Petre Ioan Crețu

Amestecate

cum urcam strada întins către tine
cu o bucată de cer într-o mână
în cealaltă țineam strâns
ca pe o ghioagă griful chitarei
eram hotărât să-ți cânt ceva despre mine
de obicei îmi plăcea să zdrăngăn în singurătate
balade rock din deceniul șapte
sau să urlu beat cât mă ținea gura
blowin' in the wind, paranoid sau aleluia

cum munceam toată ziua la nemișcarea mea
ori la sudoarea ce îmi aluneca fragilă
de-a lungul spinării
și cum oboseam doar privind
cum îmi crește încet încet laba piciorului stâng
acum pe sub mine se întâmplă marșul schilozilor către turn
și nu-mi face bine mă ascund în spatele ploii și plâng
și unde o jumătate de umbră mi-a rămas în urmă
iar cealaltă jumătate s-a ridicat la cer
fără să știu

cea mai frumoasă femeie din lume
e de la mine din sat
are părul lung fustă verde și sandale
și zi de zi paște vacile oamenilor pe islaz

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Jumătate ești...

Ești așa frumoasă, cum îmi place mie
Jumătate ești femeie, cealaltă poezie,
Jumătate o șterg, pe cealaltă o scriu,
Jumătate-mi ești, cealaltă o să-ți fiu.

Jumătate ești vis, cealaltă doar gând
Jumătate o râd, pe cealaltă o plâng,
Jumătate o cert, pe cealaltă o doresc,
Jumătate o simt, pe cealaltă-o iubesc.

Jumătate-o compun, pe cealaltă o cânt,
Jumătate o am, pe cealaltă nicicând,
Jumătate o vreau, cealaltă mă vrea,
Jumătate sunt eu, cealaltă-i doar ea.

Jumătate-i poiană, cealaltă mi-e floare
Jumătate mi-e dor, cealaltă mă doare,
Jumătate ești vin, pe cealaltă o beau,
Jumătate esti chin, cu cealaltă eu stau.

Jumătate mi-e soare, cealaltă e noapte,
Jumătate e mare, cealaltă doar șoapte,
Jumătate o cer si vreau să-mi fie mie,
Cealaltă mi-o dai, când jumate-o să fie.

poezie de (10 octombrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
Any Drăgoianu

M-am ridicat

pe jumătate
de lângă un bărbat care locuiește cu mine
cealată jumătate dormea adânc
în brațele lui
mi-am strâns părul
mirosea a trecut
ca florile ce se vestejesc și rămân aiurea
suspendate între două vârste

am pășit
încet
în fața oglinzii
să mă învăț cu mine
jumătatea nelipită de pielea bărbatului
teribil de tânăr

am întins arătătorul
ca și când aș fi dat acele ceasornicului înapoi
până la vărsta lui
cât să încapă și această jumătate
ce umblă cu mâinile înfipte în părul trecut

apoi m-am liniștit
eram doar o parte din ceva ce se tot divizează
pe măsură ce pașii se îngroapă în covor
ca într-o chemare
absolut întâmplătoare
a timpului
sau poate a mâinilor lui
încercuite de o liniște asurzitoare

păream atât de naivă
în fața oglinzii
eu
adică
jumătatea ridicată din mine însumi
eu
neînvățată cu toate jumătățile
ce se înjumătățesc în fiecare zi
eu
care m-am abandonat în brațele bărbatului obișnuit
cu umbletul meu din fiecare viață

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Acum inteleg

Fulgerul te-a străpuns
Și te-a tăiat în două?
De ce-ai căzut răpus
La pat?
Mâinile amândouă
Nu le-ai mai ridicat.
Ți-era tot una
Corpul jumătate, cu patul.
Și mâna
Ți-o mișcam cu macatul.
Dintr-un întreg
Ai rămas jumătate
Și asta pe moarte.
Ce năluciri vedeai cu ochiul sâng
Care sta nătâng
Privind aiurea?
Cu securea parcă despicat
Stăteai nemișcat
Jumătate.
Cu șerpii de chinuri legat
M-ai rugat
Din ochiul tău viu lăcrimând
Să-ndrept
Ce stricase natura în tine
Nedrept.
Durerea din ochiu-ți subit
Mi-a trecut în ureche
Cu nechezit
De sminteală, pereche.
Nu mai sunt om întreg....
Acum înțeleg
De ce sufletul mi-a rămas jumătate.
Cu tine-n mormânt, jumătate
Plecat-a odată cu tine,
Cealaltă, așteaptă pribeagă
Prin lume
Să se adune.

