Focul

sunt floare de piatră în noapte
rătăcesc singuratic din perete în pereţi
la ceasul apus
cad frunze, cad gânduri
e beznă în casă şi ceasul s-a scurs
uneori izbesc golul din mine prin umbre trecând
am ochii acoperiţi de căutări
drumul se răsturnase în palmă
mâna cade tristă pe o coală
străin între ziduri de hârtie şi paşii mă dor
spaţiul răneşte absenţa
şe abate privirea prin casă
trec zile printre zile
mereu monotone, mereu diferite
trăiesc în imagini răsturnate
pe o retină sfâşiată de gânduri
sunt străinul într-o lume nebună
privesc oameni ce trec prin mine
lăsând în urmă absenţe
între file de carte am aşezat un destin
cu ochii iubirii privesc dorul fără de sfârşit
mâinile ard printre şoapte în noapte
sunt foc nesfârşit
sunt foc de nestins
sunt focul ultimei şoapte
la final, voi lumina cerul arzând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

uneori strângeam stele în palmă
să nu se rătăcească în galaxii
mă aveai, eu visam
clădisem un monument pe ăst tragic pământ
mă întrebam mereu cine sunt
treceai printre stele, suavă ca ele
erai senină şi pură iubito
te frângeai între gânduri, eu păşeam printre spini
erai primăvară, fecioară...
îmi era atâta dor de tine, dor de casă
să vin, să mă întorc astăzi acasă
dar lupii ăştia mă omoară, nu mă lasă
şi dacă tu...
atunci eu...
ce labirint al sufletului croisem într-o noapte între noi
e trist că n-am ştiut atâta timp de noi, noi, doi nebuni
noi, amândoi, în şir de doi
începe tu, eu...
tu mă strigai în noapte, chemarea era mută
plutea pe lac un nufăr, iar tu plângeai prin colţuri
te adunam în palmă şi printre gândurile lumii
te-am sărutat femeie, ca întâia dată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre căutări

vârtej de gânduri
curg, se scurg
dintr-un suflet în alt suflet
zăpadă pe drum
steaguri bezmetice atârnă în beznă
astăzi, acum
gândul izbeşte zidul întunericului
se pierde în gol
întrebările curg pe alte ziduri acum
aşez cuibul de gânduri
în ungherele singurătăţii
pentru a plânge, deplânge, sfârşitul
de spus, nu mai e nimic de spus
totul a apus în neguri de suflet
am ochii acoperiţi cu gheaţă
cad, uit să mă ridic
ceaţă deasă în mine
mă izbesc de pereţi
acopăr adâncimile cu marginile trupului
o pasăre rătăceşte în amurg
uitase drumul către casă
luna absentă, n-am felinar, deci
caut în altă parte
lumina de veci
ce viaţă, ce soartă
lipsită de o hartă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct final

mă apropii de tine, omenire
pasul e greu, cuvântul arde tăcut
cireşul doarme în vie
printre struguri uscaţi pe un rând

ninge în casă, ninge în mine
un final cunoscut şi confuz
pe cer cresc stele
răsărite în noapte din gânduri
strivite sub paşi într-o zi

tac între gânduri
mă doare, mă strânge adânc
laţul legat de polul de sus
cuvântul atârnă în vrie
străin printre voi, străin pe pământ

mai desfac câte o sticlă
pe o masă de gânduri
paharul e spart
mă înţep în cioburi de timp şi mă strig
mai sunt, unde sunt, cine sunt...

oaspeţii plecaseră
gândul e gol, altarul absent
cuvântul e mut pe buzele arse
mă apropii de viaţă agale
şi jalea răsună sub paşi de pământ

timpul plecase, departe
lăsând omenirea să piară în doi
cădeam, muream în cetate
departe de viaţă, departe de noi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

e frig afară şi mă sting
plouă în cer şi lacrima doare
mă scurg şi scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în ţipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la ţărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceaţă
tot căutând un drum, o viaţă
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiţi
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristeţea şi disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe ţărm
dar ţărmul azi mai este ţărm
mă înţeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe ţărm
sunt ţărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăţ în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
paşii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârşitul

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

trec obosit printre gânduri zălude
mereu mă petrec, nimic nu aleg
e noapte polară, se iubeşte la fel
foc este în mine şi în timpul prezent

eu nu ştiu azi ce ştiu
mă ninge în lumină în mod coerent
mă cauţi femeie prin vreascuri globale
mă cerţi, mă alungi şi mă ierţi

pe urmă e ceaţă
nimic nu a mai rămas la urmă
apoi a fost o zi nouă în altă zi
fugeam să mă uit

ardeam pe un rug
picioarele curg printre trepte de lut
este ceaţă şi plouă
pe treptele lumii şi plâng

apoi s-a pus ninsoarea la poli
ningea cu fulgi albi de fecioară
mă apropii de tine tăcut şi confuz
era frig în tine, în noi

se întuneca iarăşi în lume
ningea cu tăceri
nici nu mai ştiam dacă sunt
eu te chemam într-o zi, ştiam că n-ai să vii

ningea pe la noi
bătea timpul în geam
mereu ca altădată
eu căutam în nămeţii sufletului, o fată

clipa asta nu mai tace
veneam târziu
când nu o să mai fii
şi dacă vii, eu cine sunt în nopţi pustii

te strigam, te chemam
era frig în casă
picurau pe geamuri amintiri
se stingea clipa, era târziu, în lume, în jur

şi totuşi ninge afară
mereu ca altădată
ochii tăi, făclie în noapte
mă întrebai retoric, dacă tu, atunci eu

pe coapsele tale
căutam un iad
frigul iar mă arde
mâinile se loveau de un sân, ireal

se scurge un timp, mai trece un veac
paşii fug, nu se ajung
între noi, doar părul tău, dorul meu
şi sărutul a rămas

mă înţepam în spini
rana asta doare
eu scriam femeie
cu îngeri trecând

clipa asta se învârte
se întinde şi cuprinde
trupul, gândul şi femeia
ce mă aşteaptă în prag, de drag

nu, nu pleca femeie
chipul tău, icoană vie
voi veni în zori la tine
peste paşii scurşi în gând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea

noaptea mă aşteaptă dincolo de ziduri
nicăieri nu'i lumină
mă ascund sub falduri de gânduri
ştiu, va trebui să vin într-o zi
să deschid fereastra cerului celui care va veni
ascuns într-o scoică
privesc cum timpul îmbracă file
pulberea zilei îmi zgârie faţa şi ţip
focul s-a stins iarăşi în vatră
călător prin fâşii de materie
timpul a luat nuanţa amurgului
explodând în spaţiul restrâns
mânji sălbatici aleargă cu coama în vânt
un drum atipic sub lună
eu am uitat să mai trec peste câmp
deşi locuiesc alături de vânt
aici treceau sprinţari către casă
prin poarta răsturnată în câmp
lumina se oprise în floare
eram ospetele meu tăcut
vântul sufla pe drumuri uitate
stârnind colbul de pe drum
pe dealuri atârnau sunete stinse de clopot
treceau caii sălbatici pe câmp necosit
printre cruci roase de timp
noaptea mă întorceam ca să dorm
între cer şi pământ
sunt harpă cu strunele vii
tremurând în sunetul ce vine
trec cai liberi pe drum
şi pana se scurge, se scurge pe un rând...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa

e noapte
o lume însingurată şi tristă
viaţa şi moartea
două cuvinte aruncate pe o tablă
renaştem mereu din cenuşă şi zoaie
chipuri de piatră
legănăm fără vlagă vise ucise
în noaptea ce curge prin noi
zeul îşi întoarce privirea de piatră
noi ne-am născut din tenebrele lumii
din noapte în piatră
aspri şi palizi ca piatra
biete făpturi ale sorţii
azvârlite pe o tablă
la o masă cu morţii
e noapte
o lume însingurată
o casă cu pereţii scorojiţi printre veacuri uitate
în curtea durerii un copac şi o casă
vântul plânge în frunze
frunzele cântă o poveste sub pleoape
la margini de mare, o biserică, cu turle ce urcă spre soare
pe crengi, o casă
o casă cu pereţii albi printre neguri
rezemat de cer, un pat
în pat un prunc
surâde în somn devenirii
în palme ţine acoperişul lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La final

am tăcut între gânduri
căutând cine sunt
durerea arde în mine
eu gem în ultim cuvânt

adun stele în palme
căutam un sărut
răsari între clipe
în nopţi de delir

rătăceam şi priveam cum mă scurg
iarăşi şi iar prin timpurii globale
mi-era teamă şi ochii mă curg
te iubeam femeie, în ultimul burg

priveam lumina cum plânge
mă apropii de cer şi e sânge
e jale în lume
şi timpul a îngheţat între docme

se moare femeie
în altare de dor
dar ce este dorul
decât un tainic fior

se sfarmă statui de pe socluri
credinţa e furată
păşim singuri şi goi
jalnici eroi în noroi

ilogică viaţă în doi
timpul e scurt pentru noi
cădem printre şoapte uzate
destine uitate, ratate

te caut în noapte
în timpul ucis
dar ce mai e noaptea
decât un fals paradis

mă arde visarea
mi-e dor să te chem
dar ce e chemarea
decât un ultim blestem

ilogici şi goi
puri şi nebuni, mereu amândoi
în tragic decor ireal
plecăm către cer la final

