De multe ori, Dan o aducea în adăpostul lui secret, cel pe care-l împărţea cu Moţ. Motanul o privea pe adolescentă ca pe o "intrusă", care-l deranja, oarecum; îi invadase spaţiul personal. Dar, cu timpul, o acceptase şi Moţ prin preajmă. De moment ce prezenţa ei părea a-l face fericit pe stăpânul său, de ce să se opună el?! Aşa că Moţ nu făcuse nazuri; nu prea multe... Mai ales că-i plăcea să fie alintat, acum, nu doar de Dan (care-n ultimul timp, îl mai neglijase), ci şi de Elvira. Iar ea era altfel, mult mai delicată. Cum să nu-i placă? Doar era şi el un motan respectabil!

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lucian era clar că decăzuse considerabil în ochii colegilor săi după toate cele petrecute (întâmplări pe care el singur le relatase), deşi ceilalţi încercau să fie cât mai amabili cu el, însă nu se îngrijora din cauza asta; va şti el să îndrepte lucrurile în favoarea sa, prin comportamentul pe care-l va avea de acum înainte şi va recâştiga admiraţia colegilor săi, cât şi respectul pe care cu siguranţă îl merita. Iar cu timpul toate aceste evenimente, care-l defavorizau în ochii tuturor, vor trece sub semnul uitării, deci, nu se temea că-şi va pierde prestigiul pe care-l câştigase prin atitudinea lui, demnă de toată admiraţia, de-a lungul timpului, doar datorită unei prostii de moment...

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexplicabil, simţea o dorinţă acută să afle tot ce era legat de ea; şi mai mult, dacă s-ar putea... Nu ştia cum să intre în vorbă cu ea. Parcă n-ar fi îndrăznit. Tot ea-l scosese din încurcătură, deschizând o convorbire aparent banală, legată de nişte teme, la care ea nu s-ar descurca, solicitându-i lui ajutor. Iar el n-o refuzase. Şi i-a arătat, a ajutat-o; nu doar atunci. De mai multe ori. Şi nu doar la matematică. Deşi adolescenta nu era o elevă cu rezultate slabe la învăţătură; dar nici fruntaşă nu era. Mai degrabă, mediocră. Iar Dan, el era, evident, un elev model. De ce să n-o ajute şi pe ea? Acceptase, deci... Aşa a intrat Elvira în viaţa lui.

