Aveam un şantier de vise

Aveam un şantier de vise-n gânduri.
Macheta o vedeam cu ochii minţii.
Şi aş fi asudat trăgând cu dinţii,
Făcându-mi căpătâi din pat de scânduri.

Un rost aveam, care-mi părea esenţa,
Să-mi storc fiinţa pe altarul trudei,
Sfidând şi timpul şi trădadea iudei
Şi vicii ce le-nfruntă existenţa.

Dar schelele s-au prăvălit in mine
Târând cu ele visele-mi deşarte,
Lăsându-mă cu răni printre suspine,

Lovindu-mă-n timpan cu note sparte,
Când boabe de nădejde din ciorchine,
Treceau prin ruptele năvoade-n moarte.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ochii storşi de lacrimi

Când ochii storşi de lacrimi privesc în gol departe
şi nu mai vezi pe nimeni din câţi îţi trec prin faţă,
o, cine-ţi umple-n suflet un gol lăsat de moarte
şi cine-ţi dă privirii o rază de viaţă?

Credinţa, doar credinţa, ea-i singura putere
ce mântuie fiinţa prin Cruce spre-nviere.

Când, frânt, ţi-aduni tristeţea ca cioburile sparte
din viaţa răvăşită de-a urii vijelie,
o, cine-ţi mai întoarce nădejdile din moarte
şi cine-ţi dă vieţii o nouă temelie?

Când lupta ţi-e pierdută şi zările-s deşarte,
iar gheara disperării viaţa ţi-o sugrumă,
o, cine-ţi mai aduce o mântuire-n moarte
şi cine înspre-o altă iubire te îndrumă?

Credinţa, doar credinţa... ea singură împarte
viaţa, despicând-o în două pe vecie:
o parte, prin nădejde, 'nălţând-o peste moarte,
iar ceealaltă dând-o iubirii, pe vecie.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

Mi se părea că nu mergeam
Şi mai aveam de mai urcam,
Loveam cu milă în copită,
Mi-se-părând nepotcovită,
duceamPloua imens, ploua abrupt
Şi calul prins pe dedesubt,
Pe drumul neurcat, rămas...
Şi eu la pas şi el la pas!
Pusesem umărul la roată,
Săltând pe cer, mergând pe zloată,
Privind pe murg, cum răsărea
Şi tot urcam şi se părea,
Că-s ţintuit, că-s prins în unde,
Într-un vârtej, ca la Bermude,
Ţineam de frâu, ţineam de roată,
În zloata vieţii încordată,
Dar avansam cât un cuprins...
Toate cadranele s-au stins!
Dar îmi părea că nu mergeam
Şi mai urcam şi mai aveam
Şi mai aveam de mai urcam
Fiindcă veneam când mă duceam
Strigam la cal când împingeam,
Venind în mine ne-ntrerupt
Cu pasul lacom şi nerupt.

poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1963)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puteţi să-mi luaţi tot ce doriţi!...

Puteţi să-mi luaţi tot ce doriţi!-
Doar visele-mi sunt sacre.
De mine nu vă îndoiţi!
Nu-i loc de simulacre...
Doar eu ştiu preţul ce-am plătit,
Sperând să germineze,
Din seară până-n răsărit,
Păzind a lor geneze.
Puteţi să-mi luaţi tot ce doriţi!
N-am un cuvânt a spune,-
Doar visele-mi nu le zdrobiţi,
Zvârlindu-le-n genune!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E şantier în bloc

Trei renovări, ce ţin de peste-o lună,
Ascult la noi pe scară, ca la lojă.
Cum gândul nu-mi aud, mă dau cu ojă;
Pe cine ar putea să indispună?!

O bormaşină-mi sfredeleşte-n creieri.
Un flex mai taie ce-o mai fi rămas.
Parcă e un concert la contrabas,
Ori zici că am în ţeastă-un cuib de greieri

Noaptea visez cum pică ziduri sparte,
După un zgomot lung, asurzitor.
E şantier in bloc, e ca la carte.

Vă-ntreb cu-o biată urmă de umor:
Să-mi caut cu chirie-n altă parte,
Sau voi fi-nvinuită de omor?!

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam un vis că pot să zbor ...

Aveam un vis că pot să zbor,
Să mă înalţ pe-un colţ de nor
Şi-n palme, strâns, să ţin o stea,
Ca pe un pui de rândunea.
Să stau cu luna la taifas,
Să depănăm tot ce-a rămas
Nespus, până în zori când pier
Toate sclipirile din cer,
Când în străfund de orizont
Doar zori de zi mai sunt în cont.
Aveam un vis că pot să zbor,
Dar astăzi nu e niciun nor
Pe-al cărui colţ să mă ridic,
Aşa că de la vis abdic
Şi cu aripi de vis înfrânt
Ce se vor zbate pe pământ,
Mă voi trezi din dor de zbor
Doar încă-o dată ca să mor...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi zbor...

