Naşterea cuvântului

Cine te-a plâns, cuvânt, deasupra frunţii noastre,
ce zeu şi cer şi ce lumină pură,
ce însetare de văzduh, de astre,
ne-a pus amarul, dulcele în gură?

Şi cine ţi-a prelins spre buze undelemnul,
din muguri stors cu teascuri ancestrale,
de unde ţi-ai trimis spre noi îndemnul
de-a trece Styxul umbrelor în zale?

O răzvrătire - ntru rostire, sfântă,
precum a mării, bănui încă sus:
şi ochiu-acela-n hora rotită ca o nuntă,
ivind cuvântul prim - şi nesupus.

Flămândă, gura îl primi, visându-l,
fruct diafan, cu sâmburii-n formare.
Se lumină! Fusese plâns cuvântul,
cuvântul care mistuie şi doare.

Aşa-l aştept, cum s-a ivit – cuvântul,
cum fu prelins din vasele celeste,
ca lacrima venind el, mult-prea-sfântul,
ca semnul născător - şi dătător de veste.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Cuvântul omului, magnific, imens
care se îndoieşte ca o fiară, ca o stâncă, precum o pădure.
Cuvântul ascuns, trădat
care gândeşte, care întreabă, care blestemă
care cedează, provoacă şi atacă.
Cuvântul necioplit
care scapă cu ură.
Cuvântul gol, care e negat
fragil, care doare, înecat, prefăcut în verb
în cântec, în plâns
de frunziş, de ploaie, de râu, de păsări.
De mamă care iartă, îmbrăţişează şi luptă
de adevăr, de copil care zboară, de pasăre.

poezie de Juan Calero Rodriguez, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul,
un gând ţâşnind din pământ,
o umbră înfăşurată
pe creanga copacului,
ramură cu ramură
trasează un destin diafan,
un curcubeu uriaş.
Cuvântul,
o clipă din piatra ajunsă nisip
pe o palmă de pământ
udat de lacrimi arzătoare.
Cuvântul,
profund şi amăgitor,
lacrima îl ştie
din aripa idealului de stea
luminând universul!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustând nemărginirea

Motto: "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)

Mă-nalţ spre tine armonie pură,
din cupa ta să beau adâncul infinit
al veşniciei sacre-a primului venit
ce s-a dezis de schismă şi de ură.

Simt taina sfântă atingându-mi firea
şi îngerii venind să mă ridice-n zbor,
pe umeri să-mi sădească aripi de fior,
să pot urca..., gustând nemărginirea.

În urma mea s-aud vuind pământul
de tropotul acelora ce-mi sunt urmaşi
pe huma răscolită de nătângii paşi
spre taina care-a zămislit Cuvântul.

Tu, fiu al meu, spre calea hărăzită
nu te hrăni cu ezitările prea lungi –
de vrei în pragul Învierii să ajungi
primeşte-l pe Isus cu inima smerită!

poezie de Corneliu Neagu din revista Logos & Agape, 08.02.2021, ISSN 2601-1719, ISSN-L 2601-1719
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cuget neîntinat

Evanghelia cea Sfântă cine astăzi o trăieşte
E ferice acum de el căci viaţa o primeşte
Cine dar azi se hrăneşte din al Domnului Cuvânt
El trăieşte în lumină şi merge spre cerul sfânt
Căci se-ncrede-n Dumnezeu şi Scriptura o trăieşte
În viaţa lui de aici tot mai mult se curăţeşte
A lui cuget nentinat spre Cuvântul Celui Sfânt
Zi şi noapte se îndreaptă de aici de pe pământ
Evanghelia iubirii lui îi este căpătâi
Şi aleargă-n sfinţenie doar spre dragostea dintâi
Adevărul Sfânt al vieţii cine-l caută acum
E pe-a vieţii vii cărare şi Hristos îi este drum
Căci lumina sfânt-a vieţii prin Hristos doar ni se arată
Să trăim neprihănirea o viaţă fără pată

Numai cine dar veghează să trăiască viu Cuvântul
Are astăzi biruinţă căci Hristos îi este drumul
Evanghelia cea Sfântă nouă ne e azi destin
De aceea în lumină Domnului eu mă închin
Vreau a Ta împărăţie Tu Isuse să domneşti
Să ne fii stăpân în viaţă — odată să ne primeşti
Sus în cerurile sfinte pentru veci noi să-ţi slujim
Cei ce astăzi te chemăm vrem mireasă să îţi fim
Căci în inimă o Doamne pentru veci noi te dorim
Betania 10-11-2019

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur. Da, acesta este cuvântul cheie, cel mai îngrozitor cuvânt din câte există. Cuvântul crimă nu se ridică la înălţimea lui, iar cuvântul iad nu este decât un biet sinonim.

