Preludiul nopţii

Bolţi de frunze crude vibrează-n amurg
Cu stelele scăldate-n clorofilă
Prin valuri de lumină nopţile curg
Tăind felii din soare fără milă.

Şi-n tainicele contopiri bizare
În liniştea ce umple disperarea
Culorile dispar topite-n zare
Şi umbrelor sortită li-i uitarea.

Irişi se-nchid cu storuri de-ntuneric
În sfera nopţii miturile-nvie
Fantomele în dansul lor himeric
Se-nvăluie-n mister şi în magie.

Spre somnul lin ce visele-şi aşteaptă
Trec zecile de gânduri cu restanţe
Ce-şi murmură durerile în şoaptă
Printre coloane pline de speranţe.

poezie de Gheorghe Burduşel (2003)
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de vise

Sunt un altar de vise nezidite
Fântâni de raze-mi umplu existenţa
Şi-mi picură-n speranţe stalactite
Prin site de cristal măsor esenţa.

Şi zbor prin infinituri paralele
Pe unde oarbe-n curcubeul nopţii
Curg visele topite-n roi de stele
Spre nemurirea vieţii şi a sorţii.

Pe răni de maci presar tăcut uitarea
Sparg liniştea pe drumuri neumblate
Mă dor copacii-n frunze, plânge marea
Şi lava-mi arde-ncet gânduri curate.

Sunt strop în vastul ocean al durerii
Culori de parfum în somn mă frământă
Din flăcări îmi cern cenuşa-nvierii
Şi-ascult orizontul ce-n zare cântă.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe iluzorii

Cu inima zdrobită de stele căzătoare
Pierdut în labirintul de hăţişuri sumbre
Avid mi-a astâmpăr setea din recile izvoare
La adăpostul magic al umedei umbre.

Tornade de cuvinte îmi zdruncină gândirea
Prin fraze noroioase înot spre ţărmul vag
Şi-n şubrede speranţe îmi caut nemurirea
Trecând sfios dar sigur ca un cucernic mag.

În visul spre lumină aştept tăcut chemarea
Seninelor clipe ce-au rupt monotonia
Şi-mi amăgesc cu sure iluzii disperarea
Călită-n anii negri sfidând euforia.

În cercul strâmt şi palid îmi ferec existenţa
Cu cioburi de secunde zidite-n nori de scrum
Sub tainice cupole încerc să prin cadenţa
Culorilor din gânduri cu izuri de parfum.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea, crudă pădure

Iubita mea, crudă pădure,
Cu ramuri degete spre cer,
Ascunzi în umbre ochi de mure
Şi-n frunze pete de mister.

În tine note muzicale
Se nasc în tril de ciocârlii,
Prin tine şerpuiesc spre vale
Izvoare dulci cu ape vii.

Prin tine trec săgeţi în fugă
Chemându-şi puii, căprioare,
Prin tine ne-ndulcesc în rugă
Frăguţele coapte în soare.

În tine înnoptează şoapte,
Săruturi dulci, îmbrăţişări
Şi stelele scăldate-n lapte
Trecând cu roua-n alte zări.

Pădurea mea, crudă pădure,
Cu ramuri prelungite-n hău,
Roagă-mi iubita să mă fure,
Să ne pitim în sânul tău!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopţilor prag
Natura renaşte scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduţi printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Şi sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Şi care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanţ efemer
Mă bucur de soare şi ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaşte prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Şi-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac şi-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc încet

Se duc încet, nebune clipe
Spre amurg,
Cerul întreg întinde-aripe,
Stele curg.

Păsări plutesc, ca o chemare
Sau îndemn,
Îmbobocită... ca o floare,
Îmi faci semn.

Rebele gânduri spre lumină
Mă împing
Şi-n lacrima de rouă plină
Vise sting.

Doar tu si eu, frunze căzute
Din nimic
Şi din dureri... necunoscute,
Mă ridic.

Se duc încet, acele clipe
Care-au fost,
Tot alergând înspre risipe
Fără rost.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i amară

Viaţa-i amară. Toate feţele zilelor, de dimineaţă şi până-n amurg
Sunt cenuşii de la atâta trudă şi lacrimi care-au curs şi curg.
Trebuie să ne trezim doar pentru a munci, obosi şi plânge?
În soare, prin frunze, dincolo de flori, refuzând orice emoţii,
Somnul este avangarda visătoare a clipelor grele ale morţii....
Lăsaţi-mă să dorm. Ajunge.

