Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult și am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut și pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ți spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ți ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Și aș vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Și inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur și adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am așteptat în gară pe un peron pustiu,
Știam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ți-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aș fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în fața mea, fericită și frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prințesa mea.

Te voi iubi o viață, mereu ai fost confuză,
Mai pot simți și acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă și chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău și dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aștept din nou la gară,
Ne așteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu știu și știi și tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de
Adăugat de Daniel ScripcaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Plec, iubito

Ți-am dăruit toată iubirea
Și am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă așteaptă
Un drum lung și pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ținut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am liniște, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Și fă-ți viața cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Și viața asemenea.

Viața din mine dispare
Fără să-ți mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleștată,
Mă evapor ca și-un fum,
Eu și dragostea mea toată.

poezie de (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, te-am văzut aseară,
Aveai in brațe flori de violete,
Nu te-ai schimbat, ești ca odinioară
Cea mai frumoasă fată între fete.

Mi-e dor de tine, n-ai îmbătrânit,
Ești tot așa cum te știam de fată,
Am stat în loc, am stat și am privit,
Erai o doamnă fină, delicată.

Aceleasi gesturi, pline de lentoare,
Aveai și asta mi-amintea
Că-n tine exista candoare,
Că făcea parte din ființa ta.

Nu m-ai văzut și te-am putut privi,
Râdeai la fel, făceai la fel gropițe,
M-am lăsat pradă unor nostalgii,
Unui regret și-atâtor neputințe.

Nu te-ai schimbat, îmi este dor de tine
Și am pășit încet in urma ta,
Și miroseai atât, atât de bine,
Iubita mea, iubita mea!

Mi-e dor de tine, chiar de-s vinovat
Te-am părăsit și te-am lăsat plângând,
Acum strângi mâna unui alt bărbat,
Eu strâng doar amintiri, in gând...

poezie de (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bătrânețe

Aș vrea ca să mă ierți, copile,
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Am fost sărac, dar te-am crescut pe tine,
Nu am știut că într-o zi vei fi departe.

Nu, dragul meu copil, eu n-am furat
Și n-am averi să-ți las ca moștenire,
N-aș vrea să-ți spun cât am avut de îndurat,
Și cât mi-aș fi dorit ca să rămâi cu mine.

Dar ai crescut, copile, și-ai plecat,
Și tu, și sora ta v-ați dus mânați de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Și încă vă aștept plângând singur la poartă.

Și știu că uneori vă mai gândiți la mine,
Dar viața voastră nu-i ușoară,
Acum, când zilele-mi sunt mai puține,
Aș vrea ca depărtarea asta să nu doară.

Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrânețea,
Dar nu mă plâng și nu vă chem,
Și dacă Domnul mi-ar întoarce tinerețea,
Fără regrete și-ndoială, eu mi-aș dori ca să trăiesc la fel.

Și dacă nu puteți veni, o să vin eu,
Să va aduc câte ceva ca să puneți pe masă,
N-am să vă spun cât mi-e de greu,
Când voi veniți atât rar și ați uitat cum e acasă.

Aș vrea ca să mă ierți, copile,
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Și dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine,
Să nu lăsați zambilele să moară neudate...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Adina-Cristinela Ghinescu

Și numai dor...

Și sunt momente când te aștept să-mi vii,
Clipe de speranță, când simt un dor aprins...
Când și ție îți este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, și-ncet ne-a învins!

Și sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Și mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că și tu simți un dor... despre noi, iubind...

Știi? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai știut a prețui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Și te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...

La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea și mintea mea te cheamă,
Iubește-mă iubire, căci știi atât de bine
Să mă iubești aprins, fără nicio teamă!

Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Și mă gândesc la noi... și zorile apar,
Și mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!

Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Așa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să știi,
Să mă iubești pierdut... să fii împlinit!

Și numai dor...
Și mă trezesc... dorind să înțeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Și fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Și numai dor...

