Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Visul sangelui

treceam cândva, moleculă cu moleculă
prin aripile tale amputate de timp
chiar înainte de a-ți auzi foșnind
ultima zbatere

îmi spuneam că am ajuns în rai
și voiam să plec în căutarea Sa
dar se făcea că plângeam...
curgeam din capilare
drept în inima pământului

eram atât de roșu...
răni învinețite abia scăpau
câte un bob rubiniu
pe care mi-l priveam
bucăți chipul amurgului
pâinea sărată a trupului meu

apoi urcam verde
răscolitor de verde
într-un copac de fapt
urcam incolor însă
oglinda ramurilor mă întrupa
cu veșminte de frunze
până când mîna ta de copil
s-a ridicat să mă reculeagă
roșu, zemos, somnoros
sădindu-mă dintr-o mușcătură
înapoi în inimă...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ilorian Păunoiu

Frunze

Frunze de un verde translucid

soarele topește țigla
de pe acoperișuri.
care se scurge pe ceasurile
zilei

așa că timpul
se face roșu.

spațiul invadat de frunze
se face verde.

Viteza gândului meu
capătă nuanțe
de roșu și verde
și depășește astfel
viteza luminii.

La început a fost
un cuvânt
colorat de un gând
roșietic-verzui.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dimensiuni paralele

Toate treptele le-am urcat
Cu inima-n palme,
Nestăvilit urcam,
Te cereai în uitare
Dar...
Nu auzeam.

Urcam
Cumpănind toamna în plete,
În jos, spre a pietrelor sete,
Urcam
Curgând în sus
Sfidare,
În oglinda cuvintelor săpând
Întrebare

Și urcam...
Te cereai în uitare
Dar,
Nu auzeam!

poezie de (1984)
Adăugat de Virginia Radu GavrilăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dama de roșu - nocturnă vals manea

pentru că deseori se face trist. și uneori, amintirea devine o hartă, pe oglinda care mă străbate de la un capăt, până la lumea cealaltă. busola arată mereu roșu.
pentru că nu mai stau într-un punct. desenez cercuri pe stradă. geometria feminină șerpuieste orice drum frânt. mă îmbrac în roșu, să mă recunoști.
pentru că muzica lui chopin bate într-un borcan cu vin roșu. îmi scot cuiul din inimă și ea cântă. mușc explozia din piept. cât de dureros, de delicios se vede trecutul prin golul ăsta lățit sângeros, ca prin lup(t)ă. ah, cât de patetic te caut, încă.
pentru că am uitat ceva. poate, of, viața mea. uite cât roșu ai lăsat în urma ta, stângaciule.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cioburi

oglinda: ghilotină peste lume. sunt un cap/ăt despărțit de dumnezeu și mă rostogolesc, după chipul și asemănarea mea, de la primul cuvânt, până la ultima nuanță de roșu.
oglinda: linie de fracție cu dinți. totul se împarte la unu, pentru că zero face frig:) +1 = -1:(
oglinda: calculator de riduri. aceasta este desăvârșirea ta (femeie).
oglinda: felia de pâine. pe ce parte o să cad azi? o să-mi amintesc de mâna brutarului excitat, ca de o ploaie sfântă?
oglinda: tango între punctul de pe i și infinit.
oglinda: distanța dintre pradă și prădător. mă prind sau pierd încă un eu. să nu uit să închid ochii când trec dincolo.
oglinda: fereastră cu vedere spre ea. ea, cea care expiră când eu inspir. ea, cea care moare când eu trăiesc. later edit: un gest inegal anulează definiția oglinzii. ea, cea care trage cortina.
oglinda: balansoar între trecut și viitor. come as you were. cu viteza luminii. cu toți morții din tine.
oglinda: rană dublu adezivă care mă ține întreagă. acest pahar sangvin. diavolul poartă ultima nuanță de roșu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Nu studiez dezastrele născute dintr-un sărut

nici moartea pe cruce
nici învierea de după
oricum îmi este de ajuns
câte o apocalipsă
între două nașteri
și o trecere prin haos
aproape cât o adormire de duminică
în care s-a născut visul
și paradisul
de iad ne-am ocupat noi
după ce nu ne-a mai ajuns
fericirea
.....................................
mă tot întreb de unde
mi-a rămas această muzică
care parcă vine
din rădăcina unei lacrimi
.....................................
poate fiecare stea cânta
în pliscul unei păsări de foc
iar un copil ciudat
venit parcă dintr-o zbatere de aripi
împletea galaxile
ca pe o vată de zahăr ars
care-și aștepta spirala
apoi
ca și când nu mai era de ajuns cântecul
din gândul cioplitor de univers
au apărut cuvintele
.....................................
fiecare rostire era o nouă lume
până când nu a mai știut nici măcar el
de unde începuse
și nici unde să mai găsească loc
pentru câte rostiri
mai avea de rostit
...................................
împreună cu magica rostire
a apărut oul
mai apoi și întrebarea
poate si filosofia
dar cum era așa greu să plângă singur
chiar înainte de a umple cu oceane pământul
a început să gândească viața
ca pe o iarbă verde tivită cu margarete
soarele nu poate fi
doar un ou de pasăre măiastră
poate nici faraonii nu sunt nemuritori
îngropați aiurea
sub imposibile cuiburi
de unde nu le mai cântă stelele