poezie de
Adăugat de Laurentia Paun TabanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

L-am zărit

l-am zărit
se vorbea pe stradă de mine
l-am zărit cu mâinile atârnându-i din umeri
trist rătăcit speriat de lume
cu ploaia șiroindu-i pe ochi pe gură
cu mersul nesigur de om rănit
răpus de coarne de fier
și târât de învingătorii
în straie de lână și coifuri în glumă
în urma lui doar ură
cui îi pasă zic,
apoi urlu cu lupii la strungă,
cui?

prin mine
trec trenuri de umbră
batalioane desuete-n furtună
rupe crivățul din mine hălci de sânge
treci și tu iubito strada pe urmă
ca o nălucă fulgerând
glodul și cioburi de lună

în cerul gurii
am senzația de tine
îți zic
încă îți mai simt
respirația lipită de mine
îmi e cald și atât îmi e de bine
încât am uitat deja
că de fapt sunt singur
și aproape de moarte
și atât de departe de lume

e trupul lui s-a sinucis
uite, l-au aruncat în uitare
acolo unde luna
întretaie lumina cu umbra
șoptește ferit de mine strada într-una

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Jumătate

Jumătate ești înger și demon jumate,
În stânga ți-e dorul, pe buze-i minciuna
O zi-mi ești pereche și-o alta departe
Nu crede când spun că îmi este totuna!

În jumătate de suflet îți cresc ghiocei,
Iar în cealaltă, e toamnă, cad frunze
Jumătate din mine zâmbește la ei,
Partea rămasă-i cu lacrimi pe buze...

Mă iubești, m-alungi – ce-adunare ciudată!
Căci după egal eu rămân cu-ntrebări...
De ce nu-i iubire inima-ți toată
Și o poartă pe-a mea pe atâtea cărări?

Jumătate din mine te-adoră orbește,
Jumătate se-ascunde de-ai tăi ochi felini
Și-n timp ce răbdarea încet mă golește,
Tu-mi umpli iar patul cu petale de crini...

poezie de
Adăugat de Alina TanasăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Triumful neputinței asupra garofițelor de câmp

desprinderea aripi din umăr cu mișcări de grație pline de ciudă
balet mecanic cu statuete din lut și rotițe aurii din ceasul de humă
o umbră bolnăvicioasă de aer mă prinde din urmă
șleampăt mecanicul lumii pășește în lună
e abia miezul nopții lupi alburii încep să mă urle
nu-ți fie frică copile zeii sunt cu tine
uluit ca un mânz rătăcit în iarbă băiatul abia născut
își molfăie sfârcul de țâță printre sughițuri fericit
cu gura plină rotundă

cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră
cum se umple strada cu mine apoi lumea întreagă
și mi se face ciudă și urlu și sparg pahare lovindu-le de zid
nu-i așa, nimic nu este cum pare doar perdele de fum
și noi în închisoare moțăind sprijiniți de un vis
cerșetori de lumină pierduți în labirint
lacrimile ne cad în căușul palmei ca într-o fântână

de ce când am să mor gândul îmi va fi mai degrabă la un vers
nu la o femeie nici la nemurire nici la îngeri
iar frica de moarte se va scrie de sine într-un poem
păsări negre cu ciocuri de sticlă îmi vor fi cuvintele
și ele tot timpul or să zboare neobosite din suflet în suflet
aproape pe tăcute

sufletul o clepsidră unde timpul se scurge încet încet
de sus mă pândesc vrăbii vulturi în cirezi
ascunde-te copile ascunde-te în livezi
în răsuflarea cea din urmă în inima mea
urla răvășită îngenunchiată în prag
cu brațele frânte mama și-mi bântuie întruna liniștea mea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În toamna aceea

Era toamnă
Erau și niște castani
Și o bancă.