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Fără tine

Ieri erai online, te-am văzut la față
Mi-ai zâmbit frumos, dar de la distanță.
Și dacă de mâine te-ai deconecta
Nu știu ce m-aș face, cum aș rezista.
Fără tine cerul va fi mereu gri
Culorile toate se vor înnegri.
Fără tine frica-n minte-mi va intra
Ochii mei de lacrimi nu vor mai vedea.
Fără tine noaptea va fi fără stele
N-or avea lumină nici zilele mele.
Fără tine nu am inima întreagă
Și trăiesc de parcă sunt lipsit de vlagă.
Fără tine oceanul parcă-i un lac mic
Fără tine alături eu nu sunt nimic.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Georgeta Radu

N-ai să știi... Și... ce dacă?!

Ne-am întâlnit în ceața deasă
și ne-am atins, fără să vrem,
și ai ales să-ți fiu aleasă,
luând din gară primul tren.

Spre-o destinație străină,
sorbindu-ne din ochi priveam,
dar tu nu aveai nicio vină!
Doar eu aveam! Că... te iubeam!

Tu erai prins în amăgire
și nu știai ce va urma.
Eu eram toată doar IUBIRE
și tu erai IUBIREA mea!

În glum-ai pus o sărutare
pe-obrazu-mi ce s-a înroșit
și, de emoție prea mare,
am închis ochii... și-am dorit
stăpân să-mi fii, în Legea Firii!...
Și ne-am iubit, uitând de noi...
Când ne-am trezit, i-ai spus IUBIRII
că n-ajunge pentru-amândoi.

Mi-ai curs în inima-mi pustie,
potop de lacrimi, ce mă-neacă...
Și n-ai să știi câtă IUBIRE
ți-as fi sortit... da!...
Și... ce dacă?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Un tren, o gară, o viață

te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mariana Eftimie Kabbout

Se face frig, iubitul meu...

Se face frig, iubitul meu... îmi bate-n geam o iarnă,
Copacii goi sunt astă zi triști... și-ncepe-ncet să cearnă
Mi-e dor de brațul tău cel cald să-mi mai aline dorul
Culcându-mi capul pe-al tău piept să retrăim amorul

E mult de-atunci... eram copii și am crezut în tine
Nici tu nu-nțelegeai ce spui... Era așa de bine!
În două vise ce aveam se împletea iubirea
Dar peste ani s-a așternut tăcută, amintirea.

Mi-e dor iubite de-un sărut!... Ce drept eu am a spune?
Doar o străină am rămas pierdută-n marea lume...
Îl rog pe bunul Dumnezeu să-mi spună dacă poate
Măcar dacă ești fericit... și-apoi merg mai departe...

Rămâi mereu al meu iubit și voi păstra în minte
O dragoste fără păcat cu două jurăminte:
Tu ai promis c-ai să revii într-un târziu de iarnă,
Eu n-am promis, dar te-am iubit și-ncepe-ncet să cearnă...
Se face frig, iubitul meu, adorm în gând cu tine,
Mai sper că-n sufletul tău bun, e loc și pentru mine...

poezie de
Adăugat de Mariana Eftimie KabboutSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Îmi bați în piept

Îmi bați în piept și lent și ritmic, miroși a vis, a cânt și răsărit
Și oricât mi-e de grea pe umeri rătacirea, cu tine-i Rai și lesne de iubit.
Când ne-așezăm în templul rugăciunii, atât de goi și simpli în nevoi
Se umple sufletul de fericire și lumea mică-i plină doar de noi.
Îmi bați în piept, mă porti pe aripi, în zbor de fluturi, clipă și extaz
N-am vreme să trăiesc măcăr o viață, să-ți strâng în brațe visul n-am răgaz.
Și amândoi hoinari și veseli, ne împărțim, ne naștem și murim.
Când dincolo de dor și nemurire, ne-a scris hazardul să ne dăruim.
Îmi bați în piept cu fiecare geană, cu fiecare umbră de apus
Și gând în gând, cu-atâta stăruință, îmi smulgi din suflet freamătul nespus.
Mi-e dor de tine când mi-e dor de mine, m-așez pe câmp de flori să te sărut
Cum își sărută marea tărmul veșted sau urma pașilor pierduți în lut.
Îmi bați în piept și fără tine sunt pulbere de nori, fior și scrum
Când viața-i praf în mâinile uitării, să ne iubim doar astăzi și acum
Și de te vor ademeni străinii cu ispită, purtându-ți raza pe un drum nedrept.
Adu-ți aminte de iubire, adu-ți aminte că îmi bați în piept!