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În realitate fac pe mine de frică

Atât de supărat eram când urcam la tine.
Atât de supărat încât am uitat să mă opresc și am continuat să urc.
Am văzut că nu eram nicidecum singur, treceau pe lângă mine oameni care coborau
cine știe de când și până. Ajungeam din urmă oameni mai supărați, mult
mai îngândurați decât voi fi eu vreodată. Îi întreceam fără grabă, ca într-un vis,
ca într-o amintire în care hoinăresc într-un mall în timp ce cineva drag trage să moară,
si mă mint că am emoții pentru marea trecere a sufletului său,
dar în realitate fac pe mine de frică, simt în acea amintire
că voi urma eu. Așa e când îți moare cineva foarte apropiat, atunci e ca și când moartea
te bate pe umăr dar nu te întorci și tu, este suficient persoana dragă,
tu bocești, dai de pomană să uiți, dar nu te întorci și ai o jenă pe umăr tot restul vieții, trăiești cu ea, o
porți ca pe un epolet. Ce sus stai!, mă gândeam că o să îți spun prima oară când o să ajung la ușa ta
pe care scrie Fam. Escher, dar ușa ta nu se zărea și asta (ca să fac o rimă)
nu mă deranja. Simțeam că se depărtează pe măsura pașilor
sau chiar pașii mei o îndepărtau. Stai mai sus decât se gândeau anticii
Că ar sta Divinitatea, am continuat să îți spun în gând.
Și m-am simțit ca și când ai fi auzit, ca și când te-ar fi supărat ironia și
ai fi sângerat ceva care s-a dovedit mai târziu, după momentul nostru amoros, a fi un regret nedefinit.
Neștiind ce să îmi spui ai tăcut în gândul meu privind prin tâmpla mea
la oamenii care treceau sau pe lângă care treceam urcând spre tine.
O părere de rău m-a cuprins că îți spusesem ce ți-am spus. Și în plus de asta urcam nu mă puteam opri
să te iau în brațe și așa mai departe. Treceam pe lângă oameni după cum bine vedeai și tu prin tâmpla mea
și asta îmi ocupa tot timpul. Ce frumos e la tine aici sus!, am încercat să refac dialogul
dar deja auzisei ce spusesem prima oară, așa ceva nu se uită, nu se șterge, se poate
Ierta dar mai mult nu, chiar dacă a fost în gând. toate astea le spunea chipul tău. Tăcutul. Chipul
tău se desprinsese de ființa ta, de epiderma fără cute,
în timp ce urcam spre tine și restul corpului tău se depărta de locul în care trebuia să ajung,.
Și mâna mea îmbrăca o mănușă din praful de pe balustradă, așa cântăream trecerea timpului
spre tine. Mă gândeam să îți spun una bună auzită pe scară în treacăt,
despre un mort care după mii de ani (cel puțin) iese din groapă și fiind beznă, pentru că venise
între timp bezna mare, a continuat să urce, pentru că nu vedea pe unde se află.
La fel și alți morți, unii cădeau pe lângă el, era o vânzoleală ca în amintirea mea din mall.
Dar am auzit doar bucata asta de când tot urc, fără să
aflu finalul, fără să ajung la tine. Urc fără să mă pot opri, fără să te pot
opri ca să te ajung din urmă, să ne continuăm drumul, să îți țin în gură chipul de ceafă
ca pe un pui de pisică.

poezie de
Adăugat de Ștefan CiobanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Pisica. Inceput de igrasie" de Ștefan Ciobanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 12.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Frunze

Se-aștern de parcă-s clipe dintr-o viață
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfață
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menținut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Și tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aștern pe viața toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

Ruj

sângele tău este pasăre
cu aripile între două lumi
ia forme și culori
potrivit intențiilor
(apropo de pavaje
unui iad prezumtiv
și de foamea
de o îmbrățișare -
gestul în sine
nici nu mai contează)
vine Ultima
își țuguie buzele
în oglinda oaselor tale strălucinde
și se fălește cu un roșu
impecabil

zborul abia acum
începe

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă PSD-istul Victor Ponta Plagiatorul n-ar fi ajuns prim-ministru, pe căi la fel de sulfuroase ca cele prin care a ajuns doctor în drept, calitatea lui de plagiator ordinar ar fi rămas necunoscută, ca în cazul atâtor altor impostori. A fost ca maimuța din butadă: cu cât a urcat mai sus în copac, cu atât s-a văzut mai bine că are fundul roșu...

