nis găsi nişte foiţe mici, dreptunghiulare, cartonate, lucioase, plastifiate. Le scoase, împreună cu o grămadă de bomboane în ambalaje colorate, care se înşirară prin taxi; Adela se aplecă să le strângă, iar Nis îi arătă şoferului cartea de vizită şi copia după legitimaţia lui de la Institut, pe care le găsise printre bomboane.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurţi, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaştri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Şi când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când îşi găsise şi el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinţei lui. Ce-i drept, ea era mică, în privinţa vârstei, avea doar 16 ani, el – 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aştepta câţiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neaşteptate.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta e foarte tânără. Mi se părea mie, dar nu credeam că-i chiar atât de tânără.
Lucian: Avea 38 de ani când am plecat noi.
Lia: Ca să vezi... Mama mea e cu un an mai mare decât dânsa, ea avea 39 de ani atunci. Iar eu credeam mereu că ea era prea tânără când s-a căsătorit, dar ea împlinise deja 18 ani atunci. Şi avea 19 când am venit eu pe lume.
Lucian: Şi dânsa era destul de tânără. Gândeşte-te că blonda avea aproape 19 ani când am părăsit Terra. Iar campionul, 18.
Lia: Aşa e, ai dreptate.
Lucian: Şi uită-te la mine! Am aproape 28 de ani acum şi nu numai că nu am un copil sau o soţie, dar nici măcar o iubită sau cel puţin, o prietenă apropiată. Iar ea, mama, când avea 28 de ani, eu aveam deja 11. Eram destul de mărişor şi-i făceam o groază de belele. Mari de tot, nu glumă!
Lia: Deci, nu erai prea cuminţel.
Lucian: Cuminţel, eu?! Glumeşti, nu?! Nu cunoşteam sensul acestui cuvânt. Însă eu nu mi-am dorit niciodată să mă căsătoresc atât de devreme, ca ea. Şi cred că încă nu sunt prea bătrân.
Lia: Păi, sigur nu eşti.
Lucian: Acum nu. Nu încă. Însă când vom ajunge înapoi, pe Terra, da! Voi avea cel puţin 34, dacă vom reuşi să ajungem la timp. Mi se pare destul de mult.
Lia: Nu-i chiar atât de mult; cel puţin, cu siguranţă, nu vei fi deloc bătrân!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!