* * *

Când m-am născut,
lumea părea să nu înţeleagă
de ce eu aveam un spin în frunte.
Cineva îmi dăduse
o coală albă şi un creion
cu mină de sânge.
Am încercat să nu plâng,
dar versurile au curs
pe obrajii mei de lapte,
şi s-au aşezat într-un somn adânc,
pe toate colile albe din univers...
Poemul timpului meu,
despre care nu voi vorbi niciodată...

poezie de Any Drăgoianu din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia cuvânt

poate că mi-ai scrie poeme
prefăcându-te că îţi pasă
poate că mi-ai modela degetele
să te pot mângâia şi în somn
poate că m-ai învăţa să iubesc până la sânge
cărţile prăfuite
poate că m-ai scrie
pe colile ce aşteaptă în sertar
poate că tu chiar eşti pregătit să mă vinzi
pe o cupă de vin
poate că tu chiar mă priveşti pe ascuns
şi zâmbeşti uneori
poate că tu chiar mă vrei
ca pe orice femeie şi....
poate într-o zi chiar voi sta
pe genunchii tăi de sare
şi îţi voi arăta
că lumea e altfel
când femeia de lângă tine
e mai mult decât o coală mâzgălită

poate că vreau să mă scrii
pe genunchii tăi
şi să îţi pese
că iubesc toate cărţile până la sânge

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinta

Pe umeri s-au aşezat toate grijile acestei lumi,
Ca lupii flămânzi trag de carnea mea obosită
Iar noaptea vine să spele ruşinea acestei vieţi
Cu somnul ei dulce şi cald...

Sunt un ins oarecare într-o lume oarecare
Din acest univers pierdut...
Şi mi-e somn, atât de somn că aş dormi o viaţă!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spin...

Când m-am născut,
În zori de zi,
Verbul "a fi"
Mi l-am pierdut!

Un strigăt surd,
Spre cer, mi-i duhul,
Ador văzduhul
Şi plâng, şi zburd...

Mă sting prin timp,
Ca om. Ce chin!
M-aş vrea un spin,
Să mă conving,

Că a-nflori,
În acord fin,
Fie şi spin,
E,-n zori de zi,

Verbul " a fi"!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins...

A nins cu-atâţia morţi în iarna asta!
Pe buze mi s-au cuminţit
Răceli de trupuri ancestrale
Ale cuvintelor de nu s-au mai născut, ci s-au murit.

A nins cu fluturi peste sânge
Şi oasele s-au cuminţit.
Nu, nu s-a plâns şi nici nu se va plânge
Pentru cenuşile aprinse-n noi, ce s-au topit.

Zăpada s-a purificat, priviţi-o
Şi nu se mai topeşte când o calci,
Mi albă decât albul de pe suflet
Pe care-l ţii în tine adânc şi-l taci.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit

Sunt fericit când scriu o poezie
Despre dragoste şi amor.
Sau când ascult o melodie
Despre un suflet plin de dor.

Sunt fericit când citesc o carte,
Despre doi îndrăgostiţi.
Despre un om care a zburat pe Marte
Sau despre nişte regi bine veniţi.

Sunt fericit când admir floarea,
Care înfloreşte la geamul meu
Şi când privesc luceafărul
Care luminează ca un zeu.

Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare
Şi scriu acest vers.
Căci poezia este nemuritoare!
Cum e şi întregul Univers.

poezie de Vladimir Potlog (9 noiembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abator

Albise totul! Caii albi mestecau iarbă albă
fluturi albi devorau varză albă
călăii albi sugrumau flori albe
cireşe albe, moarte albă, pământ alb
marea albă...
Curcubeul
alb
spre alb
spre foarte alb...
Cineva de un dinte alb şi-a muşcat buza albă.
Şi-a curs un copil roşu
cu un strigăt roşu.
Şi Dumnezeu era incolor
incolor
iar greierii roz vindeau culori
pe sub mânâ
în spate la abator.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba Oarba

