Vârf de munte
Lumina curge
peste privirele
tale... ale mele...
căzute
flacăra verde
ne cheamă
să ne cufundăm
în iarba
ce așteaptă în rugă
vorbele frunzelor
și fuga vântului
în tăcerea lor
se prăbușește
un fluture
vârf de munte...
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Întuneric
Am văzut
rana neagră
prin care cerul
varsă întunericul
peste trupul tău...
peste trupul meu...
verde
mai tare
ca rădăcina vieții
pe roata ruginită
a umanității.
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pustiul destrămat
Cuvinte
lunecă încet
pe nisipul deșertului
n-au fost niciodată
ale mele
te-am căutat
în străluciri de stele
mă dezbracă pustiul destrămat
ușor... ușor... roșul visului cheamă.
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea ploii
Pelerina norilor
acoperă ploaia ce cade
peste casele părăsite
mângâie picioarele goale
ale ierbii uscate
atunci... vei auzi
sărutul ucigaș
din mormântul strămoșilor
și piatra... și ploaia...
va înceta să vorbească.
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gimnosfere
întreabă tatăl
cine sunt toți acești morți ce-ți traversează calea?
un cort roșu vopsit uitat dinadins acolo
o vrăjitoare ce cheamă întunericul în miezul copacilor
voi ancora
voi fi tăcerea și mișcarea frunzelor în lumina sferelor
întreabă mama
ce este cu această iubire ce-ți inundă sinapsele?
după ce a străbătut câmpia nesfârșită a inimii
supusă vântului
călăuză nevăzută te-a chemat desfrunzirea
tălpile tale fulguie prin lumea plină de sfere
poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea ce plânge
Și piatra...
tulburată de urletul brazilor
în timp ce stâncile oarbe
opresc valurile norilor
în murmurul zorilor
unde străpunge polul
vârfurile ghețarilor
orizontul alb...
ce văd e numai veșnicia
ce respiră
și plânge... plânge.... plânge tăcerea....
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluture de noapte
Sunt un fluture de noapte
care își arde mereu aripile de cântec
Sunt femeia
care aduce întrebări eterne în suflete
Sunt eu...
cea care ucide apusul
cu umbre de vis...
Sunt mâna care mângâie
si gândul care sărută...
Sunt adierea vântului prin părul tău...
Sunt liniștea care se cerne deasupra luminii...
Atinge-mi fața să afli
cum se aprind în mine felinarele sângelui!
Atinge-mi căldura
să poți topi vorbele la flacăra
trupului meu!
Se cutremură amurgul în brațele mele
când te mângâi...
Calea Lactee își pierde urma în mine...
Eu sunt cea care te cheamă la festinul iubirii...
Eu sunt cea care întinde mâna spre tine
ca spre o oază de fericire...
Dă-mi cupa gurii tale să mă îmbăt cu abisul tău!
Dă-mi palmele să le adun
intr-o lacrimă de ploaie
care să spele toate nopțile plânse odată!
Modelează lutul meu
să poți face din el
chipul adevărat al omului din mine!
Scrijelește cu buzele tale urme de dor
atât de dureros încât
să nu-mi mai treacă nicicând!
Și nu te mai întreba ce se intamplă!
Suntem doar noi doi,
atât de puri
că albul e prea puțin alb
și cerul prea puțin înalt
ca să poată ajunge până la el
ceea ce simțim:
infinitul fiecăruia dintre noi...
poezie de Lelia Mossora (6 martie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Strigăt
Voi pleca
spre strigătul
misterul
din labirint
vreau
să găsesc
fiara legată
de firul vieții
strigând
stinge lumina
ce nu ne-a încălzit
niciodată.....
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culoarea din tăcerea frunzelor
L-am pictat pe septembrie
în culoarea unui trandafir
freamătând în brațele vântului
dintr-o amintire
promisă neuitării.
