Nevrut adiooo...

Refuz de amintire, de tristă consonanţă,
Cutremurând profund, organe-n rezonanţă,
Cu prăbuşiri în spargeri de roci zidite stâncă
Până mai ieri... ce-un straniu refuz, la tot, cuvântă.

Se înşurubează sfredel spusa ce lasă gol,
Când fapta-i se succede, destramă, tragic rol;
Se sfâşie scenaric, precum cortina trasă...
Grilaj de deţinut, sub mantia de-o rasă.

Rămâne os bolând sub carne tăbăcită
Ce împrăştie toxine prin inimă zdrobită
Înspre mintea ce se pierde în psihomatic hău,
Cum şiş făr-anestezic durere împlântă, rău.

Înmoaie braţe, tonus, ambiţie, voinţă
Nefiind din propriul sine, intrus e, neputinţă
Ce lunecă avalanşă măturând tot, trecut...
Anoxic dând sfârşit, nesperând reînceput.

E-un patru de la şcoală nespus nici la părinţi
Cuvântul "ad", de la, de scoatere din minţi
Cu rondurile puştii, găuri de glonţ şi-un "i"
Vizor, ce înfige ţeava "mortal", în loc de "a fi".

Un ultimatum scurt, de-o lungă ezitare
Tot zămislită-n gând, uitată, reîncercare
Fără răspuns, când nu-i nici un palpabil bio;
Se pare că şi flutur din stern şi-a luat... adio!

Doar unul e călău; el, ea... noaptea de-o ziuă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Din zori târzii, ca de obicei, se scoală astăzi parcă beat
Şi simte un gol, ca o sfârşeală în început, neexplicat,
Cu inima în ezitare, bătând în cap de aseară plin,
Vaccilant brusc, dezordonat în frământări ca un vaccin,
Ce nu previne, invadând, ca pe-un bolând, idiopatic,
Înfundând cohlear cu vomă, pupile dilatând apatic...
Şi suflu-i se pierind, este-un cald umed, rece tremur,
Când în târziu de ziuă, iată, apare rău ca un cutremur,
Un stop de cord lăsând năuc într-un surâs tembel, sarcastic,
Cu membre moi, se prăvălind cap greu pe mâini... Sfârşitu-i drastic,
O suferinţă neînţeleasă, ca o tortură în nesimţire
Neştiind călău, nici condamnare, doar fum, mister... de-o presimţire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asexie

Îmi port sexul cu mine, aproape zilnic, cred,
Pentru că nu-i remarc, sigur, mereu prezenţa,
Prins de întâmplări diverse în care tot purced
Cât pot de voluntar, să-mi evit "eu", absenţa.

Un general valabil, parcă n-ar fi nicicând,
Oricui şi nici la acelaşi, pe-al său, tot lung al vieţii,
E cel mai alipit, depins de-atât de-un vrând,
Acelaşi la timizi, pe-ascuns, ori cu îndrăzneţii...

E singura aparţinere, se pare, de-uz frivol,
Dar e-şi esenţa în sine, pentru a nu ne pierde,
Ne urmând noi, din noi, ne-nsămânţând ce-i gol,
Să nu fie doar urmă, de-o undă verde, verde.

Este-un lucru şi-un simţ, e şi-un produs mintal,
Nenecesar, neparte, dar cel, fără de care
Insul vieţi nu şi-ar pierde... e-un fel, de capital
De vis, ego, plăceri, de dominări... furnicare.

E-acolo, la în... de... mână, o chestie... de... frecare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul... la relativ

Cascade, clepsidrei îmi mătură timp
-Mi-e frică de golul, ce cască, ce-i dus-
Nu pot s-o întorc, n-am statut de Olimp...
Mă trec oră, zi, lună, an, spre apus.

Ce straniu mi-e gândul, perfid, de peren;
Mă minte că sunt neschimbat şi tot tânăr.
Treptat pierd prieteni, colegi, pierd teren...
Refuz timp să scad, refuz ca să număr.

Am zile şi nopţi fără şiruri, pierdute,
Le trec ca să treacă-n risipă, pe veci;
N-am mintea de-a şti, să le fac petrecute...
Aş vrea să le-ngheţ; le conserv, le ţin reci.

