Bidimensional

Tu –o mare unduindă
cu adâncuri neştiute,
val ce urcă ceruri blânde
printre stelele lucind,
lumii înfloreşti lumina
cu răsfrângeri de oglindă
şi întorci în matca vieţii
glas de îngeri lin vibrând.

Eu, o stâncă-n amorţire,
peste care trec alene
norii zimţuiţi ai vieţii
şi furtunile iubirii,
strâng în suflet şi în minte
doar durerile perene
şi le-nfăşor cu hlamida
cântecelor nerostirii.

Noi – cuvinte rătăcite,
ne tot zbatem în tăcere,
şi-ncercăm în gând de lună
să ajungem mai departe,
dar rămânem: tu o mare,
eu o stâncă în durere
ce se-adună în cuvinte
răstignite pe o carte.

poezie de Leonid Iacob din Ţărmuri paralele (2010)
Adăugat de Leonid Iacob
Votează! | Copiază!