Romantic incurabil
Ia aminte bine, uită de cuvinte
Inima îmi bate, sângele-i fierbinte
Asta se întâmplă fiindcă tu mă-ncingi
Dă-mi o sărutare, focul să mi-l stingi.
Sudoarea îmi curge iute de pe frunte
Îmi spui la ureche vrute și nevrute
După care tandru gura mi-o presezi
Mâinile pe coapse ferm mi le așezi.
Pe podea ne-ntindem, mâna-mi te descalță
Sufletele noastre către cer se-nalță
Simt că fericirea limite nu are
Te privesc o clipă, îți dau o sărutare.
Mintea mea aleargă, pleoapele-mi sunt grele
Am găsit femeia visurilor mele
Rămân fără aer, simt că mă sufoc
Când a ta guriță mă mușcă cu foc.
Mâna după mijloc blând ți-am petrecut
N-avem nicio clipă astăzi de pierdut
Brazde-mi tragi pe spate cu-unghiile tale
De ai tăi ochi negri simt că n-am scăpare.
Dar ce se aude? Un zgomot strident
Mă întorc îndată și devin atent
Ceasul meu de plastic sună nefiresc
Îl lovesc cu ciudă, alarma-i zdrobesc.
Clipele acuma mi se par prea grele
Mi-e dor de femeia visurilor mele.
Gata sunt degrabă pentru o nouă zi
Știu că n-am ce face, singur iar voi fi.
poezie de Alastair Adamson, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mâini
- poezii despre gură
- poezii despre visare
- poezii despre urechi
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre romantism
- poezii despre prezent
- poezii despre ochi negri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Nici măcar prost
nu știu să iubesc
nici să urăsc
sau să port obidă
sunt precum bățul de chibrit
gata să scapere
doar că jilave timpuri am mai prins
nu știu unde-i focul
o fi la cap
o fi trupul subțiriu
o fi altundeva
nu știu să mor
tot așa cum n-am știut singur a mă naște
și ca să nu râdeți de mine cât sunt de prost
ceva tot știu
știu că toată zbaterea asta e pentru tine
tu mă înveți clipă de clipă
bunul din rău
ca o lumină
ca o iubire
ca focul
nu știu să mor
așa cum n-am știut singur a mă naște
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre învățătură, poezii despre râs, poezii despre prostie, poezii despre naștere, poezii despre lumină sau poezii despre foc

M-am ascuns în gândurile tale
M-am ascuns în gândurile tale,
De nimeni să nu fiu găsit.
Să simt îmbrățișări fatale...
Să mor din dragoste rănit.
Privesc de aici... tot cerul meu,
De este nor sau de e înstelat.
În gândul tău... sunt prinzioner mereu,
Și tot în gândul tău... mă simt eliberat.
Rămas fără un timp al meu
E timp pierdut ce nu îl mai găsesc.
Dispare gândul meu în gândul tău,
Și-apoi... în tine... mă topesc!
De-i frunza veștedă pe ram
Și n-am căzut jos la pământ.
E că în mintea mea te am,
Și-adorm mereu cu tine-n gând.
Și m-aș ascunde-n infinit.
Să pot să beau al tău nectar.
Nectarul vieții fără de sfârșit,
Că doar pe tine în suflet te mai am.
Tulburător... dar parcă prea real,
Îți simt sărutul dulce pătimaș.
O clipă să visez... și-apoi dispar
Din gândul tău cel mai gingaș.
poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre gânduri, poezii despre viață, poezii despre timp, poezii despre sfârșit sau poezii despre infinit

Simt inima ta în mâinile mele
Cred că sunt mâncat de viu
dar nu mă pot înghiți nici bucățele
mă otrăvesc câte puțin degeaba
concentrez în cuvinte sumare întregul
mă detașez de adevărul încorporat
și mă mint,
caut furios
ceva care mă liniștește
simt inima ta în mâinile mele
cum zvâcnește ca ochiul meu stâng
și sunt atent,
să nu calc peste sufletul tău
care urcă în mine și rămâne acolo
ca un fel de pagină colorată
unde să-i mărturisesc iubirea
scrisă-n jurământ.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre ochi, poezii despre minciună, poezii despre inimă, poezii despre furie sau poezii despre cuvinte
N-am să uit
N-am să uit cu ce cuvinte
Mi-ai destăinuit odată,
Cât erai tu de cuminte
Când te-am cunoscut de fată.
N-am să uit sinceritatea
Când mi-ai spus că mă iubești.
Că de-atunci tu erai gata
Doar cu mine să trăiești.
Am crezut spusele tale.
Radiam de fericire.
Altul ți-a ieșit în cale...
Totul a fost amăgire.
Acuma sunt doar străinul
Pe lângă care adesea treci.
Nici nu vrei ca să-mi vezi chinul
Când cu celălalt petreci.
N-am să uit dulceața gurii
De la prima sărutare,
Când mai scos din lațul urii
Și-am intrat în desfătare.
Nu din gelozie-ți spun
Toate câte-ai auzit.
Este tot ce simt acum,
Când tu rău mai amăgit.
poezie de Dumitru Delcă (23 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Dumitru Delcă despre viață
- citate de Dumitru Delcă despre sărut
- poezii despre sinceritate
- citate de Dumitru Delcă despre iubire
- citate de Dumitru Delcă despre gură
- poezii despre fericire
- citate de Dumitru Delcă despre fericire
- citate de Dumitru Delcă despre cuvinte
* * * (Fără cuvinte mă simt fără cuvinte)
Fără cuvinte mă simt fără cuvinte
Copil să fii și ele-ți vin
Copil am fost
Copil aș fi
Dar n-am cuvinte
Deci nu sunt
Cu cât crin vorba
Ma mangaia și ma-mbata cu fragranța-i
Candva puteam să simt
Nările-mi mi le lăsam inundate în petale
Între iarbă și frunze
Intre pietre și stele mâna mea tremură
Nu pot să dau pietrelor glas
Nici stelelor cântec
Surzenia mea strigă dar nimeni n-o aude
poezie de Mihaela Cătană (noiembrie 2005)
Adăugat de Mihaela Cătană

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre muzică, poezii despre frunze, poezii despre crini sau poezii despre copilărie
Focul dorinței mele
Seara, când liniștea se lasă
Și raza soarelui pălește,
Luna încet pe cer se-nalță
Iar eu simt cum dorința-mi crește.
Un cântec blând abia se-aude
Iubirea-acum îmi curge-n vine
Și trupu-ntreg mi se aprinde
Atunci când tu vii lângă mine.
Te ghemuiești la mine-n brațe
Și lumânarea se topește
Parfumul tău umple-ncăperea
Iar pofta mă înnebunește.
În ochii tăi privesc întruna
Și părul tău n-are pereche
Îți gust a gâtului dulceață,
Te mușc ușor de o ureche.
Vorbe de dragoste-ți șoptesc
Iar tu-mi răspunzi cu un oftat
Vai, cât de sexy poți să fii
Când trupul tău s-a deșteptat!
Tu ești dorința mea-nfocată
Pe care-o simt când te dezbrac
Așa că te întind pe spate
Iar ție-ți place tot ce-ți fac.
Ai forme fine și-atractive
Să mă opresc nu sunt în stare
Căci sânii tăi se-nfiorează
Când îi ating cu-o sărutare.
Mă las purtat de-a ta iubire
Și-ndată mă cuprinde zelul
Să ne iubim la nebunie,
Să facem dragoste-n tot felul.
Ah, ce plăcere minunată!
Ah, ce extaz, ce încântare!
Ce bine-i când te țin în brațe
Și ne iubim fără-ncetare!
Și nimeni în această lume
Nu poate fi la fel ca tine
Căci numai tu-mi dai fericirea
Și îmi aprinzi focul din mine.
poezie de David Farrar, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre sâni, poezii despre seară, poezii despre păr sau poezii despre poftă
Femeia care așteaptă
Ce bucurie, soarele răsare
Și raza lui vestește-o nouă zi,
Poate că astăzi, pe-un cal alb călare,
Un tânăr prinț la mine va veni.
De-atâta vreme îmi păstrez speranța,
Și plină de iubire îl aștept,
Să-i aud glasul și să-i mângâi fața,
Să simt că-mi sare inima din piept.
Sunt mulți bărbați ce mă divinizează
Și-mi spun cuvinte tandre fel de fel,
Eu îi ignor, și chiar mă deranjează,
Fiindcă tot timpul mă gândesc la el.
Dar noaptea cade iar mult prea grăbită,
Oare cu ce, O, Doamne, am greșit?
Mă simt din nou profund dezamăgită,
Că nici de-această dată n-a venit.
Privesc spre cer și caut alinare
Și-aud distinct un glas divin și pur,
"Uită de prințul pe-un cal alb călare,
Privește atent la oamenii din jur".
poezie de Octavian Cocoș (10 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre noapte, poezii despre greșeli, poezii despre femei și bărbați sau poezii despre femei
Mi-e dor
Mi-e dor de zilele fierbinți de vară
Când ne țineam de mână sub castani,
Mi-e dor să te sărut ca prima oară,
Să simt din nou magia acelor ani.
