Crăciun
Se zbate anul, în etate,
Mâna s-o dea la nou născut,
Cu tot ce-a adunat bucate,
Cu tot ce bine a vrut făcut
Și umple brazi de stele reci
Prin care cu strămoși ne-atinge
De demult, sau curând... poteci
Pline de dor ce nu se stinge,
Ne adunând din multe străzi
Să stăm la masa de copil,
Cu alți copii din noi ogrăzi,
Toți împreună un fitil
Aprins cu suflete încălzite
Din focul dragostei de-aproape,
Să ne ajutăm inimi rănite
Și lacrimi să nu fie ape...
Să spele orice păcat gândit
Și îmbrățișați mai strânși să fim
Încă un Crăciun, ajuns, dorit,
De neuitat și nici ultim...
Să ne dorim toți fericire
Din adevăr profund, simțit,
Că noi Crăciun și Omenire
Le facem singuri din sfințit...
E tot, dintr-un etern... IUBIT!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.