zbang

zbang, zbang
dă în capăt de uşă
sub platoul gol se ascund intenţii
în mâneca chelnăriţei
ce joacă
fiecare carte a bibliotecii
ascunde mâneci
şi jocuri şi blide şi ...
zbang
bat cuie-n ciocane
buzduganele zmeilor
crăpate, ies dintre file
tiptil pe praf rămân urme
pe coaste de mare
se termnă brusc
şi începe
marea să cadă
în urmă rămâne finul
nisip
al prafului de bibliotecar
care dă cu capul de uşă
şi zbang!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecerea paşilor

Te obişnuieşti de la o vreme
Cu picurii de ploaie, cu vântul
În loc de mâneci lungi, veşminte,
Te acoperi sau te înfăşori...
Sau ce contează cum ar zice oricine
Căldura ta e înăuntru...
Îţi e mândrie, groază şi tărie
Ţi-e întreg veşmântul.

Ai mai călcat pe pietre’n altă parte
Dar piatra pare neclintit aceeaşi.
De unde ştiu că vântul de acasă nu s-a’nvârtit bezmetic prin pustie
Printre a lumii franjuri, pe marginile mărilor
Calmate de ţărmul nisipos ce mi-e dat mie acum
Ca pe-un covor sub tălpi,
Sau paşi, sau urme,
Pe care numai pescăruşii le-aţintesc...
Încovoiate boabele de piatră
Se prăbuşesc sub scurta lor povară.

Şi-aşa călcând îmi scriu propria carte
Şi pagini dau când valul mi le spală.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

toamnă

Din pomi coboară vara
lihnită ca după o lungă
zi de joacă
cu soare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi în palme crăpate

Mama sădeşte lacrimi în palmele-i crăpate,
Din ele cresc cuvinte cu vertebre sparte...

Bazaltul albastru din munţi se cerne-n nisip,
Dorul de mamă se vinde-n icoane, ca chip...

Sfinţii din noi mor departe de ţară, departe,
Tricolorul rămâne în suflet, în pagini de carte...

În sângele fierbinte cresc doruri făr' măsură,
Se-ntoarce orizontul pe-a munţilor curbură...

La concertul durerii asist cu vertebrele sparte,
Mama sădeşte lacrimi în palmele-i crăpate...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

schite-n miscare

Aburi pe geam şi o mână ce scrie,
Cuie de fier bătute-n sicrie,
Nisip nesfârşit care creşte în valuri,
Ceaţă pe câmp care urcă pe dealuri.
Un sunet de corn care moare-n surdină,
Boabe de grâu ce se nasc în făină,
O stradă cu plopi străină îmi pare
Frunze sub pomi se prefac în culoare,
Paşi măsuraţi sub cadenţă egală,
O piaţă imensă şi mare-mbulzeală,
Un tânăr mărunt cu-o căciulă de paie,
Un nor ce loveşte cu picuri de ploaie.
O noapte adâncă şi-o cameră mare,
O umbră pe zid tremurând de-ntristare,
Un fitil ce se-neacă în propria viaţă,
O esenţă de umbră ce atârnă de-o aţă.
Mişcare continuă şi aici şi departe,
Chiar de-nchizi tu o carte, se deschide`altă carte.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceleaşi ape

Aceleaşi ape tulburi
nămoloase
ce nu se scurg prin malul cel oval
ah, soarele de l-ar lovi în coaste
cum şi-ar găsi chirceli
în lut murdar.
Din când în când oglinda
cea întinsă
tresare
sub atingere de nori
şi-şi cască gura larg
ca o setoasă
cu apele ei tulburi care-mi cresc
în braţe barca
aceaşi baltă tristă, nămoloasă.
Sclipirea de argint – netransparentă
ascunde străveziul care nu-i
visând să-nving în fluvii valuri
care cresc
mă scald în ape nămoloase, liniştite
iar mreaja lor
mă-nvaţă să plutesc.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

„închide uşa te rog” sau inchide usa te rog ! 2

Picură acum apă pe bani
Iar gerul trozneşte prin oase
Capacul din pod de canal
Dispărut...
Se spală pe mâini în ligheane rugina,
De ani.

Mătreaţa din nori nespălaţi
Crapă gheaţa pe fulgi
Pocnirea din canalul drogat
E’ncordare de aer în pungi.

