Intervenţie solară

Când se pune zi să răsară soare,
Cum de păsări multe, multe, încântătoare
Ştiu că ne-am trezit vise şi timpane
Să tânjim la zbor note diafane?

Şi cum de ştiu florile să reînflorească,
Să-şi deschidă bulb, văz să împodobească
Cu culori, parfumuri, să înfioare piele,
Iris, gust, narine, gând fără zăbrele?

Iară Luna rece, cum de ea se culcă?
Licuricii nopţii ce de-amor exultă,
Pleacă unde? Oare-s şi ei tot la fel,
Lumini efemere? Tot soare-i fidel?

De ce totu-n viaţă-i datorat la Soare?
Întuneric, noapte, nu-s oare eroare
Să-njumătăţească timp şi aşa puţin!?
Ştiţi s-oprim orgia?... Cum să intervin?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire din mişcare... de revoluţie

Mă-nebuneşte gândul fugii pe elipsă;
Să nu scap ca-n prăpastii, în exterior de pistă,
Că nu-s tribune, e negrul cel absolut şi rece,
Acolo unde nu mai ştii... Nimic, nu se petrece!

E-un straniu ce m-apasă-n septembrie mereu,
La prima noapte "freeze" de-un rece alizeu...
Şi cad din mine frunze, ce-or putrezi orfane
De pom cald, ce-am dat fructe din cupe diafane.

Mă duc spre-un alt cules de trudă zămislită
Mereu, neîncetat, înscursă în stoc ispită
De trecere-n spre frig, ce-ngheaţă poate veşnic...
Şi nu se-ntoarce!? Astrul, e meteorul... sfeşnic?!?

Şi nici rotiri nu-s multe; noroc de-s cam optzeci,
Ce poţi în alergare să numeri, să petreci...
Şi chiar de nu laşi timp elipsei reci să cearnă,
Tot rişti să nu te-ntorci la cald... Din rece iarnă!...

Oare ce-i ce-au sfârşit cursă... pat o să ne aştearnă?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alma mater

M-am trezit acum, dorind vechi profesori
După atâta timp trecut, un car de ani
Şi-aş vrea să-i văd din bancă ca de-atâtea ori
-Dar mare cum acum- pe rectori, pe decani.

Îmi zboară nume-n minte, multe chipuri
Fără s-aleg; Tilică, Gheţie, Seciu, Helgomar;
Să ştiu ce-au gând de-acum, de au aceleaşi rituri...
Şi nici nu vreau să ştiu că nu-s de-atât-amar!

Am corp ce-mi curge-n aule şi pe culoare,
Visez cu ochi deschişi pe-un scaun în laborator;
Roşesc timid printre surâsuri cu candoare...
Simt iar mirosul de ecarisaj, sau de-abator.

Stau zilnic la cofetăria Tosca c-un frappe,
Alerg la curs pe-alei, de-amor întârziat.
Iubesc în fiecare zi sau "a peu pres"...
Refuz alegerea la repartiţie, pentru un sat!

Am frică de întoarcerea-n demult, tardivă,
Că-mi şterg imagini ca de-un click "return";
M-aş vrea din nou la zi, studentul din arhivă
Dar viu, de-acum... Singur cu gând, în al meu turn!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruchipat în aşteptare

Pe unde mergi, să-ţi calc pe urme
Şi unde gânduri îţi rosteşti,
Să ţi le prind din zbor, trupeşti
Să le adulmec, să mă îndrume?

În care timp, din calendar,
Îţi pui amprente de solstiţii,
Să-ţi caut ierni din dispariţii,
Să ştiu când vara o porţi dar?

Pe care pagini le citeşti,
Să-ţi pătrund literă în pupilă,
În priviri caste de-o idilă
Trupul de iris să-mi clăteşti?

În care anturaj te învârţi,
Să-şi sorb din dulcele de albină
Din zbor floral de balerină,
Să mă încânt, când taci şi asculţi?

Pe când să te aştept, senină
Ca Soarele spălat de nori,
Cu raza să-mi topeşti fiori,
Să mă aprind... cum Luna, plină?

În care stea sălăşuieşti
Şi când cobori, din nou, lumină,
Să-ţi ating luciu-n cer, ce-anină
Privirea mea, de mă zăreşti?!

Neştiut sunt, ca noua floare
Din fulg de iarnă... în aşteptare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt...

