În şa peste lună

N-am legănat cu horă confuză,
În matca iubirii, curcubeul rotat,
Dar cu lumina de zare pe buză,
Am ridicat din ţărână un vad disperat!...

Şi zică-mi-o lumea, peste scânteie,
C-am şters unduirea de foc, în rafală,
Iubit-am şi-n stele pictată femeia
Şi flacăra verde, aprinsă şi pală!...

De-a surda poştaşul la curtea-mi înaltă,
Va bate mustangul în şea peste lună,
Trăiesc în cuvinte, când iambul tresaltă
Şi-s gata de luptă, din vârf de răsură!...

De-acuma prieteni, vă sunt salahor
Şi vă fac dimineaţa, ne-mai-văzută,
Din spatele rimei de foc mă cobor,
Să vă-mpuşc chiar de jos, din dedută!...

N-am legănat cu spiră confuză,
În matca tăcerii curcubeul rotat,
Dar totdeauna, cu sarea pe buză,
V-am iubit pământeni, desperat!...

poezie de Constantin Păun (2007)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertaţi-mă, prieteni!

Iertaţi-mă, prieteni! V-am ascuns
trecutul meu de foc şi spadă
Şi n-am lăsat ca să se vadă
cu câte lăncii m-aţi străpuns.

Iertaţi-mă, prieteni! V-am minţit
când arătam că nu mă doare,
Ca voi să presăraţi şi sare
pe lama rece de cuţit.

Iertaţi-mă, prieteni! V-am trădat,
n-am ascultat de sfatul vostru
Şi am hrănit sub chip de monstru
copilul slab şi- abandonat...

Iertaţi-mă, prieteni! N-am uitat
că voi aţi fost şi zei şi dumnezei
Şi- amprenta ghearelor de lei
de pe obrazul meu brăzdat.

În ciobul de oglindă, cu toţii suntem goi,
Iertaţi-mă, prieteni! Iertaţi aţi fost şi voi!

poezie de Alexandru Gavrilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva o casă

(un cântec vechi... şi totuşi actual, pentru vremurile pe care le trăim )
A fost cândva o casă
undeva în Bucureşti.
O casă mică, strâmtă,
fără soare la fereşti.
Da-n toată sărăcia ei
când mă uitam la ea,
în mintea mea de copilaş,
ce mare îmi părea!
Căsuţa aceea veche,
cu mărul rotat,
sub care sta tăticul
cu mămica la sfat.
Şi cu bucătăria
în care ani la rând,
aşteptam ca mămica
să m-adoarmă cântând.
la la la, la la la la la, la.
Dar într-o dimineaţă
cerul albastru a vuit
şi păsări mari şi negre
peste noi s-au năpustit.
Urlau zvârlind bucăţi de foc
făcând pământul scrum
şi fumul când s-a ridicat
n-am mai văzut în drum,
nici casa noastră veche,
nici mărul rotat,
zadarnic pe tăticul
şi pe mama am chemat.
Vedea cum fuge lumea
spre locul fumegând
şi-n mijlocul mulţimii
stam pe stradă plângând.
la la la, la la la la la la.
Sunt ani de când s-au dus
tăticul şi mămica mea.
Iar azi copilul meu
se joacă-n leagănul de nea.
Şi-n ochişorii lui de cer
atunci când obosesc,
îl iau în braţe şi-l dezmierd
şi încep să-i povestesc
da casa noastră veche,
de micul palat,
unde tata şi cu mama
pentru mine au visat.
Iar păsările negre
de-or vrea din nou război,
vor fi atâtea mame
să le strige, ÎNAPOI!
Autor necunoscut

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploierii

N-am să uit niciodată,
Zborul ploierilor flămânzi,
Ce veneau în turla dudului,
Cu inima zdrobită de dor.
Roteau o horă capricioasă,
La glezna rodului sacru,
Zemos şi ademenitor...
Se formau stoluri,
Pline de guşi rapace!
Ploierii erau trenuri,
Şuerând amiază de amiază,
Să-şi încarce motoarele,
Încă o zi şi încă o zi...
Din vârf în vârf,
Din frunză în frunză,
Scotoceau ploierii buzunarele,
Se golea turla de adevăr
Şi fructul da bice,
Cailor cerului,
Purtând carele,
În prispa altor soroace,
Ploierii,
Întunecau cerul,
Depărtându-se răcoritor,
Stăpâni peste zare!

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bidimensional

Tu –o mare unduindă
cu adâncuri neştiute,
val ce urcă ceruri blânde
printre stelele lucind,
lumii înfloreşti lumina
cu răsfrângeri de oglindă
şi întorci în matca vieţii
glas de îngeri lin vibrând.

Eu, o stâncă-n amorţire,
peste care trec alene
norii zimţuiţi ai vieţii
şi furtunile iubirii,
strâng în suflet şi în minte
doar durerile perene
şi le-nfăşor cu hlamida
cântecelor nerostirii.

