Aceleaşi ape

Aceleaşi ape tulburi
nămoloase
ce nu se scurg prin malul cel oval
ah, soarele de l-ar lovi în coaste
cum şi-ar găsi chirceli
în lut murdar.
Din când în când oglinda
cea întinsă
tresare
sub atingere de nori
şi-şi cască gura larg
ca o setoasă
cu apele ei tulburi care-mi cresc
în braţe barca
aceaşi baltă tristă, nămoloasă.
Sclipirea de argint – netransparentă
ascunde străveziul care nu-i
visând să-nving în fluvii valuri
care cresc
mă scald în ape nămoloase, liniştite
iar mreaja lor
mă-nvaţă să plutesc.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doritul brânci (verbal)

Mi-s apele tulburi şi nu ştiu de îngeri sau demoni se scaldă
ce sadici,
cât cred ei că îmi vor mai izvorâ ochii?
Miroase a picioare.
Ochii mi-s tulburi şi purpura se scurge pe-afară
"Unde"-le mi-e ţintă pe hartă
Unde eşti înger ce tulburi apele ce mă vindecă?
Unde ce să-mi mângâie malul,
mi-e poftă de ceartă.
Ciudată poveste – de ţânc o ştiam -
Când alergam prin iarba cu rouă
La scăldătoare cu lacrimi în ochi
Povestea mi-a rupt picioarele-n două.
Sisif umilit de undele tulburi
Ştiu umbrele serii pe nume, de ani
Decade s-au scurs iar eu tot aştept,
Un brânci de la gloata nebună.
Şi poate cândva de cade un strop de înger stingher
Mă va trage şi pe mine de mână.
Întrebarea mă scuipă în faţă – sigur că vreau,
Dar cine mă-ntreabă?
Nimeni nu vorbeşte cu mine.
Şi casa şi averea cu mine le am,
Să le ridic după mine-n picioare...?
Ce tărie în glas, îmi sun-a poruncă
Oasele mele, deşert puturos,
Parcă le simt iarăşi de stâncă.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigăm în ape tulburi

Explorând noi orizonturi
Descoperim pământuri noi.
Trecem fericirea-în conturi,
Dăm sărăcia la gunoi.

Aşa viaţă minunată
Am vrea să trăim în ţară.
Ar fi viaţa mult sperată,
Într-o vreme legendară.

Domnilor conducători,
Deputaţi şi senatori,
Guvernanţi şi preşedinţi!
E timpul să vă treziţi.

Navigând în ape tulburi
Către zorii dimineţii,
Paşii noştri nu sunt siguri
Şi pierdem busola vieţii.

Navigând în ape tulburi
Nu ştim dacă reuşim.
Navigăm, dar suntem singuri.
Orizontul nu-l zărim.

Navigând în ape tulburi
Când ceaţa ascunde farul,
Nu vedem cetăţi cu turnuri,
Nu ştim când atingem malul.

Navigând în ape tulburi
Lipsiţi de orice speranţă,
N-avem sevă pentru muguri
Care să renască viaţă.

Navigând în ape tulburi
Nu ştim unde ne-îndreptăm.
Vrem să evităm adâncuri,
Dar mai rău ne scufundăm.

Navigând în ape tulburi
Riscăm să intrăm în noapte.
Se-aud rafale de tunuri,
Aducătoare de moarte.

Când apele nu sunt tulburi,
Când orizonturi noi zărim,
Fără rafale de tunuri,
Mai multe ţărmuri cucerim.

Când apele nu sunt tulburi,
Mai uşor vom împlini
Toate câte-am pus în gânduri,
Şi mai bine vom trăi.

Doar de voi, conducătorii
Depinde cum navigăm.
Cum clădim destinul ţării,
Spre ce lume ne-îndreptăm.

Dacă stăpâniţi timona,
Dacă ţineţi drept catargul,
Doar atunci veţi trece proba,
Şi ne va surâde largul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goluri si juguri

În golul jugului m-aştepţi
Să mergem simplu înainte
Cu părăsire de poteci
Să-nvăţ ca să slujesc cuminte.

