Pieton, pe trecere

... îmi pare rău că trece anul
-pentru că nu se mai repetă,
ca şi iubitele, care şi ele trec la fel
şi spun, 'n ascuns, la fel de mine-
rămânând cheltuieli de suflet, banul,
ce-i dus chiar dacă se regretă,
şi oricum nu poţi pe toţi să-i strângi... poate niţel,
cât?... nu ştiu!... cine ar decide bine!?...
e anul!... o imensă parte dintr-un tot;
cam trei la sută, ca dobânda, de la bancă,
la ce ai depus economii
şi-o pierzi de scoţi mai înainte
de termen, cum ai vrea sămânţa dintr-un şrot
de-o floare a soarelui, sau gulerul, ce-l tai de la helancă
cu gât cu tot şi, curgi hemoragii,
într-o lividitate din atât de mult, demult fierbinte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă la sfârşit de an

Aş vrea la anul care vine
Să te ajut, copilul meu,
Atât cât pot, să-ţi fie bine
Şi să te ştiu că nu ţi-e greu.

Aş vrea la anul care vine
Lângă acei sporiţi la număr,
Iubito, greul de la tine
Să-l duc cum pot pe al meu umăr.

Aş vrea la anul care vine
De sănătate să am parte
Să pot avea grijă de mine
Şi-atunci am să le fac pe toate.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om sau Stea

Strălucirea-i temporară,
E ca ploaia într-o vară,
Tumultoasă, răpăială
A naturii zbenguială.

Poţi fi Om sau poţi fi Stea,
Poţi alege ce vei vrea,
Infinit vei fi oricum,
Ce alegi e doar alt drum.

Suntem veşnici, totul este,
Pare vis, pare poveste,
Însă lumea fără vise
Ar fi hău, ar fi abise.

Totul pleacă dintr-un punct,
Dintr-un gând, dintr-un cuvânt,
Se transformă-n energie,
Noi alegem ce-o să fie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă tu capul ţi-l mai poţi păstra
Când toţi şi-l pierd şi spun că-i vina ta
Dacă în tine crezi când toţi se îndoiesc
Şi calm accepţi când vezi că te-ocolesc;
Dacă aştepţi şi n-o să oboseşti
Şi-o să-nţelegi când toţi te vor minţi
De poţi la ură să te stăpâneşti
Şi să nu pari prea înţelept tu ştii:

Dacă visezi, dar ştii că sunt doar vise
Dacă gândeşti, dar nu-ţi faci gândul ţel
Izbânda şi Năpasta de-ţi sunt scrise
De poţi zâmbind să le priveşti la fel;
Dac-adevărul poţi să îl rosteşti
Şi nu te temi că unii-l deformează
De poţi privi cum piere ce iubeşti
Căci spre zidire mintea ta lucrează:

Dacă ce-ai câştigat în viaţa ta
Tu poţi să rişti când unii dau cu banul,
Iar dacă pierzi, să-ncepi iar a lucra
Şi să nu sufli o vorbă întreg anul;
Dacă şi inima, şi nervii, şi toţi muşchii
Te pot sluji şi după ce-au pierit
De poţi să mai rezişti cum numai tu ştii,
Fiindcă Voinţa nu te-a părăsit.

Dacă-n mulţime nu îţi pierzi virtutea
Dacă cu Regii poţi rămâne cine eşti
Printre prieteni şi duşmani de nu-ţi pleci fruntea
Şi când eşti lăudat, tu te smereşti;
Dacă poţi umple un singur minuţel
Fugind de timp în fiecare zi
Vei dobândi Pământul şi tot ce e pe el
Şi ce-i mai important, tu Om vei fi!

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Economii

la o bancă două contururi subţire priveau

atunci ne-am depus tinereţea
sfios aşezând-o
nu băgam de seamă câţi ani să fi avut paşii care
uitându-ne acolo, se prelingeau pe alei