Poate ar fi trebuit să-i dau
culoarea zilelor de mai târziu,
în care spinii ultimelor cuvinte
s-au înfipt
în tăcerea frunzelor.
Oricum aș alege,
septembrie va trebui să aibă
culoarea toamnei tuturor gândurilor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă
Mi-e dor de tine frunză verde
Din primăvara ce s-a dus,
Mi-e dor de tine și se vede
Că-s ofilită spre apus.
Mi-e dor de tine frunză verde
Și de mai crede doar puțin,
Ai înverzi în iarna unde
Eu am albit și-am părul lin!
Te rog, revino frunză verde,
Ajută-mă să fiu copil
Și te-oi uda cu apă rece
Și ți-oi cânta un vesel tril!
E toamna mea în multe ape
Și-s în noroiul ăstei vieți,
Te rog, revino frunză verde,
Ridică-mi mările de poți!
Mi-e dor de tine frunză verde,
De primăvara mea cu flori,
Aș vrea să vii și nu mă pierde
În tainicele tale zări!
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă în doi
Peste covorul frunzelor căzute
Pășim la braț înșiruind tăceri,
Iar buzele-mi tânjesc să îți sărute
Frumoșii ochi doriți mai mult ca ieri.
Și-n freamătul de toamnă însorită
Ne pierdem printre viile culori
Tu nu vorbești cu gura-ți preaiubită,
Privirea, însă, naște calzi fiori.
Suntem uniți de-același gând fierbinte
Că ne iubim... și ne iubim nespus
Nemaifăcând risipă de cuvinte...
Tot ce simțim ne este acum de-ajuns.
Peste covorul frunzelor de toamnă
Pășim la braț lăsând lumea în urmă,
Te-ador și mă adori, frumoasă doamnă
Prea mult ca vorbele să o mai spună...
poezie de Alina Tanasă
Adăugat de Alina Tanasă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abisul din val
Eram obosiți
cînd am întins mîna
să cuprindem lumina
ce se îndepărta
din trupurile noastre antice
nu ne ajungeau degetele
să scriem pe nisip un castel
apoi... abisul din val
îl va lua cu el...
poezie de Corina Gherman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În dorul lor... de verde
Acum, bătrână toamnă, e timpul să te duci.
Un ritual, prin vreme, urmând aceeași cale,
Mereu prinsă-n risipa de mere și de nuci,
Și-atâtea bogății... prin drumurile tale.
De fiecare dată, surprinsă ni-i tăcerea,
Când hainele-ți de rod cuprinse-n jurul tău
Le dăruiesti cu drag, ne dăruiești averea.
Peste plecarea ta rămân păreri de rău.
Te plâng cu disperare, înlăcrimații nori,
Ca pe o umbr-a verii, rămasă din apusuri.
Mai rătăcesc prin tine miresmele din flori
Și aburii câmpiei se leagănă-n urcușuri.
In dorul lor... de verde, aleargă-n risipire,
Cohortele de frunze, ascunse-n arămiu.
Sub fuga lor, pământul, încearcă să respire,
Și peste tot prejurul s-a așezat pustiu.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubitei mele
Printre copacii morți de vremi,
Pe stratul frunzelor căzute,
Peste cărările pierdute,
M-ai tot chemat și mă tot chemi.
Dar azi, cînd dorul mă usucă,
Sunt osîndit numai să plîng,
Nu pot la piept să te mai strîng...
Fiind iubire-ai fost nălucă.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Iarba verde de acasă
În iarbă draga mea, mereu,
Ținea morțiș să mă dezmierde;
Era și iarba mult mai verde
Și eu!
epigramă de Eugen Deutsch din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legendă
Arzi, flacără sfântă, arzi,
arzi în noaptea aceasta adânc chinuită.
Prea fericită ești, prea fericită,
piatră scumpă a valurilor,
cristal în colierul pâraielor!
Rugă nălțată pentru o roză-cunună a țărmului,
în aburul miresmelor, primăvara-n poiana
în care cresc aștri în iarbă
și cuvintele-n zbor se rotesc ca dansul de fluturi
peste focul buzelor tale!