Pe ceas mi-l fac singur -cu limbi fără număr-
Refuz sărbătoarea de trecere-n an;
Privesc viitoru-n trecut peste umăr...
Refuz orice calcul, rămân vieţii fan!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iramplasabil

Cu fiecare clipă e-n tot, cotidian
lipit într-un decor, cu acţibild se confundând,
simţit carne din spaţiu, întreg într-o cutumă
uitată cum n-ar fi, ca timp fără liman
ce-l doar percepem, este... nesimţit că-i trecând;
doar îl contând avut, fărâmă cu fărâmă.

E-ascultător ce umple, ce-ar fi gol de n-ar fi,
insesizabil dacă-i, cum n-ar fi dacă nu-i,
plămădind veşnic lucruri ce credem de la sine
uitate-n timp de când, nici chip nu i-am zări...
De cât de gravă-i lipsa, nici gândul nu ţi-l pui;
de-i umbră de-ndoială de-un final care vine?!...

Se cască vid, tăcere, un straniu de speranţă,
chiar de ştiam cu toţii că-s veşnic dispariţii
sau transformări, iluzii de alienat dureri
repetitiv, în zile, nopţi, luni, dând tot creanţă,
cerşind prin rugăciune, ca sfinte repartiţii
în dar... Un iramplasabil, ce nu mai e... de ieri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul zilelor de-o vară

Când timpul vara şi-o sfârşeşte
Şi rece începe să devină,
Parcă te uită, se perimă...
De zile lungi ore îţi scuteşte.

Şi florile înspre fruct promise
În obraji şi părul ce-ţi mlădie,
Se pierd cum puf de păpădie
Şi-şi cern din nuanţele deschise.

Iar visul, lung de la început,
Aşa cum vara nesfârşită,
Tot o vacanţă-i, pierde aripă,
De zborul de atât trecut.

Iar de-s şi eu întreg, natură,
De ce nu pot să fiu iar vară,
Cum pomi de vârstă milenară...
Mobilă nu-s!... Nu-mi dau căldură?

Mă cer să fiu un vis de-o vară,
Mă fredonând cânt, ciocârlii,
Întins cum rodul de câmpii...
Să mă culeg mereu, iar, iară.

Oricum, voi fi cenuşă în holde
Rostogolit în pic de râuri,
Pegas, fără călări, nici frâuri...
Un gând... eternelor Isolde.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihanaliză

... nici nu mai ştiu, maşina-i doar un fier plin de fluide
sau este şi viteza, stopul, aparenţa, aer ce-l consumă
şi-l varsă noxic cât prin normele suratelor valide
i s-a prestabilit memorie în creierul sclipind de-o brumă?...

... unde opreşte firul derulându-se din pudră de carbon
al microfonului ce cântă sau cuvântă acetilcolină
până la spiritul în undele eterului ca duhul din amvon
ce răscoleşte neînţeles în meditaţia ce inim-o suspină?...

... palpabilul este doar pipăitul, simţ tactil de moleculă
sau e-un fuior în acelaşi timp, nimic, imensul ce există,
eliberat să nu sufoce suflu' c-o apăsare de spatulă;
nu-i numai spută ştearsă, iz, nedefinitul din batistă?...

... deci nevăzutul vid, aura-n boare, cald de rază
sau recele de gheaţă fără apa gheţii, dăruirea,
căutare eternă ce mintea fără de suport cutează
depărtate amintiri, vis rămas vis, inexplicabila iubirea...

... sunt toate în balonul de săpun purtat de a sa briză,
cu gust inconfundabil ce-i fărâma din traseul de-o psihanaliză?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O viaţă fără cuvinte

Tânjesc, tânjesc aproape până la durere
Să-mi găsesc visatul, rarul, fostul companion
Fără perdea, cu zâmbet larg, fără fason...
Să mă deschid mimoz mascul, să-i cer părere.

Pierdut îs de-o lume tot mai multă mută,
Ce-şi spune doar cuvinte neauzite, goale,
Schimbând auz cu idiferenţă-n veşnice târcoale,
Să afle ca-ntr-o doară pe ascuns ştirea pierdută.

Cât bine răscolit mi-ar face confesatul
Din amintiri veninde de un prevăzut trecut;
Să nu se-adune cronic, dintr-un recent acut...
C-un dialog burlesc, boem, mult aşteptatul.