Suspine de mătase
S-au înecat la mal.
Ecou de gânduri roase
În timpul hibernal.

Aş vrea să fac lumină,
În norii grei din noapte
S-aduc ziua senină
Şi visele-mi aproape.

Am macerat din doruri
Lăsând doar urma ta.
Cuvinte preţioase
Din nou vor dispărea.

Iubirea prea zbârcită
Alunecă spre mine
Şi plec întunecată
Nimic să nu te-aline.

Şi nu-mi întorc din vise,
Lumină nu mai fac
Şi zbor într-o aripă
Să nu mă mai prefac.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult aşteptatul elixir...

Îmi plouă-n suflet şi în gânduri.
Stropi grei îmi cad şi-n aşternut,
Trecând prin patul meu de scânduri,
În drumul spre firescul lut.

Prin porţi de humă piere clipa,
Târând şi viaţa-mi după ea.
Tresare carnea-mi sub aripa
Sărutului ce mă veghea.

Fiori hulpavi, iscând uimire,
Sfidează moartea-mi cu dispreţ.
Îmi trag iar seva din iubire,
Pe nenăscuta zi pun preţ.

Miracol dulce-a fost sărutul,-
Mult aşteptatul elixir,
Ce pe răboj crestă-nceputul
Miresmelor de trandafir.

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ploi de săruturi ...

Sfidând orice lege ce ţine în frâu
Porniri pătimaşe ascunse-ndelung,
Furtunile vieţii din urmă ne-ajung
Păşind din izvoare în prundul de râu.

Tăcerile tale de mine s-au frânt
În pieptul meu sparte, sub sânul meu stâng.
Eu sunt prea sfioasă, iar tu pari nătâng,
Dar numai iubirea te ţine ne-nfrânt.

Puhoi de cuvinte dau buzna pe loc
Sub ploi de săruturi ne-având adăpost.
Mai toate-au fost spuse, mai toate n-au rost
Pe buze-amuţite, ca la ventriloc.

Răspunsuri stăteau tăinuite-n priviri.
Prin vene torente de lavă curgeau.
Doar florile unei dorinţi răsăreau,
Sub soarele blând al târziei iubiri.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam grijă în fiecare seară să-mi pun în ghete nişte cartoane, care-mi ţineau în loc de talpă. Seara le schimbam, şi aşa în fiecare zi aveam pingele noi. Am dus cea mai neagră mizerie pe care şi-o poate închipui cineva.

citat celebru din Constantin Tănase
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leu de Persia

Cândva am fost leu de Persia,
Aveam aripi şi zburam printre stele,
Ziua şi noaptea zburam printre stele.
În fiece stea aveam un culcuş,
Şi-n fiece culcuş m-aşteptau
Şapte leoaice ori nouă leoaice.
Unele purtau mantii de argint.
Altele mantii de aur purtau.
Pe toate le iubeam şi pe toate
Cu dinţii mei albi le muşcam.
Puii mei cu sutele-i număram,
Cu sutele şi cu miile-i număram,
În fiece stea aveam un culcuş,
Şi-n fiece culcuş nouă leoaice
Atunci, când eram Leu de Persia,
Atunci, când aveam aripi, atunci...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar eu nu mai eram de mult Femeie. Încetasem să mai fiu femeie, de când nu mă mai puteam apleca să-mi leg şireturile. Nici să alerg. Nici să urc sau să cobor scări, fără a mă ţine de ceva sau de cineva. Încetasem să mai fiu femeie, când nu aveam cui spune La mulţi ani, dragule, sau Noapte bună sau când nu aveam pe cine aştepta, acasă, şi când nu a mai fost nimeni să-mi deschidă uşa. Să-mi spună că i-a fost dor de mine.

Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare şi destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se scurge ...

Ştiu că timpul se scurge mereu ca nisipu-n clepsidră,
Înghiţind fără milă şi lacom secunde şi ceasuri.
Cântă-n cor pretudindeni, viori, ale lor parastasuri.
Otrăvite săgeţi le omoară cu sânge de hidră.
Răscolind temător printre clipe pierdute-n uitare,
Izgonind amintiri ce în lacrimi fierbinţi m-au scăldat,
Înalţând sfânt altar clipei dulci ce s-a scurs în păcat,
Alerg către moartea mârşavă ce m-aşteptă-n cărare.
Încerc să opresc o fărâmă de timp pentru mine,
Uitată s-o fac într-un colţ de sertar, ori de gânduri,
Dar timpul mi-o ia înapoi, îngrădind-o-ntre scânduri,
Lăsându-mi secundele goale, dar visele pline.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pleca! ...