Sfinte, prea sfinte, arzi și strigă,
strigă enormul cuvânt al inimii noastre
în această noapte de chin.
Martir în grădinile împărătești să te mistui
cu o flacără mare!
Flacăra, flacăra este a ta,
flacăra, hulubul arzând care trece în zbor
peste capul tău, noaptea,
flacăra, focul de aur purtând
sfâșiatul tău suflet, prin întunecime!
poezie clasică de Gunnar Ekelof, traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Splendoare în iarba cerului
Splendoare în iarba cerului,
Înălțimile, adâncuri sunt,
Greieri vântului șuieră,
Urcând, cobori în iarba senină,
Păsările culeg roua,
Liniștea doar de vânt e adiată,
Antiteză liniștită,
Urcând înaltul munte,
Cobori în cer...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curge mila ta, Doamne
Curge mila ta, Doamne
Curge mila ta,
Prin crăpăturile ființei
Curge mila ta,
Și peste tot sufletu-mi bucățele
Curge mila ta,
Și mă face întreagă mila ta,
Si luminează întunericul mila ta,
Iar înăuntrul meu ai revărsat iubirea,
Picături din roua dimineții;
Și răzbate lumina printre aripile-mi plânse
Și luminează tot ochiul care vede.
Curge mila ta Doamne
Curge mila ta,
Peste toate mâinile frânte si muncite
Curge mila ta,
Și peste toate tălpile care au călcat pe mărăcini
Curge mila ta;
Și este unt de lemn vindecător,
Și este parfum liniștitor.
poezie de Giulia Mara
Adăugat de Bombastic
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existăm
strada doarme.
forme de gând se preling neterminate,
într-un spectru de culori.
o scânteie a explodat tristă
într-o tensiune a simțurilor răstignită-n adânc.
din rest culeg somnul, din gânduri unde nu ești
într-o liniște străvezie.
zilele tinere rămase în curba de timp
ne caută în vorbele frunzelor, în fuga vântului
în spațiul cuvintelor locuit de stele.
printre umbre zâmbetul tăcut e o replică
la picătura de ploaie de pe obraz.
existăm într-o derivă din albastru crud
agățați de cuvinte cu umerii noștri grei.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă vrei...
Dacă vrei s-ajungi în brațele mele
Suie-te pe cel mai înalt vârf de munte,
În Kilimandjaro!
N-ai să mă vezi pe mine la început,
Eu am să fiu ascuns în stânci și spaime.
Încrede-te-n abisul care ți se-ntinde!
Crede-n stâncile care te vor ucide!
Aruncă-te!
Lasă-te zdrobită!
Fără să întrebi nimic,
Fără să speri nimic.
Și atunci,
Prăbușită,
Din cel mai înalt vârf de munte,
Din Kilimandjaro,
Te vei trezi zâmbind în brațele mele...
poezie clasică de Teodor Mazilu din Cântece de alchimist (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zambete de iarba verde
Zambete de iarba verde imi rasar
pe paginile din jurnal...
increstez roua ce-apleaca iarba la pamant
cu-o lacrima ce uda obrazul cazand.
Ma decupez de pe pagina unei strazi
dintre copaci si oameni, si ma grabesc
sa mananc culori... si pasesc
ferind intregi cirezi de fire rebele de iarba,
de teama sa nu le strivesc.
ma regasesc intr-un fir de iarba
culcat la pamant.
Esti tu, cel ce stai si privesti de sus
din nouri, spre chipul meu supus
de-o talpa criminala?
Esti tu, sau poate sunt tot eu,
acelasi, om sau zeu!
Haotice ganduri ma fac sa tresar,
din somnul meu de verde pal,
de verde crud si singuratic
verde de suflet, verde de eu,
verzi ganduri ce-mi zambesc mereu.
poezie de Ana Maria Balas
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!