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian simţi cum îl copleşeşte ameţeala; nu s-ar fi aşteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărţi aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înşelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că aşa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuşi mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce contau câteva foi, scrise chiar de domnişoara consilier? Erau oare suficiente pentru a se ajunge la o singură concluzie în ceea ce-l privea? Comportament necorespunzător; doar asta-l caracteriza pe el? Ieşi din apartament alături de director; nici despre dânsul nu ştia ce să mai creadă. De ce ţinea atât de mult la el? Ce era dânsul? Îi era prieten, sau doar directorul Institutului, care-l considera elevul său preferat?! Nu înţelegea deloc, nimic, decât că, în acel moment, se alesese cu o reclamaţie către Comisia Disciplinară...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-şi dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă şi directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănţişorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulţi ani în urmă. Traian Simionescu îşi întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ţinea de braţ, aşa că directorul renunţă la a privi spre ea. Totuşi îi părea bine că fiul său va avea acel lănţişor în următorii ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian îşi cerea scuze faţă de Lia, în mod nejustificat, deşi el nu făcuse nimic rău; se întrebă în gând de ce oare proceda astfel? Dar cum altfel?! Ah, nu ştia deloc cum să se comporte în prezenţa ei! Mai ales că-i promisese, atât ei, cât şi tatălui ei, că va fi distant. Distant şi rece faţă de ea?! Ce absurd i se părea acest lucru, mai ales că fiecare părticică a trupului său îl îndemna parcă într-una să n-o lase deloc în pace, s-o ia în braţe, s-o sărute; era primul imbold pe care-l simţea în prezenţa ei. Dar intervenea glasul raţiunii, conştiinţa, care-i dicta imediat să fie foarte rezervat în gesturi, să păstreze distanţa faţă de ea, să-şi respecte promisiunea făcută; ah – şi de n-ar fi conştiinţa asta! Ar călca-o bucuros în picioare, măcar pentru câteva clipe, suficient pentru a-şi satisface pofta nebună pe care o simţea de a o strânge în braţe şi săruta, măcar preţ de o clipă. Dar, fără să-şi dea seama de ce, parcă fără a vrea, îşi asculta conştiinţa, glasul raţiunii şi rămânea departe de ea, deşi ea era chiar lângă el; nu acţiona însă cum îi dictau trupul şi inima, se autocenzura, se stăpânea. De ce?! Ce dorea oare să dovedească, de fapt? Că-i demn de cuvânt? Că-şi respectă promisiunile făcute? Afurisită demnitate! În asemenea clipe, ar fi renunţat bucuros la ea, dar nu reuşea; ceva îl determina totuşi să se reţină, să se abţină. De ce? Sau ce oare? Ciudat... Aşa i se părea chiar şi lui.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei a căror prietenie se întemeiază pe virtute sunt animaţi de zelul de a-şi face reciproc binele (acest lucru fiind propriu virtuţii şi prieteniei); or, o astfel de emulaţie nu poate da naştere nici la reproşuri, nici la certuri, căci nimeni nu se poate supăra pe cel care-l iubeşte şi-i face binele, ci, dacă are delicateţe sufletească, se revanşează făcând la rândul său binele;iar cel care-l depăşeşte pe celălalt prin binele care i-l face, obţinând astfel ceea ce îşi dorea, nu ar putea aduce reproşuri prietenului său, pentru că fiecare dintre ei aspiră spre bine. Nici în prieteniile întemeiate pe plăcere asemenea incidente nu au loc dacă se bucură să-şi petreacă timpul împreună; şi ar părea de-a dreptul ridicol cel ce i-ar reproşa prietenului că nu-i face plăcere prezenţa lui, din moment ce nimic nu-l obligă să-şi petreacă timpul împreună cu el.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrară în casă; Lucian ultimul. Un motan gri sări în braţele Liei şi începu să toarcă mulţumit; nu părea a fi deloc interesat de papagalul de pe umărul stăpânei sale. Auzind voci, domnul Stancu se apropie de ei. Nu reuşi să-l observe prea bine pe tânărul sosit, căci atenţia îi fu atrasă de papagal, care-l întâmpină cu următoarele cuvinte, cu glasul său piţigăiat. Lucian intră totuşi în cameră, deşi el parcă n-ar fi dorit. Spre surprinderea lui însă, domnul Stancu se arătă destul de amabil.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai era încă o singură cameră, a patra. Toate camerele erau foarte spaţioase, pentru a putea adăposti acele vietăţi. De cum intrară aici, fără Nero, care rămăsese în camera anterioară, să se cunoască cu alţi câini, Lucian privi încăperea cu şi mai multă uimire; nu părea deloc o cameră a unui apartament de bloc, ci mai curând, un mic colţişor desprins dintr-o junglă tropicală, mai ales că pereţii erau ingenios ascunşi de plante, ca şi tavanul, acoperit în întregime de acelaşi verde vegetal, ce invadase, pare-se, aproape totul. Doar prezenţa ferestrelor, deşi chiar şi acelea cât de cât camuflate, mai putea aminti de faptul că te aflai totuşi într-o încăpere. Lumina, deşi nu provenită doar din exterior (n-ar fi fost deloc suficientă), mai ales că la ora aceea era deja întuneric afară, părea totuşi foarte naturală.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Dacă tu ai să găteşti, eu ce-ar trebui să fac între timp?