poezie de (2 ianuarie 2019)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

* * *

Viața asta (a mea) pare un fulger în infinitul ce va urma,
O cruce plină de spini la căpătâi, cruce a ta, Eu pironit pe ea,
Timpul nici nu mai curge, doar sânge dintr-un trup golit de tine,
Pământul, doar pământul mai mă ține legat de ziua de mâine!

Chipul tău, icoană pictată în sufletul meu fără de culoare,
Mă închin la ea, durerea mea în dimineața ce refuză a mă părăsi,
O lacrimă îmi arde printre pleoape, îmi bate în clipe cât în nenumărate vieți,
Refuzi să pleci, refuz să plec, ne-am pierdut orizontul și locul de întâlnire!

Cu greu mă îndrept spre ziua de mâine, cu greu ridic privirea fără tine,
Îmi pare a păcat, mă zbat între clipele ce vor urma,
Încă mai doare urma ta, încă mai curge lacrima arzând totul în calea sa,
Încă mă simt cerșind, un cerșetor condamnat la temniță grea!

E atâta greu în umbra ta, nici soarele nu obturează strălucirea ta,
Nici verdele de primăvară nu anulează verdele din ochii tăi,
E atâta Soare, atât de primăvară, în mine e doar toamnă,
Toamna ce precede încă o iarnă, încă o zăpadă ce mă îneacă!

Mă înec în lacrimi, în regrete, în umilința dorinței de a-mi fi,
Mi-e sufletul umil, de umilință plin, mi-e ruga fără de auz,
Mi-e glasul tot mai slab, se pierde în depărtări de timp,
Mi-e timpul tot mai nul, o zbatere într-un ceas de disperare!

Mi-e teamă, teama de a nu mai fi nici Om, mi-e greu, mi-e sufletul pământ,
Pașii îmi rătăcesc în urma ta, mă simt pierdut fără iubirea ta,
Mi-e teamă chiar și de cuvânt, cuvântul tău un trăznet în amurg,
Îmi ești un fulger de o clipă, îmi ești o picătură între vieți!

Mă dezarmezi, mă dezgolești chiar și de ultima clipă,
Mă arunci în infinit fără de vină, mă condamni la nemurire,
Mi-e teamă cum nu mi-a fost vreodată, deja mă simt fără de mine,
Deja am trecut în altă lume, deja mă rup de timp dar nu și de tine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Iubirea mea s-a stins

pentru Bianca

Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsuflețită....
În agonii și suferințe te-am privit zvâcnind...
O singură dorință aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viață tot trăind....

Nu poate nici cuvânt, și nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd ușor căzând...

Și te-am iubit, cum nu se scrie-n cărți...!
Și mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieți...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!

Bianca, te iubesc! Tu ești acum plecată...
M-ai părăsit și tu... cu mult, mult prea devreme...!
Și trebuie s-accept soarta... deși, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!

Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înțelege poate, că totul are-un rost...
Deși, prin agonii plutesc acum în toate!

Mă doare și mă probușesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită și suflet pustiit!

Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veșnicie...!
Și ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.

Tu, suflete curat... să știi cât te-am iubit!
N-aș fi crezut vreo clipă... să mori în locul meu...!
M-aș fi sacrificat... și iar m-aș fi zidit...
Și ți-aș fi luat durerea și tot ce ți-a fost greu.

Și la final am înțeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubește... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ți propui... nimic nu vei primi!

Pentru aleșii Domnului...
Dedicație specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Dorul de mamă

Mi-e dor de tine, mamă, mi-este dor
De tot ce am trăit și-a fost odată,
De cum ieșeai adesea în pridvor,
Și îmi vorbeai frumoasă și-nțeleaptă.

