Cristal incandescent

Se-aude parcă foc de artificii subt mugurii
ce-au început să crape, de suflet să le simt
şi mai aproape tot freamătul acestor dulci
suplicii.

În seara calmă cine-ar vrea să sape prin
iarba fumurilor vestigii, prin lutul stins de
ceară de efigii va da de miezul înstelatei
ape.

Din mine lucrurile sunt retrase asemeni
lanurilor mari din coase, asemeni valurilor
din corăbii.

M-adun în centrul strict al unei raze, în
golul fierbinţelii luminoase, cristal cu
filament de-oţel de săbii.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititul este asemeni gândirii, asemeni rugăciunii, asemeni discuţiei cu un prieten, asemeni înţelegerii ideilor altor oameni, asemeni ascultării muzicii, asemeni contemplării unei privelişti în timp ce te plimbi pe o plajă.

citat din Roberto Bolano
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp de primăvară

Pe câmpul înclinat se face scară
şi-n păsările-n crengi planând grămadă,
au început şi vocile să scadă,
e-o seară de baladă şi de ceară.

Se-ncuibă-n cer a pomilor torsadă. cresc
florile pe un schelet de scară stingher prin
curţi rămasă de-astă vară, se-aude pulsul
fiarelor de pradă.

Fiind şi totuşi vag neîntâmplată.
Cum totdeauna încă ni se-arată,
albirea nopţilor de primăvară.

Din val în val a început să bată
un grâu mai lin cum n-a fost niciodată
pe locul mărilor de-odinioară.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi văd viaţa

În ochii tăi văd viaţa mea
N-am crezut nicicând că se va-ntâmpla aşa
O văd, o simt şi tu mi-o ţi în suflet
În timp ce inimile noastre dansează un duet.

Mă simt ca într-un veşnic paradis
Ca stropul de rouă care pe frunză stă prelins
Cu teamă în suflet stau că voi cădea în nesfârşit
Că o altă floare-a iubirii poate a ofilit.

N-am crezut că viaţa poate fi aşa
Mi-ai colorat-o, i-ai dat contur şi-o operă de artă tu ai făcut din ea
Mi-ai dat un sens la dragostea ce-o port în suflet
M-ai atras cu frumuseţea ta cum face un magnet.

Eu te iubesc cu toată inima ce tu mi-o încălzeşti
Asemeni unui fulg de nea tu mă topeşti
Mă vărs în râurile sufletului tău măreţ
Sperând că voi ajunge un val ce-ţi va schimba al vieţii sens.

Asemeni ţie şi eu sunt străjerul vieţii tale
ŞI sper să vezi şi tu viaţa ta prin cristalinul meu cel moale
Să nu te simţi asemeni unei prinţese închisă-n turnul cel mai înălţat
Căci cheia divinului castel în mână ţi-am încredinţat.

poezie de Ştefan Eparu
Adăugat de Ştefan Eparu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi parcă

În curtea casei de la ţară,
Sub pomul încărcat cu dude,
Domneşte pacea seculară,
Şi parcă liniştea se-aude...

Fantasme bântuie prin jur,
Trezind străvechi făpturi zălude,
Plutind în tainic clarobscur,
Şi parcă liniştea se-aude...

Pe glia binecuvântată,
De roua dimineţii crude,
Sunt paşi de mamă şi de tată,
Şi parcă liniştea se-aude...

Miros de iarbă şi de flori,
Inundă pajiştile nude,
Umplând văzduhul cu fiori,
Şi parcă liniştea se-aude...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis reprimat

Ce se întâmplă cu un vis reprimat?

Se usucă
Aşa cum se usucă răşina la soare?

Supurează asemeni unei bube
Şi apoi dispare?

Duhneşte oare asemeni cărnii putrede?
Sau prinde o coajă însiropată,
Dulce ca zahărul?

Poate că rămâne doar atârnat
Asemeni unei greutăţi inutile.

Ori, pur şi simplu, explodează?

poezie de Langston Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de pădure

Pe subt pământ şi-n grea imensitate sunt
gata sevele în ţevării, începe-un vis mai
pur a se trezi în limpezimea cerurilor toate.