Cuvintele Se Jucau Baba Oarba
Nelăsându-Se Prinse De Vârful Creionului Meu
Obosit De Atâta Alergare Le-Am Lăsat În Plata Domnului
Si Am Pus Creionul Intre Dinţi
Furios Şi Mâhnit De Eşecul Meu.
M-Am Legat La Ochi Şi Am Încercat Din Nou
Cu Mai Mult Elan
Uitându-Ma La Urmele Lăsate De Dinţi Pe Capătul De Creion.
N-Am Putut Vedea Nimic, Evident, Pentru Că Mă Legasem La Ochi Cu Întunericul,
În Speranţa Că Orbecăind O Să Reuşesc Să Prind Ce Nu Am Reuşit La Lumină…
Curios Cum Atunci Cănd Nu Putem Vedea, Urchea Îşi Ascute Simţul, Şi Prinde Sunete Pe Care Mâna Ei Nu Le Ajungea Înainte.
Mi-Am Zis Să Încerc Şi Eu…
Şi Aşa Cu Ochii Închişi Am Încercat Să Trasez Drumul Lăsat De Litere Pe Colile Gândurilor Mele.
Eeee, Nu Că Ar Fi Ele Nişte Coli Albe,
Sau Cuvintele Nu Ar Lăsa Urme De Noroi Trecând Pe Acolo,
Însă Îmi Place Mizeria Ce O Face Creionul Pe Foaia Goală.
De Multe Ori Am Regăsit Câte O Coală Ce A Tremurat De Emoţia Întâlnirii Cu Cereneala.
Ce Poveşti Frumoase De Dragoste S-Au Născut Din Întâlnirea Lor. Şi Apoi Nu Se Cade Să Stea Aşa Goală Pentru Totdeauna.
Încă De Acolo Din Grădină, Goliciunea A Fost Condamnată.
Legate Una De Alta, Împletite Într-O Creaţie Timidă, Fiicele Smochinului Şi-Au Găsit O Nouă Menire.
Aşa Şi Eu.
Îmi Place Să Văd Cum Dintr-O Frunză Se Naşte O Rochie,
Cum Din Timiditate Răsare Iubirea,
Cum Din Roşata Obrajilor Îşi Trag Trandafirii Culoarea,
Cum Eşecul De A Prinde Buclele În Capătul Creionului Meu
Îşi Îngroapă Sămânţa-N Speranţă
Şi Bolovanii Ce Cad Peste Ea S-O Zdrobească,
De Fapt O Protejează De Păsări.
Imi Place Să Privesc Cu Ochii Închişi.
Intunericul Îmi Vindecă Rănile Provocate De Prea Multă Lumină.
Legate la ochi
Cuvintele S-Au Plictisit De Baba Oarba Şi Au Schimbat Jocul.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Mi se părea că nu mergeam
Şi mai aveam de mai urcam,
Loveam cu milă în copită,
Mi-se-părând nepotcovită,
duceamPloua imens, ploua abrupt
Şi calul prins pe dedesubt,
Pe drumul neurcat, rămas...
Şi eu la pas şi el la pas!
Pusesem umărul la roată,
Săltând pe cer, mergând pe zloată,
Privind pe murg, cum răsărea
Şi tot urcam şi se părea,
Că-s ţintuit, că-s prins în unde,
Într-un vârtej, ca la Bermude,
Ţineam de frâu, ţineam de roată,
În zloata vieţii încordată,
Dar avansam cât un cuprins...
Toate cadranele s-au stins!
Dar îmi părea că nu mergeam
Şi mai urcam şi mai aveam
Şi mai aveam de mai urcam
Fiindcă veneam când mă duceam
Strigam la cal când împingeam,
Venind în mine ne-ntrerupt
Cu pasul lacom şi nerupt.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1963)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duios Anastasia trecea

nu e despre filme sau actori, e despre viaţă şi despre cuvânt
cuvânt ce intră-n lume gol. lepădat de buze umede sau uscate de teamă
şi care se chinuie să înţeleagă viaţa cu toate rătăcirile ei
dar nimic nu o poate cuprinde în toate ale sale
şi-atunci cuvântul se retrage
şi intră în ilegalitate
ca şi genul.
cândva eram şi eu cuvânt
aveam valoare, aveam greutate
şi lumea mă credea
dar acum
nimic nu poate ţine istoria în loc
nici măcar eu...
fără cuvinte. fără epitaf
mai bine un sms
lma

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când m-am născut
Dumnezeu a uitat
să-mi pună culoare
în obrajii ce simţeau
foamea de verde
şi m-a lăsat albă
ca o zi de duminică

