Ţigară

Moment de linişte se aprinde
Aburul gândurilor mă cuprinde,
Amintiri intră intra în ochi,
Făcându-mă să lăcrimez
Un roşu antideochi
Ce nu pot să-l contracarez,
Expir aburul, cu forme neregulate
Amintindu-mi chipuri de mult uitate
Trag tare din abis,
Dar parcă mă arde
Ţigara mi s-a stins
Iar plăcerea încet adoarme.

poezie de Miron Iustin (10 august 2016)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expir încet

Iubirea e un infinit
Ce tu nu poţi să-l recunoşti!
Îl guşti, îl simţi până-n plămâni,
Expiri încet... nu vrei să-l pierzi.

Mă plimb tăcută pe alei,
Alerg prin sufletul pustiu,
Îl chem, îl strig, cad în genunchi,
Expir încet... nu vreau să-l pierd!

Eu caut astăzi prin ruine,
Aceleaşi care-au fost şi ieri.
Vrei să mă speli de al lor gust,
Expir încet... nu vreau să-l pierd.

poezie de Diana Sturza (3 martie 2010)
Adăugat de Diana Sturza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentiment

O arsură îmi cuprinde trupul
Arzând până la scrum trecutul
Purificând totodată scutul
Ce-mi proteja trupul.

Mă deschid încet, încet
Raţiunea trece pe-un mod mai lent,
Inima pulsează sentimente
Iubirea ma cuprinde pe îndelete.

Aripi noi mi se deschid,
Înălţându-mă deasupra norilor
Iubind prin puterea culorilor,
Nu pot să mă mai închid
Încătuşat intr-un mare vid!

poezie de Miron Iustin (24 iulie 2016)
Adăugat de MIRON
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic, foarte mic

mic-dejunând
boabe mari de cafea verde fum de ţigară
trag ape
la buletinele matinale de ştiri trag apele toate: ro
mânia totuşi nu
e ţara tuturor ostilităţilor
(?!)
dovadă: intru
sub duş mă am cald şi bine cu apa
e fierbinte şi cafeaua prăjită
acum
ţigara chiar arde. ro
mânia mocnită

trag ape
nu se aprinde
aproape în mic foarte mic
mai nimic

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feed back

Simt parcă în creier câte-o pocnitură
ca şi cum bulă de săpun se sparge
într-o linişte ce va-năuntru', ce mă fură
cum val ce se înţeapă în spartele catarge.

E-un fel de clipoceală de meninge,
parcă se dezlipind de atâta cenuşiu
plictisitor de prea mult, prea mult viu...
până la os, ce-l poate arde, încinge.

Aştept, de amestec parcă şi de teamă,
să-mi am un semn în palmă, în tâmple,
ceva fără control să se întâmple...
mă disec nervi, cu calmul de o lamă.

S-or fi lovind sertarele deschise,
uitate alandala, neglijent,
lovit, cum şi se întâmplă, inconştient
furat din ce-am trezorăriile promise...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă linişte, c-aşa ni-i legământul

Fă linişte! Pe bolta agitată,
Netulburat, Luceafărul clipeşte.
Stă Luna'n colţ şi liniştea-o iubeşte,
Parcă acum mai mult ca şi-altădată.

Fă linişte! Vreau să ascult pământul.
De la o vreme prea încet vorbeşte,
Nici nu mai ştiu dacă şi când zâmbeşte
Cu flori. Aşa precum ni-i legământul.

Fă linişte, nici marea nu se-aude
Ori am surzit, ori ea-i ne'nsufleţită
Că valul, nu-mi întoarce-ntr-o clipită,
Nici şoaptele, nici genele de unde.

Fă linişte! Vreau să ascult cascade
Şi limpezişuri, văluri neclintite,
Ce-şi află chip în chipuri aţintite,
Miraje reflectate în rocade.

Fă linişte! S-aud ce vis au munţii,
Atunci când stau cu capete în nouri,
Când veşnicia freamătă ecouri,
Şi înfrunzeşte, fix în miezul frunţii.

Fă linişte! S-ascult cum iarba creşte,
Neduşmănindu-şi gliile zvântate.
Ci dimpotrivă,'n verde alintate,
Cu maci şi margarete le'nrodeşte!