O pasăre cum trece-ncet prin zi, cu aripile
încă-ntunecate, aprinde pomul din singurătate,
întâiul care-n flori va izbucni.

M-apucă dor de proaspătă pădure,
pereţii nu mai vor să mă îndure, stau
între nori şi râuri mari ce fug.

Purifică de inerţii obscure lumina
reflectată de-o secure, de-oglinzile
cuţitelor de plug.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O femeie.... asemeni mării....
M-am îndrăgostit de aerul liber al mării pe care-l transmite esenţa şi profunzimea ei...
M-am îndrăgostit de orizontul ochilor ei calzi şi strălucirea din ei in care te simt scaldandu-te...
M-am îndrăgostit de magia glasului ei... ce-o simt soptindu-te pe tine...
De braţele cu care mă-nfasoara, explorandu-mă fărâmă cu fărâmă...
M-am indragostit de libertatea spiritului ei... ce se naste din adancuri
si felul în care ea-si exprimă nebunia şi freamătul...
M-am îndrăgostit de simplitatea zbuciumului ei...
M-am îndrăgostit de solitudinea ei... in care-si plânge singura tristeţile, liniştindu-se apoi printr-un val lin, aşternut la răsărit...
M-am îndrăgostit de visele ei, ce parcă le murmura pe ale mele...
M-am îndrăgostit de pasiunea cu care-mi infasoara fiinţa fara sa mă atingă, asemeni ţie...
M-am îndrăgostit de ea, pentru că i-am povestit ceea ce sunt şi nu s-a speriat de asta...
Aşa cum sunt...
O femeie care nu se grăbeşte... ci aşteaptă... mult...
Nu merge, ci curge,
nu zboară, ci pluteşte,
nu pretinde nimic, ci pur şi simplu iubeşte să se bucure....
nu caută simţuri, ci le eliberează...
nu străluceşte... ci luminează...
nu renaşte... ci înfloreşte constant...
O femeie... asemeni mării...

poezie de Mariana Daniela Bidaşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânc de suflet

De nopţi în şir cu trudă şi ardoare sculptează
vântul arborii în munţi, mai reci, mai goi de
frunză, mai cărunţi subt ploaia-ntoarsă aprig
în ninsoare.

Migala ţesăturii de-o pătrunzi, vezi,
ager, cum se-alege din lucrare temeiul
înfloririi viitoare, în propria-i materie
ascuns.

Ce lin, ce drept, ce fără-nfumurare tind
lucrurile către concentrare, adăugate
lumii în tăcere.

În orice pas şi-n orice confruntare adânc
de suflet şi-nfrăţită zare cu pacea văilor
uranifere.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul dorului desculţ

Păşeam, desculţ, prin colb de drum de ţară
Şi fredonam ceva nedefinit
Ce se-auzea prin lume-ntâia oară,
Pe-un drum pustiu, c-un suflet fericit.

Eram uşor ca pasărea ce zboară
Şi mă simţeam asemeni unui psalt
Ce, dinspre cer, aude o vioară
Cu strunele-acordate prin înalt.

Simţeam că pot orice, că pot obţine
Un loc al meu în sufletul visat
Şi-n ochii-aceia cu priviri blajine
Pe care-n dorul meu i-am sărutat.

Le simt şi-acum, trecând uşor prin mine,
Desculţul dintr-o margine de sat.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

desculţ, calc pe rouă, prin iarba virgină,
privesc cum demonii nopţilor pier,
mă sui pe spinări de lumină
cu îngerii până la cer.

dimineţi de argint cu platini de raze
îmi străbat din străfunduri spre irisul beat,
aş vrea să mă leagăn aşa in extaze
la rând cu haosul increat.

cu-nvăluiri de viscole sufleteşti pe cărări,
în albul de cristal al soarelui de mai,
rătăcit adesea prin depărtări,
s-ajung cât mai repede-n rai.

pe muzici divine, prin sfere de timp,
să zbor ca o pasăre-paradis fără gai,
s-ajung la zeii cei mari din olimp,
să petrec cu ei în alai...

dionis, flecarul, să-mi fie nănaş,
să bem fericiţi la cupe de vin,
cu el împreună, ferice, ducea-m-aş
La domnul din ceruri divin...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1987)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

DORINTE NEDESCRISE

Cu trandafiri şi nu cu săbii
Apropie-te în primăvară,
Călăuzitoare de corăbii
Îndepărtata stea polară.