Noi – cuvinte rătăcite,
ne tot zbatem în tăcere,
şi-ncercăm în gând de lună
să ajungem mai departe,
dar rămânem: tu o mare,
eu o stâncă în durere
ce se-adună în cuvinte
răstignite pe o carte.

poezie de Leonid Iacob din Ţărmuri paralele (2010)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

La teatru

Pornesc pe frânghie, confuză
Şi la întoarcere, pe buză,
Oripilată de o gâză,
Înghit sonetul semidoct,
Până ce gâtul tandru, copt,
Se-ntinde stradă, apoi mal,
Pentru furnicile-n aval,
Crescute-n sare de Nepal.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu râul tău, tu matca mea

Când ziua-n zare se pierdea
Şi nebuneşte-am alergat,
Sub boltă ne-am îmbrăţişat,-
Eu râul tau, tu matca mea

Şi sub un cer crepuscular,
Sclavi ai temeinicei ardori,
În inimă am strâns comori,
Sub luna-n ultimul pătrar.

Ne-am deşteptat, în zori, bogaţi
Nu în strânsură, ci-n iubiri,
Ce între maluri de trăiri,
Ne vor purta îngemănaţi.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi exista de-a pururi

Ca amintire dulce sărutu-ţi va rămâne,
De cad zăpezi în noaptea amorului nebun
Şi vântul prinde-n braţe tăcerile păgâne,
Tot răvaşind nimicuri... la margini de cătun.

Îţi las şi-o-mbrăţişare la cumpănă de stele,
Când fulgii în fereastră... se vor izbi... uşor,
Să pună flori de gheaţă în umbra de perdele
Şi fire de mătase... luceferi de cobor.

Când dimineaţa vine... mă vei uita, se poate,
Dar în adânc, fierbinte, mă vei simţi mereu
Şi-n sânul ce tresaltă şi încă, se mai zbate,
Voi exista de-a pururi, iubito, numai eu.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia rămâne o taină

Femeia e o scânteie,
E un dor nemărginit.
Femeia e o zeie,
Chiar dacă din cer nu a coborât.

Femeia e un strop de rouă,
Un fir verde de iarbă.
Femeia iubeşte, luptă
Şi tot în lumea aceasta rabdă.

Femeia e un fagure de miere,
E şi un pelin.
E o dulce plăcere!
Dar şi un veşnic chin.

Femeia rămâne o taină
Ce trebuie veşnic descoperită.
Şi îmbrăcată în faimă,
Femeia trebuie iubită.

poezie de Vladimir Potlog (9 martie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârf de munte

Lumina curge
peste privirele
tale... ale mele...
căzute
flacăra verde
ne cheamă
să ne cufundăm
în iarba
ce aşteaptă în rugă
vorbele frunzelor
şi fuga vântului
în tăcerea lor
se prăbuşeşte
un fluture
vârf de munte...

poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiralele iubirii

Înţelegând că nu sunt eu alesul
Cel hărăzit să împartă drept lumina,
Stau liniştit nu mă omoară stresul
Nici n-o să cadă peste mine vina.

Şi învârtind spiralele iubirii,
Să nu m-arunce la margine în zbor,
Am să privesc cum se sărută mirii
Ca un luceafăr pe rază când cobor.

N-am să ajung ostatic în dileme,
şi cum n-o să fiu doar factorul comun
Pentru cei ce se socotesc embleme,
Sunt pe mai departe un poet imun.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu te-am iubit

... eu te-am iubit, amanta mea lascivă
aşa cum niciodată n-am iubit
şi azi la Iaşi, la sfânta Paraschivă
rog îndurare c-am păcătuit...

eu te-am iubit, amanta mea zglobie
copilă dragă sufletului meu
şi dacă a iubi e blasfemie
ce e atunci credinţa-n Dumnezeu?!!

eu te-am iubit, amanta mea-ntelegătoare
cu păr bălai şi ochi verzui, de vis
zâmbind acelor declaraţii sfidătoare
-că nu mai plec, că gata, m-am decis...

eu te-am iubit amanta mea târzie
simţind că sunt şi eu iubit
ştiam că nu-mi vei fi nicicând soţie
că îmi vei fi - să mint am îndrăznit

... eu te-am iubit, amanta mea lascivă
aşa cum niciodată n-am iubit
şi azi la Iaşi, la sfânta Paraschivă
rog îndurare c-am păcătuit...

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am iubit pe nimeni... niciodată!

Eu n-am iubit pe nimeni... niciodată!
Părere-a fost întreaga suferinţă,
Chiar de-a vărsat vreo lacrimă o fată.
Nicicând iubirea nu mi-a fost credinţă.