Fă linişte! De linişte-i nevoie
Dar parcă nimeni nu mai ţine seama
Că, şi'n morminte scormonim cu larma,
Născuţi de ei... nu'n buna noastră voie.

Fă linişte! Că n-o aud. Pe mama!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi dulci...

Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută,
Paşii lini şi-i plimbă-n voie pe cărări îngălbenite,
Vântu-n linişte adoarme peste frunza aşternută,
Doar în trilul ciocârliei se-ngână doruri cernite.

Cântăreţii trag cortina, se plânge pădurea mută,
Un stejar aruncă gloanţe peste chipuri gălbejite,
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută,
Paşii lini şi-i plimbă-n voie pe cărări îngălbenite.

Sus pe dealurile calde, în podgorii aurite,
Feţi Frumoşi însângeraţi nurii fetelor sărută,
În gutuiul de la poartă se-aprind lămpile grăbite,
Greieru-a-ncălzit arcuşul sub o tufă de cucută,
Cu ochi dulci a venit toamna, trece-aşa, blândă, tăcută.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără limite

Discutam la o agapă
Infinitul mult cu firea
Cine poate să-l încapă?
Numai ea nemărginirea

Întrebă şi o vecină
Unde intră vastitatea?
Cine poate s-o conţină?
Sigur doar imensitatea

Discuţia se aprinde
Zise un moş că după dânsul
Universul nu-l cuprinde
Decât însuşi necuprinsul.

poezie de David Boia (9 martie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relaxare

mă scutur de temeri experimentez Nirvana
o linişte divină temeinic mă cuprinde
cerul făgăduinţei îşi revarsă prana
acolo steaua mea mereu se va aprinde.

îmi vorbeşte lumina îmi zâmbeşte icoana
credinţa mea la ceruri se extinde
mă scutur de temeri experimentez Nirvana
o linişte divină temeinic mă cuprinde.

ploaia binefăcătoare inverzeste savana
iubirea de sălbatec se desprinde
se-apropie Crăciunul cu iarna năzdrăvana
lumea mea se pregăteşte de colinde.

mă scutur de temeri pătrund în Nirvana
o linişte divină puternic mă cuprinde.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Fumuri"

Când femeia te cuprinde
În păienjenişuri fine,
Ca ţigara se aprinde
Şi-apoi... scoate fum din tine!

epigramă de Ion Meca din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expoziţie de gânduri

E astăzi vernisajul meu de gânduri.
Pe largi simeze între şipci şi rânduri
Am pus tablouri în culori aprinse
Să îmi citiţi simţirile cuprinse.

Puteţi intra, păşIţi încet, agale,
Să nu treziţi nici formele banale
Nici visul galben, roşu sau verzui.
Tabloul meu abia atârnă-n cui,
Îl podideşte plânsul orişicui...

Puteţi vedea în fiecare zi
Aceleaşi forme şi contururi vii,
Puteţi intra în gândurile mele
Le dărui să vă fie ochi de stele!

Cândva am strâns comori şi le-am ascuns,
Iar până astăzi nimeni n-a pătruns
În forme să privească, să-nţeleagă
Culorile din viaţa mea întreagă..
Tabloul meu e plânsul ce se neagă...

Poemele îmi curg ca pe-o icoană,
Pe-a maicii preacurate plânsă geană,
Să mângâie naivele picturi
Cu picuri de durere din scripturi.

Tablourile mele toate-s şterse,
Din flori de albăstrele-or să reverse
Un pictural de zile odihnite,
Duminici pentru suflete spăşite,
Prelinse din icoane scorojite...

poezie de Gigi Stanciu (2008)
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritmuri de primăvară

de plăcerea perfuziilor
culorile respiră roz când serul e roz
şi aerul devine roz
între parfumuri
ce te leşină
pulverizate din sticluţe cu forme botanice

ce nebunie plăcută când nimicul e parfumat
ca într-un ospiciu al rozelor
sub stropi de ploaie
petale catifelate
cad spre abis
centrifugate din roşu şi alb
roz

bine că totul ţine puţin
în lume se întâmplă multe

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea Ianuarie

E prea iarnă şi parcă prea gheaţă
Şi foarte trist că te privesc în faţă,
A trecut Decembrie parcă prea mut,
E Ianurie, dar noi n-avem început.

E prea ger şi prea tare bate vântu,
Când buzele tale îşi rostesc cuvântu'
E rece inima crăpându-se ca gheaţa,
Când lacrimi reci şi grele îţi zgârie faţa.

