Reflux

Mi se părea că nu mergeam
Şi mai aveam de mai urcam,
Loveam cu milă în copită,
Mi-se-părând nepotcovită,
duceamPloua imens, ploua abrupt
Şi calul prins pe dedesubt,
Pe drumul neurcat, rămas...
Şi eu la pas şi el la pas!
Pusesem umărul la roată,
Săltând pe cer, mergând pe zloată,
Privind pe murg, cum răsărea
Şi tot urcam şi se părea,
Că-s ţintuit, că-s prins în unde,
Într-un vârtej, ca la Bermude,
Ţineam de frâu, ţineam de roată,
În zloata vieţii încordată,
Dar avansam cât un cuprins...
Toate cadranele s-au stins!
Dar îmi părea că nu mergeam
Şi mai urcam şi mai aveam
Şi mai aveam de mai urcam
Fiindcă veneam când mă duceam
Strigam la cal când împingeam,
Venind în mine ne-ntrerupt
Cu pasul lacom şi nerupt.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1963)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimensiuni paralele

Toate treptele le-am urcat
Cu inima-n palme,
Nestăvilit urcam,
Te cereai în uitare
Dar...
Nu auzeam.

Urcam
Cumpănind toamna în plete,
În jos, spre a pietrelor sete,
Urcam
Curgând în sus
Sfidare,
În oglinda cuvintelor săpând
Întrebare

Şi urcam...
Te cereai în uitare
Dar,
Nu auzeam!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1984)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise şi realitate

În ale mele vise tulburate
Eu chipul ţi-am văzut de-atâtea ori,
Dar într-o clipă dispăreai departe
Şi-apoi te căutam până în zori.

Urcam pe munţi cu crestele cărunte
Călătoream pe mare şi ocean
Luptam din greu cu vânturile crunte,
Dar oricât mă zbăteam nu te găseam.

Şi întrebam de tine lumea toată
Eram ca un nebun dezlănţuit
Căci mintea mea părea să nu mai poată
Să stea încordată aşa la infinit.

Şi mă gândeam că te-a înghiţit pământul
Sau că te-ascunzi de mine dinadins
Şi te strigam, dar n-auzeai cuvântul
Şi nu ştiai de dorul meu nestins.

Dar într-o zi ce îmi părea banală
Destinul a făcut să ne întâlnim
Eu la catedră, tu studentă-n sală,
Câte-am avea acum să povestim...

poezie de Octavian Cocoş (21 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele mi se părea departe

Când lumea s-a făcut că nu mă vede
n-am vorbit-o de rău,
dar nici nu m-am bucurat,
eram în singurătatea mea stăpân pe voinţă
şi urcam treaptă cu treaptă prin viaţă.

Îmi măsuram efortul cu greutăţi în creştere,.
important era să privesc mereu cu alţi ochi,
să-mi înfrunt starea şi s-o depăşesc
în luptă cu propriile dezamăgiri.

Muntele mi se părea departe,
dar doream să ajung pe terasa lui
de unde se vede oraşul în trepidaţie,
ajuns am ştiut că este şi oraşul meu
în care trăiesc şi iubesc
lumea aşa cum este.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te purtam pretutindeni

Te purtam pretutindeni,
ca pe o comoară
viaţă de rouă,
viaţă de vis;
înfloream odată cu tine
şi urcam pe creste mereu,
şi mereu
nimic nu-mi stătea în cale: nici marea
cea mare,
nici fruntea îngândurată a unui zeu
*
te purtam pretutindeni,
ca pe un dar cuvenit,
doar al meu...
viaţă de roze, viaţă de gând
însorit
lăcrimam odată cu tine şi cântam
în furtună, şi cântam:
odată tu, odată eu...

te-am purtat pretutindeni:
prin soare şi vânt, prin viscol
şi ploi,
dar niciodată nu te-am întrebat
de ce sîngerai –
când eu urcam, şi tot urcam
fără să mai privesc înapoi
viaţă duioasă - uneori, dulce,
alteori amară -,
cu zâmbet încrustat
în statui...

8 iulie 2018

poezie de Valentina Becart (8 iulie 2018)
Adăugat de Valery Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

UNDE EŞTI, COPILĂRIE?

Eram iute ca spârnelul
Când urcam cu cercul, dealul!
Şi-mi spunea râzând bunelul...
Dă-i bice, că-ţi moare calul!

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam un şantier de vise

Aveam un şantier de vise-n gânduri.
Macheta o vedeam cu ochii minţii.
Şi aş fi asudat trăgând cu dinţii,
Făcându-mi căpătâi din pat de scânduri.

Un rost aveam, care-mi părea esenţa,
Să-mi storc fiinţa pe altarul trudei,
Sfidând şi timpul şi trădadea iudei
Şi vicii ce le-nfruntă existenţa.

