Strigăt, strigăt

Lăsaţi-mă să strig, să răbufnesc şi să mă audă toţi
Cei ce i-am cunoscut, le-am atins păr, m-am sprijinit pe umăr,
Căci nu-i găsesc, nu ştiu de sunt plecaţi... a, nu, nu-s morţi
Să rămân un nebun stingher, doar să mă vait, să număr.

Lăsaţi-mă să strig imagini rătăcite în morfină,
Ce mi-o fac singur, frământându-mi gând, un narcoman
Ţinând în mână o ciornă cu iscălituri dintr-un seif de-o inimă vecină...
Oprit din drumul diligenţei prin pustiu, cu visele într-un han.

Lăsaţi-mă să strig, să urlu din tot ce-am mai profund în mine,
Ca un cadet ce-a trecut test, cu crez că lumea-n ţel e simplul caporal,
Să îndrept lângă foi, foi, foi, romanul vieţii ce-am în serpentine...
Să fiu o hartă din atlas, eu, amintirea... îşi căutând natal.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt

Aici se moare încet, fără grabă
în ritmul luminii de toamnă
care se-ngroaşă până devine grea, de cenuşă.

Nu mai aştept semnalul.

Lângă noptatice ţărmuri
îmi sfâşii carnea, ies din pielea de lup, mă mut într-o piatră
şi strig în gura genunii:

Lăsaţi-mă să urlu şi să uit.
Lăsaţi-mă să urlu şi să uit.
Lăsaţi-mă să urlu şi să uit.

poezie de Andrei Ţurcanu din Estuar (2008)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă

Lăsaţi-mă cu "Valentine",
Acest simbol sforăitor,
Căci pe la noi în orice tain,
Desert e porţia de-amor...

Lăsaţi-mă cu "Dragobete",
Acest simbol împleticit,
Căci, pe la noi, băieţi şi fete,
Ştiu când e vreme de iubit...

Lăsaţi-mă cu astea toate,
Mai bine, pe iubita mea,
Mi-o daţi un ceas, dacă se poate,
Şi ştiu eu ce să fac cu ea!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă...

E uşor de criticat
Şi de luat în zeflemea,
Dar fiindcă nu sunt literat,
Lăsaţi-mă în zeama mea.

epigramă de Vasile Iuşan din Dacă vrei să scapi de stres (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă azi să dorm mai mult

Lăsaţi-mă să dorm mai mult,
patul mă tot strigă,
în vreme ce îndatoririle-mi bat la uşă.
Lăsaţi-mă să dorm mai mult
pentru că ochii mei obosiţi au nevoie de odihnă,
lăsaţi-mă să visez mai mult.

Lăsaţi-mă să dorm şi să mă odihnesc mai mult,
permiteţi acestei zile să fie una deosebită,
când reuşesc să-mi alint trupul.
Lăsaţi-l să stea întins fără griji,
fără termene limită şi lucruri care trebuie făcute,
fără apeluri telefonice, internet şi TV.
Lăsaţi-mă azi să dorm mai mult.

poezie de Elizabeth Padillo Olesen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă!

Lăsaţi-mă să plâng!
Poate mă voi transforma
În ocean...
Să îzbesc diavolul neprieteniei
Şi al tăcerii
Şi al resemnării.
Nu pot să tac, sunt mare-n furtună...
Lăsaţi-mă să plâng!
Nu sunt un zeu!
Am dreptul să cad...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
şi strig şi strig şi strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar chestiune de transfer de suflet

Mi-a răsărit din suflet azi, o zi
Şi-i o altă prima, dintre aproape patru sute
Ce se vor scurge inexorabil, ca şi alte multe,
Oricât aş fi de indiferent sau m-aş împotrivi.

Şi uite aşa, am suflet mai uşor,
Sunt tot mai cast, evlavios, mai bun
Pe-o alee, cu o singură ieşire, al meu drum...
Mă "duc" să-ndeplinesc, rol neştiut, sârguitor.

