Indicativ

O palidă stea îmi poartă destinul născut într-un colţ de univers,
acolo unde lumina estompată de umbrele nopţii
clipeşte odată cu inima mea ce bate încet.

Aici pe pământ viaţa îşi continuă ritmul
cu mersul mai lent sau cu iuţi alergări.
Îşi are rostul cuminte, aşezat pe vatră de casă sau cu pretenţii de trai la castel.
Oricare ar fi privirea şi pasul, doar trupul îmi poartă cărarea spre el.

Am fost cândva o crisalidă, dar acum zbor spre lumină cu aripi translucide.
Ştiu, timpul nu îmi ajunge nici pentru a-mi lua la revedere,
De aceea voi lăsa totul neterminat pentru o altă metamorfoză, pentru un alt anotimp.

Aparţin şi trăiesc între două lumi, aparent asemănătoare, aparent fireşti.
Ceea ce nu e asemănător e însăşi distanţa dintre noi.
Fiecare venim, trăim, sfârşim cu o altă poveste,
toţi prizonierii aceloraşi zări.

Îmi aştern semnătura peste hrisovul vieţii mele cu degetul pecetluit de tăceri şi mari aşteptări.
Îmi rămâne răgaz să mai ţes cuvinte şi forme geometrice, chipuri noi
şi vise pentru oamenii timpului meu.
Mă ascund după arbori albaştri şi ascult cum creşte iarba primăvara.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Primăvara...!
Un... anotimp...
Un început de cald,
După mult frig!

O sărbătoare pentru Noi,
Pentru fiinţe, pentru viaţă,
Şi pentru toţi copacii goi,
Pentru cei vii, pentru copii!

O Stea, Noi îl numim un Soare,
Ne învârtim în jurul Lui,
Ne dăruie tot ce are,
Iubire într-un colţ de galaxie!

Pământul...
Lumină şi-ntuneric,
Frig, căldură, apă!
Viaţă peste viaţă!

Alţi sori, alte stele,
Alte vieţi în univers,
Tot se nasc şi tot se trec,
Într-un foc făr' de-nţeles!

Un joc de soartă,
O spiră, toată o spirală,
Un vârtej spre infinit,
Început şi... sfârşit!

Un înţeles de neînţeles,
Un început de neştiut,
Un sfârşit în fiecare clipă,
Un zbor suntem, o aripă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regăsire

agăţată de un petec de pământ, ascult muzica sferelor
am rămas aşteptând şi privind cerul
constelaţii întregi, cerşesc universului timpi,
eoni de lumină ce vor să se întoarcă acasă,
Acolo unde a început totul
Acolo unde Adam a rătăcit drumul
iar Eva s-a născut pe Pământ
între ei şi noi era departe cândva
însă El a găsit drumul
sunt atom al acelui timp
sunt particulă din acel univers
spre care mă îndrept
înţelepţindu-mă, uitând de mine
dar regăsindu-mă în paradisul etern.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin împlinit

Un cer senin, o inimă ce bate îmi poartă dorul spre zări îndepărtate,
Acolo unde vulturii îşi fac casă, iar îngerii din ceruri ne veghează.
Aud chemarea unui zeu păgân, cu glas de tunet şi sceptru de Neptun
Şi îmi pare că acesta mi-e străbun.

Poţi fi şi pasăre, şi om, cu sufletul arzându-ţi în altar,
Prin braţe te ridici de la pământ şi prin efortul tău de muritor.
Sclipeşti precum o stea lăsând în urmă adevăruri,
În gândurile tale se zămislesc idei,
Iar prin a tale visuri te apropii mult de zei.

Dacă priveşti în urmă vezi secole de-a rândul,
Ce au trecut îndată, uitând să povesteşti
Că ai fost cândva acolo, un personaj din lume,
Ducând o viaţă simplă sau bătălii regeşti.

Oricare zi lumină este o zi regală,
Iar noaptea e stăpâna cu stele mii lucind,
În zi sclipeşte raza prin ani călătorind,
Iar noaptea este sfetnic al multor galaxii.