Eu ședeam
Eram palid și poate frumos
Și mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Și-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Și pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea niște pulpe rotunde, frumoase
Și ciorapi eleganți de mătasă
A stat mult până și i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Și ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Și m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roșu
Și eu simțeam cum mă înroșesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Și a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei și fete frumoase.

Și eu ședeam mai departe pe bancă
Și mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Și mai erau și niște castani.

poezie de (1933)
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Umbra

ai plecat femeie să cânți în corul de îngeri
drumurile sunt astăzi pustii
nu e lună pe cer, nu e soare
cuvântul plânge pe drumuri târzii

e întuneric, în mine, în jur
de unde vin și unde curg înspumate ape
mai trec în zbor râzleț
șir lung de gânduri amputate

cuvintele au dispărut pe rând
cui azi să cânt balade într-o noapte
frumoasa mea cu ochi fierbinți
tu ai plecat în cor de șoapte

locuiesc cu mine, cu timpul și durerea
cad umbre adânci și mă plâng
mă așteaptă nesfârșitul
eu am rămas aici, să cânt la lăută, sfârșitul

o barcă alunecă agonic pe ape
în dansul înserării peste pleoape
cresc imagini himeric pe cer
ce să cer, ce să sper

aș pleca, dar cum să zbor
cu aripi arse de-al meu dor
mi-e sufletul zbucium etern
și durerea mi-e soartă

legat de țărm
nu plâng, nu gem și nu blestem
sunt doar o umbră sau o rană
prin care mă încheg în apă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o zi

am rămas întârziat
într-o gară, de țară
ceasul se stricase prea devreme
suspinând m-am așezat lângă mine
răsucind gânduri târzii pe verigheta timpului
cu speranța că vei păși către mine
într-o zi, de vară
în față niciun tren, nici-o gară
îmi era teamă de întârzieri repetate
ploua încet în mine
picături se scurgeau pe caldarâmul fierbinte
ascultam țăcănitul pantofilor pe asfaltul gândului
așteptam trenul, ora, ziua
când vei veni
știu, într-o zi...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când spectacolul vieții e mut

Am grijă de mine deși se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieții e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut

Cât eram de frumoasă
știam de la tine,
astăzi nu mai știu de fel
dar învăț cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...

Și mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit –
nimic nu mă ține
am voie să plâng,
să mor în picioare,
și să strig istovită după mine...

poezie de din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu DorinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cipriana Tanu

Mirare

îmi vine să râd și să plâng deodată
sunt soră cu norocul
păsările în mine
își serbează faimă și
pot să zbor

îmi vine să râd și să plâng
dintr-o dată
toamnele în mine
își restrâng cocorii și
pot zbura

îmi vine să râd și să plâng
laolaltă
urme de roșu umplu
golul meu stâng
amurguri, răsărituri,
inima ta și
îmi poți ameriza mările cerești

îmi vine să râd și să plâng
câteodată
tăiată în jumătate,
împărțită în tine
tremur lung de șoaptă
străveche și
mă pot zbura suflet-pereche

și-mi vine să mă mir
de râsu-mi
de râsu-mi
de mine însumi
colibri

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

din cioburi

Nu am fost născut Om, eram o mirare
de cristal, fără umbre… doar sunet înalt

Nu știu, ah, dacă aș ști
cine, cum și de ce a spart oul mirării și iată-mă
plângând
pe dinăuntru adun apusa splendoare
din cioburi
ce trup aproximativ am strâns până azi
și de câte ori am luat-o de la capăt, voi nu credeți!

Nimeni nu-mi dădu vreun încotro măcar
unde să-mi lipesc o latură, unde cealaltă, cealaltă
și tot așa…
nu voi reuși niciodată, mi se preling printre degete
cioburi din întâiul mine, ah, de l-aș prinde
pe acela care a înfășurat în suspin cheia-măsură
și a dat cu ea de pământ
o a doua oară!
… o a doua oară?… Nu, era ecoul sau
ce a mai rămas din sunetul acela înalt.

poezie de
Adăugat de Mariana FulgerSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Tristețea gărilor ce plâng

Tristețea gărilor ce plâng
un tren cu șuierul prelung,
e doar pustiu și rece gol,
viața dată rostogol,
și disperărilor obol
de dor nătâng.

