Răceala

Streaşinile nărilor cu zgomot
Curg precum al ochilor şuvoi
Se înfundă
Se desfundă
Sângele îmi bate-n tâmplă
Capul tot mi-l simt butoi.
Ca burduful plin cu zeamă
Tot sistemul se destramă
Vlaga cură…
Pe podele paşii lasă urme grele
De noroi.
Tâmpla simte că-i atinsă
Ea rotunda
Din afară
Dinăuntru
Ochiul stâng curge pe stradă
Şanţ cu pradă pentru voi.

Prin grătare de canale
Soarele cu raze rupte
Şi cu ţoale zdrenţuite
Plânge după’nalta zare
Nu zâmbeşte el acuma
Ci acuma zâmbim noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

vinovăţie

Ce-aţi găsit în podele, voi ochilor?
Întâmplarea face să fiu şi eu om
Cu nebăgări de seamă
Pentru a mia oară
Simt ce-ai simţit tu
Adame.
Tufişuri scorburoase
lărgiţi-vă umbra
întunecoaselor voastre peşteri...
e-atâta’nghesuială între zile,
lumina ce-ajunge la mine-i subţire
tăioasă;
Privire, tu ce-ai de te-ndoi?
Dar tu, umblare vâscoasă?
Strângeţi-mă în braţe frunzelor
Cu umbra voastră.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romantic incurabil

Ia aminte bine, uită de cuvinte
Inima îmi bate, sângele-i fierbinte
Asta se întâmplă fiindcă tu mă-ncingi
Dă-mi o sărutare, focul să mi-l stingi.

Sudoarea îmi curge iute de pe frunte
Îmi spui la ureche vrute şi nevrute
După care tandru gura mi-o presezi
Mâinile pe coapse ferm mi le aşezi.

Pe podea ne-ntindem, mâna-mi te descalţă
Sufletele noastre către cer se-nalţă
Simt că fericirea limite nu are
Te privesc o clipă, îţi dau o sărutare.

Mintea mea aleargă, pleoapele-mi sunt grele
Am găsit femeia visurilor mele
Rămân fără aer, simt că mă sufoc
Când a ta guriţă mă muşcă cu foc.

Mâna după mijloc blând ţi-am petrecut
N-avem nicio clipă astăzi de pierdut
Brazde-mi tragi pe spate cu-unghiile tale
De ai tăi ochi negri simt că n-am scăpare.

Dar ce se aude? Un zgomot strident
Mă întorc îndată şi devin atent
Ceasul meu de plastic sună nefiresc
Îl lovesc cu ciudă, alarma-i zdrobesc.

Clipele acuma mi se par prea grele
Mi-e dor de femeia visurilor mele.
Gata sunt degrabă pentru o nouă zi
Ştiu că n-am ce face, singur iar voi fi.

poezie de Alastair Adamson, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge!

Ce greu e-ades prin viaţă
Şi drumul ce murdar!
Câţi nori, câtă-ntristare
Şi întuneric, dar...
Mai e şi dimineaţă
Senină, strălucită.
Nu plânge! Te agaţă
De clipa fericită

Şi frământări şi vise
Ştiute de cireşi,
De flori de albăstrele,
De câmpuri cu maci deşi,
Pe aripi desfăcute,
Din sânul zămislirii,
Porni-vor spre doritul
Tărâm al izbândirii.

Sclipirile visării
Ţinute-n umbră, pier
Nu plânge după ele
Ci zboară către cer
Şi-abia eliberate
De cheia tainei plânse
Aşează-le pe pragul
Dorinţelor nestinse.

Nu plânge!
Când ţi-e glezna
Atinsă de noroi
Şi nu mai ştii pe unde
Călca de-atât gunoi,
Tu curăţă-te singur
De ele, fără silă
Şi drept rămâi! Nu cere
Sau aştepta vreo milă.
Şi-aşa e scurtă vremea
Şi-i soare prea puţin
Să înrobeşti cu lacrimi
Al ochilor senin.
Mai clar se vede zarea
Prin genele uscate,
De ce sâ dărui clipe
Trăirii zbuciumate?

Apusul, dintr-o dată
Se risipeşte-n zori
Din ei culege raze,
Prin ei să te strecori,
Cu zâmbetul, sfărâmă
Culoarea morţii hâde,
Nu plânge! Simte Raiul!
E-n inimă... surâde!

poezie de Cristina Maria Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fatalitate

Toacă de zgomot
Picături ce cad după ceas
Magnet de secundă
Sfredel ce-n cerc m-ameţeşti
Doare…
Mă smulg clipele din locu-mi
Şi nu mai sunt acolo
Sunt altul
Ceasul magnetic al secundei
Mă joacă.
Festă după festă şi nu reuşesc să mă prind
Curentul de timp mă soarbe,
Aproape c-apuc veşnicia.
Încet streaşina se scurge în mine
Picături de timp mort îmi zac pe faţă
Nu plâng – îţi răspund,
Şi-mi răsare în ochi un zâmbet
Uneori plouă cu soare
alteori soarele plânge
Speriat de zgomotul de toacă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii gândurilor noastre înnegresc a vieţii rază,
Şi cereasca ei căldură care se revarsă-n zâmbet ne îngheaţă în privire.
Umbra-i început de noapte, libertatea-i îngrădire.
Vorba curge greu şi parcă `n-urma ei doar ran`apare,
Viaţa pare fără noimă.
Şi-ncet, făr` a da de ştire, bezna se revarsă-n alţii
Semănând nefericire.

