vinovăţie

Ce-aţi găsit în podele, voi ochilor?
Întâmplarea face să fiu şi eu om
Cu nebăgări de seamă
Pentru a mia oară
Simt ce-ai simţit tu
Adame.
Tufişuri scorburoase
lărgiţi-vă umbra
întunecoaselor voastre peşteri...
e-atâta’nghesuială între zile,
lumina ce-ajunge la mine-i subţire
tăioasă;
Privire, tu ce-ai de te-ndoi?
Dar tu, umblare vâscoasă?
Strângeţi-mă în braţe frunzelor
Cu umbra voastră.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marină

- Pentru ce-ai rămas iubire! -
Rădăcina-a unei flori
Ce s-a destrămat subţire
În petale şi vapori
Ca să zboare mai uşoară
Să învie a doua oară
În alt suflet, în alt ceas
Lăsând drojdia grozavă -
De pârjol şi de otravă...
Murmuram: - De ce-ai rămas?

poezie celebră de Nicolae Labiş (1956)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul sângelui

De jos, din pământ
Glasul sângelui sfânt
Strigă-şi, prin veacuri, refrenul durut:
— Ce-ai făcut, ce-ai făcut, ce-ai făcut?
Greaua osândă
Sfârtecă pofta flămândă;
Sângele, negura, vina
Ne-ngroapă, ne-ngroapă lumina...

Strămoşule, Caine, frate,
Purtăm numai sânge în spate
Şi glasul blestemului, mut:
— Ce-ai făcut, ce-ai făcut, ce-ai făcut?

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul umbrelor

Pe umbra ta prelung-armonioasă,
Am aşezat cu grijă umbra mea,
Şi ne-am iubit, cât umbra mea dorea,
Şi-am construit pe umbra ta o casă.

Veneam cu braţele deschise-n ea,
Mă aşteptai în uşă, drăgăstoasă,
Cu umbra pâinii, aromind pe masă,
Şi umbra ta stătea lângă perdea.

Şi-acum, aud că umbra ta aleasă
A conspirat nemeritat ceva
Şi a vândut, pe-un fel de cacealma,
Umbrarul unde ne simţeam acasă.

Lumina, astăzi, nu ne mai apasă
Şi s-a închis în tine umbra ta.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Mariana Albu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răceala

Streaşinile nărilor cu zgomot
Curg precum al ochilor şuvoi
Se înfundă
Se desfundă
Sângele îmi bate-n tâmplă
Capul tot mi-l simt butoi.
Ca burduful plin cu zeamă
Tot sistemul se destramă
Vlaga cură…
Pe podele paşii lasă urme grele
De noroi.
Tâmpla simte că-i atinsă
Ea rotunda
Din afară
Dinăuntru
Ochiul stâng curge pe stradă
Şanţ cu pradă pentru voi.

Prin grătare de canale
Soarele cu raze rupte
Şi cu ţoale zdrenţuite
Plânge după’nalta zare
Nu zâmbeşte el acuma
Ci acuma zâmbim noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt umbra ta

Sunt umbra ta... şi te urmez de când
Lumina te-a scăldat întâia oară
Cu-aceeaşi certitudine precară,
De salt între "acum" şi..."pe curând".

Sunt umbra ta şi te urmez spre seară
Dar umbrele nasc umbre strecurând
Dorul prin dor... şi ne topim arzând -
Îngemănate lumânări de ceară.

Sunt umbra ta şi te urmez supus,
Cu fiecare răsărit de soare,
Până şi-n golul umbrei interpus
Ca un sigiliu sec, de încifrare

A tainei tale care m-a sedus
Să-nşirui lumea: urme pe-o cărare...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

False suveniruri - I

Un gol fertil se surpă-n mine
Iluzii ard fără de păcat
Martire gânduri mint păcat:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Suveniruiri rămân încă-n sipet
Metaforele-n lire înalte tac
Îngerii din ceruri plâng şi înţeleg
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Adâncuri de ceruri vii divine
Întorc aripile în zborul scindat
Mă-ntreb cine sunt eu fără tine:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Mă uit la inelele de rouă-n care
Un anotimp captiv mai este căutat
Când arde aurul petale de-ntrebare:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

Şi, vezi o picătură de sânge curge
Rubinul vieţii pare în noi iar înstelat
Cu timpul regăsirii ce-n amurg e:
De ce-ai plecat?... de ce-ai plecat?!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra lui Mircea la cozi... la pomeni pecuniare: între un Nobel iluzoriu şi o stipendie literară, tu ce-ai alege? Nu cumva stipendia în numele cuceririi Nobelului?

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra mâncată

Umbra mea mânca chipul tău.
Ochii mei sângerau ochii tăi şi privirea
privirea înţepenită-n privire
scobea obrazul în neştire
în neştirea palmelor spălate cu aer
călduros de rece şi-amorţite
în părul aromat cu zile încâlcite.
Umbra mea îţi mânca chipul
înfierbântat de răcorită
foşneau în ea imagini mestecate
de-o gură despletită.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai atins cu umbra ta

Te -am văzut te -am auzit
Treceai prin umbra mea
Drumul dintre două lumi grăbit
Tu mai atins cu umbra ta

Nu mai văzut dar mai simţit
În mână inima mi -ai aşezat
Un bob de rouă în zori sfinţit
Cerul tot atunci s-a cutremurat

Plouă flori albastre de liliac
Culoarea cerului de vară
Pică parfum din flori de mac
Un cer curat ca prima oară

Suflet trecut prin două lumi
Te-am zărit în umbra cerului
Aud acum cum tu îmi spui
Mă vei găsi în roua pomului

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută-mi mamă umbra (amprenta energetică)

- Mamă, umbra fetei tale, pe deplin
Stă şi-acum ascunsă vederii în grădini
Caută-mi mamă umbra de-altădată, de copil
Pe iarbă, între tufele de iasomie şi de crini!

Mamă, umbra mea poate să mai fie
Ascunsă tainic ca un scump odor
Pe cărarea ce vine şi duce către vie
Caută-mă mamă când ţi-este tare dor!

Aminteşte-ţi mamă cât eşti pe Pământ
De tine tânără, să vadă cerul ce-ai zidit
Cum presărai mereu mireasma unui gând,
Vise pentru viitor şi candela aprinsă infinit!

De-auzi de mine acum că sunt sfâşiată
De propria-mi eroare, să nu crezi!
Căci am iubirea în care sunt drapată
Şi-n mine joacă mereu lumini, nu vezi?.

Mă visează măicuţă cum te visez şi eu
În nopţi cu lună plină, după zile-ntunecate
Învăluită în lumină pură şi în curcubeu
Mai caută-mă mamă şi prin vise spulberate!

- Mamă, umbra fetei tale, pe deplin
Stă şi-acum ascunsă vederii în grădini
Caută-mi mamă umbra de-altădată, de copil
Pe iarbă, între tufele de iasomie şi de crini!

poezie de Elena Armenescu din Joc Tainic (2008)
Adăugat de Alina Teodora Musat
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine am venit

Crezi că nu te pot vedea
Nu -mă tem de umbra pasului
Îţi simt respiraţia în ceafa mea
Îţi simţ tremurul glasului

Îţi simt paşi -n umbra mea
Esti lumina mea în ceaţă
Mâini împreunate aievea
Umbra lacrimi pe faţă speranţă

Tu esti arcul unui ceas
Eu săgeata din secundă
Timpul meu în urmă a rămas
Vremea a trecut ca şi o undă

Ora pare fi rămasă în impas
Nu sunt singură dragul meu
Esti parfumul ce-a rămas
Tu mă aperi de ce -i rău

Soarele coboara spre asfinţit
Vom fi iarăsi doar noi doi
Umbra pe pământ sa sfârşit
Nu mă caută la tine am venit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet în arcuire

Ce-ai face, de n-ar fi, femeie,
Atâtea frunze şi atâtea flori,
Ningând pe sânii tăi sonori,
Cum ning salcâmii pe glămeie?

Cum ning crenguţe de-azalee,
Cu flori roz-albe şi fiori,
De decuseară până-n zori,
Pe coapsa-ţi stângă, rotofeie?

C-ai face fără muzică şi baluri,
Şi fără aurora-ţi din privire?
Ce-ai face fără Mare, fără valuri?

Ce-ar face trupu-ţi fără arcuire?
Cum ar participa la ritualuri?
Cum ar putea trăi fără iubire?

sonet de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu mă laşi, nici nu mă dai

ce-ai pus în şoapta florilor de mai
de încă-mi înfloresc salcîmii?
nici nu mă laşi nici nu mă dai
uitării scrise-n spuza vremii

ce-ai pus în dor de mă-nfior
când pielea mea te strigă-n noapte
de ce-n retină mi-eşti covor
de palme buze şi de şoapte?

ce-ai pus pe tâmplă când o mângâiai
de-mi unelteşte gând cu gând
şi cum să-i spun inimii - Stai!
când fluvii roşii simt curgând

ce-ai pus pe sâni de-mi tot tresaltă
când îţi respiră amintirea
resimt şi-acum gura-ţi o daltă
cioplind sărutul şi iubirea

ce-ai pus în plânsul ploii care
ne-a botezat sub cald veşmânt
când ploaia cade la-ntâmplare
de mii de ani pe-acest pământ

ce-ai pus în şoapta florilor de mai
de nu mă laşi... nici nu mă dai?

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straniu monolog

M-absoarbe umbra călătoare a păsării
sub înaltele punţi ale cerului.
E-atâta senin uneori, lângă noi
cât cerul nu poate cuprinde.
E-atâta miere revărsată-n flori
încât albinelor nu le foloseşte.

Festinul singurătăţii, nu-l simt
când scriu despre tine.
Nu simt iubire
când ochiul meu reînvaţă
să te vadă mereu altul-
centaur îndrăgostit.

Învăţ să mimez monologul
fântânii săpate adânc
în lanul ce fuge
departe de sat.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident, editura ORION - BUCUREŞTI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face zile cu soare şi zile cu nouri; întâmplarea face zile cu noroc şi zile fără noroc, iar omul zile vrednice şi zile nevrednice.

citat clasic din Nicolae Iorga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-atâta Noi

E-atâta Tu în viaţa mea,
Că Eul meu devine plin
De tot ce eşti, dar tot aş vrea,
Să îmi mai dai măcar puţin

Şi simt, bătăi de inimi spun,
Că şi Tu ştii că Eu îţi sunt,
Iubirii noastre mă supun,
Precum o trestie în vânt

E-atâta Eu ce vreau să-ţi dau,
Alunecând pe trupul tău,
E-atâta Tu ce vreau să iau,
Să vindec tot ce-mi face rău

E-atâta Noi când ne iubim
Îmbrăţişaţi într-un târziu,
Vreau dragoste, etern să fim,
Tu să-mi fii Eu şi Eu să-ţi fiu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

nu călcaţi pe umbre, umbra
e a voastră temporar
umbra-ţi şade la picioare
cât eşti viu prin calendar
credincioasă ca un câine
stă în lanţul nevăzut
cine ne-a legat de umbre
niciodată n-am ştiut
caii şi stejarii-au umbre
florile de pe mormânt
gâzele, copiii, dorul
stau la umbra unui sfânt
umbra Lunii - şarlatană
tăinuie poeţi şi hoţi
şi-n eclipsele-i arare
ea ne dă umbră la toţi
marea, cât e ea de mare
poartă umbre-n orice val
uneori prin naufragii
strigăm umbra unui mal
umbre, umbre infinite
ce ne pasc nedomoliţi
iar de supărăm destinul
stăm la umbra lui umbriţi
doar Hristosul n-are umbră
umbra lui şi-a nimănuia
dar creştinii-i cerşim umbra
în amin şi aleluia…

poezie de George Filip
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-ai face?

Ce-ai face de-ar fi, ca-ntr-o seară,
Venită uşor, din tenebre,
Să-ţi bată iubirea la uşă
Şi-n vorbe şoptite să-ntrebe:

Ţi-e goală a inimii casă,
Îţi plânge în suflet vreo teamă,
Aş vrea doar să ştiu: dece oare,
Ceva, dinspre tine, mă cheamă?

Ce-ai face atunci? I-ai deschide
Larg uşa, să intre la tine,
Sau după tăceri te-ai ascunde,
În gropi de dureri şi suspine?

-I-aş spune, mirat că-i afară,
Să intre şi să se-ncălzească,
Afară, din nou să mai plece,
Nicicând să nu mai îndrăznească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiţi-vă unul pe celălalt

V-aţi născut împreună – şi veţi fi împreună pentru eternitate.
Veţi fi împreună când aripile îngerului morţii vă vor spulbera zilele.
O, veţi fi împreună chiar în tăcerea memoriei lui Dumnezeu.
Dar lăsaţi puţin spaţiu în îmbrăţişarea voastră,
Pentru ca briza paradisului să danseze între voi.

Iubiţi-vă unul pe altul, dar nu puneţi lanţuri iubirii:
Lăsaţi-o să fie o maree unduitoare între ţărmurile sufletelor voastre.
Umpleţi-vă paharele unul altuia, dar nu beţi dintr-un singur pahar.
Dăruiţi unul celuilat din pâinea voastră, dar nu mâncaţi aceeaşi pâine.
Cântaţi şi dansaţi împreună, şi fiţi veseli, dar lăsaţi-l întreg pe celălalt,
Până şi strunele lăutei sunt singure, deşi vibrează la aceeaşi melodie.

Dăruiţi-vă inimile, dar fără să fie prizonerele celuilalt.
Numai braţele vieţii pot cuprinde inimile voastre în întregime;
Şi staţi împreună, dar nu prea aproape:
Coloanele templului nu sunt lipite,
Iar stejarul şi chiparosul nu cresc unul în umbra altuia.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ce-ai rămas din flăcări?

Cu ce-ai rămas din flăcări, mai bun decât erai
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare?
Sfârşind cu tine însuţi eroica-nfruntare?
Cu ce-ai rămas din toate? Ce-ai ars şi ce mai ai?

Ce-ai limpezit în tine, din câte ce aveai?
Ce-ai lepădat din toată zadarnica strânsură?
Cât ai ales ce-i aur, cât ai lăsat ce-i zgură;
Cât ai avut ‘nainte; şi-acuma ce mai ai?

Nu anii suferinţei urcaţi cu-atâta vai,
Nici perii albi, nici plânsul, nici pierderile grele,
Ci câtă-nţelepciune, şi tâlc ai scos din ele
Aceasta-i întrebarea; ce-ai ars şi ce mai ai?

Căci dacă tot acela te-ntorci precum erai,
Când ai intrat în marea şi ultima-ncercare,
Zadarnic-a fost jertfa şi chinurile-amare
Nimic n-aveai ‘nainte şi azi nimic nu ai!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!