Mi-e dor de noaptea cea cu lună plină
Când ne plimbam pe plajă îmbrățișați,
Mi-e dor de chipul tău, de pielea fină,
De ochii tăi adânci și minunați.
Mi-e dor de iarba verde, înrourată
Pe care alergai necontenit,
Mi-e dor să simt răcoarea ei curată
Și să-ți admir făptura ca vrăjit.
Mi-e dor să-ți spun iar vrute și nevrute,
Să simt că-s tânăr și că te doresc,
Însă acestea-s lucruri dispărute,
Dar eu n-am încetat să te iubesc.
poezie de Octavian Cocoș (19 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre verde, poezii despre plajă sau poezii despre lună plină

Căci ar fi fost și este înspăimântător să-nțeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerență, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieții mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc și am să mor printre ruine, în cel mai trist oraș de pe fața pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut și nu mi s-a dat, am bătut și nu mi s-a deschis, am căutat și nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.
Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre spaimă, citate despre tristețe, citate despre scriitori, citate despre profesori, citate despre oraș, citate despre legi, citate despre familie sau citate despre educație
Mărturisirea
sincer să fiu,
fie-mi de neiertat că ies
pentru o clipă din minciună,
în cea mai mare parte a timpului
nu bag în seamă
ce spui sau faci fără să vrei
recunosc, așa cum cel mai probabil
ai bănuit dintotdeauna,
mi se întâmplă să mă uit tâmp
la razele ce ies din tine
în timp ce nu-ți simt
cuvintele și faptele deșarte
adevărat îți zic,
atunci când mă holbez zâmbind pierdut
și mă ciupești în felul tău aparte,
vibrez în loc să mă trezesc
chiar dacă pe moment
mă întorc și execut stângaci
marea lucrare a aparenței,
să știi că de fapt alunec mereu
dincolo de tine ca să-ți fiu alături
pic iar și iar în sânul firii
ce se desfășoară fără să aibă nevoie de noi,
simt repetat cum nimic
nu se întâmplă prea târziu în ultima clipă
când vezi că nu sesizez
că ți-ai schimbat părul
sau ți-ai aranjat vorbele,
în realitate,
după cum cel mai probabil ai intuit deja,
sunt preocupat să simt
cum te nuanțează trecutul și speranța
când ți se pare că sunt absent,
de fapt iau parte
la multele dureri din atingerea ta
și mă parcurge singura fericire
ce va reveni până la capăt
te văd nu doar cum îți porți anii
și nu doar ca pe sălbăticiunea
care ar rupe oricând din ea
pentru a se elibera
înainte să revin la minciună,
cu mâna pe tine depun mărturie
că te văd în spatele tău,
ca pe o zi frumoasă altfel când se întunecă
mărturisesc mai sincer decât aș fi sperat vreodată,
mi se întâmplă de multe ori să evadez
și să dau fugar peste tine,
de neiertat fie-mi clipa asta de rătăcire
și norocul că suntem la fel
poezie de George Avram
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre trecut, poezii despre stângaci, poezii despre schimbare, poezii despre realitate sau poezii despre noroc
Hai să ne iubim
Hai să ne iubim ca la început
Vino mai aproape ca să te sărut
Să te iau în brațe, să stai lângă mine
Să simt focu-acela care arde în tine.
Trupul tău tresare blând sub mâna mea
A ta răsuflare este tot mai grea.
La ureche-ți spun cuvinte duioase
Clipele acestea sunt foarte frumoase
Sudoarea iubirii curge pe divan
O ceață se-nalță până în tavan.
Parfumul iubirii se împrăștie-n casă
Că țipăm prea tare mie nici nu-mi pasă.
Suntem conectați, lumina pălește
Trupul tău se-ncinge și acum lucește.
Ne mișcăm într-una, îmi place de mor
De-astfel de momente mereu îmi e dor.
Mă mângâi pe spate, mâinile-ți sunt fine
Hai, nu te opri, că e tare bine.
Simt că te iubesc, te sărut pe pleoape
Trupurile-s vii, finalu-i aproape.
Inima-mi zvâcnește, aud al ei ecou
Hai să terminăm, să-ncepem din nou.
Nu avem motive ca să ne grăbim
Vreau să te răsfăț și nu să vorbim.
poezie de Daniel Chapman, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vorbire, poezii despre răsfăț sau poezii despre frumusețe
Te pețesc femeie
Să nu pleci așa departe,
Nu știu cum să fac, să-ți spun?