Stephen King în Salem's Lot
Adăugat de Iuli-A
Comentează! | Votează! | Copiază!

variaţiuni pseudopoetice

la-nceput a fost tăcere, până…
la un alt început
când a fost Cuvântul

a aflat asta şi femeia şi
s-a dus naibii pacea galactică
mai târziu
a prins năravul şi bărbatul…
bârfa-i întregită astfel

vântul cară această cremă sus
pe piscuri –
de-ar fi măcar rugăciune… dar nu;
Cuvântul S-a retras în Sine
porunceşte:
«Linişte în sala de mese!»
Atunci
un şmecher a inventat scrisul
Câtă cerneală a risipit umanitatea!?!

V-am trimis mental
dar voi
aţi rămas striviţi de semnul =
femeie – bărbat deasupra păcii…
aşadar
mestec hârtie şi rememorez:
«să fie lumină!» întâia poruncă
Mulţumesc, Doamne, aşa văd
să scriu…
Taci, femeie, însoţeşte-mă
chiar dacă semnul egal
stă mai mult în dreptul tău
bine că… mai am pe cel al mirării
…cine ştie până când!

răsucirea acestor silabe ţine esenţa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem, unul fără altul, precum cuvântul "te" fără cuvântul "iubesc" şi precum cuvântul "iubesc" fără cuvântul "te".

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

Cine ar putea să-mi spună
cum că este o minciună,
cine, lacrimi, n-a vărsat
chiar de-a fost sărac, bogat
şi-ai cui ochi, poate, n-au plâns
când în braţe el a strâns
pui de om sau pui de cuc,
pui de greier, guguştiuc,
flori de mai şi flori de soc,
trandafiri cu un boboc,
chip de îngeri, heruvimi,
un sărut trimis de mimi,
cine, lacrimi, n-a trimis
celor care vin în vis
şi aduc spre dimineaţă
stropi de rai, stropi de verdeaţă
de-acolo de unde somnul
li-i vegheat numai de Domnul,
unde suflete nu îngheaţă
dacă au fugit din viaţă
de la cei ce, pe pământ,
le-au trădat şi le-au înfrânt,
cine, lacrimi, n-a picat
dacă a primit un sfat
de la pruncii nenăscuţi
când, pentru doi-trei bănuţi,
au ucis vise străine
crezând că le-ar aparţine
şi când pruncii înţelepţi
au trimis prin doi profeţi
veste mare, veste bună,
cum că moartea-i doar... minciună!

Lacrima!...
Ce-i Lacrima?

E secretul, patima...

Lacrima e nemurirea
celor care-şi lasă firea
şi se duc grăbiţi la ceruri
unde nu simt iarnă, geruri,
unde nu se naşte ură
şi nici hoţi care te fură,
unde nu sunt vrăji, blesteme
ori pedepse, anateme,
unde nu e bucurie,
nici durere pe vecie,
unde-i linişte şi pace,
nimeni ca să te provoace...

Lacrima e infinitul
celui ce-a atins zenitul
şi-a ajuns până la zeu...
Sufletul?... În Elizeu!

poezie de Emma Hartt
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vivisectând cuvântul

litere se-adună la horă pe fila albă
condeiul se adapă cu picuri de cerneală
emoţii motivate de fericirea dalbă
cuvântul se-nveşmântă în haină de gală.

din iubiri mirene se naşte un poem
în cristelniţa luminii se botează
dulcele grai lansează un fonem
mirările de noapte scânteiază.

vivisectând cuvântul curge sânge
se adună tristeţea în sufletul meu
sunt deseori o literă ce plânge
după un ideal cu bunul Dumnezeu.

lumina ce pătrunde mă constrânge
să aflu de la ea cine sunt eu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă (răspuns Gabrielei Mimim Boroianu)

Lacrimă, bobiţă de lumină,
S-a strâns şi s-a-ntors la rădăcină,
Spre chemarea lacului divin
După care însetaţi tânjim.

