Vecernie cu parfum de lumina
Sunt tot aici,
nu știai?
tocmai îmi caut urma prin catacomba
îngerilor purtați de lumină.
mi-e teamă să respir cu ei,
m-aș putea lovi de lumina lor,
așa.. m-am prefăcut în aburul din ochii tăi
cerșind mâna ta cu gust de mare...
aș sta o veșnicie și încă o zi
mirosind cu ei lumina,
dar acum locuiesc cu două aripi
într-un copac pictat de umbra ta.
de atâta alb si liniște
se răstesc fulgii la mine
ei nu știu că mai am de născut
o viață din tine,
mă înghesui toată
într-o vocală ce cuprinde cerul,
toate cuvintele plâng cu mine
mă lași să mor încet...
ca un tribut adus femeilor din tine,
eu sunt zeița ce ți-a dat tămâia
călcând nisipul de pe marginea
râului cununat cu iarba.
am plecat să-mi duc aripile
la vecernia cu parfum de lumină,
goală cu pântecele
imens de copilul din mine..
poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ioana Bolba. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.