Nici vidul nu mai este să se umple din plin,
Căci nu mai e intrare, e doar zid de-un refuz
C-un plictisit apatic, căscatul de mofluz...
Ca-n sihăstria vieţii ce ne e pan-destin...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozităţi exterrice

De-aş fi vizitator 'n planetă nouă
Aş avea sigur multe întrebări;
De ce-ar fi gazdele nu una, două
Şi pentru ce atâtea tevatură, alergări?

N-aş înţelege cum deşi-s la fel
Şi unii-i pedepsesc pe alţii inutil
Când loc e-un singur şi eternel
Nu-l au... O iau mereu din stadiul de copil!?!

Mai grav, n-au toţi aceleaşi daruri
Şi le fac tocmai cei ce n-au
Consumând clar de zi până ce staruri
Le luminează-n puncte dragoste, ce dau!

Ciudat, adesea se adună-n gloate
Şi scot straniu de sunet, dau din mâini
Pentru câţiva sau unul; venerându-i poate
Sau se-nfruntând s-aibă mai multe pâini?

Şi cum dispun de surse, am făcut contul;
Că nici nu-i necesar atâta zbucium,
Căci tot le e foarte scurt şi-s doar acontul
De-o lume... Ce-alertez c-un lemn, ce-i zice bucium!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groparul

Merge târâş prin viaţă
Cu inima de gheaţă
Plecat înspre mormânt...
Se irosind săpând.

Din şale se îndoaie
De e năduf, e ploaie,
Sau ger năprasnic este...
De clopot dă de veste.

Nici nu mai are lacrimi
Şi sărbători, nici patimi
Ce varsă în sudoare
La fel la orişicare.

Din palmele bătute
Şi sforile ţinute
Îşi încropeşte pâine
De-un trai de azi pe mâine.

Ar avea rugăminţi
Dar i s-au dus părinţi;
Îs doar popi de-o sudalmă,
Partaj de bani... de-o palmă.

A fost pe rând plugar
Şi dascăl de altar,
Dar rangul l-a pierdut;
Popii n-a dat ce-a vrut.

Câştigă din pomană
Colac, colivă, o slană
Şi ţuică, că-i sleit...
Vreun vin de mult acrit.

Stă printre cruci, aghiasmă,
Tămâia i-e mireasmă,
Se-ngroapă printre flori
Trup-suflet, mii de ori.

Şi-i tânăr... Tot nu ştie
Când timpul o să-i vie...
Şi-a săpat singur groapă
... Căci n-are bani de sapă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diavolul

Zâmbete perfide neînţelese
ce le vrei sincere şi nu-s;
le-asculţi, doar aparent, eşti dus...
Lăuntru-s răbufniri perverse.

Eşti fericit, cum îţi doreai,
când fără ştire pici în transă;
nu îţi explici, nici pasa proastă
nici pierderea, din ce aveai.

Prietenilor, vechi de-o viaţă,
brusc le atribui doar defecte;
zeci d-amintiri devin infecte...
Impenetrabil eşti, de gheaţă.

Iubitei, ce-o adori pe veci,
nu-i mai aduci cadouri, flori;
în gând, te chinui s-o omori...
O laşi în lacrimi, vrei să pleci.

E straniul răului profund;
te lupţi cu el, îl simţi prezent,
e propriul tău subconştient...
Te vrea zăcând, vise-ngropând.

E Samuel, Behemot, drac,
e-Aspida, Belzebut, Leviatar,
e-Azazel, Asmadeu, e Beliar,
e-Alcor, Satan, e tartor, peste veac!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri, de-o palmă

Am pus mâna streşină la ochi... de-o palmă
să nu mă plouă... prezentul.
Oricum sunt suflet plouat
pe vârful de deal de la Doftana...
În spate am zidurile hâde,
gălbui de humă, strâmbe, de-o-nchisoare
... de strâmbi
ce mi-au dezechilibrat destinul.

