Tămâioare

Mergeam pe o stradă lăturalnică.
Creierul meu de acum
Se întorsese spre originile sale
Şi nu puteam distinge
Decât elementele esenţiale ale existenţei,
Durere, bucurie.
Nu înţelegeam ce se întâmplase.
Cu o zi înainte eram altcineva
Şi azi mergeam cu aparat de picioare.
Aveam o vârstă ce nu mai intră în calculele
Celor ce împietresc regulile
Şi pentru că cei ce înmuguriseră din mine,
Mă puseseră să mă rostogolesc pe străzi,
Cu mâna veşnic întinsă
Într-un gest înlemnit umilit,
Mi-am pus în ea
Ceva pentru metamorfozarea gestului,
Un pahar, de vânzare, cu tămâioare.
Şi tot mergând pe străzi laturalnice,
M-am întâlnit cu mine, cea de acum.
Aveam 20 de ani
Şi părul rebel aluneca peste umeri.
M-am uitat cu blândeţe
În ochii bătrânei.
Am cumpărat de la ea
Un buchet de flori.
Erau aproape ofilite,
Căci mersul, stângaci, le năpădise.

poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Mi se părea că nu mergeam
Şi mai aveam de mai urcam,
Loveam cu milă în copită,
Mi-se-părând nepotcovită,
duceamPloua imens, ploua abrupt
Şi calul prins pe dedesubt,
Pe drumul neurcat, rămas...
Şi eu la pas şi el la pas!
Pusesem umărul la roată,
Săltând pe cer, mergând pe zloată,
Privind pe murg, cum răsărea
Şi tot urcam şi se părea,
Că-s ţintuit, că-s prins în unde,
Într-un vârtej, ca la Bermude,
Ţineam de frâu, ţineam de roată,
În zloata vieţii încordată,
Dar avansam cât un cuprins...
Toate cadranele s-au stins!
Dar îmi părea că nu mergeam
Şi mai urcam şi mai aveam
Şi mai aveam de mai urcam
Fiindcă veneam când mă duceam
Strigam la cal când împingeam,
Venind în mine ne-ntrerupt
Cu pasul lacom şi nerupt.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1963)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este timpul meu

eram agăţată de-al lumii acoperiş voioasă
mă dădeam în balansoar
jos lumea se uita duşmănoasă la mine
pentru cei şaisprezece ani pe care-i aveam în buzunar

eu cu doi lei şi o banană, mergeam râzând pe stradă
eram fericită pe rotile de timp, pistruiată şi încă timidă
vitrina cu nimicuri frumoase-n lumină, rânjea la mine
şi parcă-mi spunea voiasă; încă nu vom fi pe tine
nu-mi fac griji căci totul este încă bine

sunt eu cu ginşi-n zdrenţe şi o bluză-n sfârcuri
genunchii-mi sunt podoabă de lumină
zburd şi râd de cei ce se uită după mine
sunt fericită, uimită, mandră şi plină de viaţă

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei mai mulţi dintre colegii mei de clasă nu aveau simţul fantasticului. Luau lucrurile aşa cum erau... Asta este o plantă, acela este un fotoliu. Dar, pentru mine, lucrurile nu erau atât de bine definite. Mama mea, care încă trăieşte şi care este o femeie plină de imaginaţie, m-a încurajat. În loc să spună: "Nu, nu, ar trebui să fii serios!", era încântată că aveam imaginaţie. Când m-am îndreptat către lumea fantasticului, m-a ajutat dându-mi cărţi să citesc. Am citit pentru prima oară Edgar Allan Poe când aveam doar nouă ani. Am furat cartea ca s-o citesc, pentru că mama nu voia să o citesc; credea că eram prea mic, şi avea dreptate. Cartea m-a speriat şi am fost bolnav timp de trei luni, pentru că am crezut în ea... dur comme fer, cum spun francezii. Pentru mine, fantasticul era perfect natural; nu aveam îndoieli deloc. Aşa erau lucrurile. Când le dădeam prietenilor mei genul acesta de cărţi, spuneau: Dar nu, noi preferăm să citim poveşti despre cowboy. Cowboy-i erau extrem de populari în acea perioadă. Eu nu înţelegeam asta. Eu preferam lumea supranaturalului, a fantasticului.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteni duşmani

