Zâmbet
Ți-i zâmbetul văzduh de primăvară, stins
În culorile după-amiezii, line...
Știutor a tuturor graiurilor, înadins
Brațele tăcerii le strângi lângă tine.
Și doar zâmbetul, ca un steag de glorie
Alunecă pe claviatură pe ora ta
Și sfarmă desișul ninsorii:
Respinge din vârstă singurătatea.
Ți-i zâmbetul văzduh de primăvară, lângă
Timpul ce-și dezbracă mantia lungă,
Strigătul memoriei, ca o sirenă
După pașii noștri se alungă.
Mă apuc atunci de brațul tău, strâns:
În invidia din jur să nu îngheț
Urmele noastre se transformă într-un surâs
De care nicidecum nu pot să mă dezvăț.
poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (20 ianuarie 1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.