Doar gândul se desprinde de mantia terestră,
Purtând cu sine viaţa, ca pe un sol trimis,
Să ducă mai departe în sferele înalte,
Amprenta lumii noastre, eon din univers.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templu

corpul meu e un templu în care intru
dimineaţa la amiază şi seara
pentru dezvelirea sufletului
această golire e un ritual şi
îl practic în spaţiul în care
doar iubirea coboară
odată cu lacrima lui Dumnezeu

nici nu-mi pasă de celelalte lucruri
atâta timp cât primesc binecuvântarea
fie şi pentru câteva clipe
încetez să mai fiu ce am fost
durerea se transformă în linişte
îmi împreunez palmele
să pot vorbi cu Dumnezeu apoi
mă plimb prin universul din mine
pentru că
fiecare bătaie de inimă e o poartă
prin care trece viaţa înspre o altă viaţă

în momentul de faţă
sunt o secvenţă sau orice altă mişcare
prin care trec dintr-un anotimp într-altul
spre un loc unde oamenii pleacă mereu...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizonturi

Cad ploile verii, ploile serii se pierd între pământ şi cer.
Norii îşi scutură veşminte de lumină,
precum păsările cerului, lasă în urmă zbatere de aripi.
Ochii privesc departe, dincolo de orizont, acolo unde nu te zăresc.

Căci lacrimile mele sunt amare şi reci, precum ploaia.
Tristeţe! ai chip frumos, dar eşti fără milă,
fragilă şi rece aşterni peste mine mantia ta de lumină.
Doruri se frâng în piept a zbatere,
depărtarea mă cheamă cu gust de fagure.

În faţa casei mele sunt urme de paşi, de iarbă călcată de talpă de om,
iar vara este pe sfârşite şi iarba se va ostoi de dor şi uitare.
Rămâne doar gândul ce ţipă în noapte
pentru a-şi găsi sălaşul acolo departe, în inima ta.

Şi plouă mărunt, e seară,
tăcerea se aşterne potop între noi şi inima bate şi inima tace
şi luna priveşte timid cu ochi ca de sfinx şi sunet de ploi.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Mamă! Alfabetul vieţii mele!
Tu pe unde calci cresc flori,
Suflete aduci la viaţă.
Şi ne creşti, cum doar tu ştii,
Cu iubire şi dulceaţă!
Tu îmi eşti iubirea caldă
Ce o port mereu în suflet.
Tu eşti cartea vieţii mele,
Mi-ai fost primul alfabet
Şi acum tu, unde eşti?!
Mamă, unde sunt plecat?! Unde sunt?!
Departe de tine, de casă, de pământ...
Am plecat copil, de-acasă,
Iar acum când te-am văzut,
Ningea la tine-n păr, măicuţă,
Ca şi la mine-n suflet!
Am vrut sa zbor,
Ca pasărea din cuibul ei, spre cer,
Să-mi caut fericirea!
Credeam că mă voi întoarce, repede...
Dar soarta mi-a descris alt drum.
Departe de părinţi şi casa părintească!
Viaţa ni-i scurtă şi ştiu că într-o zi
Tu vei pleca de lângă noi.
Spre îngeri te vei îndrepta, în altă casă!
Şi mai ştiu, mamă,
Că tu ne vei veghea de sus,
Aşa cum ai făcut mereu.
Privind cum noi, călătorim prin viata!
Întotdeauna mamă, căci pentru noi vei fi trăind mereu,
Vei fii deasupra tuturor un curcubeu,
Pe-acest pământ şi-n cer ne vei zâmbi,
În suflet te purtăm, mereu te vom iubi...
Lumină albă, blândă mângîiere,
Doar cu iubire!
Şi nutrim speranţa regăsirii ce ne întinereşte,
Că vom rămâne etern împreună.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da,recunosc, iubesc !

Da, recunosc, iubesc!

Da,
recunosc,
am iubit-o!
E ăsta un păcat?
Să arunce cu piatra
cel care nu a iubit niciodată.
Cred că m-am născut
îndrăgostit de ea.
Am căutat-o în sânul mamei,
în primul pas.
Când am pronunţat primul cuvânt
a fost numele ei.
De câte ori deschideam o carte
îi auzeam chemarea.
Cuvintele jucau ca ielele
un joc al seducţiei.
Nu a fost acolo la primul sărut,
dar l-a simţit,
vântul adia uşor,
zgomotele produse de frunzele
copacilor din noi
erau şoapte de iubire.

