Ghiocelul
E zi de primăvară,
Zăpada s-a topit,
Dar nu-i frumos afară,
E timp posomorât.
Un ghiocel răsare
Și tremură de frică,
Că-i mic, iar sfântul soare,
Pe cer nu se ridică.
- Nu vreau să mor acuma,
Abia am răsărit.
E rece. A fost brumă.
De ce eu m-am grăbit.
Apari, o dulce soare,
Nu mă lăsa să mor,
Caci sunt o biată floare
Și tare te ador.
Și soarele se-nalță
Cu raze aurii,
Îl mângâie pe față:
- Alină-te. Tu vei trăi.
Pământul se-ncălzește
Și păsările cânt,
Iar ghiocelul crește:
- O, soare, tu ești Sfânt!
poezie de Petru Plătică (februarie 2016)
Adăugat de Petru Plătică
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Petru Plătică. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.