Walkira, zeiţa războiului, îi este muză
rea, răzbunătoare, apărătoarea celor slabi
care nu ştiu să lupte.
Eram copii pe străzi: multe fete şi un băieţel, adică eu
slab, pipernicit, dacă nu aveam pantaloni scurţi
ai fi zis că sunt o fetiţă mai micuţă;
mă veghea sora mea dar şi toate fetele,
eram păpuşa lor.
Aveam numeroşi duşmani printre prieteni,
prea aveam acces la toate jocurile şi normal
stârneam invidii groaznice.

Într-o zi,
a vrut unul să mă cotonogească,
era atât de simplu
n-avea decât să strănute spre mine şi zob m-ar fi făcut,
dar Walkira imediat scoţând înverşunată sabia colonelului dintr-un şifonier
nu din teacă, era prea uriaşă, s-a aşezat în faţa mea,
care probabil bâzâiam,
să mă apere neînfricată ca o adevărată Walkiră
Duşmanul a fugit speriat de moarte şi imediat s-a zvonit
că sunt intangibil, mă apără Walkira!
Era pe vremuri şi auzisem de amazoane
dar fiindcă am scris-o abia acum, te numesc Walkiră
Dar aveam şi mulţi prieteni printre duşmani
care nu vroiau să mă bată
fiindcă, aveam o soră
iar balaurul cu ochii scânteind flăcări rubinii
mă păzea aspru.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loc în suflet

La drum de seară am plecat
Căci dorul inimii mă arde
Prin albia de rău secat
Călc prin pădurile aride

Te-am căutat eu pretutindeni
Tu nu erai niciunde-n gând
Si m-am uitat apoi în mine
Trairile din inima mea râzând

Te-am găsit la loc în suflet
Si m-am întors pe drumul unde
Erai o melodie, un sonet
Si gândurile-mi erau crude

Mergeam acum desculţă
Simţeam pământul cum mă frige
Sufletul luminat de o steluţă
Iubirea nimeni nu ne-o înfrânge

Nu-mi este teamă de singurătate
Te am cu mine pretutindeni
Si gândurile nu-mi mai sunt umbrite
De norii ce se plimbă liberi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cunoaştem

Ne cunoaştem,
Ne-am întâlnit într-o zi
Pe pământ,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealaltă.

Tu erai aşa şi pe dincolo,
O, erai ca toate femeile,
Uite că ţi-am reţinut
Chipul.

Eu m-am emoţionat
Şi ţi-am spus ceva cu mâna pe inimă,
Dar n-ai avut cum să m-auzi.

Pentru că între noi treceau întruna maşini
Şi ape şi mai ales munţi,
Şi tot glohul.

M-ai privit în ochi
Dar ce să vezi?
În emisfera mea
Tocmai se făcuse noapte.

Ai întins mâna: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunză.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui iubit (Psalmul 7)

1. Iubito, ştiu: acum îmi cade părul, de viaţă destrăbălată, şi trebuie să dorm pe piatră. Mă văd toţi bând rachiul cel mai ieftin şi mergând gol în vânt.
2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.
3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.
4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.
5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, şi poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Şi se făcea trupul meu.
6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o şi s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.
7. Dar nopţile, câteodată, când mă vedeţi că beau, văd chipul ei, palid în vânt, puternic şi întors spre mine, şi în vânt mă aplec.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă străină