... te-am strigat, în gând şi-am auzit ecoul, ca un flux de maree
ce mi-a inundat fruntea, înecat de-atâta aşteptare zile la rând,
inutile, când numai noaptea, întunericul, el singur, îmi dă-n vise curcubee,
să te amestec infinit culori, să te ţes până ploaia cerne, se plângând
că nu mai are arc să-şi facă punte către soare,
să piară într-un reflux şi să rămân o arătare...
uscat, până ce mă vei inunda din nou, cu strigătul asfixiat în propriul gând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Test la prima noapte de dragoste

Oare genunchii n-au habar
de Strâmtoarea Gibraltar
de cântă ca doi nebuni
ascunzând parcă minuni

Oare sânii ştiu prea multe
de nu mai vor să te-asculte
şi ziua-n amiaza mare
se rotesc iar după soare

Oare coapsele-s nebune
cântec straniu duc în strune
când cerul îşi lasă brazda
şi pe stânga şi pe dreapta

Noapte unde te-ai ascuns
de nu dai niciun răspuns

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins noaptea (13 februarie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şi iar

Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar,
Numai al meu, fără de note, van.
Mă pierd în sunet printre unde, meloman
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

Citesc cuvinte, de alţii puse literar
Pe muzica cu note... Îs anotist!
Mă-mpânzesc lacrimi, că nu-s un artist...
Doar mă gândesc la tine, iar şi iar.

Îmi scald privirea pe ecranul-far
Ce-mi pune-n fund de iris film;
Un altu-n care roluri ne lipim,
Când mă gândesc la tine, iar şi iar.

Sunt pe un traseu, un lung, tot mai avar,
În mers ce nu mi-l vreau, obositor,
Când totul nu-i; rămâne numai dor
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Test la prima noapte de dragoste (o ciornă)

Oare genunchii n-au habar
de Strâmtoarea Gibraltar
de cântă ca doi nebuni
ascunzând parcă minuni

Oare sânii ştiu prea multe
de nu mai vor să te-asculte
şi ziua-n amiaza mare
se rotesc vai după soare

Oare coapsele-s nebune
cântec straniu duc în strune
când cerul îşi lasă brazda
şi pe stânga şi pe dreapta

Noapte unde te-ai ascuns
de nu dai niciun răspuns

poezie de Costel Zăgan din Poeme de-aprins noaptea (9 mai 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere...

Te aştept cu braţele deschise
Am mii de lucruri ca să-ţi spun
Să depănăm trăiri şi vise
Să-mi fii Regină, eu nebun.

Să stăm în parc, la o terasă,
Să iau o bere, tu un suc
Să-ţi ridici voalul de mireasă...
Să fii fecioară, ca-n trecut.

Să pierdem timpul... Bani de costă,
Putem să-l cumpărăm din nou,
Să facem noapte, zi anostă...
Să fii tu zână, eu erou.

Să-mi dai lumina ta de zâmbet
Să mă aprinzi, să îţi fiu far
Când licuricii pleacă în zumzet...
Să ne mâncăm, la un grătar.

Să râdem ca nişte copii
Eternul să ţi-l dau în dar
Să-ţi sorb din ochii-s străvezii...
Uitaţi de timp, de calendar.

Să bem cafeaua în miez de noapte,
Să ne sculăm când ne-am culcat
Să nu vorbim decât în şoapte...
Să nu mai ştim, cum e îmbrăcat.

De pleci, să am mirosul tău,
Suflarea ta, ca s-o respir.
De pasul tău să-mi fie rău;
De nu-l am puls şi elixir.

Voi sta pion la paza ta
Cu gând, nebunul, la mutare...
Te-aştept, din nou, Regina mea
Să-ţi fiu din nou... o întâmplare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spune luna, noapte bună!

Voi adormi strânsă-n braţele mele
Şi luna cu-n surâs îmi va vorbi de stele,
Îmi va vorbi de tine, de soarele din cer
Ce fuge în tristeţe când cerne ea mister
Şi pe-negrita boltă doar ea cu păr bălai
Apropie pământul cu florile de mai
Şi-i pune o cunună, în jur lumină blândă,
Să doarmă în tăcerea a nopţii haină surdă.

Îmi spune luna-n şoaptă:,, noapte bună!"
Eu o privesc cu zâmbet, admir a ei cunună,
O-admir într-o tăcere ce-mi pregăteşte somn
Cu stelele surate, privesc cerul s-adorm,
Închid pe ochii-mi pleoape, le mai deschid puţin,
Zâmbesc la lună şoapte şi ochi deschişi mai ţin,
Mă mai foiesc puţin şi iar nu mă mai mişc,
Apoi se-ntâmplă totul şi nu mai ştiu nimic.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de Mărţişor

E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărţişor!

E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-şi jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărţişor!

E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheţ, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărţişor!

E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbaţi, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărţişor!

E-un simbol EA... Ce toţi o vor,
E EA, renaşterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Şi eu, m-anin pe-un piept... O ador!

EA, ne-a dat lumea... Mărţişor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 130

Ochii iubitei nu-s precum un soare;
Buzele ei nu-s roşii ca mărgeanul;
Neaua e albă, sânul ei gri pare,
Păru-i sârmos şi închis cum e catranul.
Văzut-am roze multe, colorate,
Dar în obraz să-i stea nu se îndură;
Şi sunt parfumuri mult mai delicate
Decât al ei miros ieşind din gură.
Îmi place când vorbeşte, dar ştiu bine
Că muzica mai delicat răsună;
Nu ştiu cum merg zeiţele divine:
Iubita mea păşeşte pe ţărână.

Dar, zău, că este mult mai rafinată
Decât orice femeie lăudată.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom

Sunt ca un pom încercuit de ani
Şi nu pot să mă mişc de rădăcini,
Apăsător, de multele tulpini
Ce le-aş fi vrut un bulevard, castani.

M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi
Şi-am pierdut tot ce-am adunat în frunze
Şi găurit mi-am vindecat din scorburi
Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...

Şi florile m-au părăsit în fructe;
S-au dus seminţe, nemaiştiind de carne
Şi am rămas nins, golaş pe creste abrupte,
Tot nemişcat, nici vânt să nu răstoarne.

Am plâns cu sevă după putregaiuri,
De râs nu ştiu, că n-am fost mângâiat
Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...
Iar cer să zbor, adesea am implorat.

Mi-am făcut umbră singur şi-am şi dat
Şi nume-n coajă mi s-au scrijelit...
Poate-am iubit, ca şişul încrustat
Când s-a înfipt... şi drag mi-am altoit.

Câtă pădure-s mame, taţi căzuţi,
Fără o vorbă, doar mă legănând
Întrebător de pomu-are virtuţi...
Şi nu ştiu; vântul n-are niciun gând!...

Mă privesc singur oglindit în picuri
Din ploile ce m-au spălat, m-au făcut mare
Şi n-am alt dor decât să mor hârtie-n plicuri,
Împrăştiat scrisori din Lună, până-n Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstigniţi la amvon...

Câte păsări sunt pe cer
Sunt mai multe ca noi... şi pier.
Cimitir pe unde au?
Lângă ele vreau să stau!

Când-mi va veni să pier
Să nu mai stau atârnat
Cu picioarele spre cer
Si cu ochii ingropat...

În lutul de noi săpat
Regurgitat şi chinuit
In zăbrele de beton
Răstigniţi, sus,.. la amvon!

Şi ele poate mi-or
şopti... cum să iau zbor...
Fără trup de muritor
În lumi fără zăbrele şi beton

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simţuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce ştiu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ţi de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Şi ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai ştiu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Şi-i numai o dorinţă de-alt timp şi de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în fiinţa-mi toată,
Să ţi-l aşez alături... şi apoi să mor de bine!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi... incertitudine

Ce straniu-i tot în existenţă,
ce n-o deţinem nicidecum;
zi de născare ni se spune,
iar moartea n-o ştim, viaţa apune
când soare a dispărut din drum...
Alţii, îţi văd ultima prezenţă!

Deci eşti jumatea între extreme
încă nu ştii ce se petrece;
când pleoapa pune oblon la gânduri
şi-n haos vise se scurg rânduri
în inexistentul cald, dar rece
la tot ce curge, în jur, la vreme...

E-un rest plăpând, printre fotoni
developând retina sumbră
c-o lume în poză răsturnată,
ce tinzi, dar n-o ai dezlegată
şi tot ce vrei e doar o umbră,
căci multe ambiţii îs avortoni...

... Pleci dus, spre drum de sfinţi, dragoni...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântătoare aversă

Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzaţia de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineţi,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecţi,
Ce din pământ se înalţă înspre gri topit de-un clopot
Şi-mi taie gând felii subţiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoţându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topeşte parcă cuget şi-aş pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie albastră

Un radio pe unde ultrascurte
Răstoarnă note muzicale lin.
Ascult vrăjit, gândindu-mă la tine
Ce mult mi-ai dat şi totuşi, ce puţin...

Zâmbind, în unduiri de fum subţire,
Tu îmi dansai plutind în jurul meu
Şi-n ochi de iris, valuri de căldură
Ne cuprindeau, iubindu-ne mereu.

Cu tandre mângâieri, de iarbă crudă,
Ne-acopeream cu dorurile toate
Şi cu miros de fân cosit în gânduri
Ne îmbătam în vise parfumate

În limpezi dimineţi, raze de soare
Ne consfinţeau unirea implicită,
Iar ce mai rămânea din zi, o mare
De tandre şoapte ne-nsoţea, sporită...

Şi ai rămas definitiv în noapte
Să-mi mângâi vise vii în lună plină
Iar ca să văd o lume mai frumoasă,
Tu mi-ai rămas de-a pururi pe retină.

Azi te zăresc uimit în orice floare,
În jurul meu respir aer de luncă,
Iar toate-au gust de miere polifloră
Şi-o simfonie de lalele mă încântă...

Ascult oftând, gândindu-mă la tine
Ce mult mi-ai dat şi totuşi, ce puţin!
Şi-un radio pe unde ultrascurte
Răstoarnă note muzicale, lin...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!