Tu știi, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui și-a fluturat
și îmi zâmbea.

Erai și tu,
nici nu mai știu,
acum mi-i sufletul morțiu
de tren
în gară șuierând,
scrâșnind din roți,
încet murind
și cer în mine prăvălind
către pustiu...

Tristețea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
că gara, trenul,
sunt chiar eu
în dor nătâng.

poezie de din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Viorel Birtu Pîrăianu

Gânduri încurcate

nu înțelegeam nimic
nici nu aveam ce
totul era murdar și trist
în mine, în jur
priveam cum țipă nebunia din mine
gândurile se lungeau în tăcere
supărat, le-am legat
de la apus la răsărit
sau de la răsărit la apus
nu îmi aduc aminte acum
oricum, acum, sunt scrum
umbra săruta cuvântul ce se poticnea pe lângă drum
asta știu sigur acum
visele au rămas rătăcite în pustiu
am simțit cum sufletele se răceau încet
pulsul absent
un fior stăbătea tăcerea
am aprins zorile, într-o clipă nebună
eram beat de tristețe
azi mă despart, de lume, de aer, de mine
pe cer, păsări fără rațiune
se zbat în vârtejul unui vânt
desigur și el nebun
dimineața pe țărm, nu a venit nimeni
pescărușii plecaseră spre alt meleag

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubitoarea

Da, spre tine tânjesc. Alunec,
pierzându-mă din frâu,
fără nădejde c-o să-nclin
să-nfrunt vreodată ce vine către mine
ca dinspre tine,
grav, neclătinat și prea străin.

... Acele vremi: o, cum eram doar una,
nimic nu mă chema,
nimic nu mă trăda,
iar liniștea-mi era a unei pietre
deasupra căreia pârâul cântă-ntr-una.

Acuma insă, în astă primăvară,
ceva din neștiutul, tainic an
m-a frânt încet și prima oară,
ceva mi-a dat sărmana-mi viață
caldă, vie,
cuiva în mâini, care nu știe
ce încă eri eram.

poezie de din Cartea imaginilor, Partea întâi a cărții întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.
Petre Ioan Crețu

Caniculă

orașul meu colorat în verde
și galben pai galben palid
pătat cu roșul soarelui în picături mici
apoi buletinul de știri vremea
toate trecute prin ochiul meu căprui
în ecranele de sticlă și leduri
breaking news

ne plimbam pe stradă amândoi
doar ce ne-am cunoscut
în față mergeai tu cu fusta cloș și înflorată
apoi eu abia de mă mai târam pe-o parte
și strada se înclina nefiresc
casele cu țiglă roșie se prăvăleau
ca un castel din cărți ținându-se de mână
cu pereții suflecați până la bârnă
grăbiți ne loveam de câte un pom uscat
dezbrăcați de coajă și pictați
apoi o mie de cuci rătăciți și uitați
în grădina bolnavă
și peste tot se făcea noapte și frunze
pe care eu cândva am scris
mii de poeme confuze

și tu știai că nu-mi este frică de vânt
nici de furtună nici de săgeată
te tot țineam de mână strâns
să nu mă uit
să nu te pierd vreodată
apoi ne desfacem brațele încet
și fâl fâl ne ridicam la cer
și ce frumoși eram
Doamne cât de frumoși

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tatiana Stepa

Am devenit o șoaptă

La naștere am fost un țipăt simplu
Și-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila șoaptă a tacerii sunt.

Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă pași
Mai port în mine doar atât, o șoaptă
Și bietul ei ecou sinucigaș

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii triști în frunte
Și scara ce o am de coborăt.