Da,
recunosc,
o iubesc!
O iubesc pur şi simplu.
Este chimia aceea invocată mereu.
Se pare ca Mendeleev ne este protector.
E dragostea supremă dintre mare şi ţărm,
dintre vultur şi zbor,
iubirea unică a unui lup.
E ceea ce unii nu îşi permit să viseze.
Trăiesc din zâmbetul ei,
mai frumos,
mai seducător decât orice
din acest univers.
O respir în fiecare secundă a vieţii.
O iubesc fiindcă s-a născut pentru mine,
m-a aşteptat cuminte în povestea noastră, chiar dacă am scris milioane de cuvinte până am ajuns la ea.

Da,
recunosc,
o voi iubi!
Nu ştiu să trăiesc dincolo de privirea ei,
de glasul ei,
de râsul ei,
toate balsam pentru sufletul meu.
Nici nu aş avea ce să trăiesc,
totul ar fi tern,
m-ar înghiţi întunericul din mine.
Recunosc,
am iubit-o,
o iubesc
şi o voi iubi.
Condamnaţi-mă!

poezie de Mihail Coandă din Umbre pe asfalt (1 iunie 2022)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări uitate

E templul acesta de piatră şi în el stau de veacuri statui de argint,
Răsună ecou de timpuri apuse, prin epoci ce ascund al vremii sublim.
Se lasă din cer o ploaie cascadă, cu ropotul său de cai nechezând,
Ce vin alergând să ducă în lume, o urmă de cer şi un colţ de pământ.

Sunt om plămădit din lut şi din apă, din aer şi duh şi din Adevăr,
Cuvântul dintâi îl port şi mi-e soartă, iar gândul răzleţ îl ţin căpătâi.
Deşi îndrăznesc a pătrunde cu mintea spre rostul concret şi pur omenesc,
Nu pot înţelege nici timpul, nici firea, acestui destin pe care îl trăiesc.

Îmi pun în speranţă o parte din vină, căci însăşi speranţa îmi destramă chemări,
Să pot să clădesc iar templul de piatră, cu sufletul meu încercat de aşteptări.
Prezentul îmi este verdict şi sentinţă, aş vrea mai uşor să îl pot depăşi,
Căci văd doar o lume ce nu are culoare, cu tonuri de timp şi tonuri de gri.

Cu fruntea lipită de geamul ce cată spre stradă, privesc cu uimire la ploaie visînd
Şi-mi pare că viaţa e o feerie, un dar făcut nouă aici pe pământ.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele toamnei

Un aer cald pluteşte peste zare,
Deschid fereastra şi simt ca o chemare,
Ecou de anotimp ce pleacă în uitare,
Ecou de anotimp desprins parcă din soare.

Nu am nici teamă, nu am nici vină
Şi mi se pare toamna, o doamnă în crinolină,
Se crede minunată, frumoasă chiar aş zice,
Cu braţe de lumină şi cu furtuni complice.

Admir această doamnă cu mers domol de zână,
Cu coloritul vesel, stăpân peste natură,
Se poartă cu petale de crizanteme in păr,
Şi cred ca doamna aceasta, ascunde un mister.

De unde atâta patos, de unde vii culori?
De unde roade copte şi sunet de viori?
De unde veselia copiilor şcolari?
De unde vii tu toamnă, de îmi umpli sufletul de har?

