Pat...

... un labirint de nesfârşite pliuri curbe-n ascuţişuri,
tăind din florile de pânza-n impregnări înzămislite
de somn, trezit visându-şi iele, pitite printre ascunzişuri,
cu palpu' înfiorând... este cearceaful, zilei, nopţii nesfârşite...

... şi fără niciun gând, din gândurile puse-n amurg blând,
răsar două movile, voluptos cum fumul de tavernă
întortochiat de-un timp întunecat, fumat bolând,
părăsit din respir, plecat în zori... din puful fin de pernă.

... tronează în colţuri răsfirate strâmb, fără vreo geometrie,
o boare de duvet cutat, îşi străduind intim purced
să urce florile, la fel buchet, frunziş de iz de iasomie,
spre locul cald, răcit lăsat acum... de părăsitul pled.

... un ieşit diafan, de tafta roză lucitoare, sau mătase,
se urcă în aer, pur de-acum, c-un mix de olfactive,
cu dulce şi subtil deopotrivă în unde vaporoase
şi-un fir de păr prelung răscolă... instincte primitive.

... în tuburi de lumină se tot revarsă, varsă raze,
ce lasă să plutească ciudate, infime translucide,
dinspre fereastra largă, printre reflexii de topaze
se mângâind natura de corpurile duse... locuri vide.
,
... o undă mişcă alene din faldul voal de o perdea
şi parcă un freamăt scurt, himeric, apare dintr-odat'
din corpuri fremătând suspine, murmure ce ar cădea
din razele adulând zefiric, din fiorul, castul, nepătatul... pat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic

Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între zori şi apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie,
Îndrăgostită, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lăsând umbre ce şterg pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze înroşind necazul că vor piere,
Printre altele gălbui pătând de gelozia acelor de brazi
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor de turme, turme...
Iar eu şi tu ne privim, iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnaticul

Amestec de-un frizant velur atinge dermul,
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el, întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între un zori demult şi un apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade...
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume,
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie
Îndrăgostită efemer din nou, de amorurile de-o lume...
Lăsând umbre ce şterg, pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze, înroşind necazul că vor piere
Printre altele gălbui, pătând de gelozia acelor de brazi,
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor, de turme, turme...
Iar eu şi tu, ne privim iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"... De câte ori?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţurţure

Atârnă parcă dinspre cer cristal topit
Cu-ncolăciri de lupe translucide
De-un gri sticlos catifelat la pipăit,
Alunecos cu ascuţişul bont, din tablele livide.

Se-adună larg din lacrimi de îngheţ
Ce se preling pe altele statui
În pisc cu plecăciune la pământ, semeţ
Franjurând aer plin de nuanţe albăstrui.

Cu gustul pur de apă de izvor
Se picură de-i cald la zero grade,
Sau se prăvale-n scrâşnetul de "mor"
Cum cupe cu şampanie-n parade.

Cât de gingaşă-i creatura siropoasă
Sclipind în noaptea lunii diamant
Cu şlefuiri volupte de-amoroasă...
Un ţurţure, c-un scurt de viaţă, epatant.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intemperie

Îmi tapează picurii, ca ropotu-n surdină
de mii de cai,
pe tabla de maşină...
într-un ploios, de-aproape început de mai.

Se unduiesc crengi brune cu înfrunziri verdatre
pe fondul gri
de-un cer, se revărsând bucate
multe, timpurii.

Asfaltu-i ca o smoală lisă, în multe lucii şi penumbre,
întins parcă cu o rolă
şchiopătând în tumbe,
printre rigole în alveolă.

Mai trece, arar, un câtecine, de pe la magazin din colţ,
c-o pungă mai mult goală,
sub o pânză, îi lucind bolţ,
şi c-un copil, ce-a sfârşit şcoală.

Mi se clăteşte parcă suflet, se toarnă gând în celuloid
de poze curse râu,
fără vreun rid,
lângă un lan de grâu...