aforism de din Plagiere și Plagiatori: aforisme, epigrame, pamflete și satire (22 noiembrie 2014)
Adăugat de George BudoiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Petre Ioan Crețu

Caniculă

orașul meu colorat în verde
și galben pai galben palid
pătat cu roșul soarelui în picături mici
apoi buletinul de știri vremea
toate trecute prin ochiul meu căprui
în ecranele de sticlă și leduri
breaking news

ne plimbam pe stradă amândoi
doar ce ne-am cunoscut
în față mergeai tu cu fusta cloș și înflorată
apoi eu abia de mă mai târam pe-o parte
și strada se înclina nefiresc
casele cu țiglă roșie se prăvăleau
ca un castel din cărți ținându-se de mână
cu pereții suflecați până la bârnă
grăbiți ne loveam de câte un pom uscat
dezbrăcați de coajă și pictați
apoi o mie de cuci rătăciți și uitați
în grădina bolnavă
și peste tot se făcea noapte și frunze
pe care eu cândva am scris
mii de poeme confuze

și tu știai că nu-mi este frică de vânt
nici de furtună nici de săgeată
te tot țineam de mână strâns
să nu mă uit
să nu te pierd vreodată
apoi ne desfacem brațele încet
și fâl fâl ne ridicam la cer
și ce frumoși eram
Doamne cât de frumoși

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Leonte

PLEC IN TIMP...

Plec în timp,
Într-un adânc de timp,
Care a fost cândva,
Când mama mă legăna.
Mi-a rămas doar unda,
Trimisă șăgalnic,
De ochii ei vioi,
Deveniți triști
Mai apoi,
Înainte de a pleca.
Dormi liniștită mamă,
Te păstrez curată,
Neîntinată icoană.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
E.E. Cummings

Verde

Înveșmântată toată în verde
iubirea mea s-a dus să încalece
un bidiviu de aur prin zorii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iutele cerb fugea înainte.

Mai iute să fie prin vise pătate
cerbul cel roșu și iute
cerbul cel roșu și-aparte.

Patru ciutani stacojii la apa cea albă
și cornul suna din nou nemilos
cu corn la oblânc iubirea mea se duce să fugărească
ecoul ce se stinge în norii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
iar câmpia cea netedă alerga înainte.

Mai ușor decât somnul de-amiază să fie
cerbul cel tânăr și sprinten
cerbul cel iute.

Patru turme stăteau într-o vale-aurită
hămesita săgeată cântă-nainte.

Cu arc la oblânc iubirea mea s-a dus
călare în aval de munte
cu zorii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
și vârfuri abrupte alergau înainte.

Mai palid ca moartea ce-i de neocolit
să fie cerbul cel suplu cu blană lucioasă
cerbul cu greabănul încordat și neted.

Patru mari cerbi la muntele verde
vânător norocos le cântă-nainte.

Înveșmântată toată în verde
iubirea mea s-a dus să călărească
un bidiviu de aur prin zorii de-argint.

Patru ogari stăteau să sară zâmbind
inima mea s-a rostogolit înainte.

poezie de , traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de BaudeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Citatepedia.com. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Tu cum cânți stâncă

stâncă stâncă
câte patimi ai prins în firidele tale
câte doruri din picăturile care te-au rotunjit
ți-au mulțumit de găzduire
apoi au mușcat fin tainul trupului tău

câte taine îți răscolesc neputințele stâncă
sub soarele miezului zilei sub apusul înflăcărat
stai goală ascuțită și tandră
săruți cu patimă firele de lumină
și umbrele tale acoperă universul unei flori de colț
unui gândac în căutarea poemului tău scris în vremuri vechi
unui șarpe întorcând pe toate fețele târârea
înainte să-și ridice mândru capul
cu linia de foc a gheții lui spre cer

negru lucios gândacul
păstrează între aripile lui răsăritul
până când apusul îi aprinde trupul într-un vers

stâncă stâncă
tu cum cânți stâncă
atunci când firul de iarbă strecoară
bucuria înălțării întru iubirea Domnului într-un punct

nu e final nu este rupere
e doar o rescriere a tainei gândului stâncii
înainte de frângerea în arcul haosului
pentru arderea prelungă
a celei de-a șaptea lumânări înainte de nașterea Piramidei

poezie de (14 octombrie 2013)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Eminescu

Prin a ramurilor mreajă

Prin a ramurilor mreajă
Sună cântec ca de vrajă
Și mângâie în urechi,
De sub teiul nalt și vechi..