nu ştiu unde m-am trezit
vin exact spre mine
cineva mă trage de mână doi paşi
camere mici pe roţi alergau în jur
toţi se grăbesc s-ajungă undeva
case suprapuse cu pereţi transparenţi
eu nu-i cunosc
de unde vin ei
cineva mă priveşte cu ochi mari
coloraţi clipind încet
faţa i se întinde ochii aproape i se închid
ca şi când ar vedea ceva vesel
un individ mic dintr-o generaţie foarte tânără
scoate printre buze o bilă sintetică pe-un ax
cu o compoziţie mare de glucide
şi mi-o dăruieşte foarte sincer
văd în contralumină
pe protectorul ce-l ţine de mână
mişcând capul într-un gest aprobator
cineva se-apropie cu o mâna întinsă
privindu-mă-n ochi mormăind
şi imitând bine sentimente de milă
altcineva ne dă câte-o hârtie mică
i-am dat-o lui care aduna hârtiile mici
şi făcu un ritual special pentru mine
într-o mulţumire cu aceleaşi sentimente
tot mai mulţi mă privesc ciudat
indivizii ăştia încearcă să-mi fure
orice rezervă energetică
o să fiu atent la gândurile mele
trebuie să găsesc un loc pentru somn
ca să mă trezesc acasă
dar deja m-am implicat în viaţa asta
oare mi-am dorit altă lume

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi-noapte m-a trezit un cutremur

Azi-noapte m-a trezit un cutremur,
Care în patul morţii m-a ţinut aţintit
Nu ştiam cum să tremur...
Nici să ignor urletul vecinului, grotesc şi ascuţit,
Însă un singur lucru am simţit
După ce camera s-a oprit din tremurat
Căci deşi de neputinţă eram paralizat
Mi-aş fi dat viaţa oricând pentru femeia ce-o aveam în pat,
Iar în acel moment nu m-am putut gândi
La amintirile perfecte ce le-am trăit zi de zi,
M-am gândit doar la corpul ei perfect,
Lipsit parcă de defect, îl puteam pipăi,
Iar gândurile lăundrice au început a lucra
Punând mâna pe telefon încep fraza
"Azi-noapte ma trezit un cutremur, clipe groaznice"
Ea întorcându-se în lumina telefonului
Se trezi cu ochii în bătaia lui
Plângându-se vorbi:
"Închide telefonul! De ce n-ai somn?"
Eu am continuat căci aşa-i când vrei să scrii,
Ea insistă, eu îi spun: "De ce te-ai întors în lumina lui"
Mă zmuncesc ca un nebun
Mergând în locul singuraticului
Ea vine după mine:"Vino să nu răceşti!"
Eu mă întorc spunând:"Vezi că mă iubeşti"
Căci fiecare clipă e o dovadă
Iar fiecare dovadă durează o clipă
Ce ar face un înger căzând de pe o stâncă
Dacă ar avea o singură aripă.

poezie de Cristian Harhătă (6 octombrie 2013)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou

am înghiţit pastila roşie
pe străzi nici urmă de om/ m-am transformat în ceva care nu visează

pe planşetă desenasem în cameră o casă cu o mansardă încântătoare
o casă fără etaj / doar un coridor lung şi în capătul lui
o uşă

// mi-au spus că o singură dată în viaţă pot deschide această uşă//

cred că de fapt construisem un tunel pentru ei în care să-i pot vedea
mai bine mergând în şir iar eu să stau pe băncuţa din mansarda cu flori/ să desenez

la sfârşit toţi au deschis uşa şi au plecat
iar eu am rămas singură la capătul coridorului

era vară şi afară soarele lucea violent
era timpul sa deschid şi eu uşa
era timpul ca şi eu să visez/ să dorm / să visez

//
m-am lăsat jos pe dalele încălzite ale tunelului şi mi-am dat seama că nu voi putea deschide acestă uşă niciodată

m-am aşezat la masă înpoi la planşetă & am desenat înăuntru un oraş mai mic fără oameni/
acesta era adevărul / aveam nevoie de frică pentru a-mi împinge corpul în partea cealaltă unde ei mă aşteptau