Mi-e dor de bunătatea-ți nesfârșită,
De inima ta scoasă la mezat,
Iubirea ta a fost nemărginită,
Prin frunze și prin flori tu ai plecat.

Ai luat cu tine viață și lumină,
Și sufletul mi l-ai lăsat pustiu,
Ai fost și vei rămâne o divină,
Să te iubesc din drum e prea târziu.

Mi-e dor de tine și-mi va fi mereu,
Sunt singur pe pământ fără de tine,
Dar știu că mă ajută Dumnezeu,
La amândoi ca să ne fie bine.

Eu te sărut cu-n ultim tainic dor,
Și îți doresc să te mândrești cu mine,
Dacă mai cred sau nu în viitor,
Cu mine nu-ți va fi nicicând rușine!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

Te voi iubi

Doamne, cât te-am așteptat
Am crezut că n-ai să mai vii
Rugă spre tine eu am înălțat
În inimă mea mereu ai să fii

Când cerul poartă a deschis
Stelei luna toate au dansat
Ai apărut într-o noapte în vis
Iubire în suflet mi-ai semanat

Pe creștet mâna tu mi-ai pus
Cu blândețe tu m-ai îndrumat
De atunci privesc cerul în sus
Ai arătat calea mea de urmat

Multumesc pentru ceea ce va fi
Tu îmi calauzești pașii în viață
Te-am iubit mereu, eu știu, tu știi
M-ai ajutat, tu mi-ai dat speranță

Prin tine pot începe o nouă viață
Voi dărui iubirea mea în fiecare zi
La ani cei târzii eu fac o reverență
Te voi iubi acum și până n-oi mai fi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai știu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îți mai văd odată chipul
În nopțile când sunt atât de trist
Și doar din amintirea-ți mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerți
Pe urmă, cu blândețe, să mă ierți
O zi de aș putea să îți vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încrețită,
Atige-o cu iubirea-ți infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reușit să-ți spun cât te-am iubit.

Acolo unde ești, mai poți să mă privești?
Îmi este dor de tine și știu că mă iubești
Tu mi-ai rămas în inimă și-n gânduri
Și păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ți-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aș vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conversație

- Ce faci?... De când nu te-am văzut,
ești mai frumoasă ca oricând!?...
- Hai las-o moartă, te-am crezut
la început... când mă făceai, crezând!

- Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu,
mai mult decât acum! Am remarcat
că fără tine, totu-mi este greu!...
- Termină, mi-ai mai spus, ai încercat...

- Ce gaj să-ți dau, ca să mă crezi, acum
când nu mai știu de mine, de nu ești?
Alerg pe străzi, mă port ca un nebun!?!...
- Te știu, e vechiul truc... când mă poftești!

- Și dacă îți promit etern, iubirea?...
- Hmm... parcă nu ai mai făcut-o?!
- Nu, pe atunci nu o știam; că fericirea
are un singur nume... și-am avut-o!

... - E prea târziu și am venit aici
să-ți spun, că e-n zadar, totul s-a dus!
Putem rămâne, dacă vrei, amici...
E-un altul care suflet mi-a răpus!...

"... Mi-a fugit inima din piept, s-a rupt,
mă doare brusc în creștet, nu mai văd;
venisem, sigur, să refac un început...
E prima dată-n viață, când cunosc prăpăd!!!..."

- Și n-ai rușine sau nici milă, cel puțin,
să-mi spui că ești cu altul, că mă-nșeli?
- Nu, sunt decisă; viața nu-i un chin,
așa cum am crezut, din lingușeli...

... - Și deci îți spun adio, eu te las!
Te rog să nu mă cauți, oricum plec!...
"... Rămân buimac, în cafeneaua "La taifas"...
Am pieptul un ocean de lacrimi, mă înec.

Mă scol cu greu, mă uit năuc pe stradă,
-sunt beat, fără să beau și tremur tot-
nu mai am niciun mâine, viața mi-e întreagă!...
Am terminat-o, de-azi sunt Emo, nu mai pot!"

