Noaptea în care pictorul s-a întors în pânzele albe

văd frica în ochiul tău nins
de parcă mâna îngheţată într-un atac hibernal
a tras cerul de zăpadă peste clipa asta caldă
încleştată între dinţi ca şi cum ar fi
ultima muşcătură din frigul ieşit din minţi
ultimul os din liniştea înfăşată în memoria de vată prin care răzbate primul cuvânt
doar groparul îl mai ştie şi-l îngână când face încă o incizie în pământ

în noaptea aceea toţi oamenii mergeau în sens opus şi foarte grăbit
în noaptea aceea toate culorile erau albe
în noaptea aceea fără sfârşit

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremuri jurasem să nu-i mai spun niciodată mătuşă, dar acum socoteam că nu-i nici un păcat să uit şi să calc acel jurământ. I-am prins mâna ce sta întinsă peste cearşaf şi dacă în clipa aceea ea ar fi strâns-o cu bunătate pe a mea, aş fi simţit o adevărată plăcere. Dar firile reci nu sunt aşa de uşor de îmblânzit şi nici antipatiile profunde nu se sting atât de iute. Doamna Reed îşi retrase mâna şi întorcându-şi faţa de la mine, spuse ceva despre noaptea care era caldă. Îmi aruncă iar o privire la fel de îngheţată şi în clipa aceea am înţeles că părerea ei despre mine, sentimentele ei faţă de mine nu se schimbaseră şi nici nu se puteau schimba vreodată. Am văzut în ochii ei de piatră, prin care nu putea răzbate lumina dragostei şi din care nu puteau izvorî lacrimi, că era hotărâtă să mă socotească până în ultima clipă drept tot ce poate fi mai rău, fiindcă de m-ar fi socotit bună, ar fi simţit nu o bucurie mărinimoasă, ci o durere aprigă, o durere de rană adâncă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte asta

I.
linişte
în casă
noaptea
ca un păianjen
care
îşi ţese
tenace
plasele
şi
cade în ele
din solidaritate
cu mine

şi numai noi
ştim
cum e

II.
noaptea asta ca un ceai verde cu bergamot sau ca
o ferigă suverană făcându-şi loc în sângele meu sau
ca un arbore de mătase
peste care dumnezeu trece cu un
foarfece de grădinărit
noaptea asta

perfectă
cu atât
cu cât i se cuvine
sau

III.
noaptea asta ca un nume pe care îl port în stomac
şi de care s-au prins ţurţuri de gheaţă
şi parcă aş vrea să îl mângâi şi nu îmi găsesc
mâinile

şi luna e albă ca o palmă peste care a nins şi a nins
milenii

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărţit de dumnezeu şi mă rostogolesc, după chipul şi asemănarea mea, de la primul cuvânt, până la ultima nuanţă de roşu.
oglinda: linie de fracţie cu dinţi. totul se împarte la unu, pentru că zero face frig:) +1 = -1:(
oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârşirea ta (femeie).
oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?
oglinda: tango între punctul de pe i şi infinit.
oglinda: distanţa dintre pradă şi prădător. mă prind sau pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo.
oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal anulează definiţia oglinzii. ea, cea care trage cortina.
oglinda: balansoar între trecut şi viitor. come as you were. cu viteza luminii. cu toţi morţii din tine.
oglinda: rană dublu adezivă care mă ţine întreagă. acest pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanţă de roşu.

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna arunca

sclipiri demente peste sicriul
care totuşi rămânea negru
dar automobilele acelea albe
cochete, de o apartenenţă
fragilă
reflectau întreaga lumină a cerului
orchestra aceea nebună scârţâia
şi scârţâia
iar ceaţa începea să acopere
muzicanţii fără cap şi fără coadă
în noaptea aceea îi ardea
de glumă mortului şi noi aveam
încă înfăţişări relativ normale
gornistul cu cap de paie
suna adunarea ultimilor soldaţi
cu picioare de lemn care mărşăluiau
în ceaţa beată care extazia
un cap de muiere aruncat peste
o manta udă şi incredibil de verde

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânăr

Acum o sută de uşi
când eram un copil însingurat
într-o casă mare cu patru
garaje şi când era vară
pâna unde îmi pot aminti,
stăteam pe iarbă noaptea,
trifoiul îşi scutura zulufii peste mine,
stele înţelepte se aplecau peste mine,
fereastra mamei era o pâlnie
prin care se revărsau în curte aburi galbeni,
fereastra tatei, jumătate închisă,
era ochiul prin care se strecurau somnoroşii,
iar scândurile casei erau netede şi albe ca spermanţetul,
şi probabil că un milion de frunze
au navigat cândva pe ramurile care vor fi fost,
în vreme ce greierii se adunau în tarafuri,
iar eu, în trupul meu nou nouţ,
care încă nu era al unei femei,
le adresam stelelor întrebările mele
şi credeam că Dumnezeu chiar putea vedea
căldura şi lumina aceea parcă prelinsă din lună,
coatele, genunchii, visele, noapte bună.

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea unui fluture într-un om

fericit e cel ce râde cu mâinile
şi planează printre ninsori demente ridicându-se
dinspre cimitire la cer

pe lama ascuţită dintre viaţă şi moarte îmi aşez paşii
fără să mă tai
plutesc şi am o putere deosebită
sărut fulgi de zăpadă fără să-i topesc

era un fel anume cum se iveau noaptea şi liniştea
în clipa aceea
ca o mărgică într-un pahar de palincă trăind
pînă cînd se termină de spus tatăl nostru

priveam cum absorbi întunericul şi-l prefaci în lumină
şi fluturele m-a izbit brusc atît de puternic
aidoma ploii pline de vrajă sub care statuia
face primul gest

îi simt de-atunci aripile imense în mine şi
nu-mi trebuie trup nici rugăciune să-mi încep zborul
cred că vom sfîrşi împreună
precum stînca şi fluviul ce naşte din ea

o respiraţie e întotdeauna suma altor două
dacă întinzi braţele
o să mă răstignească pe tine

poezie de Leonard Ancuţa (16 septembrie 2010)
Adăugat de Leonard Ancuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi

lumea dormea
aşteptam ca să plâng
pe ruguri de gând
cădeau stele în noapte
piereau cuvinte printre triste şoapte
se scurgeau întrebări păşind printre scări
scările durerii în lacrima tăcerii
băteam în uşile lumii, cădea un blestem
paşii obosiţi pe scânduri de lemn
gonit de idei, rătăceam într-un pat
dormeam între noi
adormeam între uşi fără chei
se izbea de geamuri
raza crudă de lună
ploua peste timp
căutam un timp, mă loveam în răstimp
şi în noaptea aceea
am venit acasă, călcând peste toţi
în poartă fluturi
se jucau în privire
în casă, un pat şi o masă
a rămas între noi
ţigara ardea pe o masă
şi în noaptea asta am înţeles
tu eşti femeia mea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În peşteră trăiau nişte oameni uriaşi carii aveau numai câte un ochi în frunte. Ceru foc de la dânşii, dar ei, în loc de foc, puseră mâna pe dânsul şi-l legară. După aceea aşezară şi un cazan pe foc cu apă şi se găteau să-l fiarbă ca să-l mănânce. Dară tocmai când era să-l arunce în căldare, un zgomot se auzi nu departe de peştera aceea, toţi ieşiră, şi lăsară pe un bătrân de ai lor ca să facă astă treabă. Cum se văzu viteazul nostru singur numai cu unchiaşul, îi puse gând rău. Unchiaşul îl dezlegă ca să-l bage în cazan, dară voinicul îndată puse mâna pe un tăciune şi-l azvârli drept în ochiul bătrânului, îl orbi, şi apoi fără să-i dea răgaz a zice nici cârc! îi puse o piedică şi-i făcu vânt în cazan. Luă focul după care venise, o apucă la sănătoasa, şi scăpă cu faţă curată. Ajungând la Zorilă, îi dete drumul. După aceea o tuli la fugă şi fugi până ce ajunse la Miazănoapte, o dezlegă şi pe dânsa, şi apoi se duse şi la Murgilă pe care îl trimise să-şi vază de treabă. Când ajunse la tovarăşii săi, ei tot mai dormeau. Nu începuse, vezi, încă a se arăta albul zilei, atât de lungă fu noaptea, fiindcă voinicul îi oprise cursul, şi aşa avu timp destul să colinde după focul care îi trebuia.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergare târzie

Am alergat să prind lumina...
Dar noaptea cobora sub deal,
Să lumineze rădăcina
Pierduţilor de prin Ardeal,

Era doar noapte şi-ntuneric,
Lumina s-a ascuns pe cer,
În stelele care feeric
Sporesc mereu al său mister

Când am atins bolta cu mâna
Secundele s-au dezlegat,
A coborât spre zori lumina
În clipele care-au plecat,

S-au dus să-si caute sorocul
De întuneric au scăpat,
Cărarea lor ardea ca focul
Când nori mergeau la adăpat,

Prin ploile de frunze arse
Lumina încă pâlpâia,
Se poticnea prinsă-n sinapse
Iar negrul nopţii-o alunga,

Când noaptea intră în lumină,
Cărările se împletesc
Şi clipa fără nici o vină
Se scurge-n timpul pământesc.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

azi clipa trece şi iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată
mă ajungeau din urmă primii paşi

seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase şi timpul rămas

ploua în tăcere,
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise

durerea se scurgea pe pereţi
căutam femeia în ultima rană

eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas

eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii

mă aşezam obosit pe un ciot de speranţă
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la uşă
tu aşteptai ca să plângi timpul rămas

rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârşit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară de doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parcă mai ieri