Coboară tiptil pe scara-negrită
Cu tristeţe albeaţa roşeşte-n obraji
În urma ei apa cu capete sparte
Rămâne mirată, ţepoasă
Sub nări iese abur şi gânduri spre vară
Ce-anină speranţe deşarte...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecourile care te-ajung în pustiu sunt un imbold pentru a nu-ţi ascunde capul în nisip.

aforism de Nicolae Mareş
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea, nepăsătoare faţă de egalitatea în drepturi, şterge de pe nisip fiecare urmă care nu e a ei.

aforism de Fabrizio Caramagna din Aforismul în Italia. Antologia Premiului "Torino in Sintesi" (septembrie 2011), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

introspecţie

Fiule te du la muncă
de cu zori până-n apus
fiul îşi priveşte tatăl
şi se-ntoarce pe călcâie
cuvântând:
-sigur tată, chiar acuma
voi porni precum ai spus-
i-a răspuns pe loc băiatul
dar apoi nu s-a mai dus.
Ce’lalt fiu aude şi el
glasul tatălui chemând
nu mă duc – răspunde aspru -
ce-s eu, slugă sau stăpân?
Dar apoi căzând privirea
i-a părut rău şi s-a dus
chiar dacă pe dos a spus.
Care zici, întâiul oare,
Sau cel răzvrătit la vorbă?
Care crezi c-a dat dovadă
Pân’ la urmă de-ascultare?
Tu cu care semeni,
Spune!?
Iată marea întrebare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

nimicule ce eşti!?

Multe nimicuri – mari rotunde
mă uit la voi privind în gol
aş ciopli o piatră monument să’nalţ
vouă nimicurilor ce mereu
mereu
îmi umpleţi tot ce am
şi suflete şi foi
şi cum voi teamă nu aveţi de nesfârşit
oricâte iau, mereu la loc
mai multe vă găsesc
un muşuroi – da, asta sunteţi
un muşuroi
a crescut iarba drept
şi a străpuns în coaste stele
fire în fire omoară
nimicul ce le leagă între ele
de sus din vÂrful lor
de jos din rădăcini
crescute până în nimicul de sub glob
mereu nu eşti
şi nu pot să te prind
umblând paşi goi rămân
sunt paşii tăi nimicule
ce eşti!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii care joacă jocuri video petrec cu 30% mai puţin timp citind şi cu 34% mai puţin timp făcându-şi temele pentru acasă, comparativ cu copiii care nu joacă jocuri de computer.

Manfred Spitzer în Demenţa digitală. Cum devenim nebuni noi înşine şi copiii noştri
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coperta unei vieţi returnate

râd în mine
ca o carcasă fără flori agăţate de rostiri
plâng peste toate ramurile de măr adunate cu migală de moarte
înainte ca fila ultimă să aducă plinătatea bibliotecii din care
am căzut
ca o carte neterminată

e un glas profund pe care
îl aud în fiecare dimineaţă
când trezirea devine tot mai grea

e un strigăt înfundat în lumea asta pe care
îl simt în fiecare fibră a materiei frustrate pe care o exprim

hohotesc la margini de drum ca o zdreanţă a unui pas neîmplinit
metaforă a prezentului umanului

(coperta unei vieţi returnate
sufocă umbra
cineva sare în ajutor şi cum orice carte se închide
rămâne şi el în cuprins
la un punct de capitol
oarecare)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bat cuie

Bat cuie... cât pe muchii, cât pe lângă,
Am unghii violet şi răni pe mâini
Şi uneori, mă doare partea stângă
Cu drept asupra bietei mele pâini,

Bat cuie ruginite-n gardul putred
Al unui timp trecut, dar ne-ncheiat,
Bat cuie în prezentul tot mai şubred -
Cu mersu-mpleticit şi-ncovoiat,

Bat cuie-n toate, până la scânteie,
Şi-ndur scrâşnind acutele dureri,
Oricum, am cam uitat să fiu femeie,
Trudind peste puţinele-mi puteri.

Bat cuie, dar cu gândul sunt departe,
Trăind poveşti din timpuri de demult,
Şi mă ascund în filele de carte -
De după ele, sufletu-mi ascult,

Bat cuie-n basme, le agăţ în grindă
Şi cad, mă scurg de vlagă în pământ,
Boabe fierbinţi încep să se desprindă
Şi-mi curg peste genunchii tremurând,

Bat cuie-n cer-să leg de veşnicie
Tărâmul nesfârşitei suferinţi,
Bat cuie în tăceri şi-n nebunie
Şi-i răstignesc în versul meu pe sfinţi...

poezie de Emilia Amariei din Confluenţe literare (24 noiembrie 2016)
Adăugat de Emilia Amariei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu rămâne nicio urmă

Între masă şi rugă e o legătură de suflet
hrana îmbracă o haină spirituală

care satură mai mult foamea

trupul primeşte cu dragoste ce-i trebuie
asemeni pomului din grădină

o permanenţă dorinţă
se naşte
în fiecare clipă.