Noroc că am o consolare, insuficientă,
Că sunteţi toţi cu mine, în acelaşi "tren"...
Rămâne dac-aveţi bilet de clasa l-a, cu antren,
Sau sunteţi numai toleraţi de-un naş, aşa de experienţă.

Ce dificilă este alegerea, când nu-i niciuna
Şi orice ai face, sănătatea, banii-s stabilite
Printr-un ciudat rostogolit de zaruri azvârlite...
Ce dă oricum, doar două numere de combinat, totuna.

Sunt, tot, doar zeci şi unităţi d-un cont irefutabil,
Fac parte din mulţimi de ciclu-n dispariţii;
Încerc să pun lipici de dor şi drag din trup, prin repartiţii...
Oricum e perisabil şi sunt totuşi eu, helas, irepetabil.

În fond se spune, fiecare zi-i câştig
De exponat, mai mult sau mai puţin, prin etalare
În fund de raft sau la vedere, dintr-o întâmplare...
În rest, rămâne esenţial doar sufletul, pe care la plecare o să-l strig!

Şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Şi-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau şanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puţin şi nu mai vreau.

Aş vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot şi eu şi anturaj...
Nu ştiu, e-o lipsă de curaj
Sau nu ştiu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu ştiu, de sunt câştigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Şi le credeam pururi avute.

Mă pierd şi nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simţ şi suflet
Şi cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... şi existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re... capitulări

Mă întreb de evoluează timpul, anotimpuri,
Căci se repetă într-una, ar trebui să înveţe,
Să fie tot mai cunoscute orele, ce vor veni cu aceleaşi feţe
Tot pregătit, deja... eterne Rome, Olimpuri.

Perfecţiunea e moartea, ea, ca să se nască noul,
Dar pentru ce să moară ce-a adunat atât
Şi, de-i frumos ce-a fost, de ce e iar urât...
De ce-am tot plagia original... tabloul?

Ori carte-i de mult scrisă şi nu-i ştiu început,
Doar un capitol poate, o recapitulare
Dintr-un orar uman... o lecţie oarecare,
Ce tot o repetăm şi nu ştiu de-am trecut.

Am întrebat şi-ntreb... dar juru-mi este mut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarbă

Ridicaţi movile înalte de corpuri la Austerlitz şi la Waterloo.
Îngropaţi-le apoi şi lăsaţi-mă să-mi văd de treabă –
Eu sunt iarba; acopăr totul.

Şi ridicaţi-le înalte la Gettysburg,
Şi ridicaţi-le înalte la Ypres şi la Verdun.
Îngropaţi-le şi lăsaţi-mă să-mi văd de treabă.
Doi ani, zece ani... şi pasagerii întreabă şoferul:
Ce loc este acesta?
Unde ne aflăm?

Eu sunt iarba.
Lăsaţi-mă să-mi văd de treabă.

poezie de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Trăiesc, joc filmul vieţii mele
Cu rol nescris, improvizez
Şi nimeni nu-mi ia loc pe schele,
Unde-s urcat să pavoazez.

Sunt în mulţime, figurant,
Dar principal pe scara mea;
Când mim, când logo-enervant
În monolog... sau a tăcea.

Sunt singur responsabil d-acte
Şi nu mai am vreun alt idol...
Un amalgam de artefacte
Pe scală, EU, cu cheia-mi sol.

Am câştigat multe concursuri;
Sunt zilnic "Reality show"
Scriindu-mi propriile discursuri...
Ce strig şi eu primesc ecou.

Incognito, sunt scenarist
Intuitiv din cărţi, paletă.
Sunt singuru-mi etern artist
Cu rol ce-am unicat... Vedetă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă....

Nu mă căutaţi în sonore ipostaze
Nici pe culmea înaltelor gândiri
Nu mă pierd niciodată în miraje,
Doar câteodată în roze amintiri.

Nu aruncaţi spre mine violete raze,
Nici acele duioase, gingaşe priviri
Ce mi le-aţi da ca false suveniri.
Chiar fără ele încă multe se durează.