... Evadasem din minciuna predată la şcoală...
şi mă urmăream pe străzile oraşului;
elev cu uniformă
bleumarin ce mirosea încins, a fier de călcat...
Simt dorul de şcoală
dar nu de lecţii, despre puşcării...
Vreau să scap de himere...
N-am scăpat, eu fugitul
m-am întors şi mă privesc
de la înălţimea unei streşini... de-o palmă.
Încă circul prin oraş şi sunt
tânăr de tot şi devin tot mai mic... tot mai mic
... de-o palmă.
Şi dispar în palma de-o streaşină
... de timp.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Hello... rămân suspendat cu salutul
şi-mi pică mâna, de-o apăsătoare deziluzie,
inertă,
pe coapsă, cum nici n-o mai am...
şterg, c-un mănunchi de filete de nervi imemoriali, praful de pe ochii împietriţi, geam,
pătrund catalog, până la file, copertă
şi văd nume de-o fată şi-am poza, o aluzie,
de la bal de sfârşit şi de-un alt început, simt sărutul...
doi ochi trec, se apleacă... Viaţa întreagă o clipă-i, minutul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruta spre singurătate

Să nu-mi invadez gând cu tristeţi stau planton
Fiindcă nu ştiu cum de se face de-s cam părăsit;
Cum împărat sau rege ce-a urcat pe tron
Şi nimeni nu-l mai vrea, doar locu-i hărăzit.

Aşa-i se pare scris când te-nconjuri de-ai tăi,
E numai o nălucă crezul de împreună
Căci zborul de acasă nu are înapoi
Şi lumea-i azi sihastră, nu e la braţ, de mână.

Or fi adolescenţa sau tinereţea crudă,
Doar ele gustul aprig de castul anturaj
Şi adultul egoismul de-agonisit feudă
Cu împânzit copii, feriţi de derapaj?...

Iar mai târziu când pleacă şi ei şi ai nepoţi
Este final de rută la trenul personal
Golit; rămas cuşeta în care vise-ţi porţi
C-un aliat de-o viaţă?... Trecut sentimental!

Nici certitudini n-am c-ar fi la fel la toţi
Dar parc-aşa se-ntâmplă în lumea mea restrânsă
Şi atunci mă plâng, deplâng, să ştie strănepoţi
Că totu-i ciclu scurt... de-o viaţă nepătrunsă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior de Ionuţ sau bileţel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Şi încerc să mă prezint, că-s neştiut de-o lume,
De voi ce nu m-aţi vrut să cresc cum creşteţi pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf şi-un nume.

Sunt mic şi blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Şi n-am ştiut, neşcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Şi-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinţi, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur şi ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -şi chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neştiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteţi imaturi şi vă deplâng pe toţi
Căci păcălind cu parcuri, oraşe, vis un pic,
Mi-aţi lăsat trupu-n junglă şi-un viitor de hoţi.

Mi s-au spus sus aici ce nu ştiam să spun,
De către cineva ce-şi zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunţat; că-s bun
Şi că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuţ Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuţ, muşcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vitale negaţii

Evit să-mi memorez părinţi, pe mamă,
Refuz să-mi calculez anii rămaşi.
Îmi neg greşeli, trecute la urmaşi...
Nu vreau să calculez nici tragedie, dramă!

Tot mă opun la pierderea de zile,
Spun nu ispitei din convenienţă.
Sunt îndărătnic, cred în existenţă...
Nu vreau să mor, visez; "Ce faci copile?"!

Dau înapoi, când nu deţin promisul,
Întorc cuvântul, pedepsit degeaba.
Nu mai răspund, de vina nu mi-e treaba...
Nu cred că bun, îmi câştig paradisul!

Mă plâng la amintiri despre părinţi,
Nu ştiu de ce-mi rămâne aşa puţin.
Nici vorbă, pe copii, din zbor să ţin...
Nu fac vreun rău, chiar de cu rău mă minţi, alinţi.

Nu mă dezbrac de simţuri, caracter,
M-opun să-mi risipesc sămânţa-miez.
Elimin aroganţa-n propriu crez...
Neg că-n pământ o zi... voi fi pe cer!

Expir, excret, de mult din mine, aspiraţii...
Mă încăpăţânez, vital, printre negaţii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas, după plecare

Am căutat astăzi iubirea,
încă de dis de dimineaţă,
printre cearceafuri, pe-un adânc de pernă
şi rămăsese doar mototolirea,
ca o hârtie aruncată, creaţă
de-o noapte, se trezind în bernă...
e plin de zgomotul de vid
ce sparge tâmple-n pocnete, doloric
şi-o ceaţă umedă se întinde în picuri spre bărbie,
să răcorească piept, ce aleargă-ntr-un galop torid,
înmoaie obosit şi gând,
ca de-un alcoolic,
în rugă, se închinând,
în prosternarea de-o... călugărie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!