... m-oprisem, după ce alergasem ploaie, să stau, uitat, tranchilizând
c-o liceană, toată fremătând...
pasager ieri, astăzi un gând
şi, aud şi acum suspin, fin geamăt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margini de zori

departe de oameni trepte spre infinit urci
mereu te-atrage nerostitul în efemerul amintirilor
depărtarea e ca o profeţie a neştiutului de mâine
întrebi de fiecare dată nepătrunderea visului
ascunsă cântec după draperiile nopţii

pătimind sub picurii argintii ai toamnei
de cele mai multe ori rupi cu dinţii potecile
mângâind cu tălpile într-o îmbrăţişare podoaba pădurii

lasă-te femeie în dansul pătimaş al vântului
noaptea din adâncul pământului
să ţi se caţăre pe la tâmple aduceri aminte
ca fulgerile răzvrătite de iubirea norilor

minunată este ziua când florile mângâiate de timp
îşi varsă din tulpini parfumul ca smirna în pragul serii
lasă-te îmbrăţişată de zorii zilei ce destramă
luceferi fistichii a umbrelor lumină
pe-a cerului spinare ce arde fără ocolişuri luna

ai devenit cuvânt şi freamăt de destin
te joci cu lutul vremii în tainică lumină
tu suflet de femeie!

poezie de Maria Prochipiuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alma mater

M-am trezit acum, dorind vechi profesori
După atâta timp trecut, un car de ani
Şi-aş vrea să-i văd din bancă ca de-atâtea ori
-Dar mare cum acum- pe rectori, pe decani.

Îmi zboară nume-n minte, multe chipuri
Fără s-aleg; Tilică, Gheţie, Seciu, Helgomar;
Să ştiu ce-au gând de-acum, de au aceleaşi rituri...
Şi nici nu vreau să ştiu că nu-s de-atât-amar!

Am corp ce-mi curge-n aule şi pe culoare,
Visez cu ochi deschişi pe-un scaun în laborator;
Roşesc timid printre surâsuri cu candoare...
Simt iar mirosul de ecarisaj, sau de-abator.

Stau zilnic la cofetăria Tosca c-un frappe,
Alerg la curs pe-alei, de-amor întârziat.
Iubesc în fiecare zi sau "a peu pres"...
Refuz alegerea la repartiţie, pentru un sat!

Am frică de întoarcerea-n demult, tardivă,
Că-mi şterg imagini ca de-un click "return";
M-aş vrea din nou la zi, studentul din arhivă
Dar viu, de-acum... Singur cu gând, în al meu turn!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgic clasicism

Priveşte în jos peste monoclu, cu palma la lavalieră,
Cadranul ceasului, cu lanţ din buzunar de vestieră
Şi se îndreaptă, dos arcat, semeţ, stăpân pe auditoriu
Dintre amici, ce-i urmăresc un gest subtil, premonitoriu,
Apoi îşi drege glas un pic, din guturalul sacadat
Şi-şi spune clar, cu voce calmă, precis şi fără răspicat,
Părerea sa despre onoare, din ţara sa, ce-i afectată
De un început de mojicism proletarist şi judecată
De-o pierdere de bunul simţ, de manierele alese,
Ce tot încep să se strecoare printre jurnale noi, să pese
La Europa dinspre vest, ce-a fost odată loc de şcoală
De franţuzism, dans vienez şi acum presimte, ca o boală,
Ce infectează dinspre ruşi, c-o seceră şi c-un ciocan
Şi prinde, vezi, printre vecini, la sud Carpatico-Balcan...
E-un pic de tremur în vocale, ca de-un pierdut ireparabil,
Ce mintea sa, de gentleman, găseşte sigur lamentabil
Şi încearcă o previziune, ce ascunde în parte în conştiinţă,
Spunând doar că popor începe să-şi piardă-ncet a sa credinţă!
Se uită cald la cei din jur şi parcă îl trece un fior,
Că se va pierde o zi de toţi, aşa cum sunt, 'ntr-un viitor...

E-un ultim personaj de vis, ce-l am în minte, de la tata
Când era mic şi-a fost odat' băiat, ce le dădea îngheţată,
El care-a moştenit şi ceas, onoarea, cultul de mândrie,
Statura dreaptă, spusul calm, atâtea-n mintea-mi încă vie
Şi-un dor nebun, de ce s-au dus şi-i caut, mai mondeni, cinstiţi,
Dar nu-i găsesc şi doare rău, că-s mulţi acum din cei pestriţi,
Cu răsărit, nu simbol gând, ce-mi lasă aşteptări pierdute...
Şi-s aşa singur, să mă bat, să recâştig din nou redute!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şuviţe blonde

Apare iar pasul în leagăn mlădiu
Din blond filiform, în exod trecător,
Cu aerul proaspăt şi zâmbetul viu
Ascuns sub obrazul lucind doritor.

E parcă parfumul din mii de femei
Topite în suavul rămas un mister
Ce curge pe strada ce fără temei
E zilnic aceeaşi şi-n arşiţă, în ger.

Se simte tic-tacul de inimă-n dor
Ce lasă în urmă un cânt melancolic,
Ce parcă ar vrea să-şi ascundă un zbor
De aripă, în rană, ameţită bucolic.

Presimte un iz ca de drog a visare
Pitindu-şi din timp, ce va curge, pierdut
Şi doar o timidă ocheadă, de floare,
Revarsă căpruiul de-un vrut neştiut.

E atâta sublim câteodată în tăcere
Şi atât diafan în timida candoare,
Ce mişc-ades flutur cu vise aptere
Să strângă pe trupul candid, până a-l doare...

E poate speranţa, că-n dor nu se moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuite regrete

Când m-a privit întâia oară
N-aveam nicio identitate;
Un anonim de-o zi fugară...
La braţ c-un altu'... O zi, ca toate.

Când am zărit-o prima dată
Mi-a stat şi inima, o clipă
Să aibă timp... Ce minunată!!!
... Dorea cu ea să se-nfiripă!

M-a revăzut, indiferentă
Din nou, o seară la terasă;
Surâzător d-impacientă
Că o priveam?! Spunea; "Mă lasă!..."

Am căutat-o, s-o văd iar,
Cum cauţi raza-n întuneric
De zâmbetu-i ca de cleştar...
Cu trupu-i unduios, himeric...

... Într-un amurg, de-un colţ de pleoapă
Mi-a aruncat sleit şuvoi,
Să-mi fie nesomn; vis s-adapă
Atinsul pur, de buze moi...

Am insitat, ţinând să-i murmur
Din depărtare un jurământ;
Dar n-a fost timp.. şi-n gând îmi gângur
Tot ce-aş fi spus într-un cuvânt...

... A revenit, de-un bronz-sidef,
Sclipind un cald de dup-amiază
Şi parcă ingeri i-au dat chef
Să-mi lunece un drog de rază...

... Şi-am asecat suflet din mine;
M-am pierdut tot, timid, inert...
Încet mi-am stăpânit suspine
Şi m-am întors... Plecase, cert!

Febril, nopţi-zile am căutat
Şi întâmplarea ne-a-ntâlnit;
C-un gest m-a salutat..."Ratat!
Salut! Vacanţa s-a sfârşit!"...

Eram în gară pe-o banchetă
Cu ochii-n şine paralele;
Ca un oştean fără muschetă,
Tot răni zemând, sub plânsă piele...

E-o zi ca toate, singuratic,
Fugar, iubind o anonimă...
Rămânând gândul nebunatic;
S-o port mereu, suav, divină!...

PS
Am revăzut-o-n capitală;
Sublimă, c-un frumos student...
Eu... Un timid, tobă de şcoală!
În dragoste... un repetent!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diafane reminiscenţe

Pe luciu, de oglindă, în două se răsfrânge
Sidefu-n romb de sticlă, inel de-un ruj-baton
Lâng-un gălbui parfum, deux pieces de acelaşi ton
Cu piele de toc cui, de pe-un persan ce plânge.

Cercuri, de aur fin, de doi cercei se îmbină
Pe sticla etajerei, cu creme în tuburi mici,
Printre cutii cu înscrisuri în limbi, ce nu-s de-aici
Şi aer tot, vapori, se întind de-o boare fină.

Culori vii, joviale, stau rând, balsam, şampon,
Lângă halatul roz, cu alb mai pur ca neaua,
Iar pe măsuţa-n colţ e-o vază cu laleaua
Frizată-n fixativ, pe-un antic patefon.