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul tău

când va fi seară
strânge poemul acesta la piept
şi ascunde-te cât mai departe
de ziua care a trecut
şi de ziua care va veni
citeşte-l pe nerăsuflate
este poemul pe care nimeni
nu ţi-l va scrie vreodată
deşi l-ai aşteptat la fiecare răscruce
de drumuri şi de nopţi
când întunericul te ademenea între ape
şi străzile îţi îngropau urmele paşilor în cenuşă
este poemul pe care ai îndrăznit să-l visezi
când pânza cerului părea o lumină blurată
iar glasul ţi se risipea în ecouri de gheaţă
poemul pe care l-ai căutat în fiecare privire
care nu te zărea şi în fiecare gând
care nu era pentru tine
în fiecare anotimp care se îndepărta
cu anii tineri în dinţi
şi în fiecare inimă care părea că mai bate
lipeşte-ţi poemul acesta de umeri
de pleoape de sânge
şi nu-l lăsa să se piardă
este tot ce vei avea
de acum înainte

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În puţinele ocazii în care m-am aflat în faţa unor oameni care muriseră, niciodată nu mi-am imaginat că moartea lor ar fi aceeaşi de care într-o zi aveam să mor şi eu. Pentru că fiecare dintre noi are propria sa moarte, o poartă cu sine într-un loc secret de când s-a născut, ea îţi aparţine, tu îi aparţii.

Jose Saramago în Intermitenţele morţii
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Câmpia Română

Laudă Domnului pentru că eu,
În casa părintească de lângă fântână,
La ceas sfânt, rostit de Dumnezeu,
M-am născut în Câmpia Română.

De atunci, anii trecut-au mereu,
Destinul nimic nu amână –
În tot ce mi-e scris în frunte, e-al meu,
Eu, cel născut în Câmpia Română.

Nu uit niciodată clipa cea sfântă
Şi simt asupră-mi o Cerească Mână,
Care în orice clipă mă binecuvântă,
De când născut sunt în Câmpia Română!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flux

Ca înspre peşti hipnotici, întind, prin apă,
În somn, o mână de fum spre tine
Când sângeră grădinile în vis, o pleoapă
Şi când se furişează pomii toamna înspre mine.

În grotele de aramă ale vântului
Întinzi, din sânge, arcul inimii spre ereţi
Deschide ferestrele de pâine ale pământului
În lună hodorogeau dulăii, ca prin castele fără pereţi.

Printre paşii de asasin ai nopţii
Aşteptarea este o floare de oţel
Dacă te sfâşii în perdele şi dantela
Se aşează ca o promoroacă pe tine
Rimele dispar toate
În rănile deschise zăngănesc ţipetele de metal
Şi o grindină loveşte panoplia de sărutări
Cu care am vânat cândva
Bestia albă, ascunsă în subţiori:
Ţi-aduci aminte?
Era în noaptea de 3 februarie şi viscolul
Ne-aştepta afară să ne sugrume.
Dar cineva a suflat în inimi ca în jar
Şi rimele toate s-au aşezat pe mâinile tale, iar.

poezie clasică de Stephan Roll din Ospăţul de aur (1986)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moromete

Îl înjur pe Moromete!
M-a făcut să vreau să stau
Şi să cuget pe-ndelete,
Timpului tribut să-i dau

Se-nvârtesc pe rând rotiţe
Despre care nu ştiam,
Deschizând încet portiţe
Către tot ce doar visam

Îmi părea leneş ţăranul,
Dar era un filozof,
Stătea aşezat tot anul,
Fără griji şi fără of

Observa, acolo-n poartă,
Tot ce alţii nu vedeau,
Vedea lume, vedea soartă,
Suflete ce dispăreau

Fără grabă, fără teama
Că secundele dispar,
Îşi dăduse omul seama
Şi vorbea încet şi rar

Încerca să le arate,
Celor care ascultau,
Că şi stând găseşti de toate,
Însă nu înţelegeau

Cum să stea? Atâta treabă!
Treceau repede grăbiţi
Şi aşa, viaţa întreagă,
O pierdeau... prea obosiţi

Moromete, înţeleptul,
Părea prost, dar nu era,
Doar se prefăcea, deşteptul,
El vedea... el exista

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcau gheţarii spre soare

Pădurea pleacă speriată,
apele s-au scurs în adânc,
clopote bat
în timpanele timpului nins.
Cine mai plânge?
Urlet de lup fără ecou.
Pe fiinţa mea s-a aşezat
noapte albă care mă strânge,
mă strânge sub crucea destinului,
plumbuit de taine.
Cine mai cântă?