Printre ramuri, printre frunză,
Cearcă luna să pătrunză,
Ce frumoasă și senină,
Vars-o dungă de lumină.

Numai buciumele sună,
Pe când discul blândei lune
Trece rariștea de fag,
Sună buciumul cu drag.

Și-i răspunde codrul verde,
Iară sufletu-mi se pierde,
Fermecat și dureros,
După chipul tău frumos.

Și cum cântă păsărele
De amoru-ne ‘ntre ele,
Ciripind în verde crâng,
Ne mai râd... și ne mai plâng.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Calin" de Mihai Eminescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -38.44- 15.99 lei.
Traian Abruda

Am vrut să te întreb: tu

verzi mai mult decât se verde
pe o pajiște de-un verde crocodil de nil cu trupul
de un verde-așa subtil?
verzi, când totul e pe roșu,
verzi și stelele în verde?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cipriana Tanu

Vis de iarnă

Te-am visat, dragostea mea,
îndrăgostit de albastrul cerului meu,
unica zare în care îți plutește galeș lumina,
ca o pasăre ce nu doarme niciodată fără aer sub aripi,
numai dor, fără zbor, numai dor.

Te-am visat, inima mea scumpă,
trup de copac cu ramuri rânduri
înfrunzindu-mi pădurea orfană de verde,
călcându-mi cu însoleiri lutul, cu miresme de fructă albă și fluturi reînviați raze solare.

Te-am visat, sufletul meu,
ca atunci când îl visez pe Dumnezeu,
mereu și mereu fără chip doar adiere de iubire prin nări și în ochi,
doar murmur dulceag cu gust de lapte și de miere,
boare peste căruntu-mi apăsat de secunde.

Te-am visat, suflul gurii mele,
se făcea că îți spuneam pe numele mic, Mângâiere,
și te respiram atlant
trupul meu devenea tot mai mare până când ieșeam din el
până când universul se umplea de bucăți de noi, surplus de iubire
de bătăile inimii mele albe și de albastrul sângelui tău.
Se întorc din învieri fluturi pe jos ca să vadă.
Ah, ce copil îți voi naște.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Verde Împărat

Verde Împărat,
rog să îmi scuzați cuvintele-mi încâlcite,
însă voiam să vă spun
că vi s-a agățat Luna în mantia de stele,
iar noaptea abia ce stă să se scufunde
în lagunele de sub sprâncene.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cutia pandorei

Mi-am scos inima
din cutia Pandorei,
am îmbrăcat-o în frac,
la gât i-am legat papion alb,
mâine am să-i cumpăr
ghetuțe de lac
marca Louis Vuitton
și, am să-i dau drumul
prin labirintul străzilor
să alerge hai-hui,
să fie liberă,
să fluiere,
să-și găsească,
o inimă
parteneră,
să danseze demențial,
prin intersecții,
în autobuze,
prin gări,
prin parcuri,
să sărute marea,
ringul acesta imensurabil de suflete
în ritmuri sincopatice
de albastru,
de verde,
de roz,
apoi să se disipeze
prin aburul străzilor,
în pași deliranți cu săruturi
până la ultima vertebră,
până la ultimul strop de sânge,
până la ultima clipire,
până la ultima bătaie
de tangou…

poezie de
Adăugat de Iulian LorinczSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Carlo Dossi

Între o moleculă și altă moleculă este aceeași distanță ca între două stele.

citat din
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantin Păun

Reflux

Mi se părea că nu mergeam
Și mai aveam de mai urcam,
Loveam cu milă în copită,
Mi-se-părând nepotcovită,
duceamPloua imens, ploua abrupt
Și calul prins pe dedesubt,
Pe drumul neurcat, rămas...
Și eu la pas și el la pas!
Pusesem umărul la roată,
Săltând pe cer, mergând pe zloată,
Privind pe murg, cum răsărea
Și tot urcam și se părea,
Că-s țintuit, că-s prins în unde,
Într-un vârtej, ca la Bermude,
Țineam de frâu, țineam de roată,
În zloata vieții încordată,
Dar avansam cât un cuprins...
Toate cadranele s-au stins!
Dar îmi părea că nu mergeam
Și mai urcam și mai aveam
Și mai aveam de mai urcam
Fiindcă veneam când mă duceam
Strigam la cal când împingeam,
Venind în mine ne-ntrerupt
Cu pasul lacom și nerupt.

poezie de din Poligonul de echilibru (1963)
Adăugat de Constantin PăunSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook