Trezire tardivă?

Sunt un sexagenar, dar totuşi vreau
Să stau la pieptul tău precum un ţânc:
De bebeluş am învăţat să beau,
Învată-mă acuma să mănânc!

Pe-ascunsele cărări am colindat,
Cu pas de orb, legat la ochi, cu-n băţ,
N-am ascultat de nimeni niciodat',
Învată-mă acuma să învăţ!

De multe ori, de viaţă doborât,
Luptat-am să devin învingător:
Am alergat, vremelnic m-am târât,
Învată-mă acuma ca să zbor!

Mi-am înfruntat duşmanii cu umor,
Cutreierând şi oaze şi deşert:
Am fost şi crud şi neîndurător,
Învaţă-mă acuma ca să iert!

La pieptul tău, de rele ocrotit,
Regretele acum mă copleşesc:
Căci egoist, eu m-am lăsat iubit...
Învată-mă acuma să iubesc!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, Doamne, văd!

O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum cînd toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atît de mult
pe cît am fost de surd,
de-ngust,
de rău!

O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Şi-acum
aş vrea
s-alerg,
să cînt,
să zbor!

O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, în tot ce-i pămîntesc,
pot să mă-nfrunt.
Şi-acum
aud
şi văd
şi merg
şi sunt.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma când toate...

Acuma când toate spre viaţă s-avântă
De ce a ta frunte umbrită-i de nor?
N-auzi ciocârlia voioasă cum cântă
Rotindu-şi spre soare grăbitul ei zbor?

Te uită cum cerul privirea încântă,
Şi-ascultă ce-ngână sfătosul izvor
Acuma spre viaţă când toate s-avântă.
De ce-ţi este fruntea umbrită de nor
când râde câmpia de iarna înfrântă
Şi codrul tresare în şoapte de dor?
De ce nu te bucuri de-un vis trecător,
Şi zilele-apuse de ce te frământă
Acuma când toate spre viaţă s-avântă?

poezie clasică de Jean-Boniface Hetrat
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în Bărăgan

De pe câmpul cu verdeaţă,
de pe-întinsul Bărăgan,
de mult am plecat în viaţă.
Viaţa mi-a fost un roman.

Când am căzut m-am ridicat.
Nu m-am lăsat doborât.
Cât am putut m-am tot luptat.
Privirea n-am coborât.

Ce-am dorit, am împlinit.
Am familie, am casă.
Acuma sunt fericit.
Viaţa mea este frumoasă.

M-am născut în Bărăgan
şi-n Bărăgan am rămas.
Am adunat grâul din lan
şi poeziei am dat glas.

Cu ea am păşit în lume
şi mi-a fost prieten bun.
Prin ea am avut ce spune
şi am devenit tribun.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Şi-acum mai eşti în mine" de Violetta Petre

M-ai adăpat iubite, ce sete-aveam în mine,
De ploile rebele, de vară şi de tine!
Şi cum mai creşte iarba în pielea de sub palme
Când palma ta-mi rămâne pe tâţe şi m-adoarme!

Acuma am în ochii deschişi, visări nebune,
Căci mă priveai cam galeş şi tandru pe păşune,
Ieşeau gingaş din fluier acorduri minunate
Iar eu oftam din suflet cu genele lăsate.

Sunt aripile ramuri ce înfloresc amurgul,
Cam mustrător la mine, gelos, se uită murgul
Şi buzele îmi tremur de o simtire pură,
Iubesc, dar condamnată-s pe veci să tac din gură.

M-ai adăpat iubite dar setea-mi este vie,
Mă copleşesc frisoane si simt o nebunie,
Că vreau să-mi strig iubirea ce-mi freamătă sub piele,
S-audă toată lumea, să urce pân la stele!

Îmi umflu tare pieptul şi strig s-auzi şi tu,
Sî-ţi fie clar iubite ce-ţi spun acuma: MUUUUUU!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaf (după un aforism de Freidank, din Bescheidenheit, c. 1215-1230)

Înmormântaţi aicea, sub lespezi funerare,
Spre tineri şi bătrâni noi grăim cu-ndurerare:
Ce sunteţi voi acuma, la fel am fost şi noi;
Ce suntem noi acuma, la fel veţi fi şi voi!

epitaf de George Budoi din Epitafuri (5 mai 2018)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Model de CV

Ah, câte remuşcări mai am;
Nereuşite provocate
Sărăcindu-mi posteritate
Deşi cum să evit ştiam.

Am învăţat cu consecvenţă,
M-am dăruit cu tot ce-aveam;
Şi dragoste şi competenţă
Eram, o flacără trăiam.

Dar tot aşa, m-am dezminţit;
Mi-am lăsat locul, meserie,
Copiii mi i-am părăsit...
Mi-am lăsat case pe-o chirie.

Rămân un neînţeles actor,
Exemplu de risipitor;
Tot ce-am avut e-acum decor
Din care ies, prost regizor.

Merit ce sunt, mi-am făcut soartă
Şi-o rog acuma să se schimbe,
Rătăcitor din poartă-n poartă...
Balanţa încă o să mă plimbe.

N-ascultam nimeni şi nicicând;
M-am crezut veşnic înţelept
Şi-acum din fizic sunt un gând
Şi din deştept sunt un inept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jucăria

Duşman grozav e timpul, mi se pare
acuma ca şi când te-aş fi visat,
cum poate mai visează câte-o floare
pământul, iarna, după ce-a-ngheţat.
Iubirea noastră astfel a trecut,
ca dâra luminoasă-a unei stele,
şi bezna-n urma ei s-a refăcut,
de-mi pare steaua fericirii mele,
că niciodată n-ar fi strălucit.
Şi nu mai ştiu acuma dac-am stat
cu tine, dacă-n pieptul tău iubit
eu inima-ntr-o zi ţi-am ascultat.
Cuvintele pe care le rosteai,
din depărtări de basm răsună parcă,
pentru că mierea tot acelui grai,
lângă urechea alteia le-ncearcă.
Din ce în ce mai şubred e sub pas
pământul amintirilor şi-mi pare
că dintr-un vis frumos mi-au mai rămas
frânturi ciudate şi strălucitoare.
Zadarnic între ele să le leg
încerc acuma, fiindcă nu se poate
din cioburi vasul să-l mai faci întreg,
şi tristă surâzând mă joc cu toate
aducerile-aminte la un loc,
ca un copil cu jucăria care,
i s-a stricat, dar n-a dat-o pe foc,
pentru că alta mai frumoasă n-are.

poezie celebră de Magda Isanos
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a lungul carierei mele, mi s-au schimbat metodele; când eşti tânăr, ai un soi de lăcomie, te năpusteşti la impulsul inspiraţiei; am învăţat să nu mă mai reped. Acuma am răbdare, acuma cresc, ştiu să mă conduc mereu altfel, după cum e piesa, după raportul în care mă găsesc faţă de ea. E extrem de importantă această autocunoaştere.

citat din Irina Răchiţeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea în vremea virusului

Chiar acum, dar
chiar acuma, mi-au luat călcâiele foc după tine!
Musai acuma, în învelişul din nu ştiu ce polimeri izolatori să ard eu cu flacăra genezei,
iar, tu, rece aidoma vremurilor de ciumă,
oh, când nici pur ca o piatră vulcanică,
nu m-ai atins!

Neapărat acum,
dar obligatoriu acum,
chiar eu să mă îndrăgostesc,
numai eu sa iubesc muntele de sare,
când pentru altul ai respirat virusul!

No, numai!
Nu eşti tu, cea plecată prin Gomorele
sodomiţilor!
Tu nici măcar ciumă nu mai eşti!
Eu sunt cu eterna Mea în vremea noastră!

Doamne,
Întrucât
Chiar acum sa mă îndrăgostesc eu,
musai acuma de cea care
poartă pe un blid de lemn
retezarea unui cap,
fără să ştie
că buzele lui nu vor amuţi niciodată,
în vremea dragostei
pe timp de virus!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Bineplăcut să-ţi fiu, Sfinte Părinte,
M-am tot luptat,
Căci mă muncea cu silă şi fierbinte
Vechiul păcat.

An după an, trăindu-mi suferinţa,
Nu m-am oprit
Şi grea de lacrimi mi-a fost biruinţa
Necontenit.

Să mă clintesc acuma din lucrare
E-aşa uşor.
Dacă nu-l am pe El şi nu mă are,-
N-am cer şi mor.

De-aceea strig: "Fără de tine, Tată,
În van mai cânt!
N-am fost, nu sunt şi n-oi fi niciodată
Decât pământ!

Numai avându-te ca pe o rană
În orice zi,
Cu heruvimii cântători în strană
Pot veşnici!"

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigraf, pe statuia mea

Din ce m-am vrut nimica nu e
Şi, totuşi, am muncit intens.
Aia acuma, ca statuie,
Dau circulaţiei... un sens.

epigramă de Aurel Iordache din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acuma cântecul s-a sfârşit

Acuma cântecul s-a sfârşit.
Nu ştiu de-i bine ori rău.
Din frunze-am cântat.
Dumnezeu, lânga mine stând, mi-a şoptit.

De fapt nu era Dumnezeu, era pom.
Şi câteodată-avea glas de om.
"Sărbătoreşte, mi-a spus el, aceste
câmpii dezmierdate şi creste..."

Şi ca o pasăre neînvăţată
m-am apucat sa cânt. Eram mirată
şi bucuroasă, şi nici n-am simţit
cum trece anotimpul fericit!

Zburaţi, cântece, zburaţi departe,
scuturaţi-mă de pământ şi moarte,
şi preamăriţi natura-n care încă
e linişte şi-nţelepciune-adâncă.

poezie clasică de Magda Isanos
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoapărare

Chiar având obraz subţire
Cu măciuca dă acuma:
Căci constată cu uimire
Că se cam îngroaşă gluma...

epigramă de Valentin David
Adăugat de Valentin David
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oglindă

M-am pregatit şi te aştept
Lacrimă diademă cu fir de nor
Eu spre fereastră ochii îmi îndrept
Păsări cântă doină de dor

Mi-am pus cercei inele preferate
Ce aveam mai bun am îmbrăcat
În oglindă defectele marcate
Când m-am uitat m-am speriat

Un chip ce era rece întristat
Un suflet cu o inimă furată
Tu ai promis dar m-ai lăsat
Acuma mă simt însingurată

De n-ai să vii eu voi murii
Si voi venii la tine-n vise
Căci fără inimă nu pot trăi
Voi lua clipa şi tot ce ai promise

Dar-ar domnul să te arăţi
Să-mi dai tu inima înapoi
Te voi supune la multe plăţi
Şi fie vorba vom ştii doar noi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A vrut să se bronzeze

A fost şi ea la mare,
A fost pe litoral.
A stat prea mult la soare
Şi-acum stă în spital.

A vrut să se bronzeze
Mai mult ca un ţigan.
Acuma stă-n proteze,
Cu ochii în tavan.

Acuma se bronzează
La becuri cu neon.
În venă-i perfuzează
Sângele unui alt om.

Aşa păţeşte omul
Când se vrea viteaz.
Se roagă-apoi la Domnul,
Să scape de necaz.

poezie de Dumitru Delcă (26 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătate

Pietà

Nenorocirea s-a-mplinit, şi fără nume
mă umple. Încremenesc ca-ncermenitul
Adâncului de piatră.
Tare cum sunt ştiu doar atât:
Tu mare ai devenit -
... şi mare,
ca o durere mult prea mare
ce inima întreagă mi-o cuprinde
înverşunată.
Acuma stai de-a curmezuşu-n poală-mi,
acuma nu mai pot să te mai
nasc.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Cartea imaginilor (1926), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pieta

Îţi văd acuma iarăşi picioarele, Isuse,
pe care tinereşti eu le-am aflat
pe vremea când, sfioasă, le-am spălat;
o, cum stăteau în părul meu supuse:
un alb vânat în ierburi tupilat.

Trupul pe care nimeni nu l-a iubit vreodată
îl văd abia în noaptea aceasta de iubire.
N-am stat culcaţi alături niciodată,
şi-acum găsesc în juru-ţi doar veghe şi slăvire.

Şi, iată, mâinile îţi sunt zdrobite,
dar nu de muşcătura mea, iubite!
Inima ta-i deschisă şi intră-n ea oricine,
şi-aş vrea să fie numai pentru mine.

Eşti ostenit acuma şi gura-ţi ostenită
nu îndrăgeşte gura mea mâhnită...
A fost cândva, Isuse, vreo clipă pentru noi?
Cât de ciudat ne stingem deodată amândoi!

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierele şi furnica

- Surioară dragă, am...
Am venit să-mi dai şi mie...
Pân' la primăvară...
- N-am.
-... un grăunte... ai o mie.
- N-am.
- Dar toată lumea ştie:
E doar lucru cunoscut.
- Am, da' nu vreau
să-mprumut!
Astă-vară ce-ai făcut?
- Am cântat...
- Acuma joacă!
- Îmi e foame, c-aş juca...
- Joacă...
- Nu mă enerva,
Că-s nervos... îmi dai, or...
- Ba.
- Eşti zgârcită...
- Mă închin.
- da' o să te-ntind puţin.
Şi-agăţând vioara-n grindă
Greieru-nşfăcă furnica
Şi-ncepu "să o destindă".
Şi-a bătut-o zdravăn, vere!
Apoi s-au oprit. Tăcere.
Amândoi stăteau ca muţi.
- Ei, acuma mă-mprumuţi,
Surioară?
- Cu plăcere.

poezie celebră de Marin Sorescu din Parodie din volumul "Singur printre poeţi"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talerul

Am cumpărat de la un negustor bătrân o cumpănă
şi-am dezlegat-o de-al ei praf;
Am aşezat-o’n raft, şi taler am umplut
cu tot ce minţii mele i-a rămas.
Şi-am furişat în taler frumuseţe
şi pe furiş priveam cumpăna Ta;
Tu mă priveai zâmbind, dar cu tristeţe,
şi-am observat că se-nclina exact cum se-nclina a mea.
Dar dup’o vreme nu te-am mai văzut
şi n-am mai luat aminte la cântar...
m-am depărtat încet spre nevăzut
şi-am pus în taler gândul meu murdar.
În ce’lalt taler erau zvonuri parcă
venite de-undeva din trist trecut
Iar talerul plutea, de parcă,
Trecutul meu era pe drept avut.
Şi-aşa a fost...
Acuma stau să număr toţi anii ce-au fugit ca gând furiş...
Am preţuit în cumpănă mult aur
pe care-am dat bani grei, sau mai puţini;
Şi m-am crezut pe mine mai degrabă,
sau mai degrabă am crezut nişte străini.
Când te puneam pe tine în balanţă
talerul meu părea că e mai greu
Tu mă iubeai zâmbind, de la distanţă
şi te-ntristai că mă-nşelam mereu.
În cumpăna ce o ţineai Tu-n mână
Talerul meu era un pai în vânt.
Un praf ce nu clinteşte, nici n-amână
acul care măsoară preţul pe pământ.
Şi m-ai chemat...
Şi mi-ai făcut cadou talerul Tău...
Acuma parcă lucrurile-s altfel...
Acuma parcă totu-i NOU.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţie privind schimbarea completurilor

Acuma, în sfârşit, m-am lămurit:
Poţi tu să cânţi precum Carusso,
De n-ai pus un complet mai "potrivit",
Ai pus-o...!

epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!