Dac-am fi singuri pe lume, condamnaţi am fi de-a pururi.
Nici un vânt de alte gânduri n-ar începe ca să bată,
Gându` nost l-am bate-n cuie,
Gândul ne-ar fi lumea toată.
Când in zarea altor gânduri vântul bate numai soare
Norii se prefac în picuri, sau dispar in depărtare,
Norii curg ca nişte raze stropi de binecuvântare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un felinar în noapte

Ca un felinar în noapte, stau la ţărmul viselor
Marea bântuie tăcută, valuri poartă al meu dor.
Adieri, brize mi-aduce, astăzi veste de la tine,
Pescăruşii ţipă-n larg, soarele meu nu mai vine...

Bat cu aripa în val, timpul zic să nu-l mai pierd
Că iubirea mea-i plecată, astăzi sunt o amintire.
Şi pe cerul înnourat astăzi plânge lacrima,
Cu amintirile în braţe, eu te strig iubire acuma.

Mă ascund după un val, paşii să-ţi aud sunând
Pe nisipul ruginiu... peste cerul fără soare,
Pescarusii trec în zbor... ţipă, în valuri se aruncă
Şi o lacrimă căzută... înapoi vor să-mi aducă.

Eu privesc în noapte iară, nici un suflet nu zăresc,
Paşi-ţi drumu-au rătăcit, drumul vieţii e pustiu.
Doru-mi frânt într-o basma, îl leg bine să nu-l pierd
Şi în sân, la inimioară eu tăcută mi-l aşez.

Cerul este plin cu stele, fă-ţi cărare printre ele
Raze de argint în palme, bolta cerului-i albastră.
Ca aripa unui flutur, mângâie-mi fruntea uşor
Şi o clipă azi eternă, s-o păstrezi în al meu somn.

Departe, la ţărm de vise, ascunsă astăzi, eu plâng
Vântul îmi poartă în neştire rândurile ce le scriu.
Târziu... pâlpâie lumina, când vântul o poartă lin,
Felinar aprins în noapte, inima-mi bate-n pustiu.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu strivesc - variantă

Eu nu strivesc corola de ţânţari a serii
Şi nu ucid cu cartea mici gâze care stau pe canapea.
Ci eu cu-a mea ferastră
Sporesc a ţânţărimii hoardă,
La fel cum becul cu lumina lui pătată
Atrage gâza serii şi nu o-nedepărtează.
Eu nu strivesc cohorda de ţânţari,
Că mici sclipiri cu aripi sunt şi ei
Şi noaptea când îi va învălui cu zgomot de bec spart
Vor zumzăii pe la urechi, şi vor muşca din mine,
Cu sete.
Aşa că mă întreb, de ce?
De ce, doar din dorinţa de putere,
Să le curm zborul şi să îi strivesc.
Minune sunt, o boabă în marea corolă a minunii.
Şi-nvăluit de multe gâze însetate de sânge,
Zumzăi în rând cu ele, până când,
Voi fi strivit şi eu ’ntr-o bună zi, de mare zid alb.
Coperta veche a cărţii omenirii mă va strivi,
Aşa cum eu pe vremuri, acum imi amintesc,
Striveam ţânţarii mici si enervanţi
În cleştele peretelui şi-a cărţii.
Şi totuşi zic că nu ucid…
Promit să tac acum, şi tot ce-am zis…ba nu promit nimic!
Acuma am de omorât ţânţari.
Pe cât de roşu şi fierbinte îmi curge sângele râvnit de ei,
Rece-mi va fi când voi lovi cu sete
Cu zgomot de bec spart m-a-nvălui a nopţii linişte,
Şi o să dorm, până când evident mă voi trezii.
Eu nu strivesc, şi nu ucid.
Dar uneori nu poţi dormi făr’ genocid!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi

Prin ceţuri albe de tăcere
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri
Chiar dacă văd numai o stradă
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri pierdute în noroi...

Prin ceţuri albe de tăcere,
Vin amintirile-n şuvoi,
Şi sufletul din nou îmi cere,
Iubiri pierdute în noroi.

