Porţile aerului

Aer cu porţi prin care se intră în aer,
în aerul lăuntrului, încă nerespirat,
al tuturor lucrurilor – alergând
din întrebare în întrebare,
Doamne, în ce infern am intrat?

Nimeni nu cântă, nu plânge – peşteri, dealuri
şi şesuri – silabele sunt lilieci agăţaţi de cerul gurii,
urechile ţiue a pustiu,
ceaţă – înainte,
o, aş înţelege acest întuneric cumpănind totul,
mult mai adânc mort, decât viu.

A muri, privilegiu şi-a te naşte afară
încă o dată să strigi ce-ai văzut...

Deschise dinlăuntru, porţile aerului
sunt pupilele noastre uitate în lucruri
înainte de-a ne fi născut.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lilieci

cât de adânc
şi plin de mister
e timpul scăldării

în bulboană
cărări se închid

pe lungul drum al sângelui
înfloresc stalactite

iar clipa îmi pare a fi
cu mult mai adâncă
decât noaptea răbdării
ce naşte în peşteri
lilieci

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o altă stare

Ai înghiţit sufletul înainte de a muri
şi ai rămas în stare latentă de aşteptare,
care ascultă tot, luptă şi revine la viaţă.

Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porţile deschise ale cetăţii necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să ştie unde se duc.

Dacă totul trebuia să se întâmple aşa
nimeni nu ştie,
durerea filtrată-n suferinţă îşi râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
şi fug la nevoie.

Refacerea simţurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
şi-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neştiută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galaxiile s-au născut în zarzări

când dumnezeu încă visa cum să continue cerul
iar îngerii supuneau fiecărei stele un suflet
o strâmbă cotropire desena legături imposibile
încă înainte de a se hotărî cum să coboare cuvintele
prin gând sau prin inimă
chiar înainte de a se fi inventat coasa vieţilor
ceva ce semăna cu nemurirea se juca de-a iarba verde
sub căpătâiul creatorului
raiul
încă nu avea nume
nici nu ştiu dacă se chema într-adevăr aşa
cine să hotărască în lipsa evei
cum se împart petalele egal
între albine şi fluturi

când sunt sub narcoticul acestor lumi înmiresmate
îmi place să deschid ochii când mă priveşti mirată

universul este o livadă în care fluturii îşi fac de cap
în timp ce dumnezeu tot botează duminici

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce n-am văzut niciodată

Încă privesc ceea ce n-am văzut niciodată –
stau nemişcat de teamă să nu se clatine adâncul lucrurilor
transparent ca irisul Fecioarei Maria privind Pruncul,
prin care umblă – săgeţi - peşti strălucitori,
zvâcnesc meduze de culoarea văzduhului
şi ard corali în tremur continuu.

Noi n-am putut vedea începutul lumii,
dar ni-l aducem aminte precum de ziua de ieri,
cu soare, cu fluturi, cu iarba
făcând tumbe primăvăratice
prin aburul primelor naşteri.

Am stat tinereţea întreagă la pândă,
să pot privi ceea ce n-am văzut niciodată –
nu ştiu de câte ori am adormit la porţile de aur
ale celor care nu se văd
pentru că sunt prea aproape sau prea departe,
nemărginite în taina lor rugătoare...

Voi sta toată viaţa de veghe
să pot privi cândva ceea ce
n-am văzut niciodată,
ceea ce nu se aseamănă
cu nimic din ceea ce vedem
totdeauna
ori doar câteodată.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să-ţi fiu?

Poate că mâine va fi o altă vreme
sau nu
voi afla sunetul vocii ei
şi îl voi uita chiar a doua oară

pentru că sunt eu
şi tu eşti pe tărâmul meu

ea e
întrebarea
care macină cerul gurii
o zi doar
încă una

urechile
varsă cenuşă
caldă încă
stinsă de cuvinte goale
aşteptând un răspuns
care nu se va naşte niciodată
lângă mine
lângă tine
pată roz
cristal din Oz

de ce nu-mi eşti
de ce să-ţi fiu
de ce nu vii
de ce să viu (?)

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturie

Sunt încă viu în clipa când te chem,
sunt nervi şi oase, carne grea şi sânge,
dar – mai ales – sunt aerul ce plânge
deasupra ta ca-n moarte, ca-n blestem;

sunt viu şi fraged ca un miel bălai
purtat prin pieţe, prin restaurante;
sunt sufletul, dintâiul, al lui Dante
bătând la poarta-de-din-jos-de-Rai...

se face iarnă prin cămări ascunse,
mor fluturii, ca fulgii, la fereşti;
anii de azi îmi spun că mă iubeşti,
dar osiile lumii sunt neunse –

că se aude vântul pustiind
grădinile cu paseri de aramă
şi eu sunt singurul care dă seamă
de zariştea fugită din colind...

sunt viu, eşti vie încă... mărturie
stă mâna asta rece, care scrie.

poezie clasică de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Timpul călătoriei mele este lung
calea pe care o am de străbătut este fără de sfârşit.