astăzi
am vrea măcar dobânda

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeţii azi

Am tot mai mult convingerea că poezia-i demodată,
uitată-n superficial
ca şi cum ei, ăi, autorii, ar fi un fel de nimeni, ori neisprăviţi,
nişte bieţi versificatori
idealişti, fără de judecată,
ce scriu aşa câte ceva, aproape teatral,
departe rău de realitate, chiar smintiţi
-aşa cum s-a şi demonstrat de atâtea ori-
căci lumea nu mai are niciun gust de versuri,
e atât de complicat
şi ineficient,
o vorbă goală, o neseriozitate;
cum te-ai sili să dai ce ştii, când nimeni nu-i, n-ar asculta, un fel de impostori
şi ai trăi 'ntr-un turn de fildeş, un palat,
cum ultimul ajuns, un decadent,
o banalitate.
Se pare că e un cerc închis,
în care liricii se citesc între ei, sau nu,
mai mult se laudă –cât, cred că-n avantaj le este,
să aibă fiecare-n parte, la rându-le, vreo apreciere-
ceva ca într-un compromis,
creând impresia că-i greu s-ajungi la fel şi tu...
şi adesea cei mai slabi sunt gata la proteste,
de nu le iei naivitatea ca pe-o calitate, chiar de versurile-s doar nişte himere
ce-ar vrea să coloreze-n tonuri -fără culori, nici pensule- vocabular...
se pierd în declaraţii puerile, trecuţi, adolescenţii de liceu
-ce poate nici nu-l au, sau dacă... nu reţin decât vreo fată,
una, sursa de inepte bileţele cu greşeli-
căci astăzi totu-i numerar,
doar banul, el, e un bun, apreciere...
şi uite aşa-i ajunsă tagma de citată;
" o adunătură de aiuriţi, de aiureli!..."
Nu ştiu, să mai rămân într-o anacronică enclavă
şi-o zi, târziu,
-când, de demult, nu voi mai fi-
dintr-un noroc, să spună cineva... nimic... de bine, doar "că mintea mi-am făcut-o sclavă..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treceri

Mă trec pe zi ce trece cu oră sau minut,
Stingând dintr-un menit de vis crepuscul
Şi numai eu mă văd încă de la un prim sărut;
Mă trec pe lâng-oglinzi şi trag cu ochiul
Şi m-amăgesc că sunt mereu acelaşi, retuşat minuscul
Zicând; "Sunt mult mai bine c-alţii!"... Mi-e deochiul!

Mă trec o genă în urme de urmaşi
-Ce-ar fi ai mei- m-aseamăn, omenire
Dar tot eu nu-s de-al lor, nu-i am chezaşi...
Mă trec cu un profund, adânc, regret
Că nu rezist când ştiinţa va cunoaşte nemurire...
Mă păcălesc că vreau... C-o să mă mai repet.

Mă trec, nevrând s-o fac cu obstinenţă
Crezându-mă deasupra celor ce-au trecut şi s-au uitat,
Dar n-am alţi aliaţi, nu-i nicio penitenţă;
Mă trece gândul c-au fost toţi la fel,
Gândul; "Ce unici suntem, pierderea-i un prematur păcat!"...
Şi am ascuns răspuns, verificat... Nimic nu-i eternel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie

Mă uit la mine; mă iubesc
Aşa cum sunt, că ştiu că-s unic
Şi de n-o fac e grav, greşesc...
Riscând ura la toţi, teluric.

Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simţ analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educaţia-mi de critic.

N-am cum să fiu nemulţumit,
Că n-aş şti altul cum să fiu!
Din alţii-aş fi heteroclit...
Şi acum, oricum e prea târziu.

Şi nici nu ştiu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar ştiind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.

Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.

Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup şi suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Şi-a treia, mintea-i ca nebuna!

Ar fi normal să am un şef
Calculator, un eficace;
Descurcăreţ ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.

Deci pân' la urmă-s aparenţă,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existenţă;
Un trup, cu voturi într-un bol!

Mintea-mi, de-i zice "raţiunea",
N-o ştie nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepţiunea
Şi ea la rându-i... de mi-e întreagă.

Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp şi minte... nu-l dezlegi.

Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... şi-i singurul letal!

Privind spre raţiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veşnic aminte
La alţii; un cântec, nu pe greier!

Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poţi să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viaţă... Poate fi-n eclipsă!

Şi-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezenţa, faţa, nu se poartă...
Poţi fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.

Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.

De suflet nu poţi să mă iei,
De n-ai şi tu şi nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...

... Deci, pot spune că-s trup şi suflet
Şi dac-o spun, e că am minte...
Şi-o spun din corp, că am răsuflet
Şi sufletu-mi dă, cast... cuvinte.

