Sentiment

O arsură îmi cuprinde trupul
Arzând până la scrum trecutul
Purificând totodată scutul
Ce-mi proteja trupul.

Mă deschid încet, încet
Raţiunea trece pe-un mod mai lent,
Inima pulsează sentimente
Iubirea ma cuprinde pe îndelete.

Aripi noi mi se deschid,
Înălţându-mă deasupra norilor
Iubind prin puterea culorilor,
Nu pot să mă mai închid
Încătuşat intr-un mare vid!

poezie de Miron Iustin (24 iulie 2016)
Adăugat de MIRON
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu mă deschid ...

Eu mă deschid sub tandra ta privire,
Ca fragedul boboc ce a-nflorit,
Sperând că merge către nemurire,
Sub blânda rază care l-a trezit.

Eu mă deschid sub şoapte de iubire.
De pe-ale tale buze sorb nectar,
Ce-mi va rămâne viu în amintire,
Ştiind că nu trăit-am în zadar.

Eu mă deschid sub un sărut molatec,
Ce mă-nfioară, doru-mi răvăşind.
Simţirile-mi se-nvolbură sălbatec.
Eu, fără tine, nu trăiesc iubind...

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţigară

Moment de linişte se aprinde
Aburul gândurilor mă cuprinde,
Amintiri intră intra în ochi,
Făcându-mă să lăcrimez
Un roşu antideochi
Ce nu pot să-l contracarez,
Expir aburul, cu forme neregulate
Amintindu-mi chipuri de mult uitate
Trag tare din abis,
Dar parcă mă arde
Ţigara mi s-a stins
Iar plăcerea încet adoarme.

poezie de Miron Iustin (10 august 2016)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca silabele unui mare pian

Pot sta treaz o noapte întreagă lângă tine, în întuneric,
E o nebunie, recunosc, dar mie îmi place şi
Tot ce îmi place mă odihneşte. Cunoaşte-mă!
Spune noaptea, cunoaşte-mă!, spune sufletul,
Cunoaşte-mă! spune lumea de forme a nopţii.
Îmi deschid încet floarea craniului, îmi deschid
Venele, îmi deschid întreaga poartă de sânge,
Deschid auzul, ca o membrană imensă,
Deschid nervii, ca o plasă de fire electrice,
Pun şira spinării să stea la pândă, şi ea, ca hiena
În pustiu, îşi scoate ghearele şi aşteaptă.
Veniţi sunete!, spun, veniţi sunete!; şi ele vin,
Ca silabele unui mare pian, ca o rostogolire calmă de ape.
În fiecare noapte alte sunete, mai ciudate şi mai difuze.
Dacă închid ochii le văd, ca nişte forme aeriene,
Plutind în dezordine peste străzi, purtate de curenţi,
De vântul subţire al nopţii. Aş putea alcătui viaţa
Numai din sunete, mi-aş putea-o imagina,
Totul ar putea fi construit numai din sunete:
Muntele, oraşele, animalele, oamenii, dragostea, somnul,
Foşnetul coapselor tale, trupul tău pâlpâind sub cearceaf,
Respiraţia ta, ca un abur dulce care îmi mângâie faţa.
Din imensitate vin voci, zgomote de maşini, plescăituri,
Corpuri în apă. Sunete mici ca alicele, venind din apropiere,
Sunete grave, venind de la mare distanţă.
Noaptea pulsează, gâlgâie, doarme, agonizează,
Se varsă în mii de vase comunicante, se distilează, sounds in the darkness.
Pot sta treaz o noapte întreagă după ce am făcut dragoste şi acum dormi,
Pot să ascult la nesfârşit carnea ta sfântă şi înnoptată...

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabere unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două căprioare

Printre frunze adormite, trec în fugă cerbii
Pe-a lor urme însângerate, zboară în aer corbii
Din a voastră rană, în picături se scurge
Câini-n urma voastră, ling al vostru sânge.

După voi se ţin şi două căprioare
Săracele n-au aripi! deasupra ca să zboare
Căci inima lor bate, în trupul speriat
Dar de ce să moară, că n-au nici un păcat.

