Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocniţa sobei, iar şoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o şterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se opreşte, adulmecă, lacom, mirosul de caşcaval, apoi, zărind motanul, se repede şi latră cu înverşunare. Ar sări în ocniţă, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniştit ce-i, mârâie şi latră. Apoi tace şi, cu ochii ţintiţi la motan, aşteaptă să se coboare. Numai uneori întoarce capul spre poliţa de unde brânza parcă-l ademeneşte. Şi astfel, câteşitrei duşmanii — şoarecele în gaură, motanul în ocniţă şi câinele în mijlocul odăii — se pândesc, munciţi de acelaşi gând.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar paşi apăsaţi cutremură sala. Ce! Stăpânul! Repede atunci: motanul se-nghesuieşte şi mai în fund, iar câinele o şterge sub divan; numai şoarecele, mic cum era, rămâne la locul lui. Stăpânul intră; obosit de muncă, îşi aruncă pălăria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreaptă spre poliţă, ia felia de caşcaval, taie o bucată de pâine şi, muşcând când dintr-una când dintr-alta, mănâncă din plin, cu poftă. Şi din trei părţi, trei perechi de ochi îl urmăresc cu pizmă.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o săritură motanul a fost cu laba deasupra lui. Bietul şoricuţ n-avusese vreme nici să treacă dincolo de sobă. Îl apasă puţin cu unghiile, apoi, repede, îl ia între labele de dinainte, îl strânge, de drag ce-i, îl răsuceşte în aer şi-l lasă ameţit pe podele. Şi-l priveşte, gândind: "Caşcaval ţi-a trebuit? Poftim caşcaval! Doamne! ce bun o să-mi pară mie după ce te-oi crănţăni!" Dar mai întâi să se mai joace puţin cu dânsul. Îl pune pe picioare, îl lasă să se dezmeticească, să-ncerce să fugă, şi iar vrea să-l prindă în cleştele labelor.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deseori, în ascunzătoarea lor secretă, Dan îi citea motanului, la lumina unei lanterne (cât îl ţineau bateriile), câte o poveste interesantă. Motanul se lungea alături, de parcă-l asculta cu mult interes, deşi cine ştie ce înţelegea el... Dan îi netezea blana moale, cu degetele sale lungi şi subţiri (ca de pianist), iar motanul torcea zgomotos, de plăcere, semn că era fericit. Iar dacă Moţ era fericit, era şi Dan la fel ca el, de parcă motanul îi transmitea cumva din starea lui – cine ştie, poate chiar îi transmitea...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul pedepsit

Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.

Râde sub mustăţi motanul:
- Ce noroc!... Păcat să-l scap!...
Iute sus!... Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:
- Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
- Iartă-mă te rog, căci eu

Te-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În odaie, linişte. Linişte şi-un miros! Pe poliţa din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de caşcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colţişor al casei. Şi din gaura lui, din gaura de după sobă, şoricelul nu-şi mai găseşte locul. Parcă-l trage cineva de mustaţă afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, uşor de zis; dar caşcavalul? Vezi, asta-i asta: caşcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Şi brânza-i proaspătă. Mai mâncase aşa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până în clipa fatală, destinul se poartă cu noi precum motanul cu şoarecele.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (mai 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul motanului

Motanul meu e un ştrengar,
Mâncare-i dau pe săturate:
La mic dejun un corn cu lapte,
La prânz, friptură la grătar.

Are confortul lui aparte
Cu un pătuţ în buduar,
Motanul meu e un ştrengar,
Mâncare-i dau pe săturate.

Îi reproşez doar că-i hoinar
Şi-n mahalale-ndepărtate
Seduce-ntr-una, zi şi noapte
Fetiţele ce-i cad la dar;

Motanul meu e un ştrengar.

rondel de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Ochii mei văd focul adâncului,
Purificarea se face prin jertfă,
Credinţa rămâne cuiul
Înşurubat în crucea luminii.

Privesc mântuirea
Prin câinele răstălmăcind
Neîncrederea.

La un semn
Trupul se desprinde,
Sufletul se înălţă
În vitrina Domnului.

Şi câinele latră,
Şi latră, şi latră...!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăbuş (poezie pentru copii)

Un căţel frumos de pluş
Are numele Lăbuş:
Este câinele cel nou
Adus, în casă cadou.

Miţi, motanul de casă
A căzut, iute... în plasă
Şi-a trecut la cercetat:
Lăbuş, câine-adevărat?...

Da, se mişcă, şi chiar latră!
Are, coada ridicată:
"Ham, ham, ham - am energie:
Sunt cuplat la baterie"

Ham, ham, ham - mierlau! mierlau:
"Încotro acum s-o ia-a-u"
Ţipă Miţi speriat
Ascunzându-se su'-pat

- Miţulică! Ce prost eşti:
Tu n-ai minte să-l priveşti?...
Aista-i, căţel de pluş!
Şi nu este, chiar... Lăbuş!

Dar Lăbuş, tot îl lătra...
Miţulică, miorlăia...
Şi de-odat', a amuţit:
A tăcut, şi a murit.

- Măi să fie, măi să fie
Lăbuş, este-o jucărie?...
Ia să ies eu, de su'-pat...
Vorbi Miţi-ngândurat

Şi târâş făcând pe burtă,
Cu urechea, îl ascultă...
Apoi, ţâşti... l-a şi lovit:
Lăbuş - mort, rostogolit!

- Miţulică! eşti frumos
Eşti motanul curajos:
Lăbuş - jucăria ta!
Să tot ai a te juca

Şi deodată, iar s-a dat
Energia la lătrat:
Miţi-al nostru, l-a lovit
Iute, pe jos l-a trântit!