Dar schelele s-au prăvălit in mine
Târând cu ele visele-mi deşarte,
Lăsându-mă cu răni printre suspine,

Lovindu-mă-n timpan cu note sparte,
Când boabe de nădejde din ciorchine,
Treceau prin ruptele năvoade-n moarte.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate. Mă simţeam descurajată şi vroiam să termin cu toate. Ceva nu ţi-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit şi m-ai privit întrebător. Atunci m-am aşezat în iarbă şi am început să plâng în hohote uscate, fără lacrimi. Şi pentru că mă priveai mai departe întrebător, ţi-am spus: "Am vrut să mă arunc înaintea trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". "Dar îl aşteptăm de atâta vreme şi nu vine, mi-ai zis. Cum îţi închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea şinelor?" Am scuturat din cap şi ţi-am dat o explicaţie care şi pe mine m-a uimit. "Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viaţa m-a urmărit ghinionul. N-am obţinut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci mă aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit".

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de cubbyx
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul clandestin

crezând că soarele ascuns
dincolo buza dealului
se va juca cu mine
astăzi
am alergat înspre deal
aş fi vrut să mă înveţe
un joc nou dar
în timp ce urcam
am văzut un înger
alunecând din cer
era alb şi trist
părea că e tare bolnav
şi nu avea aripi aşa cum
îmi spunea mama seara
înainte de culcare...

de drag îl port cu mine
şi-i vorbesc deşi între
identitatea lui şi a mea
e mult spaţiu
aş fi vrut să-l îngrijesc
până să-i văd aripile
crescute din umăr

deşi părea interesat şi
fericit la culme de parcă
ne-am fi cunoscut şi ne-am fi
jucat de-o viaţă printre lucruri uitate
mă privea întrebător

trecea prin mine hipnotic...

în tentativa de a merge împreună
a intervenit mama cu
un sărut cald

mă bucur că era doar un vis...

mi s-a umplut gura
de cuvinte şi lacrimi
dar am tăcut...

aş fi vrut să o întreb pe mama
dacă în mine s-au întâmplat
toate acestea şi dacă
îngerul acela va muri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tămâioare

Mergeam pe o stradă lăturalnică.
Creierul meu de acum
Se întorsese spre originile sale
Şi nu puteam distinge
Decât elementele esenţiale ale existenţei,
Durere, bucurie.
Nu înţelegeam ce se întâmplase.
Cu o zi înainte eram altcineva
Şi azi mergeam cu aparat de picioare.
Aveam o vârstă ce nu mai intră în calculele
Celor ce împietresc regulile
Şi pentru că cei ce înmuguriseră din mine,
Mă puseseră să mă rostogolesc pe străzi,
Cu mâna veşnic întinsă
Într-un gest înlemnit umilit,
Mi-am pus în ea
Ceva pentru metamorfozarea gestului,
Un pahar, de vânzare, cu tămâioare.
Şi tot mergând pe străzi laturalnice,
M-am întâlnit cu mine, cea de acum.
Aveam 20 de ani
Şi părul rebel aluneca peste umeri.
M-am uitat cu blândeţe
În ochii bătrânei.
Am cumpărat de la ea
Un buchet de flori.
Erau aproape ofilite,
Căci mersul, stângaci, le năpădise.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă ştiu eu copil, mă urcam în pom şi mâncam corcoduşi.

perlă de Marian Vanghelie
Adăugat de Carmen Sisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu m-am dus apoi la şcolile cele mari din oraş, iară când m-am întors, peste un an, acasă, Huţu era tot mare, dar îmi părea mai puţin straşnic. Nu-i vorbă, şi acum zicea Tatăl nostru, cânta chiar în strană şi citea Apostolul în biserică, şi acum purta pe Mili, ba chiar şi pe Linică cea mică în braţe; el cu toate acestea îmi părea cam prost, ba câteodată chiar grozav de prost. Dar tot ţineam la el, fiindcă era băiat domol şi intra totdeauna în voile mele. Dacă însă acum Huţu îmi părea mie grozav de prost, eu îi păream lui grozav de înţelept.

citat celebru din Ioan Slavici
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când m-am născut,
lumea părea să nu înţeleagă
de ce eu aveam un spin în frunte.
Cineva îmi dăduse
o coală albă şi un creion
cu mină de sânge.
Am încercat să nu plâng,
dar versurile au curs
pe obrajii mei de lapte,
şi s-au aşezat într-un somn adânc,
pe toate colile albe din univers...
Poemul timpului meu,
despre care nu voi vorbi niciodată...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul sangelui

treceam cândva, moleculă cu moleculă
prin aripile tale amputate de timp
chiar înainte de a-ţi auzi foşnind
ultima zbatere

îmi spuneam că am ajuns în rai
şi voiam să plec în căutarea Sa
dar se făcea că plângeam...
curgeam din capilare
drept în inima pământului

eram atât de roşu...
răni învineţite abia scăpau
câte un bob rubiniu
pe care mi-l priveam
bucăţi chipul amurgului
pâinea sărată a trupului meu

apoi urcam verde
răscolitor de verde
într-un copac de fapt
urcam incolor însă
oglinda ramurilor mă întrupa
cu veşminte de frunze
până când mîna ta de copil
s-a ridicat să mă reculeagă
roşu, zemos, somnoros
sădindu-mă dintr-o muşcătură
înapoi în inimă...