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surâsul

e noapte
o lume însingurată şi tristă
viaţa şi moartea
două cuvinte aruncate pe o tablă
renaştem mereu din cenuşă şi zoaie
chipuri de ceară
legănăm fără vlagă vise ucise
în noaptea ce curge prin noi
zeul îşi întoarce privirea
noi ne-am născut din tenebrele lumii
din noapte în piatră
aspri şi palizi ca piatra
biete făpturi ale sorţii
azvârlite pe o tablă
la o masă cu morţii
e noapte
o lume însingurată
o casă cu pereţii scorojiţi printre veacuri uitate
în curtea durerii un copac şi o casă
vântul plânge în frunze
frunzele cântă o poveste
la margini de mare, o biserică, cu turle crăpate
pe crengi, o casă
o casă cu pereţii albi printre neguri
rezemat de cer, un pat
în pat, un prunc
surâde,
în palme ţine acoperişul lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăcesc singuratic din perete în pereţi la ceasul apus...

aforism de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

privesc orizontul cum plânge
aici, între ape
lumina a răsărit sau poate a pierit
printre învolburate ape
s-a stins plângând printre şoapte...
pe ţărm, vântul bate şi bate
sălbatic în noapte
aici, peste ape
corăbii vin sau pleacă, pe ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori

uneori cobor pe trepte de mine
săpate în trunchiul sufletului meu
uneori caut cu greu cuvinte
ca să pot pansa ce răni am eu

uneori mă simt o carte veche
cu file galbene încruntate
mă dor cuvintele ce le duc mereu
căci nu sunt nici atunci
nici acum... departe

uneori poate sunt lumină... sunet... învăţare
cu clipe de suflet ce trec pe lângă ale mele amintiri
văzduhul pomul cerul aripa de soare
trec toate încolonate şi eu aştept mereu

străin cu mine prin tine am ajuns uneori
şi acum cobor cu capul în sus spre mine
iar treptele nu se mai termină-n jos
în spate rămânând doar o vagă amintire

poezie de Viorel Muha (octombrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşa

era târziu şi era toamnă, doamnă
se strecurau în palmă tainice regrete
eu rătăceam prin clipe desuete
atingeam noaptea cu degetele în ţipătul furtunii
pe ultimul ţărm, răsturnat între gânduri
eram omul ce cântă la chitară
eram chitara ce sparge un zid
eram flacăra ce se stinge pe ţărâm ostenit
eram forma ce caută disperată un om
sunt tăcerea ce vine
în care eu plec
ochii mei au zărit izbăvirea
mai trece şi timpul curent
eu plec femeie în neliniştea serii
uneori împleam cununi de păpădie, pentru tine
cine ştie, ce a fost să fie...
zilele se scurgeau spasmodic în mine
noaptea zburam peste ziduri
nu simţeam nici foamea, nici durerea
hoinar în noapte
printre şoapte, prin păcate
îmi era fruntea rece şi grea
căutam un trup să mă reazem
ochiul caută un ochi
buzele se pierdeau
rătăcind pe un sân dezvelit
era gând, era vis, trăit, împlinit
desculţ păşeam pe drumul cotit
în urmă a rămas o uşă deschisă..

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

s-a uscat iarba amurgului
cad frunze, mi-e frig
susură mlaştina, plânge un pârâu
rătăcit într-o vale
în mâini port candela sfântă
căutând pe Isus
sunt suflet pribeag rătăcit între pleoape
trec fugar printre stele, pe ruguri arzând
privesc cerul orb prin bulgări de ceaţă
fereastra lumii a rămas agăţată de un gând
e seară, e târziu şi e fum
tropot în zori
caii sălbatici în iarbă
se spulberă lacrimi în vânt
colindă urme pe drum
se stinge tăcerea în tragic suspin
plâng cocoşii sălbatici pe dealuri
eu rătăceam prin vechile scripturi
novice între flori, visător într-un dor
ochii stau să apună, apune timpul opac
foşnesc plopii pe drum
trece viaţa, iarăşi acum
obosit, păşesc desculţ printre lacrimi
tristeţea a rugint între hrubele lumii
uneori mă încălzesc la focul zărilor
pescar pe o luntre, căutând zadarnic un ţărm