Ale tale raze, fie-mi călăuze!
Arătându-mi blânde, cine sunt,
Sărutul cald să-l simt pe buze
Timpul să plutească pe pământ.

Revarsă-ţi peste mine privirea
Ochilor ce mă cuceresc!
Nesfârşită să-ţi fie iubirea,
Iar eu la infinit să te iubesc!

Nu pot să spun ceea ce simt
Pierdut în cruda-mi neputinţă,
Încerc în versuri să-mi ascund
Durerea din a mea fiinţă.

Trupul tău, vulcan nestins
Cu sângele lavă fierbinte,
Care-n mine au aprins
Dorinţe nedescrise-n cuvinte.

Iunie 1967

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, vreun copil...

La urma oilor mai bate gândul
un lung periplu şi melodios,
când prins în cer cu fluiere de os,
când destrămat molcom spre văi cu vântul.

Doinit e luminosul stelei rost,
din dealuri către deltă nopţi de-a rândul
Lot pricopsindu-ne aşezământul,
spre lanurile albe de rogoz.

O, vreun copil şi-acum se-ntreabă poate,
prin ceţurile împrimăvărate,
subt trestiile clătinând perdeaua:

Argintul ghioceilor nu-i neaua, nu-s norii
mamele adevărate acestor miei stropiţi
pe bot cu lapte?

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

ochiul văzduhului vede
plângerile mele aride
lacrimi ce ne desparte
tot ce ne-a ţinut aproape

timpul încă prea devreme
prin moara lui mi-a luat din zile
prin fragmente prea mărunte
m-a stins încet prin grele clipe

gheara mă strânge cu durere
inima-mi tresaltă bătând cu putere
sunt fiinţa plăpândă ce alergă prin viaţă
nu cred că mai am şi-o altă şansă

balustrada vieţii mele
strigă la mine cu putere
toboganul îmi aduce aminte
că am fost de multe ori fără minte

vreau să-n-torc timpul spre început
să mut acele timpului cu cei sfânt
nu mai vreau clipele ce-au fost în urnă
vreau mintea mea cea de pe urmă

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste minunată

Am început să mă simt puţin ciudat,
Ca o adolescentă cu fluturi în stomac.
Parcă zbor spre noi zări şi mă prăbuşesc,
Mă uit cu dragoste la tine şi mă înroşesc.
Sunt tristă că nu eşti lângă mine,
Aş face orice să ne fie bine,
Deşi uneori sunt supărată şi totul mă enervează,
Aş vrea să fiu blândă şi totul în jur vibrează,
Că sunt momente dulci minunate
Şi gândul mă duce undeva departe
Unde timpul reuşeşte să mă facă
Să râd şi să zâmbesc ca niciodată.
Aş vrea să fie ceva unic, frumos,
Să nu mai am privirea în jos
Şi-aş vrea aşa ca dintr-o dată,
Să fie ca o poveste adevărată.

poezie de Eugenia Calancea (1 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o vreme

de-o vreme pe lângă timp trec,
de frică să nu dau de mine.
serii spinării-n roz, mă aplec...
adierii supus fără a mă abţine.

de ani, aproape nicio singurătate
fiinţei mele nu se vrea paralelă;
de la nord la sud, pe neaşteptate,
sunt trecut şi legănat ca o velă.

prin marmură-milă înoată efigii
cu ecouri zvelte de uitată pruncă.
simt cum mi se prind de emoţiile gri
fără motiv, aşteptările de luncă.

cuvântul în margine de carte
e-n primejdia vântului, al răsfoi.
muchiile odăii-n lumini aşezate
reuşind alăturat cais a priponi.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buzele de ceară

Respir vulcani evadând din pâlnia mamă,
Simte-mi respiraţia prin singurătatea unui lup,
Lasă-ţi inima să lupte!
Zâmbeşte-mi cu buzele de ceară!
În fiecare dimineaţă inimile se dezgheaţă la geamul unui teatru vechi
Te văd prin ferestrele uitate de vreme,
Te simt cu degetul pe tâmple,
Cu buzele-mi săruţi obrazul,
Mă-mbii cu a inimii văpaie, a răsăritului stare,
A seninului răscruce prin freamătul codrului.
A mai trecut încă un an în vis, lăsându-ne inimile deschise.
Iubim!!!

