Cu gândul dus...

Stau cu gândul dus...
Aleargă în tromba albicioasă
A aburindei cafele
Şi visele mele...
Vârtejul transcendental
Caută înfrăţirea cu absolutul.
Eu sunt începutul!
Punctul "0" în care
Se stinge o lacrimă,
Se ascunde o mare...
....................................
Nu mă ascundeţi în tăcerea
Din jurul vostru!
Voi erupe-ntr-o zi
Şi transcendent mă voi înălţa
Către stele,
Ca aburul cafelei
Din oricare clipă când
Stau la masă cuminte, visând...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunecarea

Se-nalţă drumuri lungi de fum
Şi plouă...
Şi lumea toată legănată-n vânt,
Visăm de-acum cu toţi o lume mare
Dar mare-ntunecare-i pe pământ.

Sufletul parcă plânge de durere...
Odată cu cerul s-a închis şi gândul
Ne întrebăm dacă e gând sau noapte
Şi-n vis plutim o clipă printre stele.
E-n toamnă-n noi şi-n lumea noastră este
Tot toamnă, dulce hibernare, apatie şi vis.

Stau şi privesc cu faţa-n sus
Cum aleargă prinşi de vârtejul vântului,
Pe păienjenişul albastru,
Ca nişte corăbieri, câţiva nori solitari,...
Vestitori ai dulcelor ploi, ai clipelor tandre, ale tainicelor vise,
Aduc iubiri rătăcite la margine de mare
Şi păstrează intactă urma de nepătruns a primei iubiri
Acoperă lumea cu valuri de cu valuri de ceaţă şi de răcoare
Lăsând în suflet linişte şi singurătate.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aburii cafelei se ridicau şi se scurgeau ca un rău binefăcător, ademenindu-mă, prinzându-mă în vârtejul lor amărui.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mătănii

Mătănii am ajuns să fac
În cârciumă şi acasă...
Nevestii, când nu sunt pe plac,
De frica ei stau sub masă.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion din La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Nu pătrundeţi în cercul meu colorat,
Oameni! Ori ce vreţi voi să fiţi...
Sabia tăcerii se va răzvrăti.
M-aţi înşelat, m-aţi minţit, m-aţi rănit!
Nu ştiţi să iubiţi!
Vedeţi viermi cum, credincioşi, aleargă pe trupul meu?
Şi se înfruptă din carnea mea,
Miruindu-şi trupul cu sângele meu?!
Ei, cu adevarat mă iubesc?!
Acelaşi Dumnezeu ne ştie durerea...
Şi foamea... şi lacrima...
Aşa cum ştie că am devenit de prisos
În lumea în care
Nu mai sunt oameni.
Ultimul bastion şi-a întins năvodul
În transcendent.
Sunt ultima victimă ce aleargă spre stele –
Un titlu absent.
Nu mă judecaţi pentru tăcerea mea!
Alungaâi-mă în însingurare!
Acum sunt o cruce mâncată de cari
Ce plânge întruna... îşi plânge menirea
... şi doare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ciobite lumi

Stau cioburi pe masă
Tăcută mireasă
Din joc de călcâi
Ah, mire
Tu soare din ziua întâi.
Stau colţuri de stele
În visele mele se-ntind
Somnoroase
Şi calc peste cioburi
Şi mese livide
Doar doar să le-ating.
Stau mese sub cioburi
Smerite speteze
Ah, ostenelile lumii
Prin blide si pori
Creşte pe margini de linguri
Lăcusta război
Şi hrană
La colţuri de gură
Uimită spărtură.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă de lumină

Ţi-am pus în părul tău de abanos
Steluţe argintii şi parcă plouă
Din ochii tăi şi norii grei s-au strâns
Dar pe genunchi tăi când stau,
Tu-ţi vezi viaţa la toată-o lume cu poveşti
Şi-atunci tu torci. Din firul lor îmi dai
Şi mie câte-o clipă de lumină
Stau ascultând până ce-adorm, iar tu
Mă strângi în braţe ca pe-o jucărie,
Mă-acoperi cu suflarea ta, să-mi fie
Visele leagăn dulce de mătase...
De aceea te iubesc numai pe tine
Şi amintirile-ţi îmi sunt frumoase
Ţi-aş da din părul meu, mănunchi de arse
Să poţi plăti din anii bătrâneţii
Dar viaţa e cel mai frumos tezaur,
Nu poţi întoarce anii tinereţii
Eu sunt cel ce îţi duce mai departe,
Când obosit eşti, mii, căci rămân
În sufletu-ţi deschis precum o carte
De-acum, mereu, al vieţii tale drum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri pe cer

Trimite-mi cerul tău! Al meu e gol
Când nu mai văd lucirea unei stele;
Doar stau la umbra gândurilor mele
Ce dau întruna cerului ocol

Şi caută, tot caută prin hău
O ştire despre urma ta pierdută
Pe-o cale ce-i acum necunoscută,
Sperând să întâlnească gândul tău.

Nu au nici teamă, ele, nici control:
Mai vin, mai pleacă-n cerul fără stele,
Atunci când vor, căci poartă-un dor şi ele
De cerul tău. Al meu, acum, e gol.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei vieţi

Se simte o viaţă trecând prin neant,
Se-aprinde o stea printre stele ce ard,
Clepsidra ascunde vulcani şi furtuni...
Calvar, jar şi umbre, durere, genuni...

Chitara îşi stinge şi ultima coardă
O candelă, iată, începe să ardă!
Un drum transcendent spre o altă chemare...
Un alt început şi o altă ninsoare...