De unde bate vântul, rostogolind furie,
Tribut de frunze veştezi, ca într-o agonie
Rămâne în urmă totul, natura minunată,
Ascult cum bate vântul, cum vâjâie prin noapte.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poartă albastră

N-am ajuns să cunosc iubirea.
Nici nu cred că există...
Ce eşti tu, poartă albastră?
Şi cât de ninse sunt tâmplele mele,
Acum e miezul nopţii
Sunt clipele ce ard,
Dar nu se mai ridică la lumină.
Rămân ancorate, într-un stindard,
Care-şi apleacă pânza.
Vei înţelege cum, peste ani lumina va pătrunde
Ca o singurătate dintr-un cireş înflorit
Nu vei vedea că ninge
Şi se ascund ochii tăi în ochii mei,
În umbra de oglindă
Şi atunci ca niciodată
Într-un poem te voi zidi,
Mă vei zidi, îmbrăcând-ţi trupul în flori de vişin.
Ca pentru totdeauna să ştii că te-am iubit.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre tine

Se poate încheia ceva vreodată?
Nici când renunţi nu are cum
pentru că altul se-nalţă
şi cade la fel, uitând cine eşti.
- Nec plus ultra -
Câtă iubire purtăm în noi!
Cu ea am scris pe cer, pe ape,
pe stânci, pe trepte,
în slove, în trupuri şi-n inimi.

Acum şi aici suntem
doar noi şi cerul albastru!
Vocea ta a rămas ascunsă undeva
în cele mai adânci cute
ale sufletului meu.
- Zborul tău pe buzele mele!
Simţi sărutul meu cum se plimbă
peste tot trupul, îl cuprind,
m-ameţeşte şi mă smulge,
aşezându-mă-n tine pentru totdeauna?

Păstrează un singur adevăr:
prin mine-ai găsit calea spre tine!
Acolo, o stea îţi spunea:
fiecare clipă
trebuie trăită cu intensitatea ei.
O altă voce îţi şoptea:
se naşte un schimb delicat, limpede,
ce-adie peste tot trupul
cu fiecare atingere de matase,
cu fiecare vibraţie, respiraţie şi freamăt,
cu fiecare revărsare de har,
aşa vom fi mereu:
mai fascinaţi de tot ce suntem,
contopiţi cu absolutul.

Ne-am cunoscut
în acea atingere a infinitului,
ne căutam de atâtea vieţi,
prin noi
curge zborul vieţii
acolo unde universul s-a aprins.

Irina Lucia Mihalca

poezie de Irina Lucia Mihalca (18 decembrie 2014)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un colţ de Univers

Stau sub salcia pletoasă
Pe-un covor de viorele,
Şi-n magie ne-nteleasa,
Visător privesc spre stele.
În culori de începuturi
Universul azi mi-apare,
Şi din nesfârşite gânduri
Viaţa pare o splendoare.
Am rămas privind la stele
Într-un colţ de Univers,
Prins de vraja dintre ele
Aşez gândul meu în vers.
Văd nestinsa strălucire
Din a cerului minune
Şi din sfântă rânduire
Se va naşte altă lume.
Într-un drum fără oprire
Rătăcesc prin Univers,
Nu am timpul de-ostoire,
Insă visul nu s-a şters.
Între stele stau ascunse
Lumi ce nu vor fi ştiute,
Astazi, eu aşez prin vise
Doar plăceri nebănuite.

poezie de Nicuţă Ioan Lungu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpuri

Timpuri grele împovărează umerii vechii ţărâne,
Când nu ştim ce foc aduce lumina zilei de mâine.
Veşnic cântă orologiul lumii pline de sfârşituri,
Pe când viaţa îşi încheie simfonia doar în chipuri.

Oameni fără de valoare fură pâinea unor neamuri
Şi se roagă în biserici purtând fel şi fel de hramuri;
Într-o lume-n care unul calcă viu peste dreptate,
Tot acela se-amăgeşte năziund spre demnitate.

Şi mari vise îşi destramă firul fără tălmăcire,
Pierzându-şi apoi lumina într-un hău de amăgire;
Cei ce caută frenetic cheia tainei către soartă,
Îşi fereacă pe vecie simpla fericirii poartă.

Timpul trece fără milă şi în goana lui amară,
Omenirea înnebuneşte în trecerea ei fugară.
Însăşi viaţa e o luptă pentru rostul ei în lume,
Cu stindardul de izbândă doar uitarea unui nume.

poezie de Alexandra Chirvasitu (9 august 2014)
Adăugat de Alexandra Chirvasitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copile...