Să zboare să se ducă, dincolo de mare
Să nu mai poată trece, câinii pe picioare
Picioarele ascuţite deschid a lor compas
De le-ar lăsa din fugă, măcar un sfert de ceas.

Vânători cu puşca şi imima de piatră
Ca lupii dupa carne, prada o aşteaptă
Când cerbul mare vede! căprioara plânge
Dar glonţul intră-n carne şi trupul pică-n sânge.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile cerului

porţile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veşnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp

am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi şi cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu

cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină şi pe cerul nopţii
în viaţa după moarte nu am să mă tem
că din slovele mele vor dispărea emoţii

porţile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misanthropy

Plămânii îmi sunt pătrunşi de praf şi de asfalt,
de oseminte, de mirosul oaselor umane.
Carnea noastră prinde miros
de carnea celuilalt,
şi un lichid vâscos
se prelinge pe zidurile
ce ascund înăuntrul lor capcane.

Se tem câţiva să-şi înlăture veşmântul
ce le acoperă naturaleţea şi trupul animal
în care sunt prinşi.
Mă tem şi eu să dau la o parte, dar nu veşmântul,
ci trupul ce-mi ţine prizonier spiritul
ca într-o fortăreaţă carnală, de teama
celor curioşi şi a mizeriei.

Duhoarea cărnii arse de soare, pe viu,
mă sufocă şi simt tot mai mult
că intră prin carnea mea
să-mi devoreze plămânul adult.

Deschid fereastra comorilor
să văd verdele cerului
şi albastrul arborilor,
prin geamuri de oţel ce mă închid
ermetic în pivniţa eului.

Închid apoi ferestrele mele
căci am văzut destul panorama
ce-mi lasă-n fiecare zi un gust amar
şi-o impresie nenorocită:
că oamenii merg, morţi, pe picioarele lor
zâmbind veseli în zi însorită...

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (18 mai 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel andin

Condorul trece piscuri, văi,
Sub aripi Anzii îi cuprinde
Ascuns de a soarelui văpăi
În văl de nori care se-ntinde.

Tăcut, el să coboare tinde
Să ducă hrană la ai săi,
Condorul trece piscuri, văi,
Sub aripi Anzii îi cuprinde.

E mai puternic între găi
Şi nimeni nu îl poate prinde,
Că sunt ascunse a lui căi
Şi nici andinii nu-l pot vinde.

Condorul trece piscuri, văi.

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In noptile

În nopţile în care mor încet,
închid iatacul, nime să nu intre
şi-aştept ecou, să-mi vălurească printre
umbre subţiri, cu feţe de ascet.

Furtuni se trag aproape, înadins,
din trupul alb se-nfruptă, nu au milă,
amurgul se preface în argilă,
untos, văzduhu-i pe pământ prelins.

Învinsă de ninsoare şi de ploi,
aud foşnind sub platoşă cuvinte,
închid iatacul, cu luare-aminte,
şi-alung departe ceţuri şi noroi.

În nopţile în care mor prea lent,
vreme mai am să fac din stih torent.

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori de foc

Deschid scrisoarea de la tine,
trupul nevăzut ţi-l simt jinduind
cu mirosul pielii divine
şi când citesc magic se aprind

lumânările aromate,
stinse la ultima-ntâlnire...
cu căprui focuri uitate
prin cuvintele din privire

de inimă încet şoptite...
să adormi să te învelesc
la fereastra unde-ţi zăresc
pleoapele triste şi obosite,

aşteptând să ardem amândoi
lumânările dorului din noi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revine-n fiecare seară

la aceeaşi oră frumoasă coboară
îmi cuprinde tot trupul tăcută
de plăceri se arată agăţată
încet mă omoară cruda jivină
un braţ întâi amorţeşte-n tăcere
e sloi şi soarele îl stinge cuminte
trece mai în coastă cu-un junghi
o adevărată lovitură de spadă
rămân fără aer când ora doisprezece
bate destrăbălat în turnul bisericii
se crapă cerul şi-un înger coboară
intrând în amonia unei mister fatal

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele deschid porţile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută şi cerul,
lumina strălucitoare şi caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porţile
când vreau să-ţi ating sufletul
pe care ţi-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i desluşeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbeşti.