Încerc de-o viaţă să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Şi pot
Să fiu; vizibil, gând... şi-o floare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine anul, trece anul

Vine anul, trece anul
Toată viaţa vânez banul
dacă reuşesc. Şi mâine
Mai cumpăr o pâine

Iedera din Valea Lungă
îmi trăgea pe cer o dungă

La capătul podului ciclopii
plecaseră la vânătoare de dropii

de la început până la sfârşit,
am albit, am chelit

Tobe la momentul fast
meniscul lui Metafrast

Urletele de hienă
ne sosesc printr-o antenă
necerută, nechemată
dar pentru care suntem puşi la plată!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun

Se zbate anul, în etate,
Mâna s-o dea la nou născut,
Cu tot ce-a adunat bucate,
Cu tot ce bine a vrut făcut
Şi umple brazi de stele reci
Prin care cu strămoşi ne-atinge
De demult, sau curând... poteci
Pline de dor ce nu se stinge,
Ne adunând din multe străzi
Să stăm la masa de copil,
Cu alţi copii din noi ogrăzi,
Toţi împreună un fitil
Aprins cu suflete încălzite
Din focul dragostei de-aproape,
Să ne ajutăm inimi rănite
Şi lacrimi să nu fie ape...
Să spele orice păcat gândit
Şi îmbrăţişaţi mai strânşi să fim
Încă un Crăciun, ajuns, dorit,
De neuitat şi nici ultim...
Să ne dorim toţi fericire
Din adevăr profund, simţit,
Că noi Crăciun şi Omenire
Le facem singuri din sfinţit...
E tot, dintr-un etern... IUBIT!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re... capitulări

Mă întreb de evoluează timpul, anotimpuri,
Căci se repetă într-una, ar trebui să înveţe,
Să fie tot mai cunoscute orele, ce vor veni cu aceleaşi feţe
Tot pregătit, deja... eterne Rome, Olimpuri.

Perfecţiunea e moartea, ea, ca să se nască noul,
Dar pentru ce să moară ce-a adunat atât
Şi, de-i frumos ce-a fost, de ce e iar urât...
De ce-am tot plagia original... tabloul?

Ori carte-i de mult scrisă şi nu-i ştiu început,
Doar un capitol poate, o recapitulare
Dintr-un orar uman... o lecţie oarecare,
Ce tot o repetăm şi nu ştiu de-am trecut.

Am întrebat şi-ntreb... dar juru-mi este mut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de sacrificiu

Cunosc o fată, ce o ştii şi tu, copil, femeie, dragă mamă...
este frumoasa mea pe veci, doar ea, care mereu mă cheamă
şi alerg oricând s-o mângâi, s-o apăr de primejdii, s-o sărut,
să-i dau iubirea, toată strânsă de când sunt, de când cu neamul sunt născut
şi-o port în flori şi-o ţin pe braţe, praguri s-o trec, că-mi e şi după moarte, ea, femeie...
mi-am împlântat-o în suflet, unic gând, tot ce-oi avea vreodată, unica idee,
c-o ştiu că numai ea mă poate creşte, cu tot ce-am, pe mine şi pe toţi ai mei,
curaţi în simţuri, falnic dedicaţi, toţi curajoşi să-i ţină flacară aprinsă, nişte Prometei,
şi-o oblojesc, că-mi este mamă şi visu-i unic să-i fiu mare,
ei, ce s-a dat cu toată, de ofrandă, cu tot ce-i este, intim are...
iar azi mă închin stând în genunchi şi mă curg lacrimi tot, afară,
că-i ziua ei şi n-am alt dar, să-i dau îndeajuns... Te iubesc Ţară!
Îţi jur în veci, podoaba mea... să-ţi port demn nume... să nu moară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simţuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce ştiu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ţi de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Şi ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai ştiu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Şi-i numai o dorinţă de-alt timp şi de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în fiinţa-mi toată,
Să ţi-l aşez alături... şi apoi să mor de bine!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hmm...

Am vis, tot filar, din nopţi dinainte
când încă n-am fost, înainte de zero;
că vise la rece nu sunt, doar fierbinte
şi n-au cum a fi, că nefiind n-are rost,
speranţele, "bine", îs în ziua de post...
totu-i alb, prea curat, precum ştersul cu Dero.

Însă mă am, înfiripat
mă trag seve din fire,
din ce nu ştiu mă cos
peste-un "ce"deşirat,
ce-acopăr din "ce", de-unde-mi vin şi-ele gânduri
şi, de timp mi le-a dat, cât de vechi îs... şi-au vreun rost?!

Iar de vis, de se întâmplă
-sau rămâne de mine-
ce s-ar face cu el, că era, îl aveam?
Unde pleacă, ele, gânduri, că mişcau dinspre tâmplă
când mai sus, bine, bine?...
Hmm, deci se pare 's găsite, le-am avut... deci eram...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Anul nou

ca de fiecare dată mă prinde schimbarea la faţă fără întrebări pregătite
şi anul nou nou vine, începe chiar şi fără interviul de rigoare
el face ceea ce ştie mai bine, îşi oferă zilele ofrandă
tuturor, fără discernământ

şi câte nu aş fi avut să-l întreb (chiar dacă ştiu că nu răspunde tuturor)
dar încercarea tot încercare rămâne, şi nu întotdeauna costă
de pildă l-aş fi întrebat unde se duc toţi cei ce fac mârşăvii
şi când îşi vor plimi plata şi răsplata

apoi mă gândeam să-l întreb dacă prostia o să înceapă să doară
chiar dacă uneori sunt rău, dar... mi-ar place să-i văd tăvălindu-se de durere
pe toţi cei care se cred buricul pământului
dintre degete

cândva îmi plăcea să-i ascult: atât pe vechiul an cu ale lui cât şi pe cel nou
acum ştiu că poveştile lor sunt de fapt poveştile noastre
de aceea iau din când în când pauză la ascultare.
şi mă retrag mut şi surd. printre alte cuvinte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

De-mi vei privi în suflet vei vedea
plutind, cu scânteieri intermitente,
intenţii ca privirile-mi absente,
dorindu-şi împlinirea-n a putea.

Intrând mai în adânc, să nu te miri
când, dintr-un colţ ascuns, te vor privi
chiar ochii tăi. Abia atunci vei şti
de ce-mi provoci în suflet răscoliri.

Dar poţi tu oare? Poţi intra din nou
în suflet cu privirea să-mi pătrunzi,
la orice întrebare să-ţi răspunzi?

Sau îl priveşti ca pe un vechi tablou
pe care l-ai primit, demult, cadou
şi-ncepi cu ilustrate să-l confunzi?

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Când vine Moşul o să-i spun: nu mai deschide sacul tău,
Pătrunde doar la el în suflet şi zi-i că vreau să fie al meu,
Pentru o oră, sau jumate. De mână să îl ţin, să-i simt căldura.
Hai Moşule, tu poţi s-o faci, transformă-i în iubire, ura.

Eu ştiu, tu ai puteri nemăsurate şi vei crea o lume nouă,
În care să mă vadă, să-şi dorească, măcar o dată, sau de două,
Să-mi stea alaturi, să-mi citească versul ce-l scriu acuma,
Pentru el. Hai Moşule, nu mă lua cu gluma,

Că e iubire, nu-i dorinţă ce trece iute ca să vină alte.
Eu nu vreau jucarii ca toţi copiii, nici o carte,
Il vreau pe el, privirea, ochii, gura
Ajuta-mă s-ajung să-i simt căldura.

Nu poţi Crăciunul ăsta? Nici cel trecut n-ai vrut.
Când o s-o faci? La anul? E bine de ştiut,
Că aşteptarea mă sleieşte, puterile se duc pe rând
Si o să mor, drag Moş Crăciun, cu tine si cu el în gând.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiromanţie

M-am pus în palme, într-o zi, cu semn de văi
în căutări de şansă-n bani şi aţa vieţii;
copii mi-i calculam de-s unul, trei sau doi,
sfârşit va fi-n amurg, sau zorii dimineţii?

Umblam după noroc - de-o fi să-l ştiu,
nu-i important, n-aduce fericirea -
oricum nu-l am şi de-ar veni-i târziu,
sosind când îmi sfârşeşte omenirea!!!

Mă uit şi-acum pierdut şi-aş vrea să schimb,
să îmi tai singur căi, să-mi tai destin;
chiar palma de mi-aş maltrata, n-am har nici nimb...
mă las definitiv ursitei, n-o să intervin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anul Nou

Anul Nou este poarta prin care problemele tale sunt transportate dintr-un an în altul.

definiţie celebră de Goethe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reţetă pentru Anul Nou

Se-aleg douăşpe luni cât mai frumoase,
Vreo trei, pudrate-n cetini de ninsoare
Şi trei cu mieluşei sub pomi în floare,
Trei calde, fără nori, pline de soare,
Iar restul, mai bogate şi mănoase;

Se curăţă de of, de-amărăciune,
De ură, de invidie, mândrie,
Şi-n mod egal se-mpart, de-ajuns să fie
Pe-ntregul an, cu drag şi bucurie,
În zile cât mai lungi şi cât mai bune;

Se ia apoi pe rând şi se prepară
Zi după zi, cu grijă, cu răbdare:
O parte, muncă plină de sudoare,
O parte de odihnă şi visare
Şi-o parte de umor extra-ilară;

Adăugaţi din plin şi toleranţă,
Baban, praf de bun simţ, un polonic,
Turnând, cât frământaţi, câte un pic
De optimism călduţ, dintr-un ibric,
Amestecat cu boabe de speranţă,

Iar în final, nu costă nici doi bani(!)
Peste-aluat puneţi-o cu ardoare,
Iubirea cea mai pură şi-arzătoare...
Noi vă dorim s-aveţi o poftă mare
Şi vă urăm din suflet... La mulţi ani!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!