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin fum de ţigară

într-o zi m-am întâlnit cu depărtarea
se depărtase de mine
în fugă, în grabă, grămadă
în palme adunasem gânduri măcinate
de ani trecuţi, petrecuţi
prin cârciumi famate, cu femei de o noapte şi fum de ţigară
timpul sorbea cu nesaţ amintiri
la o masă, undeva, printr-o casă
o coală arsă de timp
spunea o poveste uitată în sertare
despre o viaţă ascunsă sub pleoape
treceau în zbor nori călători, în zbor ireal, visători
uneori cădeau şi stele
tăcute, micuţe şi ele
pe ţărm curgeau vise
despre o mare rătăcită printre valuri
am trecut de mine de multe ori
printre scoici sfărâmate şi cochilii de gânduri
paşii se scurgeau leneşi pe nisip
nu mă recunoşteam
chipul se oglindea alegoric în ape
apoi mi-a fost frică
marea îmi ardea tălpile sfâşiate de întrebări
obosit, m-am aşezat între clipe, să dorm o veşnicie
când m-am trezit
marea plecase undeva, departe...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

pe masă rătăcea o pană
a unui om ce s-a crezut odată zeu
eu adunam absenţa gândurilor toate
de pe aici, prin altă parte
îngândurat priveam pe geam
cu aparenţa gândului rămas
căutam un sens
rătăcit între ploaie şi vânt
uneori ajungeam la tine
între chemări şi rătăciri
în poartă a rămas privirea
se întuneca prin geam afară
nu ţi-aş fi scris nicioadată femeie
priveam cum se scurgeai tăcută
absenţa mea, o clipă mută
greşisem timpul, verbul rătăcea pe o coală goală
aici şi gândurile pier
tu n'ai plecat şi nici nu ai venit
ploua şi era iarnă în toate, în cetate
se scuturau în glastră crinii
loviţi de lacrima luminii
îmbătrâneam firesc la porţile tăcerii
iar clipa bate-bate, nu mai tace
şi m-am oprit în noaptea aceea
te-ai desfăcut în noapte, printre şoapte
sub un sărut mereu neînceput
eu căutam mereu femeia
în noaptea ultimului veac

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuibul

pe degete litere
pe buze cuvinte
pe coală întrebări
la răscruce de timpuri
versul curge şi se scurge
printre flori şi nestemate
rug în mine şi în sânge
plânge dorul printre voalul de cuvinte
plouă iar, e frig în toate
tu mă aştepţi în largul mări
într-o barcă ferecată între valuri
trece un val şi vălul cade
dezvelind în larg, pe ape
o fecioară între ape
bate inima întruna
trec şi păsări migratoare
căutând un cuib, o casă
bate vântul, ţipă ploaia
am rămas pe ţărm de lume
aşteptând un dor, o boare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zvon

acoperit de gânduri
de ani, de timpuri
ce trec, se scurg
zac pe o stâncă
la margine de mare
pierdut într-o zare
acolo jos, în depărtare
sunt mai bătrân ca anii pierduţi şi risipiţi
aiurea, haihui
pleoapele mi-au acoperit sufletul
să nu mai plâng
nu clipesc, nu privesc
am ochii acoperiţi cu promoroacă
orb într-o lume oarbă
stropi cad pe frunte
unul, doi...
sunt lacrimile timpului trecut
încet-încet
întind mâna către cer
pipăi muguri de stele
tac, ascult...
e zarvă, e vuiet, e cânt
şi mă întreb la margine de veac
e oare primăvară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea ta

Îmi trec prin gânduri paşii, mi-i petrec
de la un gând la altul, zi de zi,
în obiceiul meu de a trăi,
şi o voi face pân-o fi să plec.

Mă mai opreşte, uneori, un vis,
din mersul printre gânduri, dar plutesc
prin alte lumi şi nu, nu mă opresc,
căci sunt, la tot ce-i nou, mereu deschis

şi-mi place să te văd acolo-n el,
alături, cu privirile arzând,
iubindu-mă, dansând sau surâzând.

Privirea ta... ştii tu, ai tu un fel
de-a mă privi, de-a-mi fi în vis şi-n gând
pe care n-aş putea să-l uit nicicând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!