Îți pot dărui o carte,
Dar nu pot același drum.
Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puține,
Dar, te rog, tu, ține minte
E cam tot ce am la mine.
Nu pot ca să îți promit,
Luna, stele de pe cer,
Aș minți, nu vreau să mint
Și apoi iertări să-mi cer.
Aș putea să spun nevrute
Și apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Și tu știi c-așa-i mai bine.
Pot să îți dau mii de flori
Să-ți pun lumea la picioare
Și să te ridic la nori,
Dar să nu-ți iau ce te doare.
Nici măcar o veșnicie
N-am să pot să îți ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ți dau, dar să îți cer.
Îți pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Și să te dezmierd în șoapte.
Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.
Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aș fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite așa, o să vrei oare?
Vreau să te pețesc femeie
Cu ce am și ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.
Astăzi încă sunt hoinar,
Și mă simt așa de bine,
Port o zi în buzunar,
Și-o petrec în ochi la tine.
Mă inundă a ta privire,
Nu știu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de știre,
Dacă ai liber un pat.
Nu cred c-ai inima rece,
Să mă lași să dorm afară,
Nu știi cine poate trece,
Și mă fura, a câta oară?
Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ți dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!
poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cadouri, poezii despre știri, poezii despre viitor sau poezii despre somn
Prima rugăciune
Gânduri frânte, reci și grele
La pământ îmi pleacă fruntea.
Ochii nu mai vor să spele
Jalea ce-mi cuprinde mintea.
Inima îmi bate... dar...
Doar NIMICUL o pătrunde.
Și îmi bate slab și rar...
Sufletul? pierdut!... dar unde??
Jos, în colț, văd o icoană,
Un Chip blând ce mă privește.
Și îmi vine, așa, o toană
Să m-apropii-ncet, hoțește.
E prea jos. Să-L pot vedea
La pământ îmi plec genunchiul,
Mă apropii de podea
Îmi aplec încet si trunchiul.
În icoana prăfuita este EL.
Sus, pe cruce pironit.
Blând privește ca un Miel
La cei ce L-au răstignit.
Doamne! Știu cât te-am rănit
Cu păcatele-mi prea multe...
Iar, și iar te-am răstignit,
Mii de spini ți-am pus pe frunte.
Mâinile ți-am pironit,
Brațele deschise... care
Ne-au cuprins, Hristos iubit,
Într-o trista-nbrățișare.
Gândurile-mi reci se-aprind,
Fruntea-mi arde de durere
Pe bărbia tremurând
Mi se-adună lacrimi grele.
Doamne, inima mi se topește
De păreri de rău și jale
Iată-mi sufletul pierdut!
L-am pus Ție la picioare!
Trupul meu încovoiat,
Pe covor păcatu-și pune,
În genunchi, cutremurat,
Într-o sfântă rugăciune.
Lacrima-mi spală obrazul
De rușine, de păcat...
Curăță de tot necazul
Sufletul împovărat.
Doamne, vreau sa-ți mulțumesc
Însă nu știu ce să-ți spun...
Dar Tu ști că Te iubesc
Iar eu știu cât ești de bun!
rugăciune de Mina Vintage
Adăugat de Mina Vintage

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre icoane, poezii despre trup și suflet, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre rușine, poezii despre religie sau poezii despre picioare

Trăiesc, deci exist - Iubesc... deci respir...
Cu toate astea
uneori mi se taie respirația
în pieptul tău
și încep să trăiesc
la fel ca un nou născut
învățând zi de zi
să pășesc prin gând
fără a lăsa un semn vizibil,
doar o zbatere de aripi
ca și când ți-am fost
pentru o clipă
femeia visurilor tale....
Eu știu că mă vei ierta,
însă inima
nu va uita niciodată...
poezie de Mirela Crâșmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iertare sau poezii despre existență
Romanță târzie
ascult înfrigurată cuvinte de alint
mă încălzesc doar c-un zâmbet de-al tău
tu ai în glas clopoțel de argint
mă cheamă la iubire și nu îmi pare rău.
în fiecare clipă îmi este dor de tine
mă faci să mă simt frumoasă radioasă
ca o lumină scoasă din zările divine
eșți fericirea mea melodioasă.
voi păstra clipele dragi trăite împreună
ca pe diamantele din șirag de stele
și-n viața viitoare te-oi întâlni pe lună
să-ți dau splendoarea amintirilor mele.
din razele iubirii ți-am împletit cunună
să-ți fie companie în clipele grele.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre reîncarnare
Pământ
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că ai pe frunte
Sărutul meu de seară
Și-n păr
O urmă veche
A degetelor reci
Ce vor îmbrățișare...
Ce știi tu?
Eu știu...
Că sufletul ți-e cald
Când se deschide-n tremur
Că zâmbetu-i timid
Și vorbele se-adună,
Greu,
Să spulbere tăcerea
Ce curge a absență...
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că vrei să nu vrei astăzi,
Că spui ca să nu spui,
Că simți cum trece timpul
În suflet și
Râzi rece,
Când clipele se pierd...
Ce știi tu?...
Eu știu...
Că tu-mi ești plus din minus
Că dorul mi-e dușman
Că ploaia mi te fură
În vis și
Somn absent,
Că vreau să vreau
Și simt cum simt,
Din suflet cum se scurge
Ce sunt:
Pâmânt, umbre, pământ...
poezie de Gabriela Chișcari (9 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere sau poezii despre ploaie
Perfect
E totul perfect, mă simt foarte bine,
Dis-de-dimineață când vorbești cu mine.
Seara când în pat noapte bună-mi spui
Simt buzele tale și știu ce-mi propui.
Iar în timpul zilei, orele se scurg,
Cu tine sau fără stau până-n amurg
Gândul zboară iute, simt că te doresc
Aș vrea să-ți arăt ce mult te iubesc.
Și când sunt departe și ți-e dor de mine
Adu-mă în minte și voi fi cu tine
Că-n inima mea, ce nimeni n-o știe
Tu vei fi cu acolo pentru veșnicie.
poezie de Louise Scrymgeour, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre perfecțiune sau poezii despre ore
Fără titlu
moartea e ca bezna cu gura flămândă
mușcă din mine în ritm necontenit
sunt ca un deliciu cu firea mea blândă
se-nvață cu-al meu zbor către infinit.
nu mi-e teamă de moarte nu-mi face hatâr
voi lupta cu ultima picătură de sânge
n-am coasă, n-am secure, n-am satâr
cu Cristos alături știu că voi învinge.
lumina vie domnește în adn-ul meu
melodii cerești răsună în suflet
uneori și noaptea mă simt la Ateneu
plutesc pe acorduri plutesc pe sunet.
în lumea minunată sunt ca un corifeu
lucidă împart slove calde prin umblet.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre sânge, poezii despre sunet sau poezii despre ritm

Înnebunit
M-ai înnebunit c-un zâmbet și gropițe în obraji,
Cu sărutul tău albastru și aroma ce-o degaji,
Mi-am pierdut luciditatea, dar ce bine-i fără ea,
Îmi simt inima cum bate, nu mai e rece și grea
Acum sunt un vals poetic, sărut pași în urma ta,
Culeg de prin vers petale, ca să nu te pot uita,
Tu mi-ai devenit buchete de îmbrățișări și vis,
Eram undeva prin iaduri, neștiind de paradis
N-am nevoie de prea multe, e de-ajuns să știu că ești,
Lasă-mă să fiu năucul ce te face să zâmbești,
Iar din când în când dă-mi voie să te mângâi, să alin,
Să fiu eu acela care îți mai fură un suspin
Am înnebunit femeie, te rog nu mă judeca,
Doar iubește-mă pe viață, însă nu mă vindeca,
La ce-i bună vindecarea când eu vreau să te iubesc,
Mai bine nebun de tine... ca să simt că mai trăiesc
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre versuri, poezii despre vals, poezii despre rai sau poezii despre nebunie

În înălțimi sunt păsări cu ochi atât de viu
În înălțimi sunt păsări cu ochi atât de viu,
Încât fără de teamă privesc oricând la soare;
Dar altele nu-ndură lumina-i sclipitoare
Și ies, la ceasul nopții, din cuibul lor, târziu.
Și sunt și fluturi care se-apropie cu dor
De focul ce sclipește, crezând c-o să-i aline;
Dar focul le aprinde aripile lor fine...
Vai! locu-n lume nu mi-e decât în rândul lor!
Căci nu-s atât de tare să-ndur lumina vie
A mult iubitei mele, nici să m-ascund nu știu
Prin colțuri de-ntuneric adânc, la ceas târziu.
De-aceea simt destinul mereu cum mă îmbie,
Cu ochii slabi și umezi, la Ea să mă tot uit,
Deși c-am să mă mistui în focul ei, nu uit.
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas, poezii despre înălțime, poezii despre păsări, poezii despre frică sau poezii despre fluturi