Deşii ţi-ai dorii să fie prea la început,
Când miciuna loveşte fără să fi durut,
Eşti mult prea albă ca zăpada,
Păcat, caci din orice pată îţi gust otrava.

Te-aş reface cu puterea mâinii mele,
Din zăpada curată şi câteva nuiele,
Dar ai dispărea la primele raze de soare,
Sau ştii să pleci doar când soarele dispare?

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (6 ianuarie 2019)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de orb

Iubesc să te privesc acum,
Căci mâine poate orb voi fi,
Iar talpa ta mică pe drum,
Lânga a mea va sta şi nu voi ştii.

Cerul o să mi-l amintesc,
Precum şi marea totodată,
Albastru la tine-n ochi privesc,
Şi firea ta puţin cam agitată.

O să-mi amintesc de ploi,
De cum arată o stradă udă,
Şi de privirea ta ca un şiroi,
Cum mintea mereu îmi inundă.

Dacă m-ar ajuta norocul,
Să-mi amintesc tare aş vrea,
De buzele roşu ca focul,
Pe care le purta doar ea.

Sper să îmi aduc bine aminte,
De toată sticla de prin casă,
Să nu o sparg când stă cuminte,
Cioburi ce sufletul ştie să descoasă.

La stele sunt nevoit să mă gândesc,
Şi la cum arată atunci când mor,
Ca zâmbetul tău să îl amintesc,
Atunci când o să-mi fie dor.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă...

Inimă proastă, iară iubeşti?
Stând în frig, sentimente să cerşeşti?
Plânsă şi rănită, în ochi să mă priveşti!
Ţi-am spus dinainte, nu te du, greşeşti
Dar eşti încăpăţânată şi acum plăteşti!
Eşti mult prea bună cu ei, nu gândeşti?
De singurătate din nou te fereşti
Şi uite aşa ma dezamăgeşti
Inima proastă, de ce iubeşti?

poezie de Miron Iustin (24 octombrie 2016)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se lasă noaptea..

Se lasă voalul nopţii peste lume,
O stea se pierde-n valuri, printre nori,
Cu ochi de înger, mari, strălucitori,
E steaua mea ce-şi caută un nume.

În noapte, des, cărările îşi schimbă,
Strângând în mâini un felinar aprins,
Cu-o rază tremurândă m-a atins,
Iar pe pământ regretele se plimbă.

După un nor, o simt, se-ascunde luna,
Subtila ei prezenţă mă-nfioară,
Uitate amintiri încep să doară,
Dar ea le-alungă, una cate una..

A mea e noaptea asta până-n zori,
O simt cum mă-nfaşoară, mă cuprinde,
În sufletu-mi alte lumini aprinde,
Cu luna ei, cu stele şi cu nori..

poezie de Marilena Ion Cristea (25 mai 2019)
Adăugat de Marilena Ion Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecernie cu parfum de lumina

Sunt tot aici,
nu ştiai?
tocmai îmi caut urma prin catacomba
îngerilor purtaţi de lumină.
mi-e teamă să respir cu ei,
m-aş putea lovi de lumina lor,
aşa.. m-am prefăcut în aburul din ochii tăi
cerşind mâna ta cu gust de mare...

aş sta o veşnicie şi încă o zi
mirosind cu ei lumina,
dar acum locuiesc cu două aripi
într-un copac pictat de umbra ta.
de atâta alb si linişte
se răstesc fulgii la mine
ei nu ştiu că mai am de născut
o viaţă din tine,

mă înghesui toată
într-o vocală ce cuprinde cerul,
toate cuvintele plâng cu mine
mă laşi să mor încet...
ca un tribut adus femeilor din tine,
eu sunt zeiţa ce ţi-a dat tămâia

călcând nisipul de pe marginea
râului cununat cu iarba.

am plecat să-mi duc aripile
la vecernia cu parfum de lumină,
goală cu pântecele
imens de copilul din mine..

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înşelăciune

Eu vreau altceva de mâine,
Cum ar fi un colţ de pâine,
Care să-l câştig pe drept,
Nu să trag oamenii în piept
Ca pe fumul de ţigară
Făcându-mă că ploua afară.

hexagramă de Ovidiu Kerekes (29 decembrie 2011)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!