Lucian: Nimic. Doar să priveşti. În plus, mai putem discuta.
Lia: Nu cred că-mi convine varianta asta; pare plictisitor.
Lucian: Nu-i adevărat. Ai făcut destule pentru mine zilele astea; acum e timpul să stai liniştită. Şi ar trebui să fii obişnuită cu aşa ceva, doar asta face de obicei un terapeut: Stă de vorbă cu pacienţii, pune întrebări, îi ascultă cu atenţie şi le dă sfaturi utile.
Lia: Ai dreptate, însă acum nu sunt aici în calitate de terapeut, iar tu nu eşti pacientul meu; ai fost al doctoriţei noastre, nu şi al meu. Şi ţi-aş dori să nici nu ajungi vreodată.
Lucian: Aşa sper şi eu. Deşi nu cred că m-ar deranja prea mult acest lucru.
Lia: Să nu-ţi închipui că ar fi o plăcere să fii pacinetul unui psihiatru.
Lucian: Dar al unui psiholog?
Lia: Nu încerca să întorci lucrurile în favoarea ta, pentru că e cam aceeaşi chestie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru câteva clipe, Lucian privi spre colega lui, domnişoara psiholog. Tocmai îi promisese şi tatălui ei, domnul Stancu Virgil, că nu va încerca să se apropie prea mult de fiica dânsului, că va păstra între ei doar acea relaţie strictă, de colegialitate. Se întreba de ce oare procedase astfel? Îi promisese acelaşi lucru atât ei, cât şi tatălui ei, când, de fapt, ea era singura domnişoară care reuşise să-i atragă atenţia asupra ei, deşi o mulţime de alte tinere frumoase încercaseră în fel şi chip să-l cucerească. Ea nu încercase deloc, absolut nimic, dar reuşise. Iar el tocmai făcuse o promisiune absurdă! Cum să nu se apropie deloc de ea în toţi cei 13 ani, cât vor fi plecaţi în misiune, când, de fapt, el tocmai asta îşi dorea cel mai mult? Şase buline mici, aurii, străluceau acum pe reverul hainei lui! Ce conta oare acest amănunt minor?! Parcă era sigur că nu-i vor aduce decât neplăceri! Ar fi renunţat cu bucurie la comanda misiunii, în schimbul prieteniei cu acea domnişoară psiholog, dar ea îl refuzase categoric de mai multe ori; nu dorea ca ei să fie prieteni, ci doar colegi; atâta tot! Atunci nu avea decât să rămână comandantul misiunii, doar acceptase acest post, ba încă oficial, în direct, la televiziune; nu-i stătea în caracter să dea înapoi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul comandant avea cel puţin 13 ani la dispoziţie pentru a afla adevărul în privinţa Liei, pentru a-i descoperi adevăratul ei suflet. Zâmbi la acest gând, care-l liniştea, îl mulţumea, deşi îi promisese atât ei, cât şi tatălui ei, că va păstra în tot acest timp, între ei doi, o relaţie de strictă colegialitate. Ce conta oare acea promisiune, care în acest timp ar putea fi uitată de părţile între care fusese încheiată? Şi atunci, ce importanţă ar avea, dacă la un moment dat, în cine ştie ce împrejurări, el avea să-şi încalce această promisiune, deşi nu-i stătea în caracter să procedeze astfel? De obicei, se ţinea de cuvântul dat, îşi respecta promisiunile, dar în acest caz... Cum ar fi oare posibil să-şi respecte o asemenea promisiune, când în mintea lui, ea era aproape mereu prezentă, în mod chinuitor pentru el? Se întrebase de ce oare făcuse o asemenea promisiune absurdă şi ar fi dorit să retracteze tot ce spusese faţă de ea şi tatăl ei, dar era cam prea târziu pentru un asemenea gest, deci, n-avea decât să încerce să-şi respecte acea promisiune stupidă. Până când însă?! Acest amănunt nu i se părea deloc clar, nu-l stabiliseră sigur, deci, variantele i se păreau nelimitate; va trebui doar s-o aleagă pe cea mai convenabilă la un moment dat...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După-amiaza luaseră o scurtă pauză, în cursul căreia Lucian şi Alex părăsiseră bordul navei albastre, pentru o mică vizită la dom' director; nu-l găsiseră însă în biroul dânsului. Ce puteau face? Directorul era foarte ocupat, nu stătea tot timpul doar în birou. Sunându-l pe celular, aflară că, de fapt, plecase din Institut, prin oraş; în ultimul timp, ieşea cam des, aproape zilnic, deşi de obicei dânsul stătea mai mult prin Institut. De când cu misiunea spre Proxima a navei "Pacifis" avea mai multe drumuri de făcut, în general, pentru a semna diverse contracte cu unele firme, în folosul misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când, Lucian mai privea spre frumoasa lui colegă brunetă, domnişoara consilier; va avea el oare vreodată nevoie de sfaturile ei? Şi dacă da, la ce sfaturi se va putea aştepta din partea ei?! Deocamdată, ar fi dorit ca în acea seară s-o conducă din nou până acasă, dar era conştient că nu va putea, din două motive: Rikky şi Nero. Deci, domnişoara blondă se va afla alături de el în acea seară, în maşina directorului. Nu-l deranja foarte mult acest amănunt, că doar o simpatiza pe Maria, dar... Domnişoara consilier se bucura de ceva mai mult decât doar simpatia lui, cu toate că ea nu părea a-i împărtăşi sentimentele.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tur-retur

Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i aşa?
Mai am şi răsărituri de văzut,
Şi mări, chiar şi oceane, de trecut,

Mai am atâţia trandafiri de dat
Şi-atâtea suflete de alintat,
Mai am şi visuri, multe, de-mplinit
Acum şi mâine sau... prin infinit.

Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu ştiu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când ştiu că sufletu'-i nemuritor.

De ce mi-aş face griji, sau geamantan,
Când ştiu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aş plânge pentru-o viaţă, doar,
Când alta mă aşteaptă la hotar?

Aşa că, dragii mei, plec doar puţin
Deşi eu aş mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toţi avem biletul... tur-retur!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Te rog, Stela, îngăduie-mi măcar mie să-i fac o scurtă vizită, de unul singur şi-ţi promit că nu voi sta mult şi nici nu-l voi deranja cu prezenţa mea. Dacă-mi dai voie...
Stela: Bine, campionule, poţi merge, acceptă ea. Dar numai tu, iar după cum ai promis, să fie o vizită de scurtă durată. Deşi n-ar trebui să-ţi dau voie; consideră însă că-ţi fac o mică favoare.
Mihai: Mulţumesc.
Nistor: De ce el şi eu nu? Ce, e mai cu moţ în frunte?! Eu ce cusur am, de nu mă laşi? Pentru că nu sunt un fost campion mondial? Pentru că-s prea înalt? Sau din ce alt motiv?
Stela: Încearcă: "Pentru că-s prea tont."... Nis, te rog, nu mă obliga să te trimit înapoi în oraşul artificial chiar acum, pentru că vei regreta. Revizuieşte-ţi comportamentul! Stăpâneşte-te!
Nistor: Eşti grozavă! Dar nu te înţeleg deloc...
Stela: Ar trebui să-mi înţelegi atitudinea. Să pricepi că e spre binele şefului tău.
Nistor: Şi de ce consideri că prezenţa mea l-ar deranja mai mult decât a lui Mihai?
Stela: Pentru că aşa consider eu, din anumite motive... Nu, zevzecule, evident că nu fac discriminări de genul ăsta, deci, nu consider că prezenţa ta l-ar deranja mai mult decât a lui Mihai, însă, spre deosebire de tine, campionul m-a rugat foarte frumos şi speram să ne înţelegem omeneşte, în mod civilizat. Dar dacă te deranjează atât de mult faptul că i-am acordat lui Mihai permisiunea de a-l vizita pe şeful tău, atunci, îmi retrag cuvintele. Regret, Mihai, dar cred că ar fi mai bine să rămâi aici, alături de colegii tăi; vezi doar cum reacţionează aceştia.
Nistor: Ah, nu... Nu mă deranjează chestia asta. N-am nimic împotriva lui Mihai. Doar că nu înţeleg, atâta tot. Lasă-l să meargă, măcar pe el, apoi ne va spune ce face şefu'. Eşti liber, asule. Vezi ce face şefu'...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu frumuseţea ei naturală, Lia putea concura cu orice top model al vremii. Şi din acestă cauză, ca din multe altele, Lucian se simţise atras de ea, de cum o văzuse, de prima oară, deşi părea că ea nu i-ar agrea deloc prezenţa lui, respingându-l mereu, iar ori de câte ori el încerca să-i vorbească, ea făcea tot ce putea pentru a-l îndepărta, fiind singura persoană care susţinea cu tărie că nu-i plăcea caracterul şi felul de a fi al lui Lucian, motiv pentru care nu pierdea niciodată ocazia de a-l cicăli, de a-l tachina, de a-l provoca, de a-l determina să-şi piardă calmul, sau obişnuitul său control de sine, ceea ce nu se întâmpla, căci nu era uşor să-l facă pe Lucian să se enerveze (mai ales pe ea), însă ea nu se lăsa deloc, continua să-l încerce, ceea ce-l determina pe Lucian s-o admire din ce în ce mai mult.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dan îşi petrecea mult timp alături de acest motan, citind, învăţând, făcându-şi temele... Compania lui Moţ era de preferat celei a celorlalţi băieţi din orfelinat. Dan avusese grijă să-şi ferească mereu motanul din calea răutăţii băieţilor mai mari, cei cărora le plăcea să schingiuască animalele, aceştia având o pasiune parcă înnăscută pentru aşa ceva; înnăscută şi apoi mult amplificată, în mediul nefast în care trăiseră. Dan îi cunoştea bine pe aceşti băieţi, obiceiurile şi "programul" lor, deci, nu-i era greu să-l ferească pe Moţ din calea lor. Iar el, în general, tăcut şi retras, se ferea aproape de toţi, nu vorbea cu nici unul dintre colegi, motiv pentru care unii îi spuneau "mutul".

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!