Pluteşte-n aer primăvara,
Şi ninge iar cu flori de tei,
Dar gândul meu e tot la vara,
Cu sărutări printre alei.

Şi simt în suflet grea durere,
Când dintr-o poză ochii tăi,
Mă scaldă într-o mângâiere,
Deşi acum îmi sunt călăi.

Şi nici măcar nu pot a-ţi spune,
Ce dor e în inima mea,
Sau despre jalea ce-mi răpune,
Speranţele şi dragostea.

Când soarele plin de căldură,
Adună-n mine umbra ta,
Apar din nou gheţari de ură
Şi-n cale nu le poate sta.

Dar ochii mei nu vor să creadă
Şi se întorc mereu spre ieri,
Chiar dacă văd numai o stradă,
Pe care scrie " Nicăieri "

poezie de Dorina Omota din Iubiţi şi nu lăsaţi să moară clipa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum şobolanii

fac linişte în timp ce trag
de mine încet mă-mpart
cu paltonul în chip de trofeu
prin tâmplă se zbat şi curg
lin amar pelin beau de frică
că-mi vor trosni oasele în dinţi
nu pot să mai suport vlaga
să se scurgă-n rozătoarele
gri-cenuşii din visele tainice

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fărâme

Am scotocit în suflet şi iată că zăceau fărâme de tristeţe
Putrezind ca merele prea coapte, alungând fărâma de fineţe.
S-au născut fără zgomot, pe nesimţite...
le simt cum mă-nţeapă sub forme diforme, stridente ascuţite.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem...

Înmărmurim pietrele
Înfrunzim iarba
Mişcăm mişcările din inimia roţilor
Ţiganilor le-au crescut zâmbete
Din mâinile moţilor.
Viitoare vremi leagănă pe braţe primăvara
viitorului ce trece pe acum şi moare.
Înmărmurim marmura treptelor
Însufleţim perechile suflet
Înviorm arcuşul viorilor
Cântăm cuvinte cântului
Suntem pământului suflet
Şi sare pământului.
Înmărmurim lumina pe raze
Şi’o ducem în suflet şi-n case
Prin flori şi prin vaze
Înmărmurim soarele’n raze.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare de ce...?

Oare de ce din înaltul sublim
Din lumile-ascunse de ochiul meu mic,
Acel ce-a creat şi ochiul şi lumea
S-a coborât într-un staul, smerit?

Oare de ce, Acel ce puterea o are pe toată
Şi face ce vrea,
În noaptea aceea luminată de îngeri
A renunţat pe de-antregul la ea?

Oare de ce în imensa clepsidră
În care cu toţii suntem boabe ce curg
Eternul Cuvânt ce-a rostit începutul
A venit printre noi să-şi găsească amurg?

De ce?
Oare de ce mă întreb eu acuma
Şi caut în traistă răspuns potrivit
Orice-ntrebare îşi poartă însemnul
Oare de ce? De ce a venit?

Cu mâna întinsă într-un gest drăgălaş...
- Îmi răsare acum imagine-n minte –
Acel ce se cheamă pe drept minunat
Cel Mare ce-acuma era COPILAŞ
A stârnit gelozia şi-a înfuriat
Oştenii, şi regii, şi-a lor oseminte.

Un han i-a fost locul din care respins
Sub abur de boi, prin muget şi paie
Din primele clipe El viaţa şi-a’ntins
Făclie în grotă închisă şi-adâncă,
Lumină pentru’ntreaga odae.

De sus plecat, parc’a lăsat un gol
Ca golul nost’ pustiu să-l umple
Oare de ce...
Din lumile-ascunse de ochiul meu mic
De sus din înaltul sublim
Golindu-se’adânc şi deplin
În staulul meu îl invit
La fel ca păstorii las turme şi oi
Şi vin să-L găsesc
Şi vin să mă-nchin,
Umil, şi smerit şi deplin!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara ploii

Afară plouă iar şi iar,
Copiii intră-n casă,
Tristeţea se avântă iar
Şi-n pace nu mă lasă,

Strecor ochiul stâng pe geam
Şi privesc totul în zadar,
Cum răsare din ocean
Un corp roşu circular,

Raze pline de căldură,
Străbat dealurile înalte,
O lumină din natură
Mă îmbie cu speranţe,

Acum e cald şi liniştit,
Încep să ies afară,
Mă plimb pe drumul înflorit
Şi gândul scapă de-o povară.

poezie de Alexandru Simion (11 octombrie 2016)
Adăugat de ABCD
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire tardivă?

Sunt un sexagenar, dar totuşi vreau
Să stau la pieptul tău precum un ţânc:
De bebeluş am învăţat să beau,
Învată-mă acuma să mănânc!

Pe-ascunsele cărări am colindat,
Cu pas de orb, legat la ochi, cu-n băţ,
N-am ascultat de nimeni niciodat',
Învată-mă acuma să învăţ!