Mă chemi de când mă ştiu copil
Să nu mă scurg ca fluşturatic
Împodobit cu răni la gât
Să nu mă cresc ca pom tomnatic.

Să’ngenunchem când obosim
Cum face bou’n brazda dură
Povara ei s-o spargă vrea
Şi-a urii încleştării zgură.

Tâmplar ai fost când din tulpini
Tăiai în lemn de cruci şi ruguri
Ca să preschimbi din goluri seci
Podoabele de gât şi juguri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbi vinovate

De ce-aţi amestecat literele?
Limbi vinovate de pe care se scurge scuipatul
De ce limbilor –
De ce v-aţi făcut vinovate
De ce-aţi comis asemenea păcate?
Când privirea zâmbeşte toate limbile se unesc în aceaşi poveste.
Când privirea furtună, vorbele-s condamnate
Limbile-s de prisos, nu-i una mai bună.
Când vorbele tac toate în mine cuvântă
Oamenii’ntreabă ce-am, tăcerea-mi se’avântă.
n-am înţeles deşi te-am auzit
De mici vorbim aceleaşi cuvinte
Tu în lumea ta,
Eu în lumea mea
Ţara ne uneşte şi neamul, şi glia.
Colindăm când pe munţi când prind şesuri
Călcăm sub picioare acelaşi pământ,
Dar mereu ne despart înţelesuri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care respir

de prea multă libertate mă las amăgit
privesc pe fereastra adevărului departe
în oglinda fără orizont a timpului
înţelegerea nu-mi mai este permisă demult
şi înot în ape tulburi.

cu prea puţină bunăvoinţă mă întâlnesc
în cercurile închise ale tăcerii
poate poate cineva vorbeşte
luându-şi lumea în cap
cu drumurile ei cu tot
până voi respira clipele trecerii
prin apele oaceanului care ne despart
şi ne lasă
înţelepţi la mal.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mergem prin ceaţă

E ceaţă în gânduri şi dorul mă-ncearcă
Plutesc pe valuri cu tine-ntr-o barcă
Se aud tumulturi de ape înfundat
Prea multe maluri în urmă am lăsat

Mă uit la ape, la ceaţa care vine
Mi-e teamă să nu pleci de lângă mine
Pe râuri aburinde de vrei să mai plutim
Cu dragostea în inimi putem să... reuşim

Hai să-nnoptăm pe malul ce s-arată-n faţă
Să nu te temi chiar de se lasă ceaţă
Vâslesc din răsputeri să mai trăiesc o viaţă
În noaptea asta, te rog, rămâi la mine-n braţe

În astă lume e şi soare, dar mai şi plouă uneori
Suntem forţaţi să trecem chiar prin nori
Când reuşim să ne întoarcem iar la viaţă
Să nu uităm să ne iubim şi atunci
Când... mergem prin ceaţă

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau mai mult

Mă prind în jocul gulerelor albe
şi mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alţii.

Tot ce se naşte creşte în os
şi în carnea de vultur
care zboară fără aripi.

Lumea nu ştie apele în care mă scald,
înot şi prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
şi le adun între ziduri.

Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremuri tulburi...

Ca-n fiecare toamnă, iară,
Şi nu exagerez defel,
Vin vremuri tulburi peste ţară,
Când mustul trece-n... tulburel.

epigramă de Nicolae Peiu din Revista Scârţ (Iaşi) nr.3 septembrie 2012 (septembrie 2012)
Adăugat de Nicolae Peiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când apele sunt tulburi, profunzimea arareori aduce lumină.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Latenţele ce mor

În fiecare zi,
acelaşi ritm impus,
preexistent,
aceleaşi gări în care nu mai ajunge niciun tren,
când neştiute latenţe palpită pretutindeni:
întrebări latente tremură în ochi şi pe buze,
cântări latente înoată în ape tulburi,
drumuri latente aşteaptă răbdătoare,
ascunse după ceaţa sau după întunericul privirii.