Steaua aceea a decis să se sinucidă
prin stingere. Urla un nor
cu un vânt în braţe
şi se luptau cu ultima îmbrăţişare.
Cerul pleca din gara albastră
Cerul pleca iar eu te uitam
te uitam
pe steaua aceea sinucigaşă
murită demult
sub lumina ta
şi doar a ta!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul, observat de noi toţi, că noaptea cerul e întunecat, e foarte important. De aici rezultă că universul nu poate să fi existat dintotdeauna în starea actuală. Trebuie să se fi petrecut ceva care să fi aprins stelele cu un timp finit în urmă, astfel încât lumina de la stelele foarte îndepărtate nu a avut încă timp să ajungă la noi. Aceasta ar putea explica de ce noaptea cerul nu străluceşte în toate direcţiile.

Stephen Hawking în Universul într-o coajă de nucă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Niciodată atingerea
nu a fost mai delicată,
ca în noaptea în care m-ai iubit
cu Cerul în palme,
iar mâna ta nu a fost niciodată mai blândă
şi mai catifelată, asemeni unei petale roşii
de trandafir răsfirat pe pielea mea albă.

Niciodată până atunci
nu mai simţisem tâmpla ta
atât de aproape de inima mea
pulsând
eternitate..

Ştii?
Niciodată Eu
nu am mai iubit Cerul
la fel ca în noaptea aceea
Iar Tu
niciodată nu ai mai ascultat
glasul Lunii
în pieptul meu
şoptindu-ţi numele...

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiu Boreal

Când ziua cu noaptea se-mbină egale,
sub geana cerească-a-lui Marte fălos
vestale de strajă, în temple astrale,
întorc într-o clipă-anotimpuri pe dos.
Atunci te-ai născut neuitată speranţă,
să vii înspre mine în strai hibernal,
din vraja tăcerii să-mi dai cutezanţă,
trecând peste visuri, doinind din caval.

Veneai din neant într-o casă săracă,
când noaptea cădea peste jarul încins,
iar timpul din mers se oprise să treacă
prin porţi redeschise de gând neatins.
Pornisem din cer pe cărări temerare,
un prunc fără nume, şi fără destin,
când ziua cu noaptea oprite-n hotare
vorbeau la zenit despre cei care vin.

Iar eu printre ei, cu ursita-mi divină,
la ceasuri răzleţe, de greu început,
naiv aşteptam peste vreme să vină
doar har din vrăjit paradis neştiut.
Primit-am si nume, de bună chemare,
să-l trec peste vreme cu gândul pios,
când timpul astral, necuprins în hotare,
din noi anotimpuri îşi lua un prinos.

Mergeam înainte, spre căi de lumină,
trecutul primea doar un spaţiu închis,
când ziua cu noaptea abile se-ngână
în zorii aprinşi peste cerul deschis.
Dar anii trecut-au pe căi temerare
lăsându-mi în prag nevăzute uitări,
pe toate le-am strâns să le pun în tipare
croite din franje cu lungi întrebări.

Şi totuşi, tu viaţă mi-ai dat fericire,
să trec peste lume mesaj în Cuvânt,
gustând din pocale cu har nemurire
ajunsă-nlăuntru prin Duhul Cel Sfânt.
Primesc în tăcere şi ultima clipă,
trecută prin vreme de ceasul banal,
aştept fără teamă Preasfânta Aripă
să-mi pună pe frunte mirajul astral.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 04.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa aceea

Câteva cuvinte, ţi-ai spus,
doar câteva cuvinte, şi ai creat
o întreagă istorie, al cărei prezent
este deja ieri, aşa cum mâine
va fi doar trecutul aceluia
ce-l va lăsa în urmă, pierdut
pentru totdeauna...

Doar un cuvânt, îţi spui,
doar un cuvânt, şi te-apropii
în drumul tău de nebănuitul pas
spre necunoscut, fără să te sperii
de gândul acela care eşti şi nu eşti
tu, de clipa aceea în care poţi să fii
şi eşti...

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buletin Meteorologic

Ieri a fost o zi senină
M-au năpădit amintirile
Un vânt călduţ a bătut dinspre inimă
Iar soarele mi-a luminat cuvintele.
Spre seară a plouat cu lacrimi de bucurie
Când sufletul s-a încălzit în prezenţa ta
Iar luna a răsărit plină de euforie
De parcă toată noaptea ar cânta.
Azi am avut pe frunte un cer uşor înnorat
Priviri de gheaţă băteau din ochiul stâng
Cu nori de furtună în sufletul de bărbat
Ce m-au făcut la amiază, cu soare să plâng.
De aceea mâine va fi o zi cu lumină
Am început noaptea cu tine în gând
şi inima ştie ce vreme o să vină
Doar a auzit iubirea din suflet şuierând.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ca noaptea...