Lacrima - o rugăciune sfântă
Ce prin ne-cuvinte ne cuvântă...
Mântuire gândului bolnav,
Plâns tăcut de dorul celui drag.

În mătănii de mărgăritare
Lacrimi sute strălucesc în zare.
Cer - altar, o lacrimă pământul
Când ne dă, din suflet, rod, cuvântul.

Lacrimă - un vis la el acasă,
Fulger, taină, mantie cerească,
Flamura iubirii şi-a dreptăţii
Către care aspirăm cu toţii...

Un complot de taină şi durere,
Drumuri de lumină către stele,
O, mirific cânt, mirific vis,
Plata noastră pentru paradis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum produce omul cuvântul? Cu braţele sale, cu picioarele sale, cu urechile, cu nasul său, cu pântecul său? Nu, cu gura sa. Şi gura din ce este formată? Din limbă şi cele două buze; şi atunci când limba şi cele două buze se pun în mişcare produc cuvântul articulat. Limba este principiul masculin şi cele două buze sunt principiul feminin. Astfel, principiul masculin şi principiul feminin produc un copil: cuvântul.

citat clasic din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absolut cu toată lumea

Târfe

târfe au devenit cuvintele

târfe ieftine care se culcă pe

bani puţini

cu cine vrei şi cu cine nu vrei

cuvântul patrie se culcă

absolut cu toată lumea

pe bani sau pur şi simplu

pentru promisiuni de tandreţe

cuvântul viitor ne sărută pe toţi pe gură

de dimineaţa până seara

dar cea mai insuportabilă târfă

e cuvântul moarte

fără niciun ban şi nechemată

te aşteaptă în pat

când vrei şi când nu vrei

excitată până la cer umedă până la oase

poezie de Matei Vişniec din Opera poetică (2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul - joc, iubire şi vrajă

Cuvântul
înainte să fie spus
stă în inimă şi-n minte
din el înfloresc lacrimi
sau cărţi
se construiesc palate
şi morminte.

Cuvântul
ce vine din suflet
îl descifrăm
ca soarele pe zări
iubita lunatică plecată
în nostalgia clipi
să-mi potolească focul
cenuşă-n depărtări.

cuvântul
cel străveziu ca cerul
când pasc mieii
imaşul vântul -
te întreb iubito prin vreme
unde ne sunt jocul
iubirea şi vraja
ce-ascund prin frază
cuvântul?

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul de onoare

Cuvântul de onoare-i dat
De un măgar spre a fi-ncălcat.

distih de George Budoi din Onoarea şi Dezonoarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (9 ianuarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naşte cunoaşterea de sine şi de alţii
şi se formează limba
cea dătătoare de viaţă.

Măsoară cu inima nesfârşitul
ridicându-se până deasupra lui.

În limbă creşte lumina şi se revarsă
peste pământul dătător de roade,

sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirarea mirării

La iarnă, mulţi dintre noi
Vom fi coperiţi cu Tăcere pe străzi.
Unii doar până la cuvântul Iubire,
Unii doar până la cuvântul Îmbrăţişare,
Unii doar până la cuvântul Sărut,
Unii doar până la cuvântul Uitare, sărmanii de ei.
La iarnă, un tânăr cu chip de nemaivăzută lumină
Se va apropia de mine şi cu ochii sufletului, foarte atent,
Mă va citi.
---Zăpada aceasta, va zice el, prea mirat, cândva, într-un veac
Îndepărtat, mi-a fost tată!
Va zice şi mă va duce acasă la el,
Unde va fi primăvară.
Unde braţele mele vor înmuguri,
Uitând de-ale Tăcerii ninsori.

poezie de Traian Vasilcău (21 august 2018, în vis)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul hrăneşte. Cuvântul răneşte. Pretutindeni, cuvântul...

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!