Am ieşit pe aripile primei raze de lumină
şi am urmat drumul prin singurătăţile lumilor,
lăsând urma mea peste atâtea stele.

Calea cea mai lungă mă apropie cel mai mult de tine
şi modularea cea mai întortocheată este tocmai aceea care duce
la perfecta simplitate a acordului.

Călătorul trebuie să bată la toate porţile înainte
de-a ajunge la a sa. Trebuie să rătăcim prin toate luminile din afară
pentru a ajunge în sfârşit la templul cel mai lăuntric.

Lăsat-am ochii să rătăcească departe, înainte
de a-i închide şi a spune: Tu eşti aici.

Această întrebare, această aşteptare
se topeşte în lacrimile a o mie de fluvii şi scufundă lumea
sub valul acestei certitudini.

poezie celebră de Rabindranath Tagore
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e un ecou etern

Plânge cerul şi pământul,
Soarele nu mai răsare,
Totul e beznă şi întuneric
În lumea asta atât de mare!

Oamenii sunt ca nişte stafii
Fără suflet, fară minte,
N-au altceva decât
Un grai, fară cuvinte.

Tot învăluit în ceaţă,
Pământul parcă e un infern
Oamenii sunt morţi,
Chiar dacă sunt în viaţă.

Lumea e un ecou etern!

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec amar

Nimic nu-mi tulbură fiinţa, dar sunt tristă.
Sunt lovită de ceva lent şi întunecat,
deşi chiar înainte de-această agonie
am ţinut stelele în palma mâinii.

Cred ca este dezmierdarea inutilului,
tristeţea nemărginită de-a fi poet,
de-a cânta şi-a tot cânta, fără contenire,
marea tragedie a existenţei.

A fi şi-a nu dori să fii... acesta este móttoul,
lupta care epuizează toate speranţele,
de-a afla, când sufletul este-aproape mort,
că trupul nemernic mai are încă putere.

Iartă-mă, o, iubire, dacă nu te pomenesc!
În afara cântecului tău nu-s decât aripă uscată.
Eu şi moartea dormim împreună...
doar când îţi cânt mă trezesc.

poezie de Julia de Burgos, 1914 - 1953 din Din antologia FLORI DE PESTE ŞAPTE MĂRI ŞI DE PE ŞASE CONTINENTE –Editura Coresi , 2023, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine m-a ucis

Sunt deja un om mort – şi-asta pentru că
nu mi-am mestecat conştiincios hrana
şi-am băut mult prea mult whiskey şi rom, votcă şi gin,
bere şi urină mexicană îmbuteliate; beau câte-un galon,
calde şi mirositoare, şi-apoi le reciclez în sucul meu matinal,
înainte de-a mă aşeza să răhăţesc cărămizi fierbinţi de sushi
şi alge marine nedegerate-n în oala de porţelan a morţii,
acolo unde picăturile de sânge nu mint
şi vaporii de urină-s martorii bolilor fiecăruia.

Sunt deja un om mort,
doar ziua morţii rămâne singurul semn de întrebare....
De-aia nu mă aştept deloc să fiu acuzat de propria mea asasinare

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am născut un vis

Aseară m-am culcat
cu un semn de întrebare.
Azi dimineaţă, m-am trezit
dat în judecată pentru paternitatea
unui vis!
Oare, să fi făcut dragoste
cu gândurile mele?!
Am să mă apar.
Sunt nevinovat!
Am dormit tun!
Undeva, se aude un scâncet
ca de copil.
Dau la o parte vreo două trei cuvinte
şi privesc,
fac ochii mari,
NĂSCUSEEEEEM!
Născusem un vis perfect sănătos.
A primit nota zece!
Cum am să-l cresc singur?
Pun în biberon câteva cuvinte
şi le încălzesc în mici fraze,
cu câtă poftă consumă totul,
nu am văzut, încă, pe cineva
să se hrănească aşa repede!
Aşa a apărut el.
Primul volum de poezie.
De la un semn de întrebare...
şi doi ochi...
de la tine femeie!

poezie de Mihail Coandă (22 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte să distrugi, construieşte. Înainte să critici, creează. Înainte să urăşti, iubeşte. Înainte să te cerţi, înţelege. Înainte să te enervezi, acceptă. Înainte să judeci, observă. Înainte să condamni, iartă. Înainte să fii răutăcios, fii binevoitor. Înainte să te temi, îndrăzneşte. Înainte să fii lacom, dăruieşte. Înainte să fii frustrat, acţionează. Înainte să fii invidios, iubeşte-te.