Când nopţile
nu au contur
te strig…
Aş vrea să fiu
primul fulg de zăpadă
topindu-se timid
şi emoţionat
pe buzele tale…

Când fluturii orbi,
în cădere liberă,
se lovesc de asfalt
Aş putea fi
cu o eternitate
mai aproape de tine.

Pentru că noaptea…
noaptea umbrele mele
pot să danseze,
Şi numai noaptea
ploile de meteori
îmi luminează drumul…

poezie de Felicia Mariana Oprea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiul boreal

ECHINOCŢIUL BOREAL
(Corneliu Neagu, 20.03.2024)
.
Când ziua cu noaptea se-mbină egale,
sub geana cerească-a-lui Marte fălos
vestale de strajă, în temple astrale,
întorc într-o clipă-anotimpuri pe dos.
Atunci te-ai născut neuitată speranţă,
să vii înspre mine în strai hibernal,
din vraja tăcerii să-mi dai cutezanţă,
trecând peste timpuri, doinind din caval.
.
Veneai din neant într-o casă săracă,
când noaptea cădea peste jarul încins,
iar timpul din mers se oprise să treacă
prin porţi redeschise de gând necuprins.
Pornisem din cer pe cărări temerare,
un prunc fără nume, şi fără destin,
când ziua cu noaptea oprite-n hotare
vorbeau la zenit despre cei care vin.
.
Iar eu printre ei, cu ursita-mi divină,
la ceasuri răzleţe, de greu început,
naiv aşteptam peste vreme să vină
doar har din vrăjit paradis neştiut.
Primit-am şi nume, de bună chemare,
să-l trec peste vreme cu gândul pios,
când timpul astral, necuprins în hotare,
din noi anotimpuri îşi lua un prinos.
.
Mergeam înainte, spre căi de lumină,
trecutul primea doar un spaţiu închis,
când ziua cu noaptea abile se-ngână
sub zorii aprinşi peste cerul din vis.
Dar anii trecut-au pe căi temerare
lăsându-mi în prag neştiute chemări,
pe toate le-am strâns să le pun în tipare
croite din franje cu lungi întrebări.
.
Şi totuşi, tu viaţă mi-ai dat fericire,
să trec peste lume mesaj prin Cuvânt,
gustând din pocale cu har nemurire
ajunsă-nlăuntru prin Duhul Cel Sfânt.
Primesc în tăcere şi ultima clipă,
trecută prin vreme de ceasul banal,
aştept fără teamă Preasfânta Aripă
să-mi pună pe frunte mirajul astral.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale, Ed. www. Coresi. ro (2022)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

azi clipa trece şi trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată

mă ajungeau din urmă primii paşi
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase şi timpul rămas
ploua în tăcere, ploua peste noi

durerea oarbă plângea pe pereţi
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise

sărutam femeia ca întâia oară
te scriam pe o coală rămasă prin casă
tu plecai într-un tragic roman
la final, pana se uscase pe masă

eu scriam la gândul rămas
pluteau între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
eu scriam, tu plecai în pulberi de stele

ora se sfarmă pe trepte, iubirea doarme la uşă
rătăceam amândoi prin timpuri pustii
mă aşezam obosit pe un ciot de speranţă
căutam o scară, cădeam amândoi

tu aşteptai ca să plângi timpul rămas
rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător între stele
la sfârşit nu mai am întrebări

rătăceam inutil pe o scară de doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturare

rătăceam într-o lume aşa... cum este ea
nopţile şi zilele se scurgeau pe lângă
până într-o dimineaţă de primăvară când
planeta s-a oprit în ochii tăi, în gestul tău

în clipa aceea m-am născut cu adevărat
în clipa aceea am început să învăţ să merg
de data asta altfel, neatingând pământul sau lucrurile

am început să învăţ să vorbesc, nu prin cuvinte
ci prin toată fiinţa, în apnee sau
respirând dintr-odată tot cerul

tu nu făceai nimic pentru asta
nici măcar pentru setea să-ţi fiu mereu aproape
la tine totul era unic şi perfect

acum, ceva s-a risipit aşa cum rugina
acoperă strălucirea metalului
cum noaptea îşi vâră soarele în sân
şi nu mai ştiu cine am fost, cine sunt

tu eşti probabil într-un loc mai bun
o duci bine sau dai viaţă altor bărbaţi
aşa cum s-a întâmplat mie

şi ce dacă pe mine, pe alţii, ne ucizi astfel
aşa ne ajuţi să înţelegem ceea ce suntem
fluturii clipei opriţi pe buza vasului vieţii, tu

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!