Acestei taine moartea îi e rege,
Nu poţi ieşi cu trupul viu din ea,
Şi dacă azi trăiesc se înţelege
Că n-am urcat cu nimeni pe o stea.

Agonizez fără să-mi aflu drumul
Purtând în suflet floarea încuiată,
Din focul ce-l visam a rămas scrumul,
Căci n-am iubit pe nimeni... niciodată!

poezie de Nicuşor Dărăbană din Rătăcit în lumină (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am sa va spun pe cine-am iubit...

N-am sa va spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am sa va spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Cand bate vantul peste delta, trestiile
Lin se leagana, vii se leagana, vii fosnesc.

N-am sa va spun pe cine astept, dar astept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboara.
Toate cantecele lumii, toate, s-o stiti,
Incap intr-un flaut, intr-o vioara.

...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc

Un foc de aş fi... doar langa tine aş arde,
Şi cenuşa mea in cele patru vânturi ar zbura.
Ca foc... pot toată lumea vede...
Şi flacăra... mi-o pot a alina.

Sunt foc... pătrund schăntei aprinse
In sufletul pe care îl iubesc.
În nopţile senine şi deschise
Doar eu voi arde până te zăresc.

Nu vrei sa fiu eu focul vieţii tale
Să ardem la nesfârşit numai noi doi.
Să nu ne stângă marile puhoaie
Să fim puternici chiar şi peste ploi.

De nu pot arde... inima îmi tace
Şi clipele frumoase se topesc.
Un foc de sunt vă rog să îmi daţi pace
Să ard... pe acest pământ căt mai trăiesc.

La foc... v-aţi încălzit in zile triste
Şi-n ieri geroase, eu v-am ocrotit.
Acum... în jur sunt dealuri pustiite...
Şi eu... sunt stins... că voi nu m-aţi iubit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi mâine

Peste sete
Şi regrete,
Peste cât am fost secrete,
Peste orice baionete
Care m-au tăiat portrete.

Mi-ar fi vină,
Dar puţină
Şi de multe ori străină.
Mi-ar fi-ntr-una lună plină,
Să m-adoarmă în Lumină.

Peste Soare,
Peste floare
Şi deloc întâmplătoare,
Peste-a sufletului sare
Răsfirată-n orice zare.

Mi-ar fi pace
Şi a face
De-a cuvintelor dibace –
N-ar fi "tace", nici "preface",
Chiar gonit cu bobârnace!

Peste milă
Şi idilă,
Regăsindu-mă-ntr-o filă,
Peste ultima pastilă
Nedorită, inutilă.

Mi-ar fi rană
Suverană,
Dacă nu mi-ar fi şi hrană,
Şi cerneală pentru pană
Sau şi roua de pe geană.

Peste poate
Mi-au fost date
Şi într-una-mbrăţişate
Cu a voastră bunătate
Gândurile mele toate!

Mi-ar fi pline
Doar de bine
Amintirile senine.
Mi-ar fi ultim gând ce vine:
V-am iubit ca şi pe mine...

poezie de Vali Iuraşcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

muzici-femeile-

zăpada îmi albeşte
mirirările, dorul
şi-s clipiri de stele
ninse-n ciuturi, iubito
cum mai sunt femeile
- culori şi muzici-
şi gândurile mele-fluturi
ce-şi iau neîncetat zborul
mi-este iubirea femeii
-leoaice alfa-
vifor dezlănţuit
şi roşu carmin
muşcând coapsa
luminii dantelată
femeia mea mai frumoasă
decât o sonată
e pianul rotat
sau vioara abisală
este ţara mea minunată
culoarea mirării azurului
albul din visul îngerului.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două călimări buză în buză fac o clepsidră...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-aş vinde

Aş vrea să-mi vând tristeţea
Pe-un zâmbet de copil,
Căci, oricum, tinereţea
S-a-ndepărtat tiptil...

Eu mi-am preţuit anii,
Chiar dacă sunt vremelnici,
Dispreţuit-am banii,
Ce pe-alţii-i fac puternici!

Mi-aş da singurătatea
Pe-un poem sau pe-un zbor,
Dar nu-mi vând libertatea,
Nici dac-ar fi să mor!

Eu lacrimile mele
Le-am dăruit iubirii
Şi-am iubit peste poate
Copiii, trandafirii,

Mama şi primăvara,
Sufletul ne-ntinat,
Pianul şi vioara
Şi-acel sărut... furat!

Iubit-am munţii, marea,
Soare şi păsări, viaţa,
Şi n-am lăsat uitarea
Să-mi spurce dimineaţa!

Ştiu, am multe păcate
Şi multe-am irosit,
Însă am dat iubire,
Mult peste ce-am primit!

Ce-aş mai putea vinde eu? –
Mă bântuie-acest gând răzleţ, -
Dac-am dăruit, mereu,
Tot ce-am avut mai de preţ?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!