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica de moarte

Într-o zi Bird i-a pus tatălui său o întrebare; avea şase ani:
Tată, unde eram acum o sută de ani, înainte de-a mă naşte?
Unde voi fi o sută de ani după ce voi muri?
Tată, ce se va întâmpla cu mine după ce voi muri?
Fără să scoată un cuvânt, tatăl său l-a lovit peste gură,
i-a rupt doi dinţi şi i-a umplut faţa de sânge,
iar Bird a uitat frica de moarte.

poezie de Kenzaburō Ōe, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Velele nemuritoare

Acum, cât ai clipi, vom sparge-acele uşi de aur
Şi vom prăda raiul înainte de-a ne-apune steaua sclipitoare.
Acum, cât ai clipi, înainte de-a cheltui al zilelor tezaur,
Ne vom îmbarca şi, cântând, vom înălţa velele nemuritoare.

Eternitatea nu-i făcută de timpul lung şi mult,
O oră şi iubirea pot fi la fel de-ncăpătoare ca anii cei merei
Şi pot oferi mult mai multe de auzit şi de văzut
Decât poate viaţa spăla şi şterge cu toate lacrimile ei.

Iubito, ne despărţim, e ora de plecare, iar cerul în amurg
Nu va mai avea culori atât de-adânci şi de intense niciodată;
Trebuie, înainte de-a muri, să-ncălecam pe fulger ca pe-un murg,
Să prindem scurta clipă de fericire infinită, binecuvântată;

Există timp pentru tot ce pronia ne va dezvălui la timpul oportun,
Iar acum ochii noştri se privesc şi-şi iau cel din urmă rămas bun.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trăiesc pentru cei care nu ştiu nimic despre mine. Sunt mort pentru ei, înainte de-a mă naşte.

citat din Jan Szczepanski
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, la dumnealui, gândul e fals, dar coronavirus e Adevărat! Cât de naiv şi hipnotizat de frica de boală trebuie să fii, ca să nu vezi căci pârlitul de coronavirus e tot un gând?! Aceşti oameni chiar dacă au recunoscut Adevărul acesta încă nu-i poate elibera pe deplin. Ei încă nu au murit înainte de a muri, iată de ce dau crezare gândului paralizant al fricii: "Ai auzit, mon cher, 1000000 de oameni au murit azi de pandemia inexistentă de coronavirus." Şi cumătra frica, îi face să uite că acesta e un gând şi în mod naiv şi paradoxal ei încep să vadă "acolo" 5 lumi, aici unde nu există niciuna! Doar cei care sunt cu adevărat copţi, doar cei care au murit înainte de a muri şi a înflorit în ei pe deplin acest Vivekachudamani merită să fie ascultaţi întru călăuzirea în/ca Libertate. Până ce acest discernământ spiritual ultim, până ce aceasta claritate de netăgăduit a Spiritului, a Libertăţii Ultime nu a înflorit pe deplin aceştia încă nu sunt copţi suficient pentru a-i călăuzi pe alţii. Da, ei pot să-i călăuzească până în punctul propriilor lor frici, dar ACEASTA NU ESTE O LIBERTATE ADEVĂRATĂ.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte cu o zi să mor

Are multă muncă de făcut acest cap al meu, plin de probleme foarte!
Scriu în pat acum, pe o foaie format A-4, suport având o carte.
Ceea ce mă uimeşte e că voi mâzgăli-n acest fel şi-n viitor –
Şi că-mi voi scrie, poate, ultimele versuri înainte cu o zi să mor.

Multe lucruri bune vin şi se tot duc, iar eu care pierd timpul făcând rime,
Bând şi iubind (cel mai ades), mi-am risipit anii cu multă uşurime.
Atâtea-s de făcut pe lumea asta încât sunt sigur că nu-mi va fi uşor,
Că eu voi fi cel care va regreta cel mai mult, înainte cu o zi să mor.

Dar, ridică-mi capul, iubito,-s obosit, şi lasă-mă să-mi mai gust vinul,
Şi apropie-ţi obrazul de obrazul meu ridat, acum când a sosit declinul.
Vreau să-ţi spun te iubesc şi că-n iubirea ta mai pot încă să mă înfăşor,
Doar foarte, foarte puţin timp, ştii tu, înainte cu o zi să mor.

poezie de Henry Lawson, 1867-1922, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt foarte mulţumit de fiecare an care trece. Şi asta încă de la vârsta de patruzeci de ani. Eram puţin supărat fiindcă ajunsesem la acel prag şi un prieten mai în vârstă m-a consolat. "Nu te plânge că înaintezi în vârstă. Sunt mulţi, mulţi oameni care nu au acest privilegiu."

citat din Earl Warren
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a învăţa să trăieşti, trebuie să pierzi mult, acea pierzanie este moartea tuturor lucrurilor care nu îţi sunt de folos.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome V
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!