Te las, plecând spre dincolo de moarte,
Să duci simbolul vieţii mai departe...
Te las, spre transcendent, o nouă cale,
Să împlineşti destinul mamei tale.

Eu dorm decăt sub cărămida rece
Unde, zidit, mi-e trupul obosit.
Dar timpul pentru toţi, acelaşi trece
Doar eu mă tot grăbesc spre nesfârşit.

Cât tu măsori secundele-n clepsidră
Eu ca un vis pământul îl străbat...
Mai pune-mi o lumina în firidă,
Ca în adâncul nopţii să nu cad!

Nu te-ntrista! Mă soarbe amintirea
Şi fiinţa mea în fiinţa-ţi e-ncrustată.
Nu plânge, nu! Ai să-mi raneşti iubirea...
Se vede doliul fluturând în poartă.

Aici am flori şi vise, îngeri, stele...
Un drum ce duce către Dumnezeu.
Mai bine-n amintirea mamei tale
Fă numai fapte bune, dragul meu!

Aşa voi fi de-a pururi lângă tine...
În timp şi-n vremuri veşnic vom trăi.
Mai roga-te-n genunchi acum, copile
Şi-n urmă, la mormânt, nu mai privi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destrămarea unei lumi

de obicei călătoream singuri, unul spre celălalt în acelaşi univers plin de lumină.

deşi ne despart doar câteva drumuri scurte,

acum,

trăim în lumi diferite. trezirea
din starea de orbire s-a întâmplat
pentru fiecare, altfel. calea spre miezul
fiinţei este uneori stranie, o rătăcire, un eşec
sunt căi unice pentru a vedea ce avem autentic.

poezie de Rodica Dascălu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosiri şi plecări spre timpuri viitoare

în zilele rămasului de viaţă
braţul destinului ne pictează într-un colţ din univers
adunaţi sub gânduri
răspundem
prezent

viaţa strigă catalogul în verde anotimp
imaginea trăirii rămâne printre cuvinte
aşa a trebuit să fim noi
unic poem
amprentă a timpului din cerc

fiecare semn de întrebare respiră silabele iubirii
neuitând să lase uitării
scrie-n surdină alt vers

pentru o clipă celestă mâinile se opresc
împreunate-n veghe în călcâiul de lumină
lângă iubirea virgină dintr-un timp cuminte
sortite mângâie privirile
atent

te caut mereu iubita mea
vom rămâne metafore prin timp
refren din elegie.

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre altă poartă

Simt timpul peste anii mei cum zboară,
cu aripile-ntinse mă seduce,
din depărtări, în fiecare seară,
un dor pribeag în suflet îmi aduce.

Îl pun în partituri pe triolete,
să îi alin durerile-ancestrale,
dar răscolind apusuri violete
el îşi adună armele virale...

Mi-aduce amintirile păstrate,
sub brâul greu al marilor redute,
într-un seif de visuri adunate
din umbrele iubirilor trecute.

Adorm târziu când luna, la fereastră,
coboară în tăcere sub o stâncă,
iar florile, uitate într-o glastră,
parfum vrăjit prin cameră aruncă.

Cu visul meu ajunge, peste vreme,
pe-o margine de amintiri uitată,
ca de acolo-n taină să te cheme,
să te mai văd zâmbind încă odată.

Dar vremea care trece nu mă iartă,
povara anilor devine tot mai grea,
însă-mi apare-n faţa altă poartă,
mă luminez mergând uimit spre ea.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintire

în câte chipuri încerc să mi te amintesc
nici unul nu rămâne
pentru că zborul lor, e doar
o închipuire

în cate vise încerc să te găsesc
nici unul nu-i, o amintire
căci totul în mine este şters
de timpul care a trecut, şi nu mai eşti
în nimeni

dar ai lăsat cuvinte scrise
cuvinte din suflet amintire
pentru mulţi care încă, vor să ştie
că nu ai fost trecut, ci iar prezent
un suflet cald pentru vecie

acum eu mă uit la ele, citesc şi nu pot
nici măcar să-ţi spun, că-i fost
doar... amintire

poezie de Viorel Muha (august 2020)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!