să intru în lumea lor ciudată şi strălucitoare

//
am rămas aşa mult timp cu telefonul pe silent
până uşa s-a deschis singură / am vomitat pastila roşie şi eram din nou eu însămi la semafor într-un lan de maşini albastre care se unduiau pe un bulevard. şi totul părea
ca la început / atât de real.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 25 kg în plus, ceea ce m-a salvat şi m-a pus pe drumul cel bun a fost că m-am acceptat. Am zis: "Pera, duci o luptă grea şi felicitări că nu te laşi bătut. Ai nişte slăbiciuni şi faptul că ştii care sunt acestea este un mare pas spre rezolvarea lor. Acceptă că a fost foarte greu până acum, dar de acum vei face schimbările necesare pentru că vrei să fii permanent un om mai bun". Adică mi-am oferit singur compasiune şi am vorbit frumos cu mine, dar nu am rămas cu 25 kg în plus, ci am început să fac sport şi să mănânc diferit. Să te accepţi pe tine nu înseamnă să rămâi aşa cum eşti, ci înseamnă să nu te pedepseşti pentru ce te-a dus în situaţii urâte de viaţă şi să îţi iei angajamentul că vei munci pentru schimbare. Repetă după mine: "Mă accept în acest moment şi îmi iau angajamentul să fiu mai bine."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca în vise

Am trăit momente inexplicabile
m-am pomenit deslipindu-mă
de pământ
în timp ce mergeam pe stradă
ridicându-mă sub bolta cerului
deasupra caselor

m-a cuprins teama
şi am coborât printre oameni
ce mă priveau uimiţi
uimit eram şi eu de mine
dar mi-am dat seama
că pot învinge atracţia pământului
şi mă pot deslipi de forţa lui
ridicându-mă spre cer

am prins curaj
şi le arătam oamenilor
că mă pot înălţa
supunând legile gravitaţiei
îmi demonstram levitaţia
şi mă bucuram
că sunt primul om
care colindă văzduhul
fără aripi

bucuria mi-a fost întreruptă
de ţârâitul telefonului
dormeam într-un hotel din Paris
era încă noapte
trebuia să ajung repede la aeroport
să prind avionul care decola
spre drumul meu peste ocean

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii inchisi

Nu mi-am tradat niciodata umbra;
Intotdeauna am stiut
In cate silabe s-ar descompune
Mana mea,
Daca mi-as vinde sufletul
Acestor taceri ce–mi ard in trup
Atunci cand iubesc;
N-am incercat sa fur nici o celula
Pentru mine,
Mi-am pastrat aceleasi radacini
Crescute spre nicicand,
Ca sa ma pot vindeca
De somnul rece
In care m-am nascut;

Dar acum, acum
Cineva imi strecoara in sange
Zapezi in delir,
Si nu mai stiu
Cat timp a trecut de cand
Pasesc cu ochii inchisi
In mine.

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc de prima oară când m-am îndrăgostit. Am ţinut mâna mea în a ei fără să mai vreau să-i dau drumul. Am zburat alături de ea mai uşor decât m-am simţit vreodată. I-am sărutat mâna ca şi cum ar fi fost prinţesa mea. Aveam o inimă plină de iubire, şi toată era pentru ea. Fiecare floare, cântec, nor, rază de soare, strop de ploaie era ca un dar venit din ceruri. Căci acest înger sosise ca să-i dăruiesc dragostea mea. M-am simţit iubit pentru întâia dată...

citat din Jarson Micheal Ratliff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am uitat

atent la portofelul gol
parcă-mi spunea ceva
nu înţelegeam nimic
golul ăla-mi sărea în ochelari
să-mi spargă lenti
la dreptul am cilindru
adevărat borcan
priveam golul ăla, hăul ăla negru
era un porto
fel negru
nu eram chiar s
periat de bani
aveam o rezervă de hău

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzusem deja lumea, cu frumuseţea şi suferinţa şi minunile ei mai bine mai bine decât sperau sau se temeau ei că o vor percepe. Dar mai ştiam ceva. Că toţi cei care nu recunoşteau cine erau sau unde fuseseră se aflau în cel mai mare pericol. Erau nişte somnambuli orbi pe frânghie, care tăiau cu degetele aerul subţire. Aşa că i-am lăsat să plece, m-am ridicat şi m-am îndepărtat, ştiind că renunţasem la ceva ce nu aveam să mai capăt vreodată (...), la o iluzie pe care mi-o făcusem, că puteam să fiu salvată şi să o iau de la capăt.

citat din Astrid Magnussen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!