Cum fiecare fir de nisip ascunde-n el o perlă,
dar nu găseşte drumul spre scoică
şi zboară în vânt steril,
făcând doar dune,
nisipuri mişcătoare
sau castele de nisip,
aşa şi viaţa noastră merge pe-un drum bătătorit,
cu frici, cu mari nelinişti
ce cresc în noi şi cresc,
fără s-audă, să simtă, să ştie
latenţele ce mor.

Te-ntrebi
ce sevă să alegi din toate sevele latente?
Spre care răsărit să deschizi ochii
din toate răsăriturile latente?
Ce viaţă să trăieşti din vieţile latente
tăcute, răbdătoare,
sau pline de dorinţa de-a exista sub soare?

Răspunsul e în tine,
în inima care aşteaptă cuminte
să-ţi crească perla
din firul de nisip rătăcitor ce eşti.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe mare nu cresc trandafiri

Pe mare nu cresc trandafiri
ea nu încape în palmele mele
dar simt cum adâncuri
m-ascund în firave unghere
cu urme de petale crescute în carne
când soarele înoată prin nisip avid

În tâmple se înfig fugind în mirare
necruţătoare urme de sare

Pe mare nu cresc trandafiri
strigă c-o dor ţepii cu dinţi ascuţiţi
doar spuma se ridică şi cade
când valul fără noroc
se frânge în albul destin
ce o sărută lacom şi moare

Pe mare nu cresc trandafiri,
doar urme din pletele mele albastre
prinse-n zbuciumata vâltoare
cad sfărâmate în nisip
la picioarele tale
cerşind nemuriri...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt dimineţi tulburi

Ioana Maria, sunt dimineţi tulburi
când ceva rău trebuie că s-a întâmplat în lume,
nori obositi şi murdari acoperă cerul
şi păsările trec prin aer, umede.

Într-o astfel de dimineaţă, Ioana Maria,
după ce toată noaptea cerul fusese sfâşiat de fulgere
şi eu de ghiare lăuntrice, ascuţite şi fără milă
am venit la tine şi ţi-am spus:
e un lucru în lume, Ioana Maria,
pe care numai tu trebuie să-l ştii
ca şi plânsul acestei dureroase dimineţi.

Tu ai ascultat, Ioana Maria,
erai atunci frumoasă şi tristă
şi plângeai încet
pentru acelaşi lucru.

Şi când am ieşit pe urmă în stradă
am aflat că prietenul nostru, aviatorul
murise în dimineaţa aceia atât de chinuită;
şi noi eram trişti şi plânşi, Iona Maria,
şi pentru prima oară prieteni;
mergeam pe străzi îmbrăcaţi în fulgarine
şi tu aveai în mână un buchet mare de liliac.

Era o dimineaţă de primăvară, Ioana Maria.

poezie celebră de Geo Bogza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Navigând pe Yangzi spre secretarul Yuan

Melancolic, departe de prieteni şi de rude,
Plutesc, plutesc prin pâcle şi ceţuri
În barca mea cu pânze care mă duce spre Loyang.
În Yangzhou copacii susură-n amurg ca nişte clopoţei,
Marcând ziua şi locul despărţirii noastre...
Când şi unde ne vom întâlni iarăşi?
... Soarta este o barcă pe valuri,
Purtându-ne, fără să ne ceară părerea, încoace şi încolo.

poezie de Wei Yingwu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muchii

Muchii strâmbe, muchii albe
Diforme şi umbrite
În unghiuri cifra vi-o cântaţi
Când drepte când lungite.
Figura voastră stă portret scurgându-se-n carouri
Iar romburile toate-n piept
Din cubul mingilor poet
Sclipesc pătratice, încet
Pe muchii cad în goluri.

Triunghi să fie Dumnezeu
În unghiuri isoscele
Rotunde lumi pe-un vârf de stea
Cutia-şi închide-ntr-o parte,
Pe latura stângă, pe muchia din ea
Pe marginea bruscă de carte.
Dreptungiuri mai mari şi dreptunghiuri mia mici
Din stele cobor piramide.
Privit dintr-o parte ai zice că-i cort
În care inele stelare
Se’nvârt tot în cercuri până uită de tot
Ce figură cu muchii-i un soare.
Curg valuri prin vremuri
Pe muchii de stea
Cresc cruci ascuţite la colţuri ...
Lumina se-avântă şi se taie din ea
În curbate bucăţi, curcubee
Pierdută se-nvârte geometric şi ea
Pe muchii de spaţiu,
Calea Lactee.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

copiii din mine

În pântecul minţii
Săgeţi îmi ascut
Coarde-mpletesc
Arcuri întind până pleznesc
Marsupiu mi-e viaţa
Şi-mi ţintesc copiii…
Copiii mei nenăscuţi încă
În fire
Neaduşi în simţire
Decât de
Idee.
Un arc cu săgeata pe coardă
Întinsă la maxim
Răbdarea se zbate
Cu mâna o trag de ureche
În vârf are-oţel
În coadă o pană
Să zboare ar vrea spre zarea ce-a făr’
de pereche.
Lacrima-mi disperată
Se agaţă de-o geană.
Mintea mi-e pântec
Viaţa marsupiu în care mă cresc
Şi-odată cu mine pe ei
Copiii din mine
Ce mi nasc deocamdată-n idei.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

prin mine cresc frunze
prin mine cresc ramuri
prin mine cer a rodit
în mine se-ascunde
vuiet de mare
şi glas strămoşesc
ce-a doinit.

prin mine izvoare
îşi varsă tumult
în râuri ce vin
dinspre munţi
prin mine cresc muguri
de viaţă în iarbă
şi roşul în ie cusut

ce tristă-amăgire
bat clopote-n vale
şi doarme bunicul in deal
veni-va o zi
când eu voi fi floare
plutind în văzduh
ireal.

astăzi mă bucur
să văd primăvara
şi cais lângă casă-nflorit
alung gânduri negre
şi ziua în care
ceasul va spune

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

zbang

zbang, zbang
dă în capăt de uşă
sub platoul gol se ascund intenţii
în mâneca chelnăriţei
ce joacă
fiecare carte a bibliotecii
ascunde mâneci
şi jocuri şi blide şi ...
zbang
bat cuie-n ciocane
buzduganele zmeilor
crăpate, ies dintre file
tiptil pe praf rămân urme
pe coaste de mare
se termnă brusc
şi începe
marea să cadă
în urmă rămâne finul
nisip
al prafului de bibliotecar
care dă cu capul de uşă
şi zbang!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uragane

Smei cu limbi de foc prin nori se svârcolesc,
Demonii setoşi sorb apa din ocean;
Alizee se transformă-n uragan,
Ţărmurile mor sub apele ce cresc.

Pare-se că ruga către zei e-n van,
Oamenii sunt răi, ei nu se mai iubesc,
Dar a cere milă nu mai contenesc
Şi calvarul le revine an de an.

Crude zeităţi s-aruncă în valuri
S-ajungă în miezul Terrei şi-n nadir,
Despoţi stăpânitori acelor locuri,
Când a lumii viaţă-i prinsă de un fir.

A trăit planeta ani... milioane-n şir,
Nu mai fie uragane, doar zefir!

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ingratitudinea şi uitarea sunt apele adânci şi tulburi în care se îneacă recunoştinţa.

aforism de George Budoi din Ingratitudinea şi recunoştinţa (15 august 2002)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântule care-mi părăseşti gura

Cuvântule care-mi părăseşti gura,
nume de copac!
... după ce te-am născut,

de ce mă părăseşti ca pe o baltă
rău mirositoare?
Dacă pute a foc naşterea fierului,
Doamne, ce putoare trebuie să pută
când se naşte un zeu?

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!