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcam muntele
gura mea era plină de rouă
toate cântările preamăreau
pe Cel ce Este
Veşnic

gogyohka de Pavel Ilica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Eram tânăr, viguros,
Urcam dealurile pe jos,
Străbăteam la pas poteci
Chiar şi în clipele reci.

Ascultam păsări cum cântă,
Izvoare cu apa sfântă,
Ochii-mi alergau în zare
În fulger de căprioare.

Întindeam mâna spre cer,
Codrul nu era stingher,
Dealul mi se părea mic,
Ori eu eram mai voinic!

Acum dealul s-a mărit,
Îl privesc din asfinţit,
Pasul nu-l mai prea străbate,
Gândurile adună şoapte.

În curând voi fi sub deal,
Iarbă verde pentru cal,
El să mai fie fugar
Pe tărâmul legendar.

Că mi-a fost să-mi fie drag
Dealu-ncoronat cu fag,
Cu stejari şi tei din tei
Unde am iubit femei.

Totul însă va rămâne
Un lătrat prelung de câine,
O cruce-n cădelniţare
Şi-o baladă în uitare!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amestecate

cum urcam strada întins către tine
cu o bucată de cer într-o mână
în cealaltă ţineam strâns
ca pe o ghioagă griful chitarei
eram hotărât să-ţi cânt ceva despre mine
de obicei îmi plăcea să zdrăngăn în singurătate
balade rock din deceniul şapte
sau să urlu beat cât mă ţinea gura
blowin' in the wind, paranoid sau aleluia

cum munceam toată ziua la nemişcarea mea
ori la sudoarea ce îmi aluneca fragilă
de-a lungul spinării
şi cum oboseam doar privind
cum îmi creşte încet încet laba piciorului stâng
acum pe sub mine se întâmplă marşul schilozilor către turn
şi nu-mi face bine mă ascund în spatele ploii şi plâng
şi unde o jumătate de umbră mi-a rămas în urmă
iar cealaltă jumătate s-a ridicat la cer
fără să ştiu

cea mai frumoasă femeie din lume
e de la mine din sat
are părul lung fustă verde şi sandale
şi zi de zi paşte vacile oamenilor pe islaz

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se făcea că eram într-o grădină, frumoasă, frumoasă, cum n-am mai văzut. Erau nişte pomi înalţi, stufoşi şi bine potriviţi de părea că erau scrişi, şi aşezaţi în trâmbă pe drumul pe care mergeam. În dreapta şi în stânga era o pădure tot cu de astfel de pomi de îţi plăcea să-i priveşti. Tot mergând şi minunându-mă, m-am pomenit către mijlocul grădinei. Aici era, ce să-ţi spui? frumuseţea de pe lume. Nişte cărări sucite şi cotite, acoperite cu un fel de iarbă mărunţică, de părea că erau nişte covoare aşternute.

Petre Ispirescu în Ciobănaşul cel isteţ sau ţurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul ciudat al verii trecute

Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia felină mă legăna în plasa ei
Şi eu adormeam ca într-un hamac, şi îi visam
Picioarele lungi, mătăsoase.
Farmecul ciudat al verii trecute,
Când femeia mă înfăşura
În părul ei care mirosea a rozmarin, a miere,
A dafin şi a scorţişoară. Dacă pot spune
Că am fost fericit e pentru că am trăit această vară,
Urcam drumul în serpentine până la marginea unei păduri
Şi ne aşezam în iarbă. Îmi ţinea capul în poală
Şi îmi cânta un refren pe care îl ştiu din copilărie.
Avea o blândeţe nesfârşită, îmi atingea pleoapele,
Mă muşca de colţul urechii. Îi simţeam picioarele,
Îi simţeam pubisul; auzeam sângele
Cum şuiera în coapsele ei, ca o arteziană în carne.
Simt şi azi farmecul ciudat al verii aceleia,
Femeia mă legăna şi aveam senzaţia că mă nasc din nou,
Că aş putea să încep o viaţă nouă.

poezie de Mircea Florin Şandru din Ca silabele unui mare pian (2011)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul spoveditului

M-am spovedit, mi-e sufletul curat,-
Păcate vechi aveam cu postomolul.
Mă căuta până şi Interpolul
Şi DNA-ul, la cât am furat.

Superiorilor le-am dat obolul.
Motive de câştig am speculat.
M-am spovedit, mi-e sufletul curat,-
Păcate vechi aveam cu postomolul.

Din funcţii nimeni nu m-a suspendat.
Pe-orice mişca pusesem monopolul,
Până ce fiscu-n conturi mi-a umblat,
Că ţineam banii-n bănci, ca nătăntolul.
M-am spovedit, mi-e sufletul curat...

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!