Deci, lăsaţi-mă să fiu cum sunt
Simplu în gândire, inimă şi port
Rămânând cu capul totuşi pe pământ.

Şi-ntotdeauna optimism am să export
Chiar şi dincolo de mormânt,
Vei rămâne universu-mi tot.

sonet de Mihai Leonte (30 septembrie 1965)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriri incerte

Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă,
Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr
La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă
Pe oceane, fără de busolă, tot mai arar bătut pe umăr.

Încurcat, nu mai ştiu de fel de să mă bucur pentru fiind,
Sau să regret că alţii nu-s -ce i-am avut de leaţi, plecaţi-
Că se învecheşte tot de când s-au dus părinţii, nefiind,
Nemaiştiind cu toţi de mine, m-au pierdut rău, exasperaţi.

Cert e că în jur e-o bucurie de pregătiri, domol, discrete,
Iar eu tot fără interes, cel mai puţin prezent... şi uitasem
Şi acum deodată, brusc bătrân cu încă un an, încep regrete...
De timpul n-ar fi calculat, n-ar fi întâlniri, căci doar plecasem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în faţa mării

Parcă marea se varsă în cer, e atât de întunecată,
Parcă însăşi vocea mea pe această faleză pustie
Ar fi şuierul mării. Cuvinte aruncate în valuri
Şi în văzduh, ca dintr-o pâlnie vorbitoare,
Ca dintr-un laringe de piatră,
Nu le aude nimeni şi nici nu le înţelege,
Sorbite de apă, de vânt, ca de o pungă,
Ca de propriul lor sens. Strig
Singur în faţa mării, şi în faţa mea
Eu îmi strig mie.
Privesc ţărmul pe sute de kilometri distanţă:
Din loc în loc oameni singuri
Care nu mă aud. Marea
Loveşte digurile, faleza, vapoarele. Şi strig, şi strig,
O muzică uriaşă se rostogoleşte spre mine.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă să alerg, să îmi văd visul, să văd miracolul! Nu vreau să mă opresc, în noaptea asta lăsaţi-mă să trăiesc departe, la capătul lumii, numai în noaptea asa! apoi mă voi întoarce.

citat din Alessandro Baricco
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să dorm...

Lăsaţi-mă să dorm întruna
Pe canapeaua asta verde
Şi dacă uit, îmi spune luna
Că toată lumea pierde, pierde

La cai pariuri, la câştiguri bani
Circul s-a mutat din stradă-n viaţă
Nici un idol nu mai are fani
Trecem toţi printr-un tunel de gheaţă

E cursa vieţii tot mai grea
Şi tot mai greu la cap ajungi
Milionari de catifea
Sfârşesc purtând costume-n dungi

O lume-n care se răstoarnă
Cam tot ce-am învăţat la şcoală;
Nici un gornist şi nici o goarnă
Să dea alarma, nu se scoală

Mă rup de voi, de restul lumii
Şi-ntr-altă lume cer azil
Măcar atât: de dragul glumii
Păşiţi pe vârfuri sau tiptil

Ci eu în somnu-mi voi avea
Popasuri, visele mai lungi
Cu personalul în livrea
La care azi nu mai ajungi

E viaţa mea într-un imperiu
Cu cheia-ascunsă la vedere
Bătrân orgolios, Tiberiu
Chiar şi murind, voia să spere!

Lăsaţi-mă să dorm, să dorm
S-ajung la cap numai în vis
Măcar aşa ca un proscris
În mediul ăsta mutilat, diform!

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai realizat că eşti femeie

mai întâi ţi-ai pus o frunză de vie
încă era vară în trupul tău
iar eu aşteptam cu nerăbdare toamna
ceasul strugurilor copţi
...................................................................
din când în când răscolesc străzile de tramvaie prea obosite
apoi sap de nebun în căutarea trăsurilor fermecate
şi strig şi strig şi strig prin mine
după lumi nenăscute
de mă doare ecoul din inimă
..........................................................
apoi s-au găsit destui care să facă o modă
din schimbatul frunzelor
chiar cu mult înainte de inventarea soldărilor

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!