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am visat azi-noapte un şes înflorit cu o cărare la mijloc şi o piatră mare la capăt, o piatră netedă şi albă, lucind în soare. M-am încercat în joacă să o dau la o parte. Apoi, înfierbântată, cu mare greu, am ridicat-o din loc. Mişunau gândacii şi viermii sub piatra albă. Şi, îngrozită, m-am deşteptat din somn.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Mademoiselle Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune înainte de naştere

Nu-s încă născut; ascultaţi-mă –
Nu lăsaţi liliecii însetaţi de sânge, şobolanii,
nevăstuicile sau vârcolacii să se-apropie de mine.

Nu-s încă născut; consolaţi-mă –
Mi-e teamă că rasa umană mă va-întemniţa-între ziduri înalte,
mă va amorţi cu droguri tari, mă va-înşela cu minciuni ispititoare,
mă va chinui-n camere de tortură, mă va-îmbăia-n sânge.

Nu-s încă născut; aveţi grijă de apa-n care voi fi scăldat,
de iarba prin care voi trece, de copacii cu care voi vorbi,
de cerul care-mi va cânta, de păsările şi de lumina
din spatele gândurilor mele care-mi vor conduce paşii.

Nu-s încă născut; iertaţi-mă
pentru păcatele pe care le va săvârşi lumea prin mine,
pentru cuvintele mele care vorbesc despre mine,
pentru gândurile mele care mă judecă,
pentru trădarea comisă de trădătorul de lângă mine,
pentru vieţile pierdute când lumea ucide prin mâinile mele,
pentru moartea mea când trăiesc alţii în mine.

Nu-s încă născut; recapitulaţi, vă rog,
amintiţi-mi acele părţi în care trebuie să joc,
replicile cu care să întâmpin pe bătrânii care-mi dau sfaturi,
pe birocraţii care mă ceartă,
pe munţi când se-încruntă la mine,
pe iubitele care râd de mine,
pe valurile albe care mă-îndeamnă să dansez
şi pe deşertul care mă ademeneşte să condamn,
pe cerşetorii care-mi refuză darurile
şi pe copiii mei care-mi aruncă blesteme.

Nu-s încă născut; ascultaţi-mă...
Nu lăsaţi pe omul fiară şi nici pe cel care se crede Dumnezeu
să se-apropie de mine.

Nu-s încă născut; întăriţi-mă
împotriva celor care-ar dori să-îngheţe umanitatea din mine,
care-ar dori să mă transforme într-un jandarm-robotizat,
într-o rotiţă dinţată-n angrenajul unei maşini,
într-un lucru cu o singură faţă, într-un simplu lucru;
întăriţi-mă împotriva celor care-ar dori să-mi dezintegreze entitatea,
să mă arunce-încoace şi încolo sau
încolo şi încoace, apă risipită printre degete.

Nu-i lăsaţi să mă prefacă-n piatră şi nici să mă împrăştie în vânt..
Altminteri, ucideţi-mă.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic mai fals, nimic mai adevărat

sub formă de carte m-am împărtăşit
pentru tine
am cusut cu aţă albă gândurile mele
şi toate s-au făcut poezie
nimic mai fals nimic mai adevărat

într-un moment de luciditate
fiecare gând devine tortură psihometrică
în care îmi ucid treptat fobiile şi
toate durerile de inimă mor
amintindu-mi de mine

la început
m-am arătat lumii sub formă de înger
uşor uimită
lumea şi-a desfăcut braţele şi m-a primit
între sânii ei
se cuibăreşte mereu un copil

pentru tine
a murit Hristos
a plâns din greşeală
peste versurile mele
şi tu dormi
prins de-mbrăţişarea lor

sub formă de carte m-am împărtăşit
pentru tine
am trimis solie îngerului nenăscut
să scrie poezie în următoarea viaţă
nimic mai fals nimic mai adevărat

poezie de Emma Brad
Adăugat de Emma Brad
Comentează! | Votează! | Copiază!