Timpul nu-şi lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puţin

şi odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când nu prezenţa ci absenţa
durerii te va surprinde,
vei înţelege cu adevărat esenţa
vieţii ce te cuprinde.

Când ultimul vis ţi se va usca
şi nu vei mai avea puteri,
să ai curajul de-a lupta,
atunci vei învăţa să speri.

Când şi speranţa îţi va pierii
şi vei uita ce e uimirea,
dar prin lacrimi vei zâmbi
atunci înveţi ce e fericirea.

Când nimic nu se mai schimbă
şi crezi că ai învăţat tot,
vine destinul şi te plimbă
şi te ameţeşte până uiţi tot.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (octombrie 2017)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul din mine

Când viaţa mi se scurge-încet, încet
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret
Nu sunt de felul meu un păcătos
Am trupul plin de răni, fără folos...

La vârsta mea se-adună anii stând
Ca să-i alung eu nu mi-am pus în gând
Las scris posterităţii pe-un bilet
Că viaţa mea se scurge-încet, încet...

Nu pot ca s-o opresc în loc nicicum
Ar fi-n zadar, ştim totul este fum
Motive am pentru a fi discret
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret...

O glumă bună mi se pare-a fi
Ca să trăiesc ferice zi de zi
Am sufletul ca de un vierme ros
Nu sun de felul meu un păcătos...

Şi chiar de-ar fi, să mă exprim aşa
Cui foloseşte astăzi a visa
Sunt prea bătrân a fi invidios
Am trupul plin de răni, fără folos...

Am trupul plin de răni, fără folos
Nu sunt de felul meu un păcătos
Eu mă îndrept spre sfântul Nazaret
Când viaţa mea se scurge-încet, încet!...

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând în parcul plin de frunze...

Îndrăznesc să te caut mai târziu în seară,
când am obosit plângând
în parcul plin de frunze multicolore,
ce-şi luau zborul în adierea vântului,
în toamna care-a-nflorit ca o floare mare
şi sper să nu te superi că te deranjez cu-n telefon,
venit din inima mea surpată
de durere cu asfinţitul în suflet,
care dispare încet în orizontul cărămiziu,
şi noaptea-şi flutură năframa neagră,
care mă sperie puţin,
dar tu-mi răspunzi uşor tulburat de somn,
şi-mi alungi chipurile întunecate
din calea mea ş-apoi prind puţin curaj,
pană la sosirea neaşteptată a ta,
simtind din nou trupul tău curajos,
ce-mi alungă toată noaptea înfricoşătoare
şi-mi cuprinde mijlocul duios,
cu dragoste aprinsă, iar lacrimile dispar,
în aşternutul moale al frunzelor.

poezie de Eugenia Calancea (21 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul, prin puterea sa, este prezent într-un fel în tot universul, întrucât cuprinde lucruri care nu sunt incluse în trupul în care trăieşte, deşi acestea sunt asociate cu el.

citat clasic din Giordano Bruno
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine...

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Păşeşte încet pe orele vieţii,
Adormi uşor în urmele nopţii,
Cu gândul departe de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Nu-l scoate o viaţă şi-o moarte,
E mort. A alunecat într-o parte;
Lasă-ţi trupul să uite de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Să-noate prin plasmă şi sânge,
S-adoarmă sufletul ce-ţi plânge
O vorbă rostită pe buzele-ţi fine.

Lasă-ţi trupul să cadă în mine,
E adormit de-o moarte eternă,
Iubito,oare vorba ta iarnă
Aduce-n trupul ce cade în mine?

poezie de Mihai Zisu
Adăugat de Mihai Zisu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut...

Trecutul nu-mi dă pace,
Amintirile mă pun ca pe ace,
Fizic par indiferent,
Dar sufletul e dus la amanet.
Prezentul îmi zice că ai murit,
Dar amintirea ta încă e vie,
Trecutul îmi aminteşte că m-ai iubit,
Dar sufletul nu ştie.
Umbre din trecut încă se arată,
Noaptea, când inima cade îngândurată,
Cioburi de amintiri se sparg,
Tăindu-mi sufletul adânc,
Iubirea îmi curge pe prag,
Iar eu adorm plângând.

poezie de Miron Iustin (28 octombrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de ieri şi de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în faţa omenirii ca la o confesiune
şi Dumnezeu m-a mângâiat şi m-a învăţat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriaşă
şi se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creşteau aripi de şoim, aripi imense
şi zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
şi nopţile erau diamante negre risipite prin deşerturi
cu ele am scris poeme în piatră şi-n nisip
cu ele am învăţat sa decupez culorile
şi să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp creşte în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu ştie cât mă doare
cât aş vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi năşteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era aşternut
şi plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârşită declaraţie de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
şi poveşti de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduieşte prin lume
aleargă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveştile se vor scrie din nou cu sânge şi lumină
direct pe sufletul şi pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineţi fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de Alina Beatrice Chesca (31 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul de ieri şi de azi

Am îngenunchiat de mii de ori în faţa omenirii ca la o confesiune
şi Dumnezeu m-a mângâiat şi m-a învăţat rugăciuni
pe care le-am închis între aceste file

cândva fericirea era mare, uriaşă
şi se întindea peste lume în mii de culori nemaivăzute
îmi creşteau aripi de şoim, aripi imense
şi zburam sus, sus de tot
deasupra soarelui, deasupra templelor din mine
deasupra stelelor ce vegheau pe atunci lumea
şi nopţile erau diamante negre risipite prin deşerturi
cu ele am scris poeme în piatră şi-n nisip
cu ele am învăţat sa decupez culorile
şi să le transform în caleidoscopuri de stele

acum plânsul omenirii îmi trece prin inimă
de ceva timp creşte în mine o poezie mare, mare
ce refuză să se lase născută
uneori poezia urlă în mine, se zbate
vrea să iasă, să se transforme într-o altă realitate
în care să mă închid ca într-o nimfă de safir
dar, Doamne, nimeni nu ştie cât mă doare
cât aş vrea să slobozesc poezia
s-o eliberez din pântecul meu ca pe-o lumină

pe vremea când aripile mele mă duceau prin alte ceruri
îmi năşteam poemele sub toate curcubeele
nisipul mi-era aşternut
şi plânsul dintâi erau lacrimile de fericire ale zeilor
ce-mi dăruiau vise pline de soare
iar fiecare poem era o nesfârşită declaraţie de iubire
pe atunci dăruiam lumii cuvinte minunate
şi poveşti de amor fără pereche

de ceva timp sufletul meu hălăduieşte prin lume
aleragă de nebun să-mi ajungă trupul din urmă
precum în legendele Shambalei

dar va veni o vreme când voi lua din nou calea curcubeelor
iar poveştile se vor scrie din nou cu sânge şi lumină
direct pe sufletul şi pe trupul meu
vor vorbi despre taina fericirii în dimineţi fermecate
iar cântecul din mine se va auzi până la capătul lumii

poezie de Alina Beatrice Chesca (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipit în vorbe

după ce te-ai risipit în vorbe
şi paşi care nu se mai văd,
a venit timpul să înveţi
lecţia tăcerii

iată, ai aici toate răspunsurile
de care are nevoie un om
la care va trebui să găseşti până mâine,
cele mai adecvate întrebări

deschid insectarul vechi
şi mângâi cu privirea
fluturii sacrificaţi inutil

le adresez în gând cuvinte de dragoste,
trec mâinile pe deasupra lor
şi atunci ei se desprind neverosimil
de paginile morţii,

încep să bată din aripi
iar îngerii le deschid o fereastră
prin care dispar bucuroşi în cer

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!