Averile strânse râd de oamenii bătrâni, de gurile lor ştirbe-n ora de amurg;
Faima-i o perlă-ascunzând sub ea râuri de lacrimi care curg;
Iubirea trebuie să moară sau să-şi fie sieşi îndeajuns atât cât poate plânge.
În soare, printre frunze, de dincolo de flori, refuzând orice emoţii,
În vreme ce noi aţipim, se-apropie, tiptil, orele morţii.
Lăsaţi-mă să dorm. Ajunge.

poezie clasică de William Ernest Henley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raze de speranţă

Raze de speranţă
O boare caldă a dimineţii
îmi atinge pleoapele
grele de nesomn
îmi trec prin minte
neobosite făclii de cuvinte,
petale de gânduri adunate
apar şi dispar în tăcere
toamna deschide porţile
spre albul zăpezii
raze plăpânde aleargă spre mine
una câte una şi înfloresc sub priviri
las ochii să viseze...
drumul pietruit spre nemurire
copiii, răsăritul meu de soare
dau sens vieţii
cu clipe sfinte luminând
peste tristeţi
printre frunze reci,
raze de speranţă adie...

poezie de Maria Ciobotariu (15 noiembrie 2016)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul vântului sălbatic

Ai strâns noduri de-ntuneric într-o-ncrâncenată plasă
De frustrări înghesuite printre ochiuri disperate
Să rămână-n miezul nopţii, în lumina ce se lasă
Pe sub razele de lună, libere şi goale, toate,

Să pătrundă şi să treacă vântul rece printre ele,
Să n-atingă-n zbor strânsura ce le-nchide-n colţ de lacrimi
Înroşite de rugina picăturilor de stele,
Toate - moarte şi căzute, toate - prefăcute patimi.

Trece-ntr-o vâltoare vântul, într-un şuier de blesteme,
Printre nodurile tale, plasă vrednică de milă,
Înnodată în tăcere, chinuită de dileme,
Verde-n mucegaiul nopţii, neagră sub a Lunii silă,

Rupe-a sârmelor strânsoare şi la calcă în picioare
Într-un dans nebun, sălbatic, ca în nopţile acele
Când se-arată prin poiene, goale şi atrăgătoare,
Dintr-o lume-ntunecată, nălucirile de iele.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sferic timpu-n nopţi şi zile...

(glossă)

Secunda-şi cerne trecerea sub gene,
La miezul-nopţii îngerii coboară
Să bea nectar albastru de genţiene
Şi să asculte scâncet de vioară.

Se-adună stelele în jurul lunii pline,
Luceafărul ocupă loc de-onoare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Se roagă sfinţii pentru fiecare.

Netulburaţi de ţipete stridente
Lăstarii se înalţă în poiene,
Se odihnesc eroii-n pergamente,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene.

În liniştea nocturnă poezia
Din ochiul muzei înspre mine zboară.
Când îmi cuprinde gândul extazia,
La miezul nopţii îngerii coboară.

Şi mă răsfăţ printre cuvinte sfinte,
Valsez cu epitete prin catrene,
Metafore coboară-n pas cuminte
Să bea nectar albastru de genţiene.

E clipa desfătărilor celeste,
Când Dumnezeu în rugă se strecoară
Să-şi impregneze ruga-n palimpseste
Şi să asculte scâncet de vioară.

Îşi oblojeşte universul tihna
De zbuciumul mustrărilor divine
Şi ca să i se ierte lumii vina
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Uşor lumina-şi face loc timidă
Şi zorii-ncep spre răsărit să zboare
Şi printre zvonuri în a lui hlamidă
Luceafărul ocupă loc de-onoare.

Mai gust din taina nopţii-o picătură,
Să mai rămână liniştea în mine
Şi în poemul ce îl am pe gură
Şi în tăcerea clipei clandestine.

Clepsidra se goleşte de-ntuneric,
Prin umbre se strecoară înc-un soare
Şi-n mersu-acesta ne-ntrerupt şi sferic
Se roagă sfinţii pentru fiecare...

Se roagă sfinţii pentru fiecare
Şi în tăcerea clipei clandestine
Luceafărul ocupă loc de-onoare,
Se-adună stelele în jurul lunii pline.

Şi să asculte scâncet de vioară,
Să bea nectar albastru de genţiene,
La miezul-nopţii îngerii coboară,
Secunda-şi cerne trecerea sub gene...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orbii

O, suflete, priveşte-i! sunt trişti şi singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Ţintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neştiutori de lume, cu umblet de lunatici.

Pe faţa lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii şi-i îndreaptă spre larga depărtare
Şi-aşa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu şi-o-nclină.

Se pierd prin noaptea soră cu veşnica tăcere...
Tu râzi şi cânţi, cetate cu lacomă plăcere
Şi voluptatea vieţii cu frenezie-o sorbi.

Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu paşii grei
- De ce-şi ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă, iată!

Copacii-s dezbrăcaţi de frunze...
Dantele arămii, în zare
Se unduiesc. Şi stau ascunse
În nori, petalele de soare.

De-o vreme plouă mocăneşte,
Cum spun bătrânii... Şi e frig!
Prin şerpuielnice ferestre,
Privesc născându-se alt chip.

Un anotimp ridat... Pomada
De brumă l-a îmbătrânit.
De vÎnt, iar scârţâie portiţa
Şi-n sobă focul s-a-nteţit.

S-a-ntunecat, deşi-i devreme...
Tristeţea-n valuri se coboară
Şi ploaia-n valuri reci îşi cerne
Putrede umbre de aramă.