Vrei lânga mine să rămâi,
Să-mi faci din pieptu-ţi căpătâi?!
Să uit de al tristeţii gând,
Nu mai pleca nicicând, nicicând!
Să-mi fie sufletul senin,
Nu doar o cupă cu venin.
Să mă trezesc sperând, dorind,
Să ard, cu patimă iubind.
Să mă privesc în ochii tăi,
În care tremură văpăi.
Să uit trecutu-mi făcut scrum,
Nu mai pleca nicicum, nicicum!
Spre tine să mă-ntorc râzând
Când ţi-aud glasul implorând:
Eu voi rămane! Tu rămâi,
Să-mi fi iubirea mea dintâi?!
Şi-am să îţi spun cu glas domol,
Fără s-amân, fără ocol,
Cu ochii larg deschişi visând:
Nu mai pleca nicicând, nicicând!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidesc poem

Zidesc poem din rodnice cuvinte,
Trudnic crescute-n ale minţii şesuri.
Ieşind învingătoare din eresuri,
Le-acoper trupu-n noile veşminte.

Cu glas plăpând, le salt pe metereze,
Pe-aripi de gând s-au adunat în stoluri,
Sfidând căderea în pustiu şi goluri,
Pe-al timpului răboj, ca să dureze.

Printre urzeli am împletit clipite,
Ce şubredele vorbe să-nfiripe-
Din hăuri de uitare iar să ţipe,
Rupându-şi lanţul gleznelor zdrelite.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul de a alege

rătăcit pe cărările sufletului
într-o viaţă fără rost, fără sens
eram orb într-o lume bolnavă
de boli, păcate, de toate
nu vedeam lumina
era beznă,
în mine, în lume, în jur
vindecarea era târzie şi inutilă
eram damnatul din cetate
băteam din poartă în poartă
cerşind o nouă soartă
atunci am văzut un cer nou
"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa"
noi...
m-am trezit singur
nu aveam puterea să mă ridic, deci zăceam
nu aveam puterea să gândesc, deci nu gândeam
nu aveam puterea să vorbesc, deci tăceam
priveam, plângeam
priveam la nimic
era timpul de tocat secole inutile
azi am libertatea de a alege
oferta este îngrozitor de proastă
este mizerabilă
viaţa asta, o piesă proastă
cu actori retardaţi, cumpăraţi sau rataţi
furios,
pe mine, pe lume, pe toate
am fugit
eliberat de pământ, de păcate
am păşit către EL

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silenţios

Suntem simple note muzicale,
Pe portativul sonatelor magistrale,
"Nocturna" "Silence" parcă ne pătrund,
Când loveşte Beethoven pianul plăpând.

Am ajuns să ne fie dor de gălăgie,
De oameni, buni sau răi, doar să fie,
De tot ce nu vedeam că avem,
Dar şi aşa, observăm doar când pierdem.

Păsările din colivie, parcă altfel le privim
Sau animalele de la zoo, altfel le iubim,
Sau vântul rece şi tăios, altfel îl simţim,
Ori soarele cald şi blând, altfel ni-l dorim.

Brusc parcă şi regii sunt mai interesaţi,
Este normal, un virus nu are preferaţi,
Am început parcă să îmi cunosc şi fraţii,
Nu aveam timp de ei, aveam de alţii.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (31 martie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel vas adânc, de i se zice cer,
Întors cu susu-n jos, mare mister,
Stă pavăză cât tu eşti lângă mine,
Cât ne zbârcim ca boabele-n ciorchine.

catren de Mihaela Banu (1 aprilie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteni duşmani

Walkira, zeiţa războiului, îi este muză
rea, răzbunătoare, apărătoarea celor slabi
care nu ştiu să lupte.
Eram copii pe străzi: multe fete şi un băieţel, adică eu
slab, pipernicit, dacă nu aveam pantaloni scurţi
ai fi zis că sunt o fetiţă mai micuţă;
mă veghea sora mea dar şi toate fetele,
eram păpuşa lor.
Aveam numeroşi duşmani printre prieteni,
prea aveam acces la toate jocurile şi normal
stârneam invidii groaznice.

Într-o zi,
a vrut unul să mă cotonogească,
era atât de simplu
n-avea decât să strănute spre mine şi zob m-ar fi făcut,
dar Walkira imediat scoţând înverşunată sabia colonelului dintr-un şifonier
nu din teacă, era prea uriaşă, s-a aşezat în faţa mea,
care probabil bâzâiam,
să mă apere neînfricată ca o adevărată Walkiră
Duşmanul a fugit speriat de moarte şi imediat s-a zvonit
că sunt intangibil, mă apără Walkira!
Era pe vremuri şi auzisem de amazoane
dar fiindcă am scris-o abia acum, te numesc Walkiră
Dar aveam şi mulţi prieteni printre duşmani
care nu vroiau să mă bată
fiindcă, aveam o soră
iar balaurul cu ochii scânteind flăcări rubinii
mă păzea aspru.

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumire

Când m-a prins cu tipa-n pat,
Nu mi-a spus nimic nevasta.
Dar oricum aveam vizat
Să-mi scot dinţii luna asta.

epigramă de Virgil Istoc
Adăugat de Virgil Istoc
Comentează! | Votează! | Copiază!