În rama-n fir subţire, sub sticla reflectândă,
Ce nu lasă perpetuu privire să răzbată,
Se frânge ochiu-n pâclă, pe gloss de-un chip de fată,
Zâmbind cu cap pe-o parte, sub raza tremurândă...

Şi-un luciu păr respiră din nodul dintr-o fundă,
Obrazul mi-atingând... mă retrezind deodată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul florilor

Prin gândurile mele puse în amurg
îmi ascund cuvintele printre petale
unduind în mireasma de flori albe
care vestesc răsăritul primăverii.

Depărtările parcă devin înguste
şi timpul trecut e atins de uitare,
în contemplarea câmpiilor tremurând
lângă misterul zăpezii adormite.

Florile caută sclipirea stelelor
şi clădesc ele singure curcubee
sub tremurul glasului de ciocârlii
strângând şi culorile înmiresmate.

Florile au înţelesuri neînţelese
şi lasă moştenire reînvierea,
ne ţin întrebările fără răspuns,
iar visul lor nu-l vom citi niciodată.

poezie de Constantin Rusu (aprilie 2011)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie...
primul gând emigrează spre tine, în zori fremătând,
în suflet speranţe-adunând, cuvinte de dor presărând
în mesaje răspuns aşteptând...

noiembrie...
ultimul gând se îndreaptă spre tine,
în amurg lăcrimând,
te învăluie-n dor, aşteptând
un semn, o privire, zâmbet, cuvânt,
de peste ocean iubire sperând,
sărut în lumină de lună visând,
trupu-mi înfiorând,
de-mbrăţişare, de-atingerea ta nevoie având...

noiembrie...
viaţa împreună imaginând,
zâmbind printre lacrimi, şoptind, suspinând,
fericire, dor, iubire-aşteptând,
un zâmbet, un semn, o privire, cuvânt,
şi-n van sperând...

poezie de Elena Vlădescu (21 noiembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O zi furtunoasă

Sfârşit de iulie torid,
De un fierbinte clar albastru,
Topind şi gând efemerid
În lene... soră cu dezastru'.

E scalpul tot într-o sudoare
Şi ape curg pe braţe, ceafă...
Nici sub umbrelă nu-i răcoare,
Nici berea rece, la carafă.

E-un abur fin în atmosferă
Ce-năbuşă şi-un simplu gest...
Şi soarele-i imensă sferă
Cum un lingou topit, celest.

Şi mers devine o povară;
Se simte tot lipit de piele
Şi-n troleibuz, ieşit pe scară...
Ciorapii-s umezi, ca obiele.

Aud ades o ironie,
Ce tot la fel gândesc, ascuns;
"Ce-i asta? Nou Sfântu' Ilie?!?...
Nici sfinţi n-avem? Rău am ajuns!..."

... Doar ce-am ajuns, sunt în grădină
Şi cer devine încet spre gri
Şi parcă scade-un pic lumină
Şi-i şi mai cald... Nori vineţii!

Fără aviz, mercur e boltă
Într-o vâltoare ca asfaltul
Şi păsări brusc 's aduse-n voltă...
Şi-un vuiet sumbru scurmă-naltul.

... Nu-i timp nici de-adăpost de hulă
Ce-n răget rupe crengi, loveşte,
Aruncă mese, foc derulă
În fulgere... Pământ trosneşte!

Un râu se scurge în şiroaie
Cu picuri gri pocnind ca piatră...
Un zarzăr plin deodat' se-ndoaie
Şi crapă tot, cracă cu cracă...

E-un urlet surd dezlănţuit;
Printre rafale, tot ar smulge
Şi stau în mijloc pironit...
De-abia respir, sânge nu-mi curge.

Mă chinui frânt spre-un adăpost
Fragil; 'n genunchi, ca-n heleşteu,
C-un ultim gând; ce mic am rost,
La Curtea Lumii!... E, Dumnezeu!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Şi mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârşit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aştri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roşu-n tresărire
Sfârşind în palid gri, cenuşă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Aşa de puţin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de căţel

Ce linişte-i când doarme un căţeluş
Înghemuit, topit... Cum se scufundă
În moale somn al corpului de pluş
Cu tresăriri ce-i mişcă guleraş cu fundă.

E parcă numai cap şi-un pântece rotund
Căci labele-i sunt doar firave mreje
Chircite lângă trupu-i şi le acolând
Spre umed bot ce-n păr îi dă vârteje.

Din când în când tresaltă, vrea s-alerge
Şi aproape în lătrat îşi exersează voce
Ce nu-i ştiam, că nu-i de mult de merge
Şi se destinde iar... reescapat de-atroce.

Mă simte alături şi se-ntinde alene
S-atingă definitul care îi dă speranţă,
Că e un singur lumii de întâmplări viclene,
Primejdii... da-i sortitu' de a mea siguranţă!

... Şi s-a trezit mirat la glas suav, de-o dincolo de clanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preludiul nopţii

Bolţi de frunze crude vibrează-n amurg
Cu stelele scăldate-n clorofilă
Prin valuri de lumină nopţile curg
Tăind felii din soare fără milă.

Şi-n tainicele contopiri bizare
În liniştea ce umple disperarea
Culorile dispar topite-n zare
Şi umbrelor sortită li-i uitarea.

Irişi se-nchid cu storuri de-ntuneric
În sfera nopţii miturile-nvie
Fantomele în dansul lor himeric
Se-nvăluie-n mister şi în magie.

Spre somnul lin ce visele-şi aşteaptă
Trec zecile de gânduri cu restanţe
Ce-şi murmură durerile în şoaptă
Printre coloane pline de speranţe.

poezie de Gheorghe Burduşel (2003)
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intervenţie solară

Când se pune zi să răsară soare,
Cum de păsări multe, multe, încântătoare
Ştiu că ne-am trezit vise şi timpane
Să tânjim la zbor note diafane?

Şi cum de ştiu florile să reînflorească,
Să-şi deschidă bulb, văz să împodobească
Cu culori, parfumuri, să înfioare piele,
Iris, gust, narine, gând fără zăbrele?

Iară Luna rece, cum de ea se culcă?
Licuricii nopţii ce de-amor exultă,
Pleacă unde? Oare-s şi ei tot la fel,
Lumini efemere? Tot soare-i fidel?

De ce totu-n viaţă-i datorat la Soare?
Întuneric, noapte, nu-s oare eroare
Să-njumătăţească timp şi aşa puţin!?
Ştiţi s-oprim orgia?... Cum să intervin?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere punct zero

A început şcoală pe 14-15... miliarde de ani lumină plecată-n spirale
şi aşezată în aula rotind concentric şi cu tablă neagră, în zgomot de urale
explozive... Nu ştiu de lună că n-aveam orbite pentru ea şi nici nu strălucea,
iar revenind la facultatea-n curs de-a naşte din scrumuri fumurii, în perdea
s-au încropit cursanţi într-o alergare nebună de-a se face mari şi a se-nnconjura de-apostoli
păzitori în jur -utopici pentru neiniţiaţi- haotici, dându-şi coate, rostogoli
să-şi facă loc, să se aprindă printre nori şi să se pavoazeze-n cer de-o bulă albastră;
un grăunte -aproape vid de masă- şi-unde şi mai mic, un firicel cu gât purtând o glastră
şi-a încolţit o floare cu petale mirosind a simţuri şi curgând nectar să îşi hrănească -ne având-
un gând, se-ncovoind de întrebări -de-un dedesubt de punct- plecate... Şi atâta-i de păpând
elevul ce-a intrat pe-o lume-n undă scurtă, se-necând de-atât plângând! Se cheamă OM,
aflat la sânul Căii Laptelui de-o firicea genealogică, printre inelele de vârste nesfârşite de-al său pom.

E-o spiţă, sau un vârf de suliţă aruncată de un Cine... Bula, ea grăunte îi e acoperiş de-un miliard de miliarde de miliardimi din miliardul de-un micron...

PS
Pe Calea nesfârşită a Laptelui, numai pe ea, am 17 miliarde de surori ca bula, ce-o am şi trenul şi peron!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!