E gol în jur! Şi-n mine, golul,
Fuzionează, se dilată...
De-odată mă apucă somnul..
E toamnă, toamnă, toamnă... Iată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina nopţii

cu privirea pierdută în zare
mă joc cu ciobul de lună
seara aşez întrebări
în ciuturi de lemn
însetat de lumină
mă zbat între pulberi de stele
în dansul cosmic
al unui etern semn de întrebare
aş vrea să prind lumina în palme
o zi, o dată
alteori aprind luceferi pe cer
cu o rază
printre satanice umbre
uneori mă destram în oglinzi paralele
murmură ziua, se zbate şi timpul rămas
mai picură cuvinte în ape
peste pleoape ferecate
iar din ape
dor se naşte într-o privire
dor de ducă, spre fătuca din poveste
renasc în zori, printre lacrimi, suspine
ştii, rătăceam între pleoape
mă aşteptai în şoaptele nopţii
în tandre unduiri de coapse
pe sâni, dogoarea cerului aprins
voi coborî încet-încet la tine
nu, nu fugi
reazemă-ţi visul de acele clipe
voi veni printre falduri de vise
spre nufărul iubirii
ce m-a fermecat odată, într-o noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea nocturnă

Era o seară tristă
când ai plecat
o ploaie rece umplea strada
şi umbrele nopţii
cădeau peste sat
timpul trece-n goană printre noi
doar gândul mai luminează visul
ca o mângâiere,
cuvintele curg
în marea de tăcere
sub un colţ de cer senin
în necuprinsa zare
deschisă este poarta
paşilor ce vin...
lin se aşează toamna,
frunze legănate-n adieri de vânt
cad peste liniştea nocturnă
legată de destin.

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alergăm adesea pe străzile aglomerate de suflete călătoare. Felinarele îmbrăcate sumar în lumină fadă spulberă abisul umbrelor întunecate, şi-n liniştea nopţii vibrează uşor zgomotul surd al gândurilor. De pe marginea unui nor, amintirile se topesc şi roua dulce-ţi picură pe buze şoapte de dor. Mi-e frig şi tu îmi ascunzi palmele moi, in buzunarele pline de vise. Mă ridic pe vârfuri şi-ţi caut privirea. Lumea e nesfârşit de frumoasă prin ochii tăi...

Andreea Palasescu (18 mai 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre tine urc

Se lasă înserarea peste grinduri
Rostogolindu-şi umbrele-n amurg,
Ruinele trosnesc în vechiul burg
Când ard mocnit durerile pe ruguri.

Doar şoapte line spre cetate curg
Şi răvăşesc tăcerea din adâncuri.
Se spulberă cenuşile de gânduri
În valuri şi în tropote de murg.

Pe ţărm când calci pe urme de vestale,
Tu rătăceşti cătând spre viitor;
Privirile ţi se opresc, domoale,

Şi mă priveşti, neostenit, cu dor
Când zăbovind în clipa umbrei tale
Spre tine urc şi uit să mai cobor.

sonet de Georgeta Minodora Resteman
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

În amurg, soarele pleacă
Să se culce după deal.
Când noaptea stă să înceapă,
Duios se-aude un caval.

La chemarea-i neîntreruptă
Codanele vin la poartă.
Glasul dragostei ascultă,
Îşi spun dorurile-n şoaptă.

Pe furiş, apar flăcăii
Să le fure un sărut.
Mama din uşa odăii
Le cheamă în aşternut.

Liniştea nopţii se-aşterne.
Luna somnul le veghează.
Fetele cu capu-n perne,
La iubitul lor visează.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul primăverii

Renaşte iar natura-n nemişcare,
Înfăşurată-n şalul de zăpadă,
Un ghiocel începe să se vadă,
Ca un simbol înviorat de soare.

Se scutură din somnul ei gătită
Să-ntâmpine potopul de lumină,
Mijeşte mugur verde în grădină,
Şi-apare falnică ca o ispită.

Se-aud cocorii cruciaţi în zare
Cum trec spre ţara visurilor lor,
În dansul nupţial de madrigale.

Pe străzi apar dantelele cochete
În spleen al plimbărilor de seară,
Dansând în ritm duios de menuete.

sonet de Ion Ionescu-Bucovu (4 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Philosophy

Zilele curg la vale precum apa,
dar noaptea, cine ne-o mai roade disperarea
de care ne-am lipit, bolnavi,
cu pleoapa?

M-am întrebat ascuns într-o încăpere-a minţii-
sunt trogloditul propriilor gânduri -
din ce-aluat ambiguu ne-au făurit
părinţii...

Sunt stele, sunt valuri de lumină, purpurii,
doar caut seara printre frunze moarte
răspunsuri la-ntrebarea unei întregi
filozofii.

Din căutări în căutări, lovindu-mă de cer,
contemplu vag în orice împrejurare
o lume la cheremul pământului
stingher.

poezie de Ionuţ Popa din Valuri (30 octombrie 2007)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!