Sunt țipete și urlete în lume
Și tunurile trag nerușinat
Se strigă daruri și averi și nume,
Și tobele de cobdamnare bat,

Iar eu din toată forfota nedreaptă
În marele vacarm al tuturor,
Încet, încet, am devenit o șoaptă
Și îmi amân rostirea să nu mor.

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai ramas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii triști în frunte
Șï scara ce o am de coborât.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
Petre Ioan Crețu

Atelierul de pictură nu este într-o joi

cineva m-a exilat
în propria-mi existență
ca într-o bulă cu pereții de lut
și nu știu cum am reușit să-ți scriu
atât de multe poeme
și versurile să devină nepereche
ori de câte ori se făcea în noi joi

joi e ziua în care băieții din sat
plecam la vânătoare de fluturi
de-a lungul căii ferate
hălăduiam și în cer
dar mai rar

nu știu de ce
dar vecinului meu
i se părea că sunt
o întâmplare magică
și ori de câte ori mă vedea
făcea plecăciuni
aprindea lumânări
tămâia până și urma
pașilor mei nepășiți
ori se târa în genunchi
în spatele meu
preț de câteva zile
și nu obosea

nu am avut curajul
să-l cred pe vecin
îmi smulgeam din carne
pantalonii și haina
apoi alunecam în somn
de obicei dormeam
alteori muream
și-mi trecea timpul fără să știu

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Renaștere

ascunde toate cadourile
ascunde toate poveștile de dragoste
ascunde toate amintirile vesele
lasă să plouă toată tristețea lumii
pe ramurile copacilor din grădina Paradisului
prinde-mă de mână
atât cât să nu-mi fie frică
nici de mine, nici de tine
am să-mi spăl fața în apele limpezi ale realității
am să mă reconstruiesc
din dimineți noi
voi parcurge
o altă nemurire
voi păstra o altă amintire
mă voi contopi cu noaptea
mă voi contopi cu ziua
voi aluneca de pe un val pe altul
spre câte un mal
unde voi îngropa câte o parte din mine
într-un târziu
împăcată
îmbrăcată
cu cea mai frumoasă
și aleasă rochie de mireasă
o să-mi îmbrățișez strâns
toată liniștea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Paraliticul și frica

Toate trotuarele acestui oraș sunt cârpite
din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut cu pietre frumoase
dar pe mine mă încurcă orice denivelare;
consum energie nemăsurată să ocolesc,
să depășesc acest obstacol;
durează un secol până voi trece noua treaptă,
fiecare pas e o povară, o aventură, o amintire
la fiecare pas aș putea să cad...
veșnic trăiesc cu spaima că-n clipa următoare
mă voi prăbuși. Nu-mi este teamă de moarte,
îmi este teamă că mă voi trezi în aceeași lume
pe care nu o mai iubesc.
Sunt plin de dureri, de temeri
de spaime că într-o zi nu mai pot mișca
și totuși creierul va putea să gândească.
Nu înțelegi că și legumele gândesc și nu mai vor!
Plâng, fiindcă am pofte, am dorințe interzise, am amintiri
însă lumea mea nu e a ta
lumea mea îmi aparține numai mie.
Femeile sunt jumătăți care se unesc cu jumătatea mea
să demonstreze că iluzia e permanentă, în
jumătate
din mintea mea, din mintea ta, din mintea noastră.
Plâng fiindcă ți-e milă, că mă compătimești, că sunt nervos
și nu mai pot să mă ascund ca-n alte vremi.
Plâng că mă urăști sau îți sunt indiferent
că toată lumea se oglindește în ochii tăi.
Plâng mereu
sunt prea multe pietre,
la mine pe stradă trotuarul are altfel de bolovani.
Sunt jumătate câine, plâng cu un ochi
fără lacrimi, fără grimase, fără un tremur pe față.
Cealaltă parte e pește, am ochiul în lacrimi.
Plâng, nu fiindcă mă târâi
ci fiindcă nu mă iubești sau nici nu m-ai iubit vreodată...
nu e vina ta, niciodată nu ai știut de mine.
În viață iubești o singură dată, iar eu am iubit,
restul a fost un coșmar și-aștept cu nerăbdare să-l termin.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook