Nașterea cuvântului
Cine te-a plâns, cuvânt, deasupra frunții noastre,
ce zeu și cer și ce lumină pură,
ce însetare de văzduh, de astre,
ne-a pus amarul, dulcele în gură?
Și cine ți-a prelins spre buze undelemnul,
din muguri stors cu teascuri ancestrale,
de unde ți-ai trimis spre noi îndemnul
de-a trece Styxul umbrelor în zale?
O răzvrătire - ntru rostire, sfântă,
precum a mării, bănui încă sus:
și ochiu-acela-n hora rotită ca o nuntă,
ivind cuvântul prim - și nesupus.
Flămândă, gura îl primi, visându-l,
fruct diafan, cu sâmburii-n formare.
Se lumină! Fusese plâns cuvântul,
cuvântul care mistuie și doare.
Așa-l aștept, cum s-a ivit cuvântul,
cum fu prelins din vasele celeste,
ca lacrima venind el, mult-prea-sfântul,
ca semnul născător - și dătător de veste.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Florin Costinescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.