- Miţi! Stai, că mi-l fărâmi:
De pe masă mi-l dărâmi!
Uite, mi l-ai dărâmat:
Bucăţi mici l-ai sfărâmat,

"Of, Lăbuş, Lăbuş, Lăbuş:
Mi-ai fost câinele de pluş...
Şi-acum, mi-eşti de aruncat:
Fără viaţă, fărâmat..."

Şi motanul Miţulică
A rămas cu multă frică,
Orice mişcă, îl atacă:
Praf şi pulbere să-l facă!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele meu latră uneori. Mental îţi poţi imagina cum arată câinele meu. Dar nu ţi-am spus tipul de câine pe care îl am. Poate tu ţi-l imaginezi pe Toto, din "Vrăjitorul din Oz". Dar te avertizez, câinele meu este întotdeauna cu mine...

citat din Jack Nance
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fişă clinică

Câinele de ce-i pisică
iar pisica de ce latră
unul mare-o are mică
cică-i artă pentru artă

Pisica de ce nu latră
calul trage ca un bou
şi lăsat singur la vatră
prostul este prost din nou

Calul trage ca un bou
unul mare-o are mică
altul a rămas tablou
câinele de ce-i pisică

Iar pisica de ce latră
dacă totuşi nu-i de piatră

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (1 noiembrie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coarnele fidelităţii

Vă implor.
Ieşiţi de sub pat.
Şi scoateţi motanul afară.

Motanul acesta nu ştie nimic.

Eu trebuie să mă bucur
şi să mă culc.

Dar nu mă voi culca
până nu-mi voi pune inima
pe etajeră.

Să mă pot bucura
mai uşor.

Vă implor.
Ieşiţi de sub pat.
Iubita s-a întors
cu o traistă de nevinovăţie
în spate.

Să nu uitaţi de motan.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Orizont" din Petroşani (1972)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele ţi-e credincios până la moarte. Motanul meu şi după.

aforism de Alex Dospian (august 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

motanul meu cu ochii verzi
cu blana netedă şi fină
sărise gardul la vecină
şi ea striga c-ai să mă pierzi
iar el mergea cu coada-n sus
prin lanul ei de zarzavaturi
şi ocolea când lături-laturi
când umbra soarelui, apus
motanul meu cu lungi musteti
sărea alt gard şi sta vecinul
în calea lui cum stă rechinul
să prindă stoluri de mistreţi
vecinul meu, din Răscăieţi
cu care nu vorbesc de-o viaţă
decând l-am prins vanzad la piaţă
când fete suple, când băieţi
puse-se nu demult capcană
din ălea care şobolanii
când cad în ea se ţin cu anii
covitaind că-i inumană
căzu motanul meu, căzu
de pe gărduţul ca reduta
în patul unde dus cu pluta
dormea vecinul meu şi tu
sugetul pare cam subtil
dar speriat de forfoteală
şi de smântâna lor din oală
motanul meu fugea tiptil
dar nu spre casă, doamne, nu
spre altă haimana de mîtă
ce da la toţi motanii ţîţă
pe care cred c-o ştii şi tu
şi m-am trezit. Ce vis bizar
mi-a stat în cale astă noapte
cu toate perele racoapte
şi cu motanul meu hoinar...

poezie de Iurie Osoianu (19 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele latră, iar lupul tace şi face.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele latră, hoţul tace şi fură.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă latră duşmanii, stau de vorbă cu câinele meu.

citat celebru din Tudor Muşatescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul diplomat

În vremurile noastre -puţină lume ştie-
Şi-n lumea animală avem democraţie...

Într-una din campanii, pe un întins maidan,
Îşi susţinea platforma, pe-o piatră, un motan:
-Vă rog, stimaţi prieteni, vă rog să mă votaţi,
Căci sunt urmaşul unui lung şir de democraţi:
Bunicul dinspre mamă a fost în parlament,
Ba, chiar şi străbunicul a fost un ins potent
În dreapta liberală, prin şapteze'ş'ceva!
Votaţi-mă cu toţii şi, de mă veţi vota,
Va fi democraţie, va fi egalitate,
Promit retrocedarea averilor furate,
Promit un loc de muncă la şoareci, şobolani,
Maidanul va fi altul în numai patru ani!
Promit ca pe vecie să ne-mpăcăm cu câinii,
Să nu mai fie coadă la împărţirea pâinii,
Promit ca fiecare să aibă loc în casă,
Iar şoareci şi cu mâţe să stea l-aceeaşi masă!

Cu-aşa discurs, cu-acele chiar ultime cuvinte,
Fireşte că motanul ajuns-a preşedinte
Şi, poate-o să vă mire, dar spun sub jurământ
Că, pân-acum, cotoiul se ţine de cuvânt:
Îi văd cum stau, aievea, la masă, simultan,
Alesul democratic şi fostul lui duşman,
El, ţeapăn, cu bavetă fixată sub bărbie,
Iar şoarecele, ţeapăn... la el în farfurie!

fabulă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motan în dans tarcat

Motanul înviase resuscitat
De un corb prea curios şi tacticos,
Miorlăind, de cerul sa despicat
Intr-un ochii ciobit, sticlos.
Scârtâindu-şi pleoapa ruginită
Mofturos şi sătul de răsucită
Poeziei în funie de ispită
Aruncându-i un frac de drac
Miorloiului ce dansa pe un crac
Cu cizme de lac în copac
In privirea corbilor îmbrăcaţi
Cu costume de îngeri
Curgându-le din buzunar, sânge
In frunze, prinse de motan în gheare
Şi inflorite în flăcări
In purpurii păsări
Ce răsfiră baloane de săpun
Motanului cu dans tarcat, nebun

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!