Între om şi natură relaţia este biunivocă
răzbunarea nu-şi are rostul,
nemărginirea începe cu fiecare.

Între mine şi tine timpul trece în voie
nu rămâne nicio urmă
decât drumul oaselor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ciobite lumi

Stau cioburi pe masă
Tăcută mireasă
Din joc de călcâi
Ah, mire
Tu soare din ziua întâi.
Stau colţuri de stele
În visele mele se-ntind
Somnoroase
Şi calc peste cioburi
Şi mese livide
Doar doar să le-ating.
Stau mese sub cioburi
Smerite speteze
Ah, ostenelile lumii
Prin blide si pori
Creşte pe margini de linguri
Lăcusta război
Şi hrană
La colţuri de gură
Uimită spărtură.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răceala

Streaşinile nărilor cu zgomot
Curg precum al ochilor şuvoi
Se înfundă
Se desfundă
Sângele îmi bate-n tâmplă
Capul tot mi-l simt butoi.
Ca burduful plin cu zeamă
Tot sistemul se destramă
Vlaga cură…
Pe podele paşii lasă urme grele
De noroi.
Tâmpla simte că-i atinsă
Ea rotunda
Din afară
Dinăuntru
Ochiul stâng curge pe stradă
Şanţ cu pradă pentru voi.

Prin grătare de canale
Soarele cu raze rupte
Şi cu ţoale zdrenţuite
Plânge după’nalta zare
Nu zâmbeşte el acuma
Ci acuma zâmbim noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care crede că îşi poate ascunde gândurile este doar un sărman naiv. El seamănă cu struţul care, atunci când este vânat, îşi ascunde capul în nisip, imaginându-şi că nimeni nu îl mai poate vedea.

Swami Shivananda în Puterea Gândului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos: Adică, ce încălcare vezi tu, măi Zmeule? Ordinea e cea alfabetică. "Făt-Frumos şi Zmeul Zmeilor". Făt-Frumos se scrie cu F, care e literă de frunte, spre deosebire de Z, de la Zmeu, care este coada şi ruşinea alfabetului!
Zmeul Zmeilor: Să-ţi fie ruşine! Acesta este un alfabet discriminatoriu. La noi, pe tărâmul celălalt, alfabetul începe cu Z...

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeul, cum îl văzu, îngheţă sângele într-însul. Se apucară la luptă în buzdugane, dară Ţugulea cum aduse buzduganul său şi lovi pe zmeu, îi luă mirul, apoi îi tăie capul, îi luă calul si armele şi plecă înaintea zmeului celui mijlociu. Asemenea îi făcu şi lui. Apoi plecă înaintea zmeului celui mic. După ce se întâlni cu zmeul cel mic, se luă la luptă şi cu dânsul. Se bătură întâi în buzdugane, buzduganele se sfărâmară; se luptară cu suliţele, acestea se rupseră; se apucară apoi în săbii, a zmeului se frânse. După aceea se luară la luptă dreaptă, se luptară ce se luptară şi, înfrângând pe zmeu, îi tăie şi lui capul. Îi luă şi lui armele şi calul şi plecă acasă cu dânsele. Când ajunse se crăpa de ziuă; legă caii şi puse bine armele zmeilor. Apoi sculă pe fraţi să meargă la vânat. Când văzură fraţii caii se minunară. îl întrebară, dară el nu voi să le spuie nimic, zicând că nu ştie. Încălecară fraţii pe caii zmeilor şi porniră. Ţugulea însă încălecă pe calul zmeului celui mic, căci era mai vânjos.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Et in Arcadia ego

fierul a străpuns carnea, fierul a deschis pământul,
a aruncat lopeţi de lumină sub piatră.

nicio minune de acum, dragostea mea.

cu toată puterea iluziei, cea de pe urmă,
cineva a spălat mortul pe furiş,
l-a şters de rugină şi i-a murmurat
un cântec vechi de vânătoare şi spaimă,
de mânie şi foame, apoi a aşezat fiecare os în locul lui,
precum cuţitul în teacă.

în urmă, dragostea rămâne – după chipul şi asemănarea noastră –
o mână de cenuşă, un pumn de nisip, o grămăjoară
de oase subţiri, cu urme de suliţi.
fără mânie, vei împinge piatra şi vei privi
acest mort strălucitor
care se ridică şi umblă.

poezie de Claudia Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!