De multe ori, de viaţă doborât,
Luptat-am să devin învingător:
Am alergat, vremelnic m-am târât,
Învată-mă acuma ca să zbor!

Mi-am înfruntat duşmanii cu umor,
Cutreierând şi oaze şi deşert:
Am fost şi crud şi neîndurător,
Învaţă-mă acuma ca să iert!

La pieptul tău, de rele ocrotit,
Regretele acum mă copleşesc:
Căci egoist, eu m-am lăsat iubit...
Învată-mă acuma să iubesc!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele lumii...

Un izvor de patimi
Peste lume plânge
Cântă şi suspină dorurile-n el
Viaţa se răsfrânge
Pulsând cu putere
În a lumii vene
Dragostea e sânge.
Cercurile-nchise se desfată-n lacuri
Schimburi contra schimburi
Între membrii lor
Erosuri tocite
De prea multe veacuri
Rău pe rău iubeşte
Ca pe-un bun al său.
Ce tristă impresie...
Aşteptări deşarte...
I-am răspuns la zâmbet
zâmbind către el
Nici o diferenţă nu e între cercuri
Bun pe bun iubeşte
În acelaş fel.
Neobişnuinţa
Ca o sperietură –
Te face să simţi al bătăii ritm
Sparge cercuri strâmte
Naşte diferenţa
Sângele din patimi curge peste lumi
Roşu e culoarea patimei ce plânge
Erosul din cercuri în acelaş fel
Toată lumea-i roşie
Toată lumea-i sânge
Neobişnuinţa viaţă e în el.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

introspecţie

Fiule te du la muncă
de cu zori până-n apus
fiul îşi priveşte tatăl
şi se-ntoarce pe călcâie
cuvântând:
-sigur tată, chiar acuma
voi porni precum ai spus-
i-a răspuns pe loc băiatul
dar apoi nu s-a mai dus.
Ce’lalt fiu aude şi el
glasul tatălui chemând
nu mă duc – răspunde aspru -
ce-s eu, slugă sau stăpân?
Dar apoi căzând privirea
i-a părut rău şi s-a dus
chiar dacă pe dos a spus.
Care zici, întâiul oare,
Sau cel răzvrătit la vorbă?
Care crezi c-a dat dovadă
Pân’ la urmă de-ascultare?
Tu cu care semeni,
Spune!?
Iată marea întrebare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe raze de suflet

dacă nu exist
atunci cine sunt
am văzut într-o zi nevăzutul
rătăcind în abisul din noi
între cer şi pământ se întind timpuri ce curg
lumea plânge în zadar
uitând, aici nu există un dar
atunci am înţeles cine sunt
frunze galbene cad iarăşi pe triste poteci
eu scriu cu lumânări de suflet pe ziduri de ceară
uneori mă plâng
noaptea asta nu este decât un vis rătăcit
nu mai am întrebări, adun doar chemări
să vină, să vină la noi
paşii trec, se pierd în zare
iarăşi lipseşte cărarea
dintre noi şi cel plecat
se şterg iarăşi, se şterg toate
strig în ultimul cuvânt
adormit de glasul ploii
curge, curge peste noi
glasul tău, cuvântul meu
este strigât către cer
timpul astăzi e ucis
obosit, mă aşez în strană
îl aştept pe Iuda, să vină, aştept sărutul fatal
crucea goală, zace afară
zac şi sufletele noastre
se mai zbat în faţa porţii
fluturi morţi în faţa sorţii
între noi am pus în zori, doar un strop de adevăr
o să fie aici şi pentru noi o primăvară
atunci vom zbura liberi spre cer
purtând pe aripi raze de suflet preacurat

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.

Un ghiocel răsare
Şi tremură de frică,
Că-i mic, iar sfântul soare,
Pe cer nu se ridică.

- Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece. A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit.

Apari, o dulce soare,
Nu mă lăsa să mor,
Caci sunt o biată floare
Şi tare te ador.

Şi soarele se-nalţă
Cu raze aurii,
Îl mângâie pe faţă:
- Alină-te. Tu vei trăi.

Pământul se-ncălzeşte
Şi păsările cânt,
Iar ghiocelul creşte:
- O, soare, tu eşti Sfânt!

poezie de Petru Plătică (februarie 2016)
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu celălalt

Duc pistolul la tâmplă
şi simt vai că tâmpla nu-i
Doamne oare cum se-ntâmplă
foc în miezul gândului

Când eu simt că tâmpla nu-i
o fereastră spre Nirvana
lira-ndurerată-n cui
cu tăceri să-mi umfle rana

O ferastră spre Nirvana
Doamne oare (a)cum se-ntâmplă
tăcerea să-mi fie pana
însăşi lira-a mea tâmplă

Când eu simt că viaţa nu-i
nici cât umbra spinului

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (19 octombrie 1989)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!