În timp limitat o pleiadă de stele,
Atomi căutând treceri dulci prin mistere...
Mirese de vis, univers fără margini
În a versului ploi, pe a verilor pagini.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă târzie

O literă nouă îmi picură-n sânge...
Sătul de minciună mi-e gândul. Ajunge!
Un drum către cer se deschide. Şi plâng!
Mi-e viaţa şi visul, azi, tristul amurg.

Mi-e gândul amară şi casa pustie,
O lacrimă curge din suflet... Şi mie
Mi-e dor de copii şi nepoţi bunăoară,
De pita făcută-n cuptor, ca la ţară.

Mi-e dor de muşcate, de nucul bătrân...
Dar sunt prea departe de toate, acum!
Un câine mai latră. Şi el este trist...
Oh, Doamne, alungă-mi durerea! Exist...

Sunt banca din poartă, sunt roasă de moli,
Mă tem de durere, de-a nopţii ninsori...
Sunt singură, mamă, voi toţi aţi plecat.
Mă doare tăcerea din casă, din sat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii s-au adunat
Pete oraşul incendiat de sentimente.
Sentimentele ard... în ultimul timp.
Va începe un alt anotimp,
Născut din tăceri,
Din cenuşa uitatului ieri...
Când zâmbete treceau pe pervazul
Ferestrei de stele,
Adormeam lăcrimând.
Doar visele mele
Îmi mângâiau tăcerea – plapumă grea,
Pe care aţi aruncat-o
Peste inima mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrămate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi-
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrimate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi –
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept, iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În penitenciarul devenirii

În penitenciarul devenirii
S-a-nchis tăcut fiinţa mea abstractă
Şi convergentă, mi-a căzut privirea
Pe nesfârşita-ntindere de piatră.

Ecoul, ca un albatros rănit, în spaţii,
Pornit să-nfrunte moartea fiinţei mele
Se înălţa pe plaja de lumină,
Iar marea,-n ceruri, picura sub stele...

Era durere, lacrimă sau pace?!
Ce plângeri false-mi biciuiau tăcerea?!
În moarte, ca un clopot evadase,
Flămând şi grav, înflămânzindu-mi vrerea.

Şi s-au ascuns şi zări şi nemurire...
Un arhitect le-a risipit pe cer...
În penitenciarul devenirii,
Tăcut şi grav, ca pasărea-am să pier...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau cu voi la masă

Când stau cu voi la masă
Şi închin un pahar cu vin.
Viaţa îmi pare mai frumoasă,
Îmi pare un vis sublim!

Vă ascult cum vorbiţi,
Despre nişte lucruri atât de banale,
Dar sunt mulţumit că soarta
V-a scos în a mea cale.

Eu nu sunt ca voi
Şi voi nu sunteţi ca mine,
Dar când suntem împreună
Zilele îmi par mai calde, mai senine.

Hai să fim uniţi,
Hai să fim oameni de omenie,
Căci viaţa e scurtă şi trebuie trăită
în pace şi veselie,

Când stau cu voi la masă
Şi mâncăm din aceeaşi pâine,
Atunci ştiu că Dumnezeu e cu noi,
Atunci înţeleg că Dumnezeu e cu mine.

poezie de Vladimir Potlog (2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul şi lumina

Întunericul şi lumina
Aleargă pe tabla de şah a Universului
Să-şi alinieze pionii.
Turele stau de veghe
Ca nişte soldaţi cu sabia
Îndreptată spre tabăra adversă.
Cu nebunii nu te poţi înţelege.
Apropos! S-au înmulţit ameninţător de mult.
La Carul Mare stau înhămaţi caii.
Au dispărut tunurile,
Dar pacea se clatină
La intrarea în Zodia Balanţei.
Totul este reversibil...
Şi timpul şi viaţa...
Devenim prunci
Îngrămădindu-ne în uterul mamei
De teama morţii promise.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul (cu dedicaţie maestrului Mircea Suchici)

Se zbuciumă vântul
Ca un arcuş pe coardele cerului...
Pe partitură aleargă litere negre,
Pe drumuri de fulgere...
Nici curcubeul nu-şi mai plimbă culorile
Pe aleile pe care
Praful de stele şi-a lăsat aurul...
O lacrimă a pătruns în lemnul uscat al viorii,
Un contrabas alungă tăcerea
Şi din orchestră,
Doar zumzetul ploii
Coboară peste sufletul nostru
Să-i lumineze întunecarea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă (răspuns Gabrielei Mimim Boroianu)

Lacrimă, bobiţă de lumină,
S-a strâns şi s-a-ntors la rădăcină,
Spre chemarea lacului divin
După care însetaţi tânjim.

Lacrima - o rugăciune sfântă
Ce prin ne-cuvinte ne cuvântă...
Mântuire gândului bolnav,
Plâns tăcut de dorul celui drag.

În mătănii de mărgăritare
Lacrimi sute strălucesc în zare.
Cer - altar, o lacrimă pământul
Când ne dă, din suflet, rod, cuvântul.

Lacrimă - un vis la el acasă,
Fulger, taină, mantie cerească,
Flamura iubirii şi-a dreptăţii
Către care aspirăm cu toţii...

Un complot de taină şi durere,
Drumuri de lumină către stele,
O, mirific cânt, mirific vis,
Plata noastră pentru paradis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Tăcerea mă strânge
În braţe de fier.
Îmi sugrumă personalitatea
Şi visele...
Mă amăgeşte... şi mă arde
Pe catafalcul durerii.
Mă cheamă din lumea mea pură
Cu iz de albastră singurătate
Spre tăcerea din moarte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc tăcerea

Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor şi bun.

Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii şi-a nopţii-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.

Iubesc tăcerea ca vis ori ca simţire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.

Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.

Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viaţă-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemniţată.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!