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescari

În ce an ne aflăm? În ce secol? Aceşti oameni
cu bărcile lor legate una de alta şi cu nevoile lor,

cu abundenţa
pe care marea o oferă şi-a oferit-o de generaţii,

aceşti oameni sunt stăpânii vechilor drumuri,
a vechilor moduri de viaţă şi nu prea au nevoie de altceva.

Marea Laccadive uluitoare ca întotdeauna,
deopotrivă calmă şi neliniştită, ca nevestele lăsate singure în pat,

femei a căror dragoste e asemeni valurilor, pulbere înspumată.
Asemeni mareelor. Aceşti oameni

cunosc frumuseţea şi riscurile, ştiu că recoltele bune

se fac dimineaţa devreme,
înainte de sosirea turiştilor, înainte de sosirea surfer-ilor:

soarele surâzând în flăcările zorilor, refluxul
şi bărcile întorcându-se acasă din eternitate,

nisipul răcoros sub picioarele desculţe.

poezie de Gerry LaFemina, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciunul la români

Doamne, câtă fercire simt în suflet de Crăciun
Când, în jurul mesei mele, pe toţi cei dragi îi adun
Când, cu toţii împreună – copii, părinţi şi bunici,
Cu ai noştri dragi prieteni, cu vecini şi cu amici
Colindăm şi pân-la ceruri se-aude al nostru cânt
Şi parcă simt cum coboară Raiul pe acest pământ.

Bradul, cu a lui mireasmă, ne îmbată şi ne-ncântă.
Este seara de Ajun –seară magică si sfântă
Masa e îmbelşugată, sufletul ne e curat,
Parcă tot răul din lume, astăzi, l-am înlăturat.

Să uităm de supărări şi griji, să ne bucurăm
Şi pe cei în suferintă, cu drag, să îi ajutăm
Din puţinul ce-l avem şi lor să le dăruim
Şi, uniţi în fapte bune, acum, de Crăciun, să fim!

Magică e sărbătoarea sfântă a Crăciunului
Şi, Doamne, cum răscoleşte sufletul românului
Ne e dor de cei plecaţi peste mări şi peste ţări
Şi-am vrea să-i avem alături, acasă, de sărbători.
Ne e dor şi de cei dragi ce-au plecat din astă lume
Şi i-am vrea din nou aici şi glasul lor să răsune
Alături de glasul nostru, în seara Crăciunului
Când Domnul cel Sfânt coboară şi-n casa românului.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afacerile nu sunt niciodată la fel de sănătoase ca atunci când, asemeni unei găini, necesită să scormoneşti prin jur pentru a le pune pe picioare.

citat din Henry Ford
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muza inimii mele

Azi plouă cu petale de trandafir
Din ochii tăi dulci de safir
Lacrimi de aur şi de cristal
Curg limpezi pe obrazul tău ca un val

Vântul se plimbă uşor ca o boare
Prin părul tău curge ca apa în mare
Se lasă-ncet pe umerii tăi goi
Părul tău valuri suave apoi

Inima-mi bate doar pentru tine
Nu vrea să mă asculte şi fuge de mine
Tânjeşte la tine ca deşertul la apă
Doreşte a tale buze s-o placă

Şi glasul tău sursur de izvoare
Ca mierea de dulce în suflet rumoare
Mi-e sete de tine de roua-ţi pe buze
Eşti îngerul meu şi-a inimii muze

poezie de Grigore Ovidiu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Grigore Ovidiu
Comentează! | Votează! | Copiază!