... Destin, mi-a programat sfârșit, printr-un complot!!!

poezie de (26 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să nu știi de iubire

O seară-n doi sub un cer senin,
Suntem doar noi și ne iubim,
Cu luna și stele multe lucitoare,
Tu mă ții strâns în brațele tale.
Așa-mi spui cât mă iubești,
Iar eu îți spun cât de drag îmi ești,
Până în ziua când te-ai dus,
Tu la alta și mi-ai spus.
Că acuma ea ți-e dragă,
Și nimic nu ne mai leagă.
Te blestem iubitul meu,
Fiindcă te-am crezut mereu,
Și-mi spuneai doar vorbe goale,
Și pe mine acum mă doare,
Să-ți dea domnul numai bine,
Dar să nu știi de iubire.
Te-am iubit, și te iubesc
Și acum îți mărturisesc
De pe cer luna ți-aș da
De mă vei iubi cândva.

poezie de (29 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia CalanceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să mor

Mi-e frig. N-ar trebui să-mi fie. E primăvara peste tot,
Dar nu și-n mine. Eu nu pot
Să uit că mi-ai cerut să plec. Am înghețat și sângele mi-e albastru,
Nu mai curge. Un dezastru.

Stă-n loc. De piatră-i carnea de pe mine și inima a amorțit.
De ce să plec? Că te-am iubit?
Oricum o fac și așa plecată. Și chiar de inima mi-e moartă
Tot stau plângând, pe lângă poartă.

Că poate treci și te oprești și-mi spui că ai glumit sau nu mai știu.
Mi-e sufletul mai mult decât pustiu.
Ce viață am acum când tu nu ești. E seacă, fără aer și cu dor.
Cred c-o să plec de tot. Să mor.

poezie de
Adăugat de Magdalena RusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Acea noapte

Îmi amintesc de acea noapte,
În parc, pe bancă, doar noi doi,
Vorbeam încet, ușor, în șoapte,
Deși cu tine eram vioi.

Eu vorbeam mereu, mă bâlbâiam,
Vroiam să fie cât mai plăcut,
Doar pentru tine, căci te plăceam,
Vroiam doar să te sărut.

Iar tu, înger pur din Rai,
Priveai spre cer, erai tăcută,
Erai frumoasă, străluceai,
Ca o floare atent crescută.

Și-ntr-un moment, fără accept,
Te-am luat de mână, ne-am ridicat,
Inima mi se oprise-n piept,
Te-am luat în brațe, te-am sărutat.

La sfârșit nimic n-ai spus,
Doar te-ai întors și ai plecat,
Acea noapte a apus,
Cu gându-n stele m-ai lăsat.

Doar o fată mult privită
Pentru-o noapte neuitată,
Acea fată mult iubită
Pentru-o noapte fermecată.

poezie de
Adăugat de Andrei TudoraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Mi-e dor de tine

am învățat să nu mă nasc, mai ales
când
mi-e dor de tine

știu, știu
o să-mi spui
răzând
cu ochii plini de stele:
viața pentru mine
esti tu
nimeni altcineva!

mai târziu am învățat să nu mă nasc
nici când
mă iubești
nici când mă urăști
atunci
pentru tine
eu doar nu sunt

nu ți-am cerut
să mori
nici când te-am urât cel mai mult
nici când te-am iubit
doar că
de la o vreme
am învățat
cum să dorm cu tâmpla zdrobită

gândul acesta că te-as iubi nu e făcut
pentru minte
ci pentru o tăcere stingheră,
înfiptă adânc
în amândoi

si in el, iubito,
îmi aud rănile zvâcnind
sau...
poate că nu

poate că
ele mă aud pe mine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sufletul mi-e trist ...

Sufletul mi-e trist
Și fără mângâiere
Și inima mă doare
De nu mai am putere

Putere să trăiesc
Fără iubirea ta
Fără de sărutări
Și mângâierea ta

Iubitul meu acum
Când norii ne apasă
În inimă și-n suflet
Eu simt un mare gol

Aș vrea să fiu acum
La tine iar în brațe
Să-ți simt din nou parfumul